Polarizarea pseudo-biblică

Societatea de astăzi, în special în Europa de Est, este destul de polarizată şi radicalizată, iar acest lucru nu este şi nu poate fi „după voia lui Dumnezeu”. Mulţi lideri şi chiar oameni de rând urmează principiului pseudo-biblic: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră (Qui non est nobiscum, Adversus nos est)!”. Citatul a fost intens folosit de revoluționarul Lenin, apoi şi de Stalin, dar aparţine filosofului anarhist Max Stirner, care îl considera de origine biblică. Dar oare avem un asemenea text în Sfânta Scriptură? Nu!

În Evanghelia după Matei 12:30 avem următorul text: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte”. Mântuitorul, vorbind în mod clar despre Sine Însuşi (la singular), stabileşte aici un principiu religios, şi nicidecum unul politic sau social. Într-adevăr, dacă nu eşti cu Dumnezeu, volens nolens eşti împotriva Lui. Tertium non datur!

Într-un alt context, aşa cum vedem în Evanghelia după Marcu 9:40, Mântuitorul spune: „Cine nu este împotriva noastră este pentru noi”. Prin simplul fapt că, de data aceasta, se foloseşte pluralul „noi”, putem spune că această idee are şi o valenţă socială, pe care nu o vedem în versetul de mai sus. Deci, într-un fel clădim relaţia cu Dumnezeul cel Unul şi neschimbător, şi altfel cu oamenii, care sunt mulţi, diferiţi şi schimbători… Prin urmare, expresiile la plural „cu noi” vs „împotriva noastră” pot fi folosite doar în varianta „incluzivă” de la Marcu 9:40, iar varianta „excluzivă” de la Matei 12:30 se poate folosi doar în raport cu Dumnezeu, dar nicidecum în raport cu alţi oameni, organizaţi foarte diferit din punct de vedere social, politic, cultural şi religios.

Deci, dacă cineva gândeşte sau acţionează altfel decât mine, acesta nu-mi este în mod automat duşman. Da, în anumite cazuri, el poate fi concurent sau oponent, dar nu şi duşman, de care mă îngrădesc sau pe care-l anihilez. Suntem „condamnați” a găsi toate soluţiile posibile de conviețuire şi colaborare, fără a uita, bineînţeles, şi de propria identitate. Celălalt îmi devine duşman numai atunci când atentează la identitatea mea, nu atunci când şi-o manifestă pe a lui.

Deci, pentru a conviețui sau colabora cu cineva, nu e obligatoriu să avem aceleași idei sau simpatii, ci e suficient să ne respectăm şi să fim în stare a vedea şi a folosi tot ce este mai bun în fiecare. Cu atât mai mult acest lucru ar trebui să fie valabil între persoanele de aceeași credință şi cu aceleași idealuri…

P.S. Prezentul text a fost scris într-un context concret şi pentru oameni concreţi. Cei care nu-i înţeleg contextul şi sensul, riscă să vadă aici un simplu apel la „toleranţă intolerabilă”, ceea ce nu corespunde intenției şi convingerilor mele.