1. Natura și cadrul documentului
Charta Oecumenica – 2025 este un document programatic elaborat de Conference of European Churches (CEC) și Conferinţa pentru Cooperare Eucumenică în Europa (CCEE). Versiunea actualizată a fost semnată la Roma pe 5 noiembrie 2025, la 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea.
Caracteristici esențiale:
- Nu are caracter dogmatic, canonic sau învățătoresc
- Nu este obligatoriu din punct de vedere juridic sau canonic
- Valoarea sa derivă exclusiv din asumarea voluntară a semnatarilor
- Se definește ca instrument de dialog, cooperare practică și reflecție etică
Din perspectivă ortodoxă, această natură non-normativă este esențială: documentul nu poate fi receptat ca expresie a credinței Bisericii, ci doar ca platformă de cooperare limitată.
2. Structura documentului (2025)
I. Credința în „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”
- Afirmarea Crezului Niceo-Constantinopolitan (325/381) – ceea ce înseamnă: fără „Filioque”, deși formal, nici romano-catolicii, nici majoritatea protestanților, nu au renunțat la Filioque ca dogmă, ci doar se angajează să nu-l mărturisească în formula comună de credinţă
- Recunoașterea diferențelor privind Biserica, sacramentele și slujirea
II. Pe calea către unitatea vizibilă a Bisericilor
- Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și rugăciunea comună
- Apropiere reciprocă și mărturie comună
- Dialog continuu și acțiune împreună
- Capitol nou: Tineretul în Biserici și în ecumenism
III. Sfere de întâlnire în Europa
- Participarea la construcția Europei
- Relații cu iudaismul și islamul
- Dialog cu alte religii și viziuni
IV. Domenii de responsabilitate și angajament în Europa (secțiune extinsă)
- Pace și reconciliere
- Protejarea Creației
- Migrație, refugiați și persoane strămutate
- Capitol nou: Tehnologii noi
3. Continuități între edițiile 2001 și 2025. Ambele versiuni:
- Afirmă Crezul Niceo-Constantinopolitan ca bază comună
- Recunosc existența reală a diviziunilor ecleziale
- Promovează dialogul teologic și cooperarea socială
- Evită orice pretenție de unitate deja realizată
- Resping prozelitismul agresiv și concurența confesională
Aceste elemente permit, în principiu, o participare ortodoxă prudentă, fără compromisuri dogmatice explicite.
4. Mutații semnificative în ediția 2025
Versiunea actualizată aduce o schimbare de paradigmă:
a) Extindere tematică:
- Capitole noi: pace și reconciliere, migrație, tehnologii noi, rol distinct al tineretului
- Accent crescut pe responsabilitatea socio-politică a Bisericilor
- Lărgirea și sistematizarea dialogului interreligios
b) Limbaj mai normativ:
- Structurat în jurul unor „angajamente” concrete
- Formulări mai dense și mai specifice
- Mai multe recomandări practice
c) Deplasarea centrului de greutate:
- De la: problema unității ecleziale propriu-zise
- Spre: platformă etico-socială comună, activism social, consens moral
Această evoluție mută ecumenismul de la dialog doctrinar spre cooperare practică, fapt care ridică întrebări serioase din perspectivă ortodoxă: există riscul transformării ecumenismului dintr-un dialog teologic într-un proiect etico-politic post-eclezial.
5. Evaluare critică din perspectivă ortodoxă
A. Puncte pozitive (Plusuri)
- Afirmarea clară a Crezului Niceo-Constantinopolitan ca fundament comun
- Recunoașterea explicită a diferențelor dogmatice serioase privind Biserica, Tainele și slujirea – documentul nu le minimalizează
- Dimensiune spirituală autentică: rugăciune comună, lectură împreună a Scripturii, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
- Valorizarea tradițiilor liturgice: încurajarea să se cunoască și să se aprecieze formele de cult ale altor Biserici
- Angajament social solid: pace, justiție, protecția Creației, ajutorarea migranților, îngrijire față de vulnerabili
- Recunoașterea valorii diversității ca manifestare a bogăției scopului divin
- Caracterul explicit non-normativ – permite participare fără angajamente dogmatice
B. Probleme teologice majore (Minusuri)
1. Ambiguitatea ecleziologică (problema centrală)
Problema fundamentală:
- Documentul afirmă credința într-o „Biserică una”, dar operează constant cu noțiunea de „Biserici” (plural) ca subiecte ecleziale paralele
- Unitatea este prezentată ca țel viitor, rezultat al dialogului, nu ca realitate prezentă
Din perspectiva ortodoxă:
- Biserica una nu este o realitate fragmentată care „se reconstituie” prin consens progresiv
- Ci o realitate deja existentă în plinătatea credinței, succesiunii apostolice și vieții sacramentale
- Biserica una este o realitate ontologică și sacramentală deja prezentă în istorie
Aceasta rămâne principala limită teologică a documentului și face imposibilă receptarea sa ca text ecleziologic.
2. Euharistia și „ospitalitatea euharistică”
Formulări problematice:
- „Continuarea înaintării spre ospitalitate și comuniune euharistică reciprocă”
- „Înaintare spre părtășie euharistică”
Problema ortodoxă:
- Euharistia nu este instrument al unității, ci pecetea ei
- Comuniunea euharistică fără unitate deplină de credință și slujire este canonic imposibilă
- Euharistia este expresia deplină a unității de credință, nu un mijloc de a o atinge
Orice formulare care sugerează utilizarea Euharistiei ca mijloc spre unitate relativizează ecleziologia sacramentală și este inacceptabilă din punct de vedere ortodox.
3. Rugăciunea și cultul comun
Lipsa distincției esențiale:
Documentul încurajează rugăciuni comune și aprecierea reciprocă a formelor de cult, dar nu face distincția canonică ortodoxă între:
- Rugăciunea pentru unitate (acceptabilă)
- Rugăciunea liturgică comună ca expresie a unității deja existente (imposibilă fără unitate deplină)
- Riscul: confuzie eclezială în rândul credincioșilor; participarea ortodoxă trebuie să respecte strict rânduiala canonică.
4. Dialogul interreligios: probleme teologice
a) Relația cu iudaismul:
- Afirmația că „Legământul pe care Dumnezeu nu l-a revocat niciodată” și că „evreii sunt încă ‘iubiți’ și aleși” este formulată într-o manieră care poate estompa unicitatea hristologică a mântuirii.
- Solicitarea de iertare pentru atitudinile antievreieşti – fără a explica ce înseamnă, cine şi când le-a comis şi, dacă s-au comis în trecut, cine poartă vina pentru ele astăzi.
- „Renunțarea la misiunea de prozelitism instituțional către evrei”: deși respectuoasă istoric și pastoral, poate fi văzută ca renunțare la dimensiunea misionară universală a Bisericii. În tradiția ortodoxă, mărturia lui Hristos rămâne universală, pentru toate popoarele.
- Ortodoxia poate accepta dialogul ca formă de conviețuire pașnică și reconciliere istorică, dar nu ca substitut al mărturisirii. Biserica respinge antisemitismul, dar expresia că „poporul evreu nu a fost înlocuit de Biserica creștină” (cf. Romani 11:1-2,29) nu trebuie înțeleasă în contradicție cu textele de la Romani 9:6-8 sau Galateni 6:15-16, unde este stabilit un nou criteriu de apartenență la „Israelul lui Dumnezeu” și anume – credința în Hristos.
b) Dialogul cu islamul:
- Prezentat predominant în cheie etică și politică, cu puțină claritate dogmatică sau hristologică.
- Accent pe elemente comune (monoteism, Abraham), dar fără afirmarea clară a diferențelor fundamentale.
5. Deplasarea spre activism socio-politic
Riscul major al ediției 2025 – deplasarea accentului:
- De la: adevărul de credință, viața liturgică, asceza, dimensiunea sacramentală
- Spre: consens etic, activism social, limbaj politic contemporan
Problema:
- Deși grija pentru pace, Creație și demnitate umană este profund creștină
- În lipsa ancorării clare în viața liturgică, ascetică și sacramentală
- Există pericolul reducerii Bisericii la actor moral sau ONG confesional
- Ecumenismul devine proiect etico-politic post-eclezial, nu dialog teologic
6. Alte limite și rezerve
Relativizarea confesională:
- Formula „acolo unde condițiile permit și nu există motive de credință” rămâne vagă
- Criteriile „motivelor de credință” nu sunt clarificate
Absența distincției clare între:
- „Unitate în diversitate” (acceptabilă ortodox – diversitate liturgică, disciplinară)
- „Diversitate confesională” ca stare permanentă (neacceptabilă ortodox – presupune diferențe dogmatice ca definitive)
Natura voluntară a documentului ridică întrebări despre forța sa normativă reală
6. Criterii ortodoxe de receptare
Charta Oecumenica (2025) POATE fi:
- Acceptată ca instrument de dialog și cooperare limitată
- Utilizată selectiv, în domenii sociale, culturale și etice
- Citită critic, nu normativ
- Platformă pentru cooperare practică în societate
Charta NU POATE fi:
- Receptată ca expresie a unității Bisericii
- Fundament al comuniunii sacramentale
- Document ecleziologic sau normativ
- Bază pentru ospitalitate euharistică
7. Concluzie generală
Charta Oecumenica 2025 este un document care reflectă mutația ecumenismului european de la dialog doctrinar spre cooperare etico-socială.
Din perspectivă ortodoxă, participarea este posibilă doar cu discernământ teologic, păstrând:
- Ecleziologia patristică – Biserica una există deja în plinătatea sa
- Integritatea canonică – respectarea strictă a regulilor privind rugăciunea comună și viața sacramentală
- Claritatea mărturisirii hristologice – Hristos ca unica cale de mântuire
- Integritatea sacramentală – Euharistia ca pecete, nu ca mijloc al unității
În lipsa acestor criterii, există riscul:
- Confuziei ecleziale
- Relativizării adevărului dogmatic
- Transformării Bisericii în actor moral secularizat
- Reducerii ecumenismului la activism social
Verdict final: Document util pentru cooperare practică și dialog social, dar insuficient și problematic din punct de vedere ecleziologic și sacramental.
P.S. de episcop Petru Pruteanu: Tot conţinutul de mai sus a fost generat de 2 modele diferite de AI, pe care le-am integrat sub forma acestui răspuns extins.
Views: 32
