Highslide for Wordpress Plugin

Despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc

kiril-franciscPe 12 februarie, în Aeroportul din Havana (Cuba), a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Kiril al Moscovei şi papa Francisc. Citind agenda discuţiilor şi declaraţia comună semnată de cei doi lideri religioşi, mi-am dat seama despre caracterul formal şi simbolic al întâlnirii, fără a avea careva aşteptări pozitive sau negative.

Dar întrucât multă lume (manipulată fie de televiziunile liberale, fie de blogurile „tradiţionalist-conservatoare”) mă întreabă despre eventualele consecinţe ale acestei întâlniri, voi expune câteva păreri personale sau culese cu atenţie de prin diferite bloguri sau comentarii: 

1. Întâlnirea dintre patriarhul Moscovei şi papa Francisc este prima de acest fel şi ea a fost pregătită de multă vreme. Diferitele probleme, în special cele legate de prozelitismul greco-catolic în Vestul Ucrainei şi pretenţiile lor de retrocedare a lăcaşelor de cult, a făcut ca întâlnirea să nu fie posibilă foarte mult timp. Bineînţeles, rezervele veneau din partea Moscovei. Acum însă, poate şi din cauza unei situaţii politice speciale prin care trece Rusia, întâlnirea nu doar că a avut loc, ci şi a fost intens mediatizată atât de Patriarhie, cât mai ales de Kremlin. În sprijinul acestei întâlniri au fost antrenaţi numeroşi „formatorii de opinie” din toată lumea, care au vorbit de o „întâlnirea epocală”, „evenimentul secolului” sau chiar „al mileniului” etc.  

2. Cuba, în acest caz, nu a fost neapărat un teren neutru, căci este totuşi o ţară majoritar catolică şi hispanofonă, ca şi papa însuşi; dar s-a creat impresia că locul a fost o „coencidenţă providenţială” de escale aeriene: a patriarhului către Paraguay şi Brazilia, şi a papei către Mexic. De aceea s-au şi întâlnit în aeroport, care doar formal e o zonă neutră. Pe de altă parte, realizând această întâlnire în străinătate, papa nu mai poate avea pretenţia unei vizite în Rusia, care i-ar aduce dividende politice lui Vladimir Putin (mai ales pe plan extern), dar i-ar şifona foarte mult imaginea patriarului Kiril în faţa turmei sale destul de conservatoare şi anti-ecumeniste (mai ales în Ucraina şi Moldova). Deci, odată întâlnit cu „ţarul” şi cu patriarhul, papa nu mai are ce căuta în Rusia.

3. Pentru papa, ca lider spiritual al catolicilor, întâlnirea cu patriarhul Kiril este aproape o rutină zilnică, iar ca şef al statului Vatican ea nu are nici o valoare, mai ales după vizita lui Vladimir Putin la Roma. Este adevărat că patriarhul Moscovei reprezintă cea mai numeroasă comunitate ortodoxă (cca 200 de milioane de ortodocşi din aproape 20 de ţări ale lumii, adică mai puţin de 1/6 din ce reprezintă papa de la Roma); cu toate acestea, el nu este liderul tuturor ortodocşilor (cum pretinde a fi patriarhul Constantinopolului), ci doar unul din cei 14 întâi-stătători autocefali. Pentru Moscova însă miza acestei întâlniri este foarte mare, iar ideea semnării unei declaraţii comune vine să întărească poziţia inter-ortodoxă şi inter-creştină a Patriarhiei Moscovei. Toate acestea sunt însă nişte tertipuri de marketing politico-religios şi nimic mai mult. Papa Francisc s-a întâlnit deja de nenumărate ori cu primul  dintre patriarhii ortodocşi – Bartolomeu I al Constantinopolului (inclusiv la Mormântul Domnului din Ierusalim, care-i cu totul altceva decât un aeroport insular), iar astfel de întâlniri dintre papii de la Roma şi patriarhii ortodocşi au loc cu regularitate începând cu anul 1964. Să nu uităm că la acest capitol şi Bucureştiul a luat-o înaintea Moscovei, şi încă la un nivel mult mai înalt… Deci, ceea ce scrie presa, precum că această întâlnire este prima după anul 1054, e mai degrabă o farsă, având în vedere că Moscova are Patriarhie abia din 1589, iar la 1054 nici Moscova şi nici Rusia actuală nu existau.  

4. Temerile unora precum că patriarhul rus şi papa au hotărât „unirea Bisericilor” stârneşte mai degrabă râsul. În primul rând, patriarhul Kiril nu a avut mandat panortodox şi nu putea hotărî nimic în numele întregii Ortodoxii. În al doilea rând, eu cred că atât Moscova cât şi Vaticanul n-ar accepta ca o unire aşteptată de 1000 de ani, să fie semnată într-un aeroport. De asemenea, este evidentă manipularea propagandistică precum că patriarhul ar fi hotărât împreuna cu papa sărbătorirea comună a Paştilor sau agenda Sinodului Panortodox. Astfel de subiecte nu se discută şi nu se hotărăsc în aşa format! Se creează impresia că unii ar fi vrut ca patriarhul rus să capituleze în faţa papei, ca să-şi justifice criticile sau eventualele schisme, dar, ca şi patriarhul Teoctist în 1999, patriarhul Kiril n-a făcut nici un compromis teologic cu papa. Şi nici Roma nu pretinde aşa ceva de la ortodocşi, căci toate încercările de unire bazate pe viclenie sau şantaj au eşuat şi au aprofundat schisma de la 1054. Ei singuri recunosc acest lucru, inclusiv în declaraţia de la Havana…

5. Declaraţia comună semnată de papa Francisc şi patriarhul Kiril (N.B. în varianta rusă, inclusiv pe saitul de la Vatican, ordinea semnăturilor este inversă), din punct de vedere politic şi social-cultural este destul de bună, dar în plan teologic are mai multe locuri interpretabile sau chiar inacceptabile. De exemplu, mult trâmbiţata „tradiţie comună a primului mileniu” îl include şi pe Sf. Fotie al Constantinopolului (sec. IX), care a combătut erezia „Filioque” şi slujirea latinilor cu azime, iar Sf. Ciprian al Cartaginei (sec. III), care era chiar din Apus, în mod evident nu ştia de „primatul papal”, iar pe cei care au murit „pentru credinţă”, dar erau în afara Bisericii, nu-i considera sfinţi martiri. Or, în declaraţia de faţă, toate acestea şi multe altele sunt trecute cu vederea. Mai mult decât atât, teologia a fost pliată după interesele politice care, acum zece zile aveau nevoie de canonizarea lui Serafim Sobolev, un antiecumenist înverşunat, dar susţinător al „Ideologiei Ruse”; acum deja se joacă cartea ecumenistă prin toată America Latină, iar la întoarcere, patriarhul va trebui să spună iarăşi cât de sălbatic este Vestul şi cât de grave sunt ereziile papistaşe (cum am mai auzit în 2009 sau 2013). La moment însă, homosexualitatea (care nici nu-i pomenită, ci doar subînţeleasă) este doar o altă "formă de convieţuire”, fără a fi numită „relaţie nefirească” sau „păcat [de moarte]”…

Diferiţi analişti politici şi religioşi consideră că însăşi ideea declaraţiei comune, cât şi textul ei, ar aparţine Moscovei, dar Vaticanul a impus unele modificări convenabile, pe care ruşii le-au acceptat de dragul întâlnirii. Bineînţeles, miza declaraţiei a fost mai mult una politică, decât religioasă. Iată de ce, consecinţele ei în plan teologic sunt egale cu zero! Pentru ortodocşii din Occident această declaraţie înseamnă – biserici catolice gratuite şi alte forme de susţinere şi integrare socială. Dar pentru ortodocşii de „acasă”, declaraţia este fie sminteală, fie utopie…

În concluzie, sesiunea foto a decurs fără incidente. După întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc, nimic nu se va schimba nici în bine, nici în rău. Faptul că s-au îmbrăţişat şi au discutat, nu-i un lucru rău. Era mai bine să se bată? Cât despre mine, dacă un catolic îmi va spune pe 27 martie 2016: „Hristos a înviat!”, eu nu-i voi spune: „Încă nu ereticule; mai avem până la 1 mai”…