pentru o teologie gândită şi trăită
Redau aici dialogul pe care l-am avut cu tinerii de la ASCOR Cluj în data de 9 decembrie 2010
Mi s-au adresat mai multe întrebări, în special legate de secte, cipuri, monahism, spovedanie şi împărtăşanie, şi am răspuns la ele în măsura priceperii mele şi a înţelepciunii pe care mi-a dat-o Dumnezeu în acel moment.
Întrebare din partea ASCOR Chişinău: Părinte, mulţi creştini din Republica Moldova întrerup postul din cauza Revelionului spunând că ei sărbătoresc Crăciunul pe nou. Ce ne puteţi spune despre aceasta?
Răspuns: Este o întrebare pe care aşa zişii creştini dornici de masa de Crăciun şi-o pun doar în toiul sărbătorilor de iarnă. Observăm deci că atât politicienii, cât şi aşa-zişii oameni de cultură şi de ştiinţă, dintr-o dată, aproape de Crăciun, îşi aduc aminte că au ceva cu Biserica şi cu sărbătorile ei şi pun tot mai des problema sărbătoririi Naşterii Domnului odată cu toată Europa şi cu toată lumea. Este de-a dreptul îngrijorătoare această concepţie pentru că aceşti oameni nu merg la Biserică nici măcar de Crăciunul pe nou, deşi există câteva Biserici în Moldova care slujesc pe nou, ca să vă daţi seama cât de apropiaţi sunt ei de Biserică şi cât de serios intenţionaţi sunt ei în acest demers atunci când vorbesc de un Crăciun odată cu toată Europa. Pe mine, ca preot ortodox, nu mă interesează absolut deloc cum sărbătoreşte Europa, pentru că ceea ce sărbătoreşte Europa nu are nimic cu Naşterea Domnului. Acest lucru îl puteţi vedea şi dumneavoastră uitându-vă mai atent cu un ochi critic la TV, neînghiţând toate gogomăniile, reclamele şi prostiile care vi se dau. Uitaţi-vă unde este Hristos în Crăciunul lor? Este Santa Klaus, Coca Cola, tot felul de reduceri de preţuri, vacanţe de Crăciun, numai despre Hristos nu se vorbeşte. Chiar şi acele colinde pe care le pun în ultima vreme la TV şi Radio, tot mai puţin amintesc de Hristos; este Crăciun, sunt clopoţei, cadouri ş.a. Nimic religios în toate acestea. Deci, o astfel de sărbătoare europeană pe noi nu ne interesează, şi ceea ce sărbătoresc astăzi europenii este total desacralizat şi nu mai are nimic tainic din sărbătoarea religioasă a noastră, care presupune post înainte de aceasta, spovedanie, împărtăşanie etc. Deci, din acest punct de vedere, practic între Crăciunul european şi Naşterea Domnului ortodoxă nu este absolut nici o legătură.
Istoria Naşterii Domnului prezentată în icoane (doar) bizantine şi pe fundal de muzică bizantină (chiar dacă e cântată în arabă). Mi se pare o lecţie (cateheză) extraordinară mai ale pentru copii.
Oare când vom începe şi noi să dezvoltăm simţul frumuseţii ortodoxe la creştinii noştri, fără a recurge la surogate occidentale?
Apropo, "Orthodox Icon TV" are mai multe astfel de filme. Poate că învaţă ceva şi Trinitas TV.
Vizionare plăcută. Luaţii şi pe copii alături şi explicaţile secvenţele acestui filmuleţ.
În data de 30 septembrie 2010 a avut loc prima dezbatere teologică interconfesională din Republica Moldova. Iniţiativa a venit din partea mea, iar primii care au acceptat invitaţia au fost teologii baptişti din Chişinău şi în special pastorul Vasile Filat. În comun am fixat un regulament, care în general a fost bun, dar asupra căruia urma să mai lucrăm, pentru a înlătura diferitele lacune pe care le-am sesizat la prima rundă de dezbateri.
Primul subiect discutat, aşa cum probabil toţi ştiu deja, a fost „Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie: raportul dintre ele”. În continuare eu am propus să discutăm despre Biserică şi Preoţie, dar teologii baptişti şi-au revindecat dreptul de a fixa ei următorul subiect pentru dezbateri, întrucât primul a fost propus de mine. După unele discuţii privind formularea, s-a fixat titlul „Cinstirea icoanelor, moaştelor şi a sfinţilor”. Eu am acceptat subiectul şi împreună am făcut şi modificările la regulament, făcând şi unii şi alţii diferite propuneri şi concesii în ce priveşte modalitatea desfăşurării dezbaterilor. Data fixată pentru următoarele dezbateri era 18 noiembrie 2010, iar locaţia – Universitatea de Stat din Moldova.
Totuşi, înainte de face public subiectul, locaţia şi noul regulament, baptiştii au refuzat să mai aibă dezbateri cu noi pentru că acestea nu ar aduce mai multă înţelegere între creştini, ci ar accentua diferenţele şi dezbinarea dintre noi, iar slujitorii ambelor Biserici s-ar abate de la misiunea la care au fost chemaţi. Nu vreau să fac publică toată corespondenţa dintre noi, dar acest argument (parafrazat în formă liberă de mine) mi s-a părut mai mult un pretext decât un motiv temeinic, dar nu mă apuc să-l comentez şi sper că şi baptiştii vor fi oneşti la acest capitol.
Oricum, discuţia cu baptiştii s-a încheiat (oarecum amiabil, zic eu) şi de aceea vin cu invitaţia către alte confesiuni, în special penticostali şi adventişti, de a continua dezbaterile teologice interconfesionale, după un regulament asemănător cu cel precedent.
Ce interesaţi mă pot contacta pe una din căile indicate aici.
Domnul să ne ajute şi să ne lumineze pentru a merge pe calea cea dreaptă!
Un mic studiu biblic despre diferenţa dintre ICOANĂ şi IDOL.
Sper să fie de folos ortodocşilor, dar şi neoprotestanţilor.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Conferinţei pastoral-misionare, cu tema „Misiunea social-filantropică a Bisericii, vocaţie spirituală şi necesitate practică”, care a avut loc astăzi, 3 noiembrie, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a prezentat cinci principii de filantropie socială creştin-ortodoxă, după cum urmează:
1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
2. Filantropia socială nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeieşti, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.
3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii faţă de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creşterea omului prin cultivarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupeşti, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieţii biologice.
Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrăneşte spiritual mulţimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi şi apoi înmulţeşte pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieţii spirituale ca fiind izvor de lumină şi iubire sfântă pentru opera ei socială. Aşa se explică prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.
4. Lucrarea filantropică-socială ortodoxă are ca izvor de inspiraţie viaţa parohială şi viaţa monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoştinţa faţă de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viaţa cerească veşnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală priveşte mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.
Deci, oricât de mare ar fi filantropia noastră socială, trebuie să recunoaştem, în smerenie, că n-am făcut tot ceea ce era necesar.
SURSA: Basilica.ro
Cu ocazia împlinirii celor 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Grigore Palama – aniversare despre care am scris şi AICI – grecii au făcut un film documentar pe care vi-l propunem spre vizionare. Am de învăţat multe din viaţa acestui Sfânt…