Highslide for Wordpress Plugin

Părintele Emilianos Simonopetritul – apostol al monahismului contemporan

Biografia lui Gheronda Emilioanos, la împlinirea a 75 de ani,
scrisă de ieromonahul Serapion Simonopetritul

Arhimandritul Emilianos, Egumen al Sfintei Mânăstiri Simonos Petras între anii 1973-2000, după numele lumesc, Alexandros Vafeidis, s-a născut în 1934, în Nikaia Pireos, din părinţi evlavioşi, proveniţi din Asia Mică. Bunica după tată, Eudoxia, era din Constantinopol; bunicul Alexandru, originar din Silivria Thraciei, urmase cursurile vestitei Şcoli de la Halki. În anul 1906, ei s-au mutat în Simantra, în pământul binecuvântat al Capadociei, unde au fost angajaţi ca profesori, în Grecia ajungând în urma schimbărilor de populaţii care au urmat catastrofei din Asia Mică. Deşi erau căsătoriţi, duceau o viaţă după rânduiala monahală, cu privegheri şi rugăciune. Şi bunica, şi mama, au devenit, la bătrâneţe, monahii, cea dintâi adormind cu numele de Eutaxia, iar cea de-a doua, cu numele Emiliana.

Geronda Emilianos a moştenit de la bunicul său calităţile duhovniceşti şi trupeşti, iar de la bunică, aprinderea duhovnicească. De mic copil a avut în sine dorinţa de a se dărui lui Dumnezeu, adâncindu-se în studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi în neîntrerupta rugăciune a lui Iisus, având răspunsuri autentice şi insuflări dumnezeieşti despre viitorul curs al vieţii sale. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, acolo unde se stabilise bunica, fiind un elev foarte bun, continuând apoi la Nikaia Pireos, unde locuiau părinţii, tot cu rezultate foarte bune. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, după doi ani mutându-se la Teologie, aşa după cum îi era aşezarea sufletească.

Pe durata studiilor universitare, înconjurat fiind de prieteni cu aceleaşi preocupări, a organizat multe activităţi, cateheze şi omilii, dezvoltându-şi aptitudinile sufleteşti, duhovniceşti şi de cârmuire. La încheierea studiilor, avea în vedere o eventuală trimitere în misiune, lucru obişnuit în acea epocă. Gheronda a considerat, însă, că e mai bine să-şi înceapă demersul în vederea unei astfel de acţiuni aşezându-se, mai întâi, la o mânăstire. Astfel, s-a adresat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care avea faimă de iubitor de monahi.

Astfel, în 1960 s-a înfăţişat Mitropolitului, la Trikala, care l-a tuns în monahism, fiind notat în scriptele Mânăstirii Sfântului Visarion din Dousiko cu numele Emilianos. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost hirotonit diacon, slujind la mânăstirile Meteorei, care, în acea vreme, duceau lipsă de vieţuitori. În 1961 a fost hirotonit preot, de praznicul Adormirii Maicii Domnului. După hirotonie, a rămas o vreme la Mânăstirea Sfântului Visarion din Dousiko, un loc retras şi pustiu, trăind în deplină singurătate şi liniştire, chemând pe Dumnezeu, „cel ce izbăveşte de puţinătatea sufletului”. Domnul, în pronia Sa, a auzit strigătul ascuns al robului Său şi i-a preschimbat existenţa întru lumină, descoperindu-i „cărările vieţii”. Gheronda s-a îndreptat cu mare dorinţă şi cu toate puterile spre viaţa monahală, dovedind un curaj de nebiruit şi o nădejde înaripată.

1961. La  Mânăstirea Sfântul Visarion din Dousiko

1963. Egumen la Mânăstirea Schimbării la Faţă a Marii Meteore

Încă de la sfârşitul anului 1961, a fost numit Egumen al Mânăstirii Schimbării la Faţă a Marii Meteore. Aici, Gheronda Emilianos, deşi avea probleme de sănătate, înarmat cu multă răbdare, a cultivat neobosit asceza şi viaţa liturgică, privegherea, rugăciunea neîntreruptă, studiul scrierilor Părinţilor. Cu o sete neostoită a cercetat orice scriere referitoare la organizarea şi funcţionarea monahismului chinovial, pătrunzând tainele instituţiei monahale a Bisericii şi tipicurile vechilor mânăstiri. Deşi dorinţa sa pentru asceză era vădită, Mitropolitul l-a ridicat la treapta de arhimandrit şi l-a însărcinat cu slujirea în cuvânt, cu mărturisirea şi cu povăţuirea tinerilor din eparhie.

O mulţime de tineri au început să vină şi să se mărturisească, Gheronda dăruindu-le timp, luptă, lacrimi, rugăciune. Dacă la început era singur, a devenit „Părinte” al multor fii şi fiice întru Domnul, trăind şi simţind ca un adevărat apostol. Şi-a dedicat viaţa, în deplină libertate, „copiilor” săi, fără cea mai mică dorinţă de răsplată. Din această mulţime, erau destui care se gândeau la viaţa monahală, astfel că, în scurt timp, s-a constituit nucleul obştii Mânăstirii Meteorei; alţii au intrat în rândul clerului sau în viaţa de familie, toţi, însă, ca o familie care-şi avea inima la mânăstire.

În 1963 s-au închinoviat primii doi monahi; la sfârşitul anului şcolar 1965-1966, mulţi absolvenţi de liceu au venit la mânăstire ca începători. Pe 6 august 1966, Mitropolitul Dionisie l-a îmbrăcat pe Egumenul Emilianos în schima mare. Viaţa Meteorei şi acţiunile tânărului, dar harismaticului Egumen, i-au umplut inima Mitropolitului de reale speranţe.

Viaţa duhovnicească de la Meteora avea legături cu figuri duhovniceşti deosebite: Athanasios Hamakiotis, Dimitrie Gagastathis, Amfilohie al Patmosului, Filothei Zervakos, Simon Arvanitis, Damaschin Katrakoulis. În acea perioadă ia naştere şi strânsa legătură cu ierarhii sârbi, studenţi pe atunci la Atena, ucenici al Cuviosului Iustin Popovici, stâlpul Bisericii Sârbe, pe care-l va întâlni, în 1976, în Serbia.

Tot în acea perioadă, Gheronda Emilianos a început pelerinajele la Sfântul Munte, adunând multă experienţă duhovnicească. Îi cunoaşte pe Părintele Paisie şi pe Efrem Katounakiotul. Cu Părintele Efrem avea să aibă o relaţie duhovnicească deosebită. Părintele Efrem zicea adesea: „Mi-am găsit povăţuitorul, un alt Gheron Iosif, pe Gheronda Emilianos, binecuvântatul…”

1973. Întreaga obşte de la Meteora se mută în Sfântul Munte, la Simonopetras

1976, Mânăstirea Celje, Serbia. Împreună cu Cuviosul Iustin Popovici

1973, Simonopetra. Împreună cu Egumenul Efrem Filotheitul

1988, Katounakia. Împreună cu Gheronda Efrem Katounakiotul şi cu Mitropolitul sârb Athanasie Jeftici

Începând cu anul 1995, înrăutăţirea continuă a stării de sănătate a Părintelui Emilianos l-a îndepărtat treptat de la îndatoririle de egumen, de Mânăstirea pe care-o iubea şi de Sfântul Munte. În anul 2000 a predat egumenia Sfintei Mânăstiri Simonopetras arhimandritului Elisei, actualul egumen şi continuatorul lucrării începute de Gheronda Emilianos, retrăgându-se la Metocul din Ormylia, plinind, în trupul său, „lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col. 1,24), cu multă răbdare şi suferinţă.

Din bogăţia predaniilor duhovniceşti, unele au văzut lumina tiparului încă din vremea când era egumen, deşi, el însuşi, având drept scop unic zidirea fiilor săi duhovniceşti, nu a căutat publicarea lor.

Cuvântul lui Gheronda Emilianos este caracterizat de abordarea prin prisma experienţei proprii, de analiza profundă a sensurilor şi a motivelor exprimării. Catehezele sale constituie o moştenire preţioasă şi un izvor viu pentru monahii săi; păstrător deplin al “vinului neîndoit”, Gheronda este cinstit de cele două obşti monahale ca un tezaur de mare preţ, care s-a descoperit în Biserica lui Hristos drept slujire a dragostei.

Înregistrarea tuturor catehezelor şi omiliilor a fost preluată de obştea de maici de la Metocul Ormylia, din anul 1995 începând să fie publicate în colecţia “Cateheze şi cuvântări”. În paralel cu ediţia grecească, Catehezele au fost traduse în franceză, engleză, română, rusă şi sârbă.

Comentariul al Avva Isaia

Comentariu la Avva IsihieComentariu la viaţa Sf. Nil CalavritulComentariu la Sfintele Slujbe

Editarea întregii opere duhovniceşti a Părintelui Emilianos este un semn de dragoste fiiască şi de recunoştinţă din partea copiiilor săi duhovniceşti, urmând să cuprindă mai multe volume şi acoperind o tematică diversă: omilii şi predici, erminii ale scrierilor Părinţilor neptici (Avva Isaia, Isihie Presviterul, Grigorie Sinaitul, Maxim Mărturisitorul, Thalasie, Theognost),erminii ale canoanelor monahale (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie), ale voturilor monahiceşti şi vieţii practice (monahism, canonul monahal, viaţa monahului, relaţia Bătrân-ucenic), erminii la Vieţile Sfinţilor (Cuviosul Nil Calavritul, Cuviosul Romil), erminii ale Sfintei Scripturi, ale imnelor liturgice şi altor texte teologice (Psalmi, Profeţi etc.).

Perioada în care a fost egumen al Sfintei Mânăstiri Simonopetras este considerată deja drept una dintre cele mai binecuvântate perioade din istoria modernă a Mânăstirii, găsindu-se sub oblăduirea Maicii Domnului şi aducând un suflu nou în întreg Sfântul Munte. După cum scrie însuşi Gheronda Emilianos, „obştea Chinoviei, trăind în ritmul Acesteia, se găseşte cu adevărat înlăuntrul Bisericii, ca o inimă a unui trup, nu datorită funcţiunii, ci, mai ales, datorită determinatei căutări a lui Dumnezeu. Astfel, monahii înaintează în Dumnezeu, trăgând şi pe alţii înspre viaţa cea după Dumnezeu” (Tipicul Sfintei Chinovii Ormylia).

Traducere de "Presa Ortodoxă de limbă greacă", după revista "Pemptousia" nr. 14 / 2004.