Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

CÂND ŞI CUM PUTEM BOTEZA COPIII

Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri. 


1.    Înainte de a spune ce este botezul, trebuie să menționăm ce nu este el, pentru că între creştini circulă prea multe mituri şi învăţături greşite despre Botez şi efectele lui. Cei mai mulţi îşi aduc copiii la botez în virtutea unui obicei pe care nici nu doresc să-l înţeleagă, iar o bună parte dintre „ortodocşi” consideră că un copil trebuie cât mai repede botezat ca să doarmă bine, să fie sănătos, să nu fie deocheat, să nu scuipe biberonul sau să poată ieşi din casă. Dar Hristos n-a lăsat Taina Botezului ca somnifer sau ca bilet de ieşire din casă, iar oamenii care gândesc astfel, dacă încă nu s-au hotărât să deschidă Biblia ca să înţeleagă ce înseamnă Botezul, măcar să gândească logic că numai în China şi India sunt peste două miliarde de oameni nebotezaţi şi toţi dorm normal, trăiesc mai mult decât noi, nu sunt deocheați şi nici n-au probleme la ieşirea din casă. De ce un copil născut din tată şi mamă botezaţi şi cununaţi s-ar teme de aşa ceva?!  Şi oare cât timp vom mai avea închipuiri atât de josnice faţă de Tainele Bisericii?!


2.   Hristos a rânduit Botezul ca o posibilitate, o şansă şi un Dar dumnezeiesc, dar nu ca o obligaţie sau obicei.  Atunci când părinţii concep un copil nu-şi propun doar să-l nască, „că aşa trebuie” sau ca tatăl copilului să bea bine în acea zi, ci se gândesc la creşterea şi viaţa lui de mai departe, iar însuşi copilul, fie şi inconştient, nu-şi concepe existenţa decât alături de părinţi. Şi după cum naşterea nu este un scop în sine, ci este o etapă prin care omul trece de la dezvoltarea embrionară la viaţa propriu-zisă, tot aşa şi Botezul, ca naştere duhovnicească „din apă şi din duh” (Ioan 3:5), nu este un scop în sine, ci este abia începutul vieţii duhovniceşti. Botezul nu este sfârşitul unor rânduieli legate de naşterea copilului, aşa cum deseori se exprimă părinţii: „l-am botezat şi am scăpat”, ci este doar începutul vieţii în Hristos şi în Biserică. Totul abia atunci începe, iar dacă cei care aduc pruncul la Botez nu au o relaţie vie şi permanentă cu Biserica, este aproape sigur că nici copilul lor nu va avea o astfel de relaţie, iar dacă o va avea, aceasta nu se va datora părinţilor şi naşilor, ci unor factori exteriori, care nu-i îndreptăţesc pe părinţi, ci mai mult îi acuză.
       Cei care-şi botează pruncii și după aceasta îi rup de Tatăl şi de Mama lor, adică de Dumnezeu şi Biserică, sunt asemenea celor care-şi nasc copiii apoi îi aruncă la gunoi, fără să le mai pese de viaţa lor. Şi vai de preoţii care se fac părtaşi unor astfel de crime duhovniceşti, neexplicându-le părinţilor şi naşilor ce înseamnă botezul şi la ce jug se înjugă cei care se pun garanţi pentru credinţa şi educaţia creştină a copilului. Dar e şi mai grav atunci când oamenii chiar ar vrea să ştie toate acestea, dar preoţii nu se obosesc să le explice, iar după aceea dau toată vina pe părinţi, de parcă preotul ar fi un năimit care oficiază acte magice sau un funcţionar de la bancă care dă credite, dar nu-i pasă dacă clienţii au cu ce să le plătească, şi nici nu le vorbeşte despre consecinţele neachitării la timp a datoriei.


3.    Cea mai importantă condiţie pentru botez este credinţa sinceră în Dumnezeu, lepădarea de Satana şi de toate lucrurile lui, şi urmarea lui Hristos. Când Mântuitorul a trimis apostolii în lume, nu le-a spus să boteze pe toţi laolaltă, ci în primul rând să înveţe neamurile (Matei 28:19-20), apoi să boteze pe cei care vor crede Evangheliei (Marcu 16:15-16). Neoprotestanţii, limitându-se la sensul direct al textului, botează doar persoanele mature, care pot crede conştient în Evanghelie, iar credinţa este văzută de ei mai mult ca o însuşire a unor versete interpretate după bunul plac. Cu toate acestea, accentul pus pe credinţă este unul corect, iar necesitatea credinţei este la fel de valabilă şi în Biserica Ortodoxă. Diferenţa dintre noi şi neoprotestanţi nu constă în faptul că unii cer mărturisirea credinţei, iar alţii nu. Şi Biserica Ortodoxă cere mărturisirea credinţei candidatului la botez, dar acceptă, prin excepţie (devenită generală), ca mărturisirea să fie făcută de părinţi împreună cu o altă terţă persoană, pe care noi o numim naş. A boteza fără a cerceta credinţa şi cunoştinţele religioase ale părinţilor şi naşilor este o impietate şi o batjocură faţă de Tainele Bisericii, iar preoţii ca „iconomi (nu distribuitori) ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) n-ar trebui să admită aşa ceva, indiferent de situaţie! 
        Haideţi să analizăm puţin cazul famenului din Etiopia, despre care ni se relatează la Fapte 8:26-39. Duhul Sfânt îl trimite pe Filip către famen (v. 26-29), găsindu-l pe acela citind din Scriptură (v. 28). Filip îi tâlcuieşte pasajul biblic neînţeles de el şi îi vorbeşte despre mântuirea venită prin Hristos (v. 30-35). Famenul vede apa şi spune: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” (v. 36). Vedem însă că reacţia lui Filip a fost cu totul alta decât a preoţilor de astăzi. El nu spune: „vai, pe mine m-a trimis Duhul Sfânt, iar omul acesta e de departe, tocmai din Etiopia, şi trebuie urgent botezat, ca să nu i se întâmple ceva pe drum sau chiar să moară”, deşi pericole erau destule. Chiar şi faptul că etiopianul citea Scriptura şi era dornic să înţeleagă cele citite n-a fost suficient pentru ca Filip să fie de acord să-l boteze. Bineînţeles că statutul social şi bogăţiile acelui famen, „ministru al economiei” în Regatul Etiopiei, de asemenea n-au constituit vreun privilegiu pentru el. De aceea, Filip răspunde la întrebarea famenului în felul următor: „Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă”. Şi el, răspunzând, a zis: „Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (v. 37). Abia atunci s-a oprit carul şi Filip l-a botezat (v. 38). 
       Prin urmare, justificări pentru a proceda altfel decât a procedat Filip cu etiopianul nu există, iar atunci când părinţii se adresează preotului pentru a boteza pruncul, acesta este obligat să înceapă un amplu proces de catehizare la care să explice principalele învăţături ale Bisericii şi fundamentarea lor biblică, şi abia după aceea să vorbească despre Botez. De exemplu, Canoanele 46 Laodiceea şi 78 Trulan (VI Ecumenic) prevăd catehizarea obligatorie a candidaţilor la botez şi chiar examinarea lor săptămânală. Doar în cazul în care catehumenul este grav bolnav, preotul poate săvârşi Botezul fără cateheză, dar şi atunci este obligat să-l întrebe pe candidat (sau pe cel care mărturiseşte în locul lui) dacă crede în Sfânta Treime, în mântuirea prin Hristos, în învierea morţilor şi în viaţa de veci. Iar dacă neofitul rămâne în viaţă, preotul este obligat să facă catehizarea după Botez (Canonul 47 Laodiceea). Şi bineînţeles, cazurile de acest gen sunt extrem de rare, iar de cele mai multe ori, nu există nici un motiv de a grăbi botezul şi de a nu face catehizare.


4.    Mulţi preoţi îndeamnă părinţii să-şi boteze cât mai repede pruncii, dar fără să le vorbească despre credinţă, responsabilitate, viaţă veşnică etc. Totul este privit prin prisma beneficiilor imediate. Trebuie însă să precizăm că Biserica Ortodoxă acceptă şi recomandă botezarea copiilor, dar niciodată nu-l impune, mai ales dacă nu s-a făcut o pregătire corespunzătoare. În secolul al III-lea Tertulian insista pe amânarea Botezului copiilor (cf. Despre botez, cap. 18), nefiind de acord cu grăbirea nemotivată a Botezului. În secolul al IV-lea Sf. Grigore Teologul, fiu de episcop, dar botezat abia la 30 de ani, recomanda botezarea copiilor la vârsta de cel puţin trei ani, „pentru ca aceştia cât de cât să poată auzi şi repeta cuvintele Tainei, iar dacă nici atât, cel puţin, să o înţeleagă imaginar” (cf. Omilia 40; PG 36, col. 400). Această recomandare a fost respectată în Biserică până prin secolul al IX-lea, când se generalizează botezul la un an sau la 40 de zile, dar niciodată fără cateheză. În prezent însă, încă de prin perioada turcocraţiei, totul s-a transformat în „servicii religioase pe bandă rulantă”, accentul punându-se doar pe cantitate, iar de calitate nici măcar nu se vorbeşte. Cel puţin în Biserica Ortodoxă Română nu cunosc nici un ierarh care să ceară preoţilor un anumit număr de cateheze baptismale şi să supravegheze calitatea şi regularitatea lor. Situaţia este şi mai gravă în Biserica Ortodoxă din Moldova, deşi Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2011 are decizii foarte clare în acest sens. Şi-atunci de ce ne mirăm de „creştinii” pe care-i avem sau de faptul că unii dintre ei, fiind botezaţi şi împărtăşiţi de mici în Biserica Ortodoxă, au ajuns activişti homosexuali sau atei înverşunaţi, nemaivorbind de faptul că puşcăriile tot de „ortodocşi” sunt pline?! Şi cum să nu ajungă aşa dacă noi le dăm Evanghelia numai să o sărute, dar nu le citim din ea şi nu le-o explicăm, ca în ei să se aprindă flacăra credinţei şi a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, căci credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Să te naşti din părinţi credincioşi încă nu înseamnă nimic, dacă aceştia nu-ţi explică niciodată de ce trebuie să credem şi de ce credem anume aşa şi nu altfel.


5.    Credinţa de care vorbeşte Evanghelia şi care se cere la Botez nu este credinţa în faptul că Dumnezeu există sau, cum spun unii: „eu cred că există ceva, o putere, o raţiune supremă etc.”. Toate astea n-au nimic comun cu adevărata credinţă. Şi demonii cred că Dumnezeu există, dar nu putem spune că „sunt credincioşi”, chiar dacă „se tem şi se cutremură” în faţa măreţiei lui Dumnezeu. A fi credincios înseamnă, pe de o parte, a avea încredere în Dumnezeu mai mult decât în orice şi oricine din lumea aceasta, iar pe de altă parte, credinţa înseamnă credincioşie, adică fidelitate faţă de Dumnezeu. O soţie credincioasă faţă de soţul ei nu este aceea care crede că soţul ei există sau care are nevoie doar de banii bărbatului, ci numim „credincioasă” soţia care are deplină încredere în soţul ei, îl iubeşte din toată inima şi nu-l înşeală nici măcar cu gândul, ci vrea să fie doar cu el, îndeplineşte orice dorinţă a lui şi este gata chiar să moară pentru el. O astfel de credincioşie cere Dumnezeu şi de la noi, iar analogia cu viaţa de familie aparţine de fapt Sfântului Apostol Pavel, care Îl compară pe Hristos cu mirele, iar Biserica – cu o mireasă credincioasă (Efeseni, capitolul 5). Orice creştin botezat devine mireasă a lui Hristos, dar nu în particular, ci prin Biserică. Eşti mireasă a lui Hristos doar în măsura în care eşti membru viu al Bisericii. Tocmai de aceea, Sf. Ciprian al Cartaginei spunea că „în afara Bisericii nu există mântuire”, căci Dumnezeu-Iubire, fiind întreit în Persoane, nu-şi revarsă iubirea Sa peste indivizii care „cred doar în suflet”, ci numai peste adunarea credincioasă şi iubitoare a lui Hristos. Iar a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a păzi poruncile Lui (Ioan 14:15,21) şi a dori viaţa veşnică cu El.


6.    Pentru ca un copil să ştie şi să păzească poruncile lui Dumnezeu, el trebuie să fie învăţat de cei care le cunosc. Nişte părinţi sau naşi care n-au citit niciodată Evanghelia şi nici nu participă la viaţa şi slujbele Bisericii nu vor putea niciodată să înveţe un copil decât să se îndreptăţească şi să se scuze, aşa cum fac ei de obicei. Trăim în vremuri când majoritatea creştinilor au terminat cel puţin liceul, ştiu să citească, se descurcă la calculator şi la telefonul mobil, dar nu ştiu cele 10 porunci, Simbolul de Credinţă (Crezul) şi alte lucruri elementare, nemaivorbind de învăţături mai profunde ale Sfintei Scripturi. Tocmai de aceea, mai ales în cazul în care părinţii copilului sunt încă „departe de Biserică”, aceştia ar trebui să aleagă nişte naşi pregătiţi şi potriviţi pentru a ajuta la educaţia duhovnicească a copilului lor. Naşii nu sunt sponsori ai copilului şi nici nu trebuie aleşi pe criterii de prietenie pur omenească, ci pe criterii duhovniceşti. La alegerea naşului de botez nu poate fi vorba de colegialitate, statut social, grad de rudenie sau frică de a nu supăra pe cineva. Când un bolnav are o problemă de sănătate, el merge la cel mai bun doctor, iar dacă are un prieten medic, dar care nu este bun specialist, va pune pe primul plan sănătatea lui şi nu prietenia care-l poate păgubi. Căci dacă prietenia e una sănătoasă, ea n-ar trebui să fie afectată de o astfel de abordare, ci din contra: un prieten medic, dacă nu este bun specialist, va refuza să facă experimente cu prietenul şi îl va recomanda altui coleg mai bine pregătit. Iar Botezul este infinit mai important decât scoaterea unui dinte sau o operaţie de apendicită. La noi însă totul e pe dos şi te miri cât de uşor oamenii acceptă de a fi naşi (sau aşa-zişi cumetri). Cred că şi atunci când unii dintre ei au devenit pionieri sau comsomolişti erau mai responsabili decât atunci când acceptă să devină naşi de botez. Tocmai de aceea, încă de la primele lecţii de catehizare, naşii trebuie să primească acceptul Bisericii, dar pot fi şi refuzaţi dacă nu întrunesc condiţiile Bisericii. Iar dacă părinţii insistă pe nişte naşi necredincioşi, Biserica poate refuza săvârşirea acelui Botez şi acesta va fi un refuz obiectiv şi întemeiat. Dacă însă preotul acceptă să săvârşească Botezul fără să-i cunoască pe părinţi sau pe naşi, convenind data şi ora Botezului la telefon sau prin femeia care vinde lumânări, toată vina pentru soarta copilului cade asupra acelui preot care este „lup în piele de oaie”. Unii vor zice că exagerez, dar Hristos şi Apostolii cu siguranţă sunt de partea acestei abordări fără compromis şi nu acceptă ca preotul să se transforme într-un chelner care nu ştie cum mai bine să-şi deservească clienţii pentru a nu pierde bacşişul. 


7.    La modul practic, părinţii trebuie să aleagă unul sau cel mult doi naşi (nu neapărat naşii lor de cununie), care să fie buni creştini ortodocşi şi „oameni de Biserică”, cu un înalt simţ al responsabilităţii. De la astfel de naşi nu trebuie aşteptate beneficii materiale, ci doar să-şi facă conştiincios datoria, căci năşia nu-i un obicei popular care se rezumă la a da sau a primi nişte colaci, ci e o problemă de viaţă şi de moarte. Prin urmare, la Botez trebuie să fie unul sau cel mult doi naşi, nu zeci de cumetri, care n-au nici o atribuţie, ci vin de gură-cască, iar uneori nici nu asistă la Botez, ci vor să fie pomeniţi „la fără frecvenţă”. Şi dacă un preot serios le spune că acest lucru nu-i corect, în numele „cumătrismului naţional” (dogmatizat la moldoveni) aceştia merg la alţi preoţi, care îi jupoaie de bani, pomenind numele celor care de fapt nu sunt cumetri şi n-au nici o legătură cu Botezul! 
      După învăţătura Bisericii, totul e mult mai simplu: în cazul unui băiat se ia ca naş un bărbat, iar în cazul unei fetiţe – o femeie. Acesta mărturiseşte credinţa în numele pruncului şi doar el se înrudeşte spiritual cu familia copilului, iar toţi ceilalţi doritori de a participa la slujba Botezului sunt simpli credincioşi (dacă sunt), care se bucură de încorporarea unui nou membru în Trupul Bisericii. Şi Botezul trebuie privit anume aşa, ca o sărbătoare a întregii Bisericii, care trebuie unit cu Liturghia duminicală sau praznicală, nu ca un serviciu religios pe care cineva îl oficiază în particular, ca şi cum nici n-ar vrea să fie deranjat de prezenţa întregii comunităţi.


8.    În cazul în care părinţii sau naşul copilului refuză frecventarea lecţiilor de catehizare sau nu se arată responsabili în ce priveşte educaţia ulterioară a pruncului, Biserica este obligată să refuze oficierea acelui Botez, iar frazele de genul: „ce vină are copilul?” trebuie întoarse împotriva părinţilor, nu împotriva Evangheliei. Botezul nu se face din milă, ci numai în baza mărturisirii de credinţă, căci şi Hristos n-a spus că se vor osândi cei care nu se vor boteza, ci cei care nu vor crede (Marcu 16:16). Calendarul nostru este plin de sfinţi care n-au apucat să se boteze (nu că n-ar fi dorit), în schimb nu avem nici un sfânt care să nu fi avut credinţă sau să fi aparţinut Bisericii doar formal, sperând că se va mântui mâncând ouă roşii la Paşti. Iată de ce, atunci când nu se întrunesc toate condiţiile pentru Botez, Biserica poate şi chiar trebuie să refuze săvârşirea acelui Botez, şi nici un alt preot nu poate trece peste condiţiile stabilite de Mântuitorul Hristos. În cazurile în care un preot nu botează copilul din cauza lipsei banilor, alt preot este chiar obligat să săvârşească acel Botez şi să raporteze fapta „colegului” către episcop. Dar dacă preotul refuză Botezul din lipsa de credinţă, nici un alt preot nu poate face pogorământ în acest caz, căci aici nu e vorba de o decizie subiectivă a preotului, ci de o atitudine obiectivă a Bisericii, enunţată printr-un preot care nu negociază Tainele Bisericii. Şi să dea Domnul cât mai mulţi preoţi de acest fel… Numai aşa turma lui Hristos se va vindeca de formalism şi ipocrizie, mărturisind şi trăind conştient credinţa. 
      Bineînţeles, toate aceste idei nu sunt deloc protestante, ci cât se poate de ortodoxe şi menite să-i salveze pe ortodocşi şi să întărească Biserica. Aspectele pozitive şi negative din istoria Bisericii noastre confirmă acest lucru.


Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Articolul în format PDF


65 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
nikolai
nikolai
14/11/2012 20:54

 Deci, chiar  dacă sunt scrişi mai mulţi cumătri gură cască, totuşi valabilitatea de martor a primirii botezului îl are numai cel care primeşte copilul la cristelniţă?  Corect eu înţeleg su nu? 

porfirie
porfirie
14/11/2012 20:58

Parinte as vrea sa va pun o intrebare cu o tema oarecum conexa… n-ar trebui sa avem aceiasi atitudine si fata de prezenta pruncilor la Impartasire? Adica parintii ii aduc, ca asa este bine, ca asa au auzit, ca nu plang prea mult s.a. ca si la Botez, dar n-au o viata liturgica, n-au credinta si se raporteaza magic. Nu cumva ar trebui ca pruncii sa vina cu parintii la impartasit. in sensul sa se impartaseasca si unii si altii?

In paralel ma gandesc la practica urmatoare, parintii se impartasesc in cele 4 posturi, copii la fiecare liturghie… si e superficialitate, nu trebuiesc cumva legate lucrurile?

Alina
Alina
14/11/2012 23:07

Deci…cind mergem la botez in calitate de cumetri….majoritatea preotilor spun, ca doar un membru al familie treuie sa asiste la taina sf. botez, (ca daca asista ambii adica sot-sotie nu mai pot trai impreuna…se inrudesc) este justa aceasta afirmatie?Ca din cele citite mai sus am inteles ca doar acel nas de botez se inrudeste spiritual cu familia copilului??          Va multumesc din timp!

Ana Ursache
Ana Ursache
15/11/2012 00:38

Dar care sunt argumentele teologice care ne permit sa afirmam ca pruncii pot fi totusi botezati?

Oxana, Italia
Oxana, Italia
15/11/2012 14:17

 Buna ziua, as fi vrut sa ma clarific si sa stiu daca e corect, daca lasam copilul nebotezat, motivind ca va alege el sa se boteze sau nu cind va fi mai mare , intr e timp educindu-l in ale ortodoxiei,facem corect sau nu? eu cu familia traind in Italia, am observat aceasta practica la italieni ei nu boteaza copiii motivind ca ii lasa cind vor fi mari sa decida ce religie accepta, doar ca spre marea mea surprindere nu le explica copiilor diferenta dintre religii, ca ei sa poata sa faca diferenta, si atunci imi pun intrebarea cum vor face ei alegera daca nu cuonosc specificul niciunei credinte.

presbyterios
presbyterios
15/11/2012 15:14

Părinte Petru, vă citesc cu mult drag pentru că majoritatea dintre problemele pe care le tratați adesea ne fac viața imposibilă nouă , unora dintre preoții acestei țări (ROMÂNIA). La nivel teoretic le-am tot discutat în facultate la București, fie cu unii profesori, fie între noi dar odată ajunși preoți de parohie, în câțiva ani ne-am cam dezumflat. Cred că singura soluție este ca Sf.nostru Sinod să ia taurul de coarne și să înceapă să facă ordine în Biserică. Unii preoți își doresc asta.Fără aceste măsuri necesare,urgente și drastice vom fi doar teoreticieni. În ceea ce mă privește, vă spun că în particular, luat pe parohii, mare lucru nu poți face,dacă te trezești că vrei să îndrepți niște lucruri îți sar imediat în cap și colegii și enoriașii cu justificarea că ai înnebunit de tot. Cel puțin în Moldova, unde la mănăstirile din Neamț monahii se împărtășeau o dată pe an, ce putem face cu atitudinea asta față de viața bisericească atât de puternic înrădăcinată?

Dumitru Burlacu
Dumitru Burlacu
16/11/2012 07:39

Dvs vad ca deseori apelati la sursele patristice dar tocmai ele si arata ca era o practica neuniforma deaceea si a fost nevoia de sinoade locale ,ecumenice,etc.Faptul ca in perioda NT nu boteza nimeni pruncii este destul de clar.Chiar daca cineva din sfintii parintii a stiut ca undeva  se practica si doar confirma in lucrarile sale acest lucru nu inseamna ca trebuie neaparat sa urmam sfaturile lor ca se mai dadeau si ei cu parerea cum fac unii si acum.Cred ca faceti diferenta in a spune o parere si relata un invatatura seriosa.Vad ca unele dogme din Ortodoxie sunt umflate din nimic.Interpretati patristica cum va place.

neoprotestant
neoprotestant
18/11/2012 17:46

Desi sunt sigur ca nu aveti nevoie de incurajarile sau aprecierile unui sectar, dar articolul este atat de relevant, ca nu m-am putut abtine de la a va spune – Dumnezeu sa va ajute in lucrarea pe care o faceti, parinte Petru!

Constantin
Constantin
18/11/2012 17:58

Buna ziua. Am dori sa stim atunci in cele din urma care sunt preotii cei adevarati din MD care pot sa ne indrume pe calea cea dreapta si Bisericele. Merci mult si bravo ca ati creat acest blog. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne aiba in paza.

ionut
ionut
18/11/2012 19:52

Pina-n sec.15-16, copiii se botezau la 12 ani. Venea episcopul cetatii – sarbatoare mare. Or la 12 ani, copii tin minte bine evenimentele din viata lor. Acum, moda asta, de a "boteza si a scapa" de "napasta" e problema pokilor, despre care Hristos spunea – holdele sint multe, iar lucratori  , putini. Rugati-va, deci, ca Domnul sa trimita lucratori mai multi(adica de calitate, pt ca farisei erau destui si atunci). Cred ca "lucratori sint putini" e valabil si azi. Adica, vorbim de calitatea "parinitlor". Or, cu parere de rau, asa cum imi mai spun unii prieteni(shi din cler) sint: pariniti, preoti, poki si popalai:(Dar, ca la oameni este "evanghelie de la baba cetiri", nu-i vina omului. Pestele de la cap se strica, dar… se curata… de la coada (nu stiu de ce dar, pokii socot oamenii   pacatosi).

Sarut dreapta parinte!

Tatiana
Tatiana
19/11/2012 16:24

Vă mulțumesc, părinte, și pentru acest articol, la fel de necesar și convingător ca și celelalte pe care le-a postat pînă acum !!! Dumnezeu să Vă întărească în lupta cu formalismul din Biserică.

pr.ioan
pr.ioan
19/11/2012 21:43

Mă îngrijorează atitudinea aceasta de a împărți pe creștini în oi și capre,judecata aceasta o poate face doar Dumnezeu,noi putem eventual spune ca părintele din vechime: ”capra sunt eu iar oile Dumnezeu știe”. Uneori îi invidiez pe părinții călugări pentru libertatea pe care o au în ceea ce privește alegerea ”păstoriților”. Și ce te faci atunci când tu, un popă prost te trezești aruncat într-o parohie cu ”capre”? Nu intervine frica acută că nu poți face mare lucru și totuși trebuie cu orice preț să faci ceva cu oamenii pe care ți i-a încredințat Dumnezeu? 

N-ar trebui să-l luăm pe Moise ca model de păstor de suflete care mai bine voia să fie șters din cartea vieții decât să știe că poporul său ar fi distrus?

Pentru Ionuț: citește-l pe părintele Arsenie Boca: (parafrazez) de ce vă judecați preoții, oare nu dintre voi au ieșit? Pe câți preoți ai ajutat tu să-și conștientizeze vocația și darul ca apoi să-i judeci?

pr.ioan
pr.ioan
20/11/2012 22:54

Am fost foarte plăcut surprins de situația multor creștini ortodocși din Italia,de atmosfera din bisericile catolice oferite de preoții italieni romano-catolici românilor.Concret: caracterul vizibil de credință conștientă,în condiții de viață cotidiană uneori la limită,interes pentru cele sfinte survenit în străinătate.Îmi mărturisea un român:părinte în România abia dacă ajungeam la biserică de Paști deși aveam 100 de m până la biserică ,pe când aici fac 200 de km pe autobandă în fiecare duminică pentru a ajunge la biserica noastră.Asta se întâmpla acum 6-7 ani, nu mai știu cum e acum.

Vă mulțumesc pentru precizările la obiect,sunt întru totul de acord.

Ciobanu
Ciobanu
21/11/2012 23:42

Cinstite parinte, 

doresc sa inteleg ce ati avut in vedere, prin aceste cuvinte: "Îmi mărturisea un român: părinte, în România abia dacă ajungeam la biserică de Paști deși aveam 100 de m până la biserică", adica acel preot nu  slujea saptaminal la parohie; si viata crestinilor ortodocsi din Italia este slaba, formala, nepermanenta in viata lor de toate zilele? Eu nu stiu viata de acolo.

Va multumesc.

pr.ioan
pr.ioan
22/11/2012 08:34


Ați înțeles exact pe dos:în România, creștinul nostru nici nu și-a pus problema trăirii credinței,pe când în Italia,fiind sub presiuni diverse L-a cunoscut pe Dumnezeu încât nici nu concepea să lipsească vreo duminică de la biserică.

Nu am pomenit despre nici un preot care nu slujea săptămânal,ci am vrut să subliniez indiferența multor creștini vizavi de bisericile lor de parohie.

presviter
presviter
27/11/2012 21:10

Există dovezi că în Imperiul Bizantin și în alte țări ortodoxe medievale se făcea catehizarea nașilor și a părinților ?

Gopo
Gopo
28/11/2012 17:11

Părinte, Eu cred că indiferent sub ce auspicii se săvârșește Taina Sf. Botez, indiferent dacă nașii sau părinții sunt conștienți de ceea ce se întâmplă cu adevărat în acest moment, cel asupra celui care se săvârșește această taină, botezatul, nu are decât de câștigat. De câștigat Duhul Sfânt desigur, pentru că atunci trupul său devine templu al Duhului în chip real iar Hristos locuiește în ccel mai ascuns loc al inimii sale. Pe acest considerent este posibil ca Hristos să se dezvăluie în orice moment al vieții celui botezat, indiferent dacă a primit sau nu o educație creștină (vezi aici Părintele Savatie, poetul Daniel Turcea, Părintele Daniel – Sandu – Tudor). Iar ca o altă față a monedei avem mașinăriile duhovnicești, care știu rugăciuni și acatiste pe de rost dar care nu reușesc să se înfrâneze când faptic trebuie să întoarcă celălalt obraz. Eu nu sunt partizanul unei laxități duhovnicești sau a ignoranței liturgice dar simt că dumneavoastră, sub imepriul catehizărilor catolice (la care am asistat și eu indirect și după care pot să spun cu sinceritate că nici catolicii beneficiari 🙂 nu sunt mai bogați cu nimic),  prea vă alarmați. Doar și pe vremea Sf. Ioan Gură de Aur erau tot preobleme de acest gen și cred că numai cu dragoste putem rezolva o parte din ele. Eu știu că "Adevarat, adevarat zic tie, de nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va putea sa intre intru imparatia lui Dumnezeu" și mai știu și că începutul… Read more »

Gopo
Gopo
28/11/2012 19:58

Din răspunsul dumneavoastră rezultă logic că Biserica se află în înşelare pentru că nu doar acceptă ci susţine botezul pruncilor.

Şi iar eu ştiu, din predania Bisericii, că botezul este ori cel cu apă ori cel mucenicesc, afară de acestea eu nu mai cunosc altele (nu spun că nu există ci doar că eu nu am alte date în acest sens).

Nu am apărat formalismul sec, prin care oamenii îşi botează copii că aşa se face, dar cred cu tărie că botezarea unui copil, indiferent de starea adulţilor care participă la această taină, fiind o practică curentă a Bisericii (oare ce înseamnă că s-a botezat cu toată casa lui?) este şi o normă pentru noi, un kanon.

preot ioan
preot ioan
28/11/2012 20:37

Până și o cateheză scurtă de 20 de minute înainte de botezul propriu-zis în care preotul evidențiază momentele importante din cadrul slujbei, cu explicarea lor, responsabilizează asistența pe timpul botezului.Deci cateheza trebuie să fie o prioritate pentru orice preot de parohie!

vlad
vlad
02/12/2012 01:05

oare Iona Botezatorul cind boteza oamenii era convins?, sau stia cumva ca acesti oameni au sa traiasca intru legea Domnului? sau ii intreba despre credinta sau facea intrebari la viata lor??? Ioan facea menirea lui (semanind cuvintul Domnului), asa cum trebuie sa faca preotii astazi, dar nicidecum sa opreasca de la botez un om anumit, deci si preotii prin urmare trebuie sa boteze toti copii fara exceptie, dar sa isi faca misiunea!!! Sa semene grauntele credintei NECONDITIONAT !!!

Ciobanu
Ciobanu
04/12/2012 18:52

Sunt un crestin-ortodox din Mitropolia Moldovei. Cu adevarat, putem vedea ca copilul mic, daca e botezat, aceasta nu inseamna ca el va creste pina la maturitate garantat crestin. De aceasta depinde anturajul in care el traieste, adica familia, scoala, prietenii. Daca el nu creste intr-o familie crestina, sau anturaj, membrii caruia nu au viata bisericeasca intensiva si regulata, el este acaparat de lumea aceasta agresiva. Este dificil sa te opui ispitelor. Avem multe exemple de viata a oamenilor imprejur, prin care vedem, ca taina botezului nu aduce roade omului, daca el nu face efort catre Dumnezeu in viata din Biserica.  Stalin, de exemplu, chiar a terminat seminarul teologic din Tbilisi in 1894. Am un cunoscut care si-a botezat un prunc, el nefiind botezat ca tata, a doua oara cind si-a botezat al doilea copil, tot in acea parohie, deja a fost intrebat daca este botezat, si el s-a botezat tot in acea zi cu copilul lui. Starea lui ca tata agravindu-se, el devenind un alcoolic mai inrait. Ceea ce arata ca el nu a avut pocainta necesara inainte de Botez, pentru renasterea cu Hristos. Un alt cunocut s-a botezat matur, fara cateheza pentru ca vrajitoarea ia spus ca prin aceasta o sa i se rezolve problemele. Un alt caz mai strasnic, este cind copilul a devenit matur si necredincios, si a intrebat cu suparare pe mama sa de ce la botezat pentru ca nu a dorit-o. A devenit un om ce nu sufera Biserica, cu toate ca mama lui era… Read more »

ATOS
14/12/2012 09:19

Din tot ce e mai sus reese un simplu lucru, care deja de mult se discută prin RM dar nu prea aud toţi. ESTE NEVOIE DE O REPORNI APOSTOLATUL (adică catehizarea totală în primul rând a preoţilor, şi mai departe cu a oamenilor…)!
Botezul şi celelalte taine se fac doar de dragul oamenilor şi nu a necesităţii sufleteşti a celor asupra cărora se săvârşeşte. Lenevirea preoţilor de a predica, indiferenţa oamenilor de a asculta şi a lua aminte va face ca în 20-30 ani deja faimoasele biserici de prin sate să fie ca muzee. Oamenii încearcă să trăiască cu un Dumnezeu al babelor, şi nu un Dumnezeu viu care Sa descoperit şi toţi anii de după botezul său a propovăduit împărăţia cerurilor!

Ciobanu
Ciobanu
19/12/2012 11:44

Dacă prin “apostolat” aţi avut in vedere catehizarea tuturor membrilor Bisericii, cred că vă referiţi la nevoia reintroducerii instituţiei catehumenatului, ce se ocupa de cateheză, ce era în trecutul Bisericii.

P.S.: cer scuze pentru unele neregularităţi gramaticale în mesajele precedente.

ATOS
20/12/2012 18:19

Bine spoate de pornit o catehizare bruscă şi n-o să aibă efect… trebuie condiţionată de ceva , dar totodată şi cei care vor fi catehizaţi să primească aceasta nu doar să fie prezent prin semnătură (cumătrismul), ci un program de reabilitare şi catehizare.
De aceea Episcopii şi teologii noştri să facă mese rotunde de a face o programă bine amenanjată pe înţelesul tuturor şi cu perspectivă de viitor… Unii preoţi desfăşoară felurite activităţi în catehizarea credincioşilor săi, dar este criticat de alţii şi înăbuşit.

Gabriel
Gabriel
30/12/2012 21:55

Doamne’ajuta! Am o curiozitate liturgica, cand e potrivit sa aiba loc imbisericirea? Inainte de impartasirea noului botezat sau dupa ce este impartasit? Pe de alta parte va intreb, e potrivit sa se savarseasca slujba Vecerniei cu LITIE in fiecare sambata sau doa cand ne indica mineiul?

Nicu
Nicu
11/01/2013 16:29

Parinte, ati dat exemplul unor atei care botezati fiind, au ajuns prigonitori ai credintei si batjocoritori ai Botezului. Dar in cazul lor oare nu se pune problema libertatii fiecaruia?
N-au fost ei oare liberi sa faca orice chiar si dupa Botez?

Gabriel
Gabriel
14/01/2013 17:28

Doamne’ajuta! Care e explicatia pentru care spunem “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pe noi”, nu “miluieste-ne pe noi”, cum s-a incetatenit in cultul ortodox romanesc?

Ioan
Ioan
19/01/2013 23:04

Ma iertati parinte ,dupa cum am inteles eu , la omul nebotezat harul indeamna sufletul din afara spre cele bune,iar satana foieste in adancurile lui,iar dupa botez diavolul este scos afara ,iar harul intra inauntru.Iar prin botez prin intrarea harului se 1.reaseaza puterile sufletesti(vointa ,afectele ,memoria etc) ,chipul duhovnicesc al omului,partea cea mai valoroasa din el care s-a alterat prin calcarea poruncii in rai (pacatul originar )2.se realizeaza impacarea cu Dumnezeul Tatal ( Adam a cazut sub blestem prin calcarea poruncii )si 3.deschiderea posibilitatii dobandirii vietii vesnice a imparatiei cerurilor.

Ioan
Ioan
20/01/2013 16:49

Va vorbesc putin despre mine:am fost botezat de mic copil ,( botezul se facea atunci in ascuns),nu am primit o educatie religioasa nici acasa ,nici la scoala(regimul era ateu).Nu am avut cunostinta de Dumnezeu cea mai mare parte a vietii mele .Am abordat invataturile paganesti orientale ++,au urmat ereziile crestine (C si GC),dupa care intr-un sfarsit am ajuns la ortodoxie ,in care de altfel fusesem botezat de mic copil.Analizand evolutia spirituala a vietii mele ,nu pot sa afirm ca am avut credinta cand mi-am indreptat privirea catre Dumnezeu ,aveam doar necazuri care m-au indemnat sa strig dupa ajutor .Privind in urma realizez ca o putere a lucrat in mine si mi-a indreptat viata cu pasi marunti .Imi pun intrebarea cata cedinta am avut cand s-au facut toate acestea .Va spun sincer ca nici acuma nu simt ca am credinta!! Pentru mine credinta este cea care muta muntii din loc .Ma gandesc cu cutremur oare in ce pozitie m-as afla daca ar fi o prigoana pentru numele Mantuitorului?! Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi intorc inima spre Dumnezeu ,in rest a fost lucrarea spun eu a harului primit la botez.Iar credinta si nadejdea si dragostea sper sa faca parte din inima mea intr-o buna zi!Ma intreb oare care ar fi fost viata mea daca nu as fi avut botezul ortodox?