Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Etichetă: Ormylia

Părintele Emilianos Simonopetritul – apostol al monahismului contemporan

Biografia lui Gheronda Emilioanos, la împlinirea a 75 de ani,
scrisă de ieromonahul Serapion Simonopetritul

Arhimandritul Emilianos, Egumen al Sfintei Mânăstiri Simonos Petras între anii 1973-2000, după numele lumesc, Alexandros Vafeidis, s-a născut în 1934, în Nikaia Pireos, din părinţi evlavioşi, proveniţi din Asia Mică. Bunica după tată, Eudoxia, era din Constantinopol; bunicul Alexandru, originar din Silivria Thraciei, urmase cursurile vestitei Şcoli de la Halki. În anul 1906, ei s-au mutat în Simantra, în pământul binecuvântat al Capadociei, unde au fost angajaţi ca profesori, în Grecia ajungând în urma schimbărilor de populaţii care au urmat catastrofei din Asia Mică. Deşi erau căsătoriţi, duceau o viaţă după rânduiala monahală, cu privegheri şi rugăciune. Şi bunica, şi mama, au devenit, la bătrâneţe, monahii, cea dintâi adormind cu numele de Eutaxia, iar cea de-a doua, cu numele Emiliana.

Geronda Emilianos a moştenit de la bunicul său calităţile duhovniceşti şi trupeşti, iar de la bunică, aprinderea duhovnicească. De mic copil a avut în sine dorinţa de a se dărui lui Dumnezeu, adâncindu-se în studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi în neîntrerupta rugăciune a lui Iisus, având răspunsuri autentice şi insuflări dumnezeieşti despre viitorul curs al vieţii sale. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, acolo unde se stabilise bunica, fiind un elev foarte bun, continuând apoi la Nikaia Pireos, unde locuiau părinţii, tot cu rezultate foarte bune. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, după doi ani mutându-se la Teologie, aşa după cum îi era aşezarea sufletească.

Pe durata studiilor universitare, înconjurat fiind de prieteni cu aceleaşi preocupări, a organizat multe activităţi, cateheze şi omilii, dezvoltându-şi aptitudinile sufleteşti, duhovniceşti şi de cârmuire. La încheierea studiilor, avea în vedere o eventuală trimitere în misiune, lucru obişnuit în acea epocă. Gheronda a considerat, însă, că e mai bine să-şi înceapă demersul în vederea unei astfel de acţiuni aşezându-se, mai întâi, la o mânăstire. Astfel, s-a adresat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care avea faimă de iubitor de monahi.