Highslide for Wordpress Plugin

Pentru o teologie „completă”…


Motto: „Cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat;
Dar duci o muncă colosală cu prostul care… are şcoală”.

 Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.

O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.  

Citește mai mult

Un glas care strigă în pustie. Mă bucur că strigăm la fel…

Diaconul prof. Ioan Ică jr.,
Cateheză liturgică despre înţelesurile uitate şi neştiute ale slujbelor Bisericii

       Despre toate acestea am scris şi eu în nenumărate rânduri, iar părintele prof. Ioan Ică jr. a reuşit o sinteză care, expusă sub forma unui curs incitant, sper să aibă un impact mai vizibil. Şi totuşi, experienţa mă face să fiu sceptic… Să dea Domnul să mă înşel! 

       Înţelesurile cultului trebuie redescoperite şi trăite dinamic, căci fără acest lucru Ortodoxia devine tot mai seacă şi mai ritualistă. Din păcate, acest lucru nu se învaţă în prea multe şcoli de teologie, nemaivorbind de faptul că, cateheza liturgică pentru simplii credincioşi lipseşte cu desăvârşire. 

Botezul şi Cununia trebuie precedate de cateheză

Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.

Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Puţine eparhii au elaborat şi implementat vreun plan concret de catehizare, dar e salutabil faptul că unii preoţi, fără să aştepte „directive de sus”, ci probabil fiind însufleţiţi de exemplele Sfinţilor Părinţi sau ale misionarilor contemporani, au înţeles necesitatea catehezei şi s-au pus pe treabă. 

Citește mai mult

Imnul Acatist al Maicii Domnului. O nouă traducere versificată

Vă propunem o nouă traducere a Imnului Acatist al Născătoarei-de-Dumnezeu (în format PDF) – ediţia 2016. 

După cum se ştie, acest imn este cântat în biserici în sâmbăta Săptămânii a V-a a Postului Mare, iar în unele mănăstiri şi chiar în casele multor creştini, acesta este citit zilnic sau, cel puţin, săptămânal. În originalul grecesc imnul este în formă versificată, ceea ce înlesneşte memorarea textului de către foarte mulţi credincioşi şi mai ales de către monahi, dar traducerile româneşti de până acum arareori şi-au propus să redea acest farmec al textului versificat. Traducerea de faţă, pe lângă exactitatea teologică şi filologică a textului, şi-a propus să redea, atât cât a fost posibil, o minimă rimă şi metrică, care să sublinieze caracterul poetic al originalului grecesc.

Mai jos redăm şi capitolul părintelui Makarios Simonopetritul despre Imnul Acatist, preluat din cartea sa „Triodul explicat”, care a fost tradusă şi editată de diaconul prof. Ioan Ică jr. Precizăm că textul de mai jos reprezintă o prescurtare şi o redactare suplimentară a studiului realizat de marele teolog athonit. 

Citește mai mult

Studiu canonic privind posibilitatea retragerii sau înlocuirii unor ierarhi din Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei

De fiecare dată când se produc anumite interacţiuni pozitive sau negative între Stat şi Biserică (sau ierarhia ei), presa şi o anumită parte a societăţii încep să murmure diferite scenarii privind statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (în continuare BOM), necesitatea sau posibilitatea înlocuirii unor ierarhi şi multe alte speculaţii sterile şi ireale. Ca să înlăturăm discuţiile amatoriste şi, în cazul în care se doreşte sau se simte nevoia unei discuţii profesioniste pe marginea acestui subiect, am considerat necesar să facem un studiu de caz privind normele canonice şi statutare care reglementează alegerea mitropolitului şi a celorlalţi ierarhi ai BOM (PDF). Indirect vom atinge şi problema locului/statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei) în sânul Patriarhiei Moscovei şi organizarea locală a acestei Mitropolii şi a Eparhiilor ei. 

Nu vom atinge subiectul existenţei sau legitimităţii a două jurisdicţii mitropolitane paralele (una „rusească” şi alta „românească”) pe teritoriul Republicii Moldova şi nici nu vom lua în calcul părerile unor politicieni, analişti politici sau simpli cetăţeni în legătură cu aceste întrebări. Ne vom ghida strict de litera canoanelor şi a normelor statutare, iar scopul celor scrise nu este unul provocator, ci unul lămuritor. Deci nu e vorba de un articol cu poziţii „pro” sau „contra” cuiva, ci de un studiu canonic ştiinţific, menit să risipească negura dezbaterilor privind „demiterea” mitropolitului Vladimir sau judecarea episcopului Marchel – ambele apărute recent, în contextul adoptării „Legii egalităţii (antidiscriminare)”.

Virgiliu Gheorghe: Pornografia – maladia secolului XXI. Tratat ştiinţific despre pericolul pornografiei şi al sexualităţii debordante

O carte obligatorie pentru omul secolului XXI. Conţinutul nu este destinat doar celor afectaţi de această gravă maladie, ci şi părinţilor şi profesorilor responsabili de educaţia copiilor. Ar fi foarte bine ca şi psihologii, şi psihiatrii zilelor noastre, şcoliţi în spiritul obsesiilor lui Freud şi având impresia că ştiu totul, să vadă ce spune ştiinţa modernă despre un fenomen şi o maladie căreia nu i se acordă atenţia cuvenită. Cartea este obligatorie şi pentru preoţii responsabili de vindecarea sufletelor credincioşilor, pentru că tineretul devine tot mai afectat de această patimă.

Cartea este la un preţ foarte accesibil şi o găsiţi în toate librăriile de carte teologică din România. Sperăm ca ea să devină accesibilă, la un preţ cât mai mic şi în Republica Moldova. 

Mai jos redăm cuprinsul ei şi textul de la Prefaţă şi Introducere. Şi mai jos găsiţi şi o conferinţă (audio în patru părţi) a autorului cărţii, care are aceeaşi temă şi redă rezumativ conţinutul cărţii. 

Citește mai mult

Justiţia moldovenească a îngenunchiat în faţa transsexualilor. Schimbarea sexului în actele de identitate este ilegală

Comuntatea minorităţilor sexuale LGBT din Moldova a publicat recent un comunicat de presă, prin care informează opinia publică, că „Curtea de Apel Chişinău a  emis o hotărâre care permite persoanelor transgen schimbarea actelor de identitate în conformitate cu sexul dorit (femeie sau bărbat)”. 

În continuarea mesajului, LGBT comunică, că „Respectiva decizie e una irevocabilă și reprezintă rezultatul admiterii recursului Centrului de Informaţii “GENDER DOC-M”, care a contestat hotărârea din 9 februarie 2012 a judecătoriei sectorului Buiucani”.

LGBT apreciază hotărârea Curţii de Apel ca fiind o „victorie strategică grandioasă”, menționând că „de azi înainte, Oficiul Stării Civile nu este în drept să refuze oricărei persoane transsexuale modificarea și rectificarea actului de stare civilă și anume a certificatului de naștere cu schimbarea sexului existent în cel dorit”. Bucuria celor de la LGBT se pare că este legată şi de posibilitatea indirectă de a realiza „căsătorii” între homosexuali, dacă unul din membrii cuplului gay va apărea în acte ca „femeie”, fără să fie de fapt. 

În lipsa hotărârii propriu-zise a Curţii de Apel, pe care LGBT a evitat s-o facă publică, este dificil să înţelegem care au fost argumentele şi temeiul legal de a emite o astfel de hotărâre judiciară. Este de presupus, că omisiunea LGBT de a face publică hotărârea Curţii de Apel, dar şi Hotărârea Judecătoriei Buiucani din 9 februarie 2012, este una conştientă şi intenţionată.

O examinare obiectivă  a acestor hotărâri judecătoreşti ar fi scos la iveală lipsa temeiului legal de a permite transsexualilor schimbarea înscrierilor privind sexul în actele de identitate. 

Citește mai mult

Atitudinea Adunării Eparhiale de la Chişinău vizavi de adoptarea „Legii egalităţii”

   

    La Palatul Mitropolitan a fost convocată Adunarea eparhială cu participarea preoţilor protopopi, duhovnicilor şi membrilor comisiilor disciplinare. În cadrul acesteia ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj către cei prezenţi, prezentând acţiunile întreprinse de Biserică pe parcursul timpului în vederea depăşirii diverselor  provocări şi ispite care au marcat societatea. ÎPS Vladimir a menţionat, în mod deosebit, deciziile statale privind schimbarea legislaţiei cultelor, înregistrarea Ligii islamice, conferirea codului de identificare cetăţenilor Republicii Moldova şi recenta  adoptare a Legii cu privire la asigurarea egalităţii de către Parlamentul Republicii Moldova.

    Ierarhul a adus la cunoştinţa celor convocaţi despre toate măsurile întreprinse în ultima perioadă, inclusiv demersuri către autorităţi, întâlniri cu clericii şi credincioşii, şedinţe ale Sinodului şi acţiuni publice. În context s-a arătat a fi îngrijorat că în definitiv  această activitate a fost calificată drept “pasivitate a conducerii Bisericii”, nu s-au valorificat realizările propriu-zise,  din contra, soldându-se cu manipulări şi speculaţii în jurul autorităţii ecleziale. De asemenea, s-a discutat asupra apariţiilor în mass-media a unor  declaraţii  instigatoare, ce au stârnit acţiuni de protest din partea slujitorilor şi credincioşilor.

    Mitropolitul Vladimir s-a referit la rezultatul negocierilor cu autorităţile publice centrale care s-au soldat cu modificarea conţinutului proiectului de lege privind asigurarea  egalităţii, concomitent, arătându-se nemulţumit de faptul că sintagma controversată se regăseşte totuşi în conţinutul legii vizate.  

Citește mai mult

Enciclica patriarhului Ghenadie al Constantinopolului şi a Sinodului său (anii 458-459) privind condamnarea simoniei

Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a încredinţat sfinţilor săi ucenici propovăduirea Evangheliei şi i-a trimis pe ei învăţători oamenilor în toată lumea, le-a poruncit în chip hotărât ca darul ce l-au primit de la El, şi ei în dar să-l dea oamenilor, necâştigând pentru el aramă, sau argint, sau aur, sau în general o altă avere materială sau pământească.

Fiindcă răsplata harurilor cereşti şi duhovniceşti nu sunt cele pământeşti şi pieritoare. Porunca aceasta a dat-o nu numai acelora, ci, prin ei, şi nouă, pe care ne-a învrednicit a intra în treapta şi locul lor. 

Citește mai mult

Declaraţia Mitropoliei Moldovei referitor la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii

Considerăm că adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii este o acţiune sfidătoare, care contravine normelor morale creştine. Solicitările repetate ale Mitropoliei Moldovei în plinătatea ei (slujitori şi mireni), adresate conducerii ţării de a exclude din proiectul de lege sintagma „orientare sexuală” au fost ignorate. Cererile Mitropoliei adresate instituţiilor abilitate din stat pentru crearea unor comisii mixte privind analizarea şi îmbunătăţirea proiectului de lege au fost trecute cu vederea, iar acţiunile au avut un caracter unilateral şi puternic influenţate de grupuri şi organizaţii din interiorul şi din exteriorul ţării, cărora nu le convine actualele principii după care trăieşte şi se dezvoltă societatea moldovenească. 

Citește mai mult