Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

CÂND ŞI CUM PUTEM BOTEZA COPIII

Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri. 


1.    Înainte de a spune ce este botezul, trebuie să menționăm ce nu este el, pentru că între creştini circulă prea multe mituri şi învăţături greşite despre Botez şi efectele lui. Cei mai mulţi îşi aduc copiii la botez în virtutea unui obicei pe care nici nu doresc să-l înţeleagă, iar o bună parte dintre „ortodocşi” consideră că un copil trebuie cât mai repede botezat ca să doarmă bine, să fie sănătos, să nu fie deocheat, să nu scuipe biberonul sau să poată ieşi din casă. Dar Hristos n-a lăsat Taina Botezului ca somnifer sau ca bilet de ieşire din casă, iar oamenii care gândesc astfel, dacă încă nu s-au hotărât să deschidă Biblia ca să înţeleagă ce înseamnă Botezul, măcar să gândească logic că numai în China şi India sunt peste două miliarde de oameni nebotezaţi şi toţi dorm normal, trăiesc mai mult decât noi, nu sunt deocheați şi nici n-au probleme la ieşirea din casă. De ce un copil născut din tată şi mamă botezaţi şi cununaţi s-ar teme de aşa ceva?!  Şi oare cât timp vom mai avea închipuiri atât de josnice faţă de Tainele Bisericii?!


2.   Hristos a rânduit Botezul ca o posibilitate, o şansă şi un Dar dumnezeiesc, dar nu ca o obligaţie sau obicei.  Atunci când părinţii concep un copil nu-şi propun doar să-l nască, „că aşa trebuie” sau ca tatăl copilului să bea bine în acea zi, ci se gândesc la creşterea şi viaţa lui de mai departe, iar însuşi copilul, fie şi inconştient, nu-şi concepe existenţa decât alături de părinţi. Şi după cum naşterea nu este un scop în sine, ci este o etapă prin care omul trece de la dezvoltarea embrionară la viaţa propriu-zisă, tot aşa şi Botezul, ca naştere duhovnicească „din apă şi din duh” (Ioan 3:5), nu este un scop în sine, ci este abia începutul vieţii duhovniceşti. Botezul nu este sfârşitul unor rânduieli legate de naşterea copilului, aşa cum deseori se exprimă părinţii: „l-am botezat şi am scăpat”, ci este doar începutul vieţii în Hristos şi în Biserică. Totul abia atunci începe, iar dacă cei care aduc pruncul la Botez nu au o relaţie vie şi permanentă cu Biserica, este aproape sigur că nici copilul lor nu va avea o astfel de relaţie, iar dacă o va avea, aceasta nu se va datora părinţilor şi naşilor, ci unor factori exteriori, care nu-i îndreptăţesc pe părinţi, ci mai mult îi acuză.
       Cei care-şi botează pruncii și după aceasta îi rup de Tatăl şi de Mama lor, adică de Dumnezeu şi Biserică, sunt asemenea celor care-şi nasc copiii apoi îi aruncă la gunoi, fără să le mai pese de viaţa lor. Şi vai de preoţii care se fac părtaşi unor astfel de crime duhovniceşti, neexplicându-le părinţilor şi naşilor ce înseamnă botezul şi la ce jug se înjugă cei care se pun garanţi pentru credinţa şi educaţia creştină a copilului. Dar e şi mai grav atunci când oamenii chiar ar vrea să ştie toate acestea, dar preoţii nu se obosesc să le explice, iar după aceea dau toată vina pe părinţi, de parcă preotul ar fi un năimit care oficiază acte magice sau un funcţionar de la bancă care dă credite, dar nu-i pasă dacă clienţii au cu ce să le plătească, şi nici nu le vorbeşte despre consecinţele neachitării la timp a datoriei.


3.    Cea mai importantă condiţie pentru botez este credinţa sinceră în Dumnezeu, lepădarea de Satana şi de toate lucrurile lui, şi urmarea lui Hristos. Când Mântuitorul a trimis apostolii în lume, nu le-a spus să boteze pe toţi laolaltă, ci în primul rând să înveţe neamurile (Matei 28:19-20), apoi să boteze pe cei care vor crede Evangheliei (Marcu 16:15-16). Neoprotestanţii, limitându-se la sensul direct al textului, botează doar persoanele mature, care pot crede conştient în Evanghelie, iar credinţa este văzută de ei mai mult ca o însuşire a unor versete interpretate după bunul plac. Cu toate acestea, accentul pus pe credinţă este unul corect, iar necesitatea credinţei este la fel de valabilă şi în Biserica Ortodoxă. Diferenţa dintre noi şi neoprotestanţi nu constă în faptul că unii cer mărturisirea credinţei, iar alţii nu. Şi Biserica Ortodoxă cere mărturisirea credinţei candidatului la botez, dar acceptă, prin excepţie (devenită generală), ca mărturisirea să fie făcută de părinţi împreună cu o altă terţă persoană, pe care noi o numim naş. A boteza fără a cerceta credinţa şi cunoştinţele religioase ale părinţilor şi naşilor este o impietate şi o batjocură faţă de Tainele Bisericii, iar preoţii ca „iconomi (nu distribuitori) ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) n-ar trebui să admită aşa ceva, indiferent de situaţie! 
        Haideţi să analizăm puţin cazul famenului din Etiopia, despre care ni se relatează la Fapte 8:26-39. Duhul Sfânt îl trimite pe Filip către famen (v. 26-29), găsindu-l pe acela citind din Scriptură (v. 28). Filip îi tâlcuieşte pasajul biblic neînţeles de el şi îi vorbeşte despre mântuirea venită prin Hristos (v. 30-35). Famenul vede apa şi spune: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” (v. 36). Vedem însă că reacţia lui Filip a fost cu totul alta decât a preoţilor de astăzi. El nu spune: „vai, pe mine m-a trimis Duhul Sfânt, iar omul acesta e de departe, tocmai din Etiopia, şi trebuie urgent botezat, ca să nu i se întâmple ceva pe drum sau chiar să moară”, deşi pericole erau destule. Chiar şi faptul că etiopianul citea Scriptura şi era dornic să înţeleagă cele citite n-a fost suficient pentru ca Filip să fie de acord să-l boteze. Bineînţeles că statutul social şi bogăţiile acelui famen, „ministru al economiei” în Regatul Etiopiei, de asemenea n-au constituit vreun privilegiu pentru el. De aceea, Filip răspunde la întrebarea famenului în felul următor: „Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă”. Şi el, răspunzând, a zis: „Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (v. 37). Abia atunci s-a oprit carul şi Filip l-a botezat (v. 38). 
       Prin urmare, justificări pentru a proceda altfel decât a procedat Filip cu etiopianul nu există, iar atunci când părinţii se adresează preotului pentru a boteza pruncul, acesta este obligat să înceapă un amplu proces de catehizare la care să explice principalele învăţături ale Bisericii şi fundamentarea lor biblică, şi abia după aceea să vorbească despre Botez. De exemplu, Canoanele 46 Laodiceea şi 78 Trulan (VI Ecumenic) prevăd catehizarea obligatorie a candidaţilor la botez şi chiar examinarea lor săptămânală. Doar în cazul în care catehumenul este grav bolnav, preotul poate săvârşi Botezul fără cateheză, dar şi atunci este obligat să-l întrebe pe candidat (sau pe cel care mărturiseşte în locul lui) dacă crede în Sfânta Treime, în mântuirea prin Hristos, în învierea morţilor şi în viaţa de veci. Iar dacă neofitul rămâne în viaţă, preotul este obligat să facă catehizarea după Botez (Canonul 47 Laodiceea). Şi bineînţeles, cazurile de acest gen sunt extrem de rare, iar de cele mai multe ori, nu există nici un motiv de a grăbi botezul şi de a nu face catehizare.


4.    Mulţi preoţi îndeamnă părinţii să-şi boteze cât mai repede pruncii, dar fără să le vorbească despre credinţă, responsabilitate, viaţă veşnică etc. Totul este privit prin prisma beneficiilor imediate. Trebuie însă să precizăm că Biserica Ortodoxă acceptă şi recomandă botezarea copiilor, dar niciodată nu-l impune, mai ales dacă nu s-a făcut o pregătire corespunzătoare. În secolul al III-lea Tertulian insista pe amânarea Botezului copiilor (cf. Despre botez, cap. 18), nefiind de acord cu grăbirea nemotivată a Botezului. În secolul al IV-lea Sf. Grigore Teologul, fiu de episcop, dar botezat abia la 30 de ani, recomanda botezarea copiilor la vârsta de cel puţin trei ani, „pentru ca aceştia cât de cât să poată auzi şi repeta cuvintele Tainei, iar dacă nici atât, cel puţin, să o înţeleagă imaginar” (cf. Omilia 40; PG 36, col. 400). Această recomandare a fost respectată în Biserică până prin secolul al IX-lea, când se generalizează botezul la un an sau la 40 de zile, dar niciodată fără cateheză. În prezent însă, încă de prin perioada turcocraţiei, totul s-a transformat în „servicii religioase pe bandă rulantă”, accentul punându-se doar pe cantitate, iar de calitate nici măcar nu se vorbeşte. Cel puţin în Biserica Ortodoxă Română nu cunosc nici un ierarh care să ceară preoţilor un anumit număr de cateheze baptismale şi să supravegheze calitatea şi regularitatea lor. Situaţia este şi mai gravă în Biserica Ortodoxă din Moldova, deşi Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2011 are decizii foarte clare în acest sens. Şi-atunci de ce ne mirăm de „creştinii” pe care-i avem sau de faptul că unii dintre ei, fiind botezaţi şi împărtăşiţi de mici în Biserica Ortodoxă, au ajuns activişti homosexuali sau atei înverşunaţi, nemaivorbind de faptul că puşcăriile tot de „ortodocşi” sunt pline?! Şi cum să nu ajungă aşa dacă noi le dăm Evanghelia numai să o sărute, dar nu le citim din ea şi nu le-o explicăm, ca în ei să se aprindă flacăra credinţei şi a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, căci credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Să te naşti din părinţi credincioşi încă nu înseamnă nimic, dacă aceştia nu-ţi explică niciodată de ce trebuie să credem şi de ce credem anume aşa şi nu altfel.


5.    Credinţa de care vorbeşte Evanghelia şi care se cere la Botez nu este credinţa în faptul că Dumnezeu există sau, cum spun unii: „eu cred că există ceva, o putere, o raţiune supremă etc.”. Toate astea n-au nimic comun cu adevărata credinţă. Şi demonii cred că Dumnezeu există, dar nu putem spune că „sunt credincioşi”, chiar dacă „se tem şi se cutremură” în faţa măreţiei lui Dumnezeu. A fi credincios înseamnă, pe de o parte, a avea încredere în Dumnezeu mai mult decât în orice şi oricine din lumea aceasta, iar pe de altă parte, credinţa înseamnă credincioşie, adică fidelitate faţă de Dumnezeu. O soţie credincioasă faţă de soţul ei nu este aceea care crede că soţul ei există sau care are nevoie doar de banii bărbatului, ci numim „credincioasă” soţia care are deplină încredere în soţul ei, îl iubeşte din toată inima şi nu-l înşeală nici măcar cu gândul, ci vrea să fie doar cu el, îndeplineşte orice dorinţă a lui şi este gata chiar să moară pentru el. O astfel de credincioşie cere Dumnezeu şi de la noi, iar analogia cu viaţa de familie aparţine de fapt Sfântului Apostol Pavel, care Îl compară pe Hristos cu mirele, iar Biserica – cu o mireasă credincioasă (Efeseni, capitolul 5). Orice creştin botezat devine mireasă a lui Hristos, dar nu în particular, ci prin Biserică. Eşti mireasă a lui Hristos doar în măsura în care eşti membru viu al Bisericii. Tocmai de aceea, Sf. Ciprian al Cartaginei spunea că „în afara Bisericii nu există mântuire”, căci Dumnezeu-Iubire, fiind întreit în Persoane, nu-şi revarsă iubirea Sa peste indivizii care „cred doar în suflet”, ci numai peste adunarea credincioasă şi iubitoare a lui Hristos. Iar a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a păzi poruncile Lui (Ioan 14:15,21) şi a dori viaţa veşnică cu El.


6.    Pentru ca un copil să ştie şi să păzească poruncile lui Dumnezeu, el trebuie să fie învăţat de cei care le cunosc. Nişte părinţi sau naşi care n-au citit niciodată Evanghelia şi nici nu participă la viaţa şi slujbele Bisericii nu vor putea niciodată să înveţe un copil decât să se îndreptăţească şi să se scuze, aşa cum fac ei de obicei. Trăim în vremuri când majoritatea creştinilor au terminat cel puţin liceul, ştiu să citească, se descurcă la calculator şi la telefonul mobil, dar nu ştiu cele 10 porunci, Simbolul de Credinţă (Crezul) şi alte lucruri elementare, nemaivorbind de învăţături mai profunde ale Sfintei Scripturi. Tocmai de aceea, mai ales în cazul în care părinţii copilului sunt încă „departe de Biserică”, aceştia ar trebui să aleagă nişte naşi pregătiţi şi potriviţi pentru a ajuta la educaţia duhovnicească a copilului lor. Naşii nu sunt sponsori ai copilului şi nici nu trebuie aleşi pe criterii de prietenie pur omenească, ci pe criterii duhovniceşti. La alegerea naşului de botez nu poate fi vorba de colegialitate, statut social, grad de rudenie sau frică de a nu supăra pe cineva. Când un bolnav are o problemă de sănătate, el merge la cel mai bun doctor, iar dacă are un prieten medic, dar care nu este bun specialist, va pune pe primul plan sănătatea lui şi nu prietenia care-l poate păgubi. Căci dacă prietenia e una sănătoasă, ea n-ar trebui să fie afectată de o astfel de abordare, ci din contra: un prieten medic, dacă nu este bun specialist, va refuza să facă experimente cu prietenul şi îl va recomanda altui coleg mai bine pregătit. Iar Botezul este infinit mai important decât scoaterea unui dinte sau o operaţie de apendicită. La noi însă totul e pe dos şi te miri cât de uşor oamenii acceptă de a fi naşi (sau aşa-zişi cumetri). Cred că şi atunci când unii dintre ei au devenit pionieri sau comsomolişti erau mai responsabili decât atunci când acceptă să devină naşi de botez. Tocmai de aceea, încă de la primele lecţii de catehizare, naşii trebuie să primească acceptul Bisericii, dar pot fi şi refuzaţi dacă nu întrunesc condiţiile Bisericii. Iar dacă părinţii insistă pe nişte naşi necredincioşi, Biserica poate refuza săvârşirea acelui Botez şi acesta va fi un refuz obiectiv şi întemeiat. Dacă însă preotul acceptă să săvârşească Botezul fără să-i cunoască pe părinţi sau pe naşi, convenind data şi ora Botezului la telefon sau prin femeia care vinde lumânări, toată vina pentru soarta copilului cade asupra acelui preot care este „lup în piele de oaie”. Unii vor zice că exagerez, dar Hristos şi Apostolii cu siguranţă sunt de partea acestei abordări fără compromis şi nu acceptă ca preotul să se transforme într-un chelner care nu ştie cum mai bine să-şi deservească clienţii pentru a nu pierde bacşişul. 


7.    La modul practic, părinţii trebuie să aleagă unul sau cel mult doi naşi (nu neapărat naşii lor de cununie), care să fie buni creştini ortodocşi şi „oameni de Biserică”, cu un înalt simţ al responsabilităţii. De la astfel de naşi nu trebuie aşteptate beneficii materiale, ci doar să-şi facă conştiincios datoria, căci năşia nu-i un obicei popular care se rezumă la a da sau a primi nişte colaci, ci e o problemă de viaţă şi de moarte. Prin urmare, la Botez trebuie să fie unul sau cel mult doi naşi, nu zeci de cumetri, care n-au nici o atribuţie, ci vin de gură-cască, iar uneori nici nu asistă la Botez, ci vor să fie pomeniţi „la fără frecvenţă”. Şi dacă un preot serios le spune că acest lucru nu-i corect, în numele „cumătrismului naţional” (dogmatizat la moldoveni) aceştia merg la alţi preoţi, care îi jupoaie de bani, pomenind numele celor care de fapt nu sunt cumetri şi n-au nici o legătură cu Botezul! 
      După învăţătura Bisericii, totul e mult mai simplu: în cazul unui băiat se ia ca naş un bărbat, iar în cazul unei fetiţe – o femeie. Acesta mărturiseşte credinţa în numele pruncului şi doar el se înrudeşte spiritual cu familia copilului, iar toţi ceilalţi doritori de a participa la slujba Botezului sunt simpli credincioşi (dacă sunt), care se bucură de încorporarea unui nou membru în Trupul Bisericii. Şi Botezul trebuie privit anume aşa, ca o sărbătoare a întregii Bisericii, care trebuie unit cu Liturghia duminicală sau praznicală, nu ca un serviciu religios pe care cineva îl oficiază în particular, ca şi cum nici n-ar vrea să fie deranjat de prezenţa întregii comunităţi.


8.    În cazul în care părinţii sau naşul copilului refuză frecventarea lecţiilor de catehizare sau nu se arată responsabili în ce priveşte educaţia ulterioară a pruncului, Biserica este obligată să refuze oficierea acelui Botez, iar frazele de genul: „ce vină are copilul?” trebuie întoarse împotriva părinţilor, nu împotriva Evangheliei. Botezul nu se face din milă, ci numai în baza mărturisirii de credinţă, căci şi Hristos n-a spus că se vor osândi cei care nu se vor boteza, ci cei care nu vor crede (Marcu 16:16). Calendarul nostru este plin de sfinţi care n-au apucat să se boteze (nu că n-ar fi dorit), în schimb nu avem nici un sfânt care să nu fi avut credinţă sau să fi aparţinut Bisericii doar formal, sperând că se va mântui mâncând ouă roşii la Paşti. Iată de ce, atunci când nu se întrunesc toate condiţiile pentru Botez, Biserica poate şi chiar trebuie să refuze săvârşirea acelui Botez, şi nici un alt preot nu poate trece peste condiţiile stabilite de Mântuitorul Hristos. În cazurile în care un preot nu botează copilul din cauza lipsei banilor, alt preot este chiar obligat să săvârşească acel Botez şi să raporteze fapta „colegului” către episcop. Dar dacă preotul refuză Botezul din lipsa de credinţă, nici un alt preot nu poate face pogorământ în acest caz, căci aici nu e vorba de o decizie subiectivă a preotului, ci de o atitudine obiectivă a Bisericii, enunţată printr-un preot care nu negociază Tainele Bisericii. Şi să dea Domnul cât mai mulţi preoţi de acest fel… Numai aşa turma lui Hristos se va vindeca de formalism şi ipocrizie, mărturisind şi trăind conştient credinţa. 
      Bineînţeles, toate aceste idei nu sunt deloc protestante, ci cât se poate de ortodoxe şi menite să-i salveze pe ortodocşi şi să întărească Biserica. Aspectele pozitive şi negative din istoria Bisericii noastre confirmă acest lucru.


Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Articolul în format PDF


65 Comments

  1. nikolai

     Deci, chiar  dacă sunt scrişi mai mulţi cumătri gură cască, totuşi valabilitatea de martor a primirii botezului îl are numai cel care primeşte copilul la cristelniţă?  Corect eu înţeleg su nu? 

  2. porfirie

    Parinte as vrea sa va pun o intrebare cu o tema oarecum conexa… n-ar trebui sa avem aceiasi atitudine si fata de prezenta pruncilor la Impartasire? Adica parintii ii aduc, ca asa este bine, ca asa au auzit, ca nu plang prea mult s.a. ca si la Botez, dar n-au o viata liturgica, n-au credinta si se raporteaza magic. Nu cumva ar trebui ca pruncii sa vina cu parintii la impartasit. in sensul sa se impartaseasca si unii si altii?

    In paralel ma gandesc la practica urmatoare, parintii se impartasesc in cele 4 posturi, copii la fiecare liturghie… si e superficialitate, nu trebuiesc cumva legate lucrurile?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      În privinţa împărtăşirii copiilor lucrurile sunt mai complicate. Pruncul este deja botezat şi lui trebuie de asigurat o viaţă liturgică în Biserică indiferent de ceea ce fac părinţii. Până la Botez este una, după Botez e cu totul alta.
      Bineînţeles, exemplul părinţilor l-ar ajuta mai mult pe copil, dar părinţii trebuie să conştientizeze asta singuri. Este stupid să-l împingi de la spate pe copil în Împărăţia Cerurilor, iar tu să stai la poartă preocupându-te de lumea aceasta.
      Apropo, aducând doar copiii la împărtăşire, creăm impresia că împărtăşania este doar pentru copii. Şi dacă un copil deja se consideră “mare”, el va dori să urmeze exemplul celor maturi care nu se împărtăşesc. Iar dacă va dori totuşi să se împărtăşească şi la 7 ani, i se vor impune nişte condiţii “draconice” faţă de cele de la 6 ani pe care-i avea mai ieri. Dar ce să facem? Avem mulţi preoţi deştepţi, dar care n-au totuşi deprinderea de a vedea în depărtare şi nu pot depăşi “teologia babelor” devenită normativă inclusiv în Facultăţile de Teologie.

  3. Alina

    Deci…cind mergem la botez in calitate de cumetri….majoritatea preotilor spun, ca doar un membru al familie treuie sa asiste la taina sf. botez, (ca daca asista ambii adica sot-sotie nu mai pot trai impreuna…se inrudesc) este justa aceasta afirmatie?Ca din cele citite mai sus am inteles ca doar acel nas de botez se inrudeste spiritual cu familia copilului??          Va multumesc din timp!

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      La întrebarea Alinei am răspuns aici, încă acum 3 ani. Ştiu că unii preoţi afirmă aceasta, dar în sprijinul afirmaţiei lor nu există nici o normă canonică. A spus unul şi ceilalţi repetă ca papagalii fără să ştie să argumenteze.

  4. Ana Ursache

    Dar care sunt argumentele teologice care ne permit sa afirmam ca pruncii pot fi totusi botezati?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Despre botezul copiilor avem mărturii directe chiar în sec. II, dar practica vine încă din secolul apostolic, chiar dacă Sfânta Scriptură nu oferă mărturii directe despre botezul copiilor. Mai mulţi parintii ai Bisericii au afirmat această practică, începând cu Policarp, episcopul Smirnei, discipol al apostolului Ioan, născut in jurul anilor 70, care a fost ars de viu la Roma pentru ca a refuzat sa-l nege pe Hristos, continuand cu Iustin Martirul (110 – 165), Irineu (120 – 202), episcopul Lyonului, Hipolit (170-236), Origen (185-254). Sfântul martir Ciprian, episcopul Cartaginei, a condus Sinodul din Cartagina în anul 251 in care s-a redactat un răspuns catre Fidus, care propusese ca botezul să fie administrat ca şi circumcizia odinioara, adica in a opta zi de la naştere. În raspuns se spune că mila şi harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzat nici unui om, indiferent de vârstă. Este de notat ca Fidus nu se indoia de legitimitatea botezului pruncilor, el doar credea că botezul trebuie administrat exact ca si circumcizia, in a opta zi. Un alt Sinod din Cartagina, din anul 419, anatemizează pe cei care nu recunosc botezul copiilor şi iertarea păcatelor ce se dă prin Botez inclusiv copiilor, ca moştenitori ai păcatului strămoşesc.

      Pe forumul nostru avem o discuţie foarte vastă la acest subiect. Este o polemică cu neoprotestanţii, pe care au câştigat-o ortodocşii pentru că sectarii n-au ştiut să răspundă la trei întrebări (ultimative):
      1. Când a fost introdus botezul copiilor? De către cine? De ce (adică pe ce considerente)?
      2. Cine sunt cei care au protestat împotriva unei astfel de “nelegiuri” şi care sunt scrierile lor, din perioada respectivă (unde am putea citi despre asta)?
      3. Care este vârsta la care se pot boteza candidaţii? Cine stabileşte această vârstă şi pe ce criterii?

      La acest subiect mai puteţi citi şi acest articol.

      Studiind toate aceste materiale veţi vedea că botezul copiilor nu este o invenţie a Bisericii Ortodoxe, ci este o practică veche, numai că se aplica numai în cazuri de boală a copiilor, iar generalizea “pedobaptismului” nu a fost un fenomen chiar bun, chiar dacă are şi unele aspecte pozitive.

  5. Oxana, Italia

     Buna ziua, as fi vrut sa ma clarific si sa stiu daca e corect, daca lasam copilul nebotezat, motivind ca va alege el sa se boteze sau nu cind va fi mai mare , intr e timp educindu-l in ale ortodoxiei,facem corect sau nu? eu cu familia traind in Italia, am observat aceasta practica la italieni ei nu boteaza copiii motivind ca ii lasa cind vor fi mari sa decida ce religie accepta, doar ca spre marea mea surprindere nu le explica copiilor diferenta dintre religii, ca ei sa poata sa faca diferenta, si atunci imi pun intrebarea cum vor face ei alegera daca nu cuonosc specificul niciunei credinte.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Bună ziua. Întrebarea este foarte bună şi întregeşte conţinutul acestui articol.
      A amâna botezul nu este un păcat, dar depinde de motiv. În trecut exista tendinţa de a amâna botezul pentru a avea falsa libertate de a face diferite păcate, oamenii dorind să se boteze abia înainte de moarte. Pe lângă faptul că unii nici nu apucau să se boteze, Biserica a condamnat această abordare considerându-o una greşită şi vicleană.

      Dvstră vă referiţi aici la un alt fel de amânare, când părinţii îşi lasă copiii să-şi aleagă singuri religia la maturitate, respectând chipurile libertatea religioasă a acestora, dar această amânare are multe tangenţe cu cea despre care am scris mai sus. În primul rând vedem că aceşti părinţi confirmă faptul că ei înşişi nu-şi cunosc propria religie şi le reproşează într-un fel părinţilor lor de ce i-au botezat în acea confesiune fără voia lor, căci apartenenţa la această confesiune le constrânge poftele prin mustrări de conştiinţă. Dacă ei ar fi convinşi că sunt în adevăr şi l-ar urma, nu şi-ar lăsa odraslele să rătăcească. Iată de ce, această abordare este şi ea una greşită şi vicleană. Până la urmă noi n-avem ce alege! Există o singură religie adevărată – creştinismul şi o singură Biserică care a păstrat creştinsimul în forma lui curată – Biserica Ortodoxă. Doar în această Biserică botezul este valabil. (Bineînţeles, la fel cred şi catolicii despre Biserica lor, dar aceasta-i o altă problemă.) Dacă copilul este lăsat să aleagă singur religia, orice alegere în afară de creştinsim este una păguboasă şi fatală. Deci religia nu se alege aşa cum alegi maşina, haina sau cuafura – după gustul personal şi moda timpului. Cel care nu este creştin, deja nu mai contează dacă este musulman, budist sau ateu… Oricum n-are nici o legătură cu Adevărul şi este în afara Lui. De aceea repet: nu poate fi vorba de alegere în cazul religiei. Adevărul este unul singur şi viaţa capătă sens doar în lumina acestui Adevăr.

      Noi ştim foarte bine că copiii fac alegerile în viaţă în funcţie de educaţia primită, iar dacă n-au fost educaţi într-un anume fel, vor face alegerile în funcţie de moda zilei şi-şi vor schimba alegerea odată cu această modă. Tocmai de aceea este foarte important ca părinţii să-i înveţe pe copii ce este adevărul de credinţă şi cum trebuie el urmat, întărind în copil nu ideea unei credinţe moştenite din inerţie, ca un obicei, ci ideea unei urmări conştiente a Adevărului. Şi anume din acest motiv în vechime Biserica recomanda amânarea Botezului, ca copilul să conştientizeze singur jugul la care se înjugă şi să urmeze cu mai multă dăruire calea lui Hristos. O primire şi o acceptare conştientă a Evangheliei sporeşte şansele unei vieţi creştine conştiente. Numai din acest motiv se justifică amânarea botezului, ca omul să aleagă dacă-L urmează pe Hristos sau nu. Şi dacă nu vrea să-L urmeze pe Hristos aşa cum vrea Însuşi Hristos, deja celelalte alegeri oricum nu au valoare.
      De exemplu, unui bărbat Dumnezeu i-a rânduit o anumită soţie. Una singură! Dacă el se va căsători cu ea la 10-12 ani, fiind impus de părinţi, la 18-20 de ani el va divorţa, spunând că nu o iubeşte şi nu a ales-o liber, chiar dacă poate se potrivesc de minune. Există şi posibilitatea ca dragostea bărbatului faţă de soţie să crească odată cu vârsta, iar tânăra familie să trăiască în dragoste şi unire până la moarte. Dar în cazul divorţului lor, vina acelor tineri este incomparabil mai mică decât în cazul unei căsătorii conştiente. Pe de altă parte, dacă la 18-20, mânat de patimi şi interese, băiatul va alege o altă soţie decât cea rânduită lui de Dumnezeu, el oricum va greşi, căci Domnul i-a rânduit o singură soţie şi cu alta el nu poate avea decât o fericire de moment. Prin urmare, lui îi este dat să aibă o anumită soţie, pe care nu el o alege, ci Dumnezeu, iar el trebuie să aibă numai capacitatea de a o vedea. Deci avantajul căsătoriei la maturitate nu stă în faptul de a alege la nesfârşit şi de a trece prin diferite experienţe probatorii, ci de a vederea ceea ce ţi-a pregătit Dumnezeu şi de a-ţi asuma conştient acea cruce cu dragoste şi dor.
      În concluzie: aacă copilul este sănătos, Dvstră puteţi îl puteţi lăsa nebotezat o vreme, descoperindu-i frumuseţea creştinismului ortodox. Şi copilul va preţui mai mult darul credinţei dacă îl va primi la cerere, arătându-i-se “preţul nepreţuit” a ceea ce primeşte.

  6. presbyterios

    Părinte Petru, vă citesc cu mult drag pentru că majoritatea dintre problemele pe care le tratați adesea ne fac viața imposibilă nouă , unora dintre preoții acestei țări (ROMÂNIA). La nivel teoretic le-am tot discutat în facultate la București, fie cu unii profesori, fie între noi dar odată ajunși preoți de parohie, în câțiva ani ne-am cam dezumflat. Cred că singura soluție este ca Sf.nostru Sinod să ia taurul de coarne și să înceapă să facă ordine în Biserică. Unii preoți își doresc asta.Fără aceste măsuri necesare,urgente și drastice vom fi doar teoreticieni. În ceea ce mă privește, vă spun că în particular, luat pe parohii, mare lucru nu poți face,dacă te trezești că vrei să îndrepți niște lucruri îți sar imediat în cap și colegii și enoriașii cu justificarea că ai înnebunit de tot. Cel puțin în Moldova, unde la mănăstirile din Neamț monahii se împărtășeau o dată pe an, ce putem face cu atitudinea asta față de viața bisericească atât de puternic înrădăcinată?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Părinte, ceea ce am scris mai sus nu sunt doar teorii. Eu aplic în practică toate acestea în parohia mea din Portugalia. Singura problemă, aşa cum aţi remarcat, este faptul că alţi “colegi” nu te susţin şi calcă regula în picioare. Iar oamenilor asta şi le trebuie. Sunt gata să facă 100 km până la o altă parohie, numai să nu-i deranjez cu cateheze şi condiţii pe care nici nu vor să le înţeleagă. Dar sunt şi oameni care au început să înţeleagă şi aleg să vină anume la noi, pentru că văd în asta ceva sănătos. Aşa se aleg oile de capre. Eu vreau să fiu cioban la oi, iar alţii vor să fie la capre, spunând că dau mai mult lapte…

      Avem nevoie de mult curaj şi e bine să avem pe lângă noi alţi 2-3 preoţi care să gândească la fel şi să nu se dea cu fundul la gard în caz de ispită. Şi încet-încet lucrurile se schimbă, iar bucuria este foarte mare. Deci nu trebuie să lăsăm mâinile în jos, dând vina pe Sinod. Sinodul de mult a pierdut simţul realităţii vieţii, dar fiecare răspunde de turma şi păşunea lui…

  7. Dumitru Burlacu

    Dvs vad ca deseori apelati la sursele patristice dar tocmai ele si arata ca era o practica neuniforma deaceea si a fost nevoia de sinoade locale ,ecumenice,etc.Faptul ca in perioda NT nu boteza nimeni pruncii este destul de clar.Chiar daca cineva din sfintii parintii a stiut ca undeva  se practica si doar confirma in lucrarile sale acest lucru nu inseamna ca trebuie neaparat sa urmam sfaturile lor ca se mai dadeau si ei cu parerea cum fac unii si acum.Cred ca faceti diferenta in a spune o parere si relata un invatatura seriosa.Vad ca unele dogme din Ortodoxie sunt umflate din nimic.Interpretati patristica cum va place.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Ca să nu lungim vorba, daţi citatul unui Sfânt Părinte care să mă contrazică şi apoi discutăm. De ce se umblăm cu generalităţi luate din burtă?
      Şi care ar fi “plăcerea” mea de a interpreta Sfinţii Părinţi altfel decât au spus ei realmente cel puţin pe parcursul întregului mileniu întâi?
      Deci haideţi să vorbim reieşind din surse, nu din complexe…

  8. neoprotestant

    Desi sunt sigur ca nu aveti nevoie de incurajarile sau aprecierile unui sectar, dar articolul este atat de relevant, ca nu m-am putut abtine de la a va spune – Dumnezeu sa va ajute in lucrarea pe care o faceti, parinte Petru!

  9. Constantin

    Buna ziua. Am dori sa stim atunci in cele din urma care sunt preotii cei adevarati din MD care pot sa ne indrume pe calea cea dreapta si Bisericele. Merci mult si bravo ca ati creat acest blog. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne aiba in paza.

  10. ionut

    Pina-n sec.15-16, copiii se botezau la 12 ani. Venea episcopul cetatii – sarbatoare mare. Or la 12 ani, copii tin minte bine evenimentele din viata lor. Acum, moda asta, de a "boteza si a scapa" de "napasta" e problema pokilor, despre care Hristos spunea – holdele sint multe, iar lucratori  , putini. Rugati-va, deci, ca Domnul sa trimita lucratori mai multi(adica de calitate, pt ca farisei erau destui si atunci). Cred ca "lucratori sint putini" e valabil si azi. Adica, vorbim de calitatea "parinitlor". Or, cu parere de rau, asa cum imi mai spun unii prieteni(shi din cler) sint: pariniti, preoti, poki si popalai:(Dar, ca la oameni este "evanghelie de la baba cetiri", nu-i vina omului. Pestele de la cap se strica, dar… se curata… de la coada (nu stiu de ce dar, pokii socot oamenii   pacatosi).

    Sarut dreapta parinte!

  11. Tatiana

    Vă mulțumesc, părinte, și pentru acest articol, la fel de necesar și convingător ca și celelalte pe care le-a postat pînă acum !!! Dumnezeu să Vă întărească în lupta cu formalismul din Biserică.

  12. pr.ioan

    Mă îngrijorează atitudinea aceasta de a împărți pe creștini în oi și capre,judecata aceasta o poate face doar Dumnezeu,noi putem eventual spune ca părintele din vechime: ”capra sunt eu iar oile Dumnezeu știe”. Uneori îi invidiez pe părinții călugări pentru libertatea pe care o au în ceea ce privește alegerea ”păstoriților”. Și ce te faci atunci când tu, un popă prost te trezești aruncat într-o parohie cu ”capre”? Nu intervine frica acută că nu poți face mare lucru și totuși trebuie cu orice preț să faci ceva cu oamenii pe care ți i-a încredințat Dumnezeu? 

    N-ar trebui să-l luăm pe Moise ca model de păstor de suflete care mai bine voia să fie șters din cartea vieții decât să știe că poporul său ar fi distrus?

    Pentru Ionuț: citește-l pe părintele Arsenie Boca: (parafrazez) de ce vă judecați preoții, oare nu dintre voi au ieșit? Pe câți preoți ai ajutat tu să-și conștientizeze vocația și darul ca apoi să-i judeci?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Părinte, aveţi dreptate doar parţial.
      În primul rând nimeni nu face diferenţierea între oameni, ci oamenii se aleg singuri: unii vor să urmeze orbeşte unor obiceiuri, iar alţii vor să urmeze conştient învăţăturii sănătoase. Peste tot există şi de unii şi de alţii. Eu am aproape 12 ani de mănăstire şi 8 i-am slujit ca preot. Acum sunt “paroh” la o Biserică în Occident. Şi înainte şi acum ştiu că dacă “propovăduieşti cu timp şi fără timp”, Dumnezeu este cel care-i schimbă pe oameni.
      Cu oamenii pe care Dumnezeu ţi i-a încredinţat nu trebuie să faci ceva, cum v-aţi exprimat, ci trebuie să faci numai ceea ce trebuie sau să nu faci nimic.
      Nu înseamnă că dacă vom boteza totul la rând, îi vom ajuta să intre mai uşor în Împărăţia lui Dumnezeu. Aici este amăgeala noastră, căci efectul este exact invers.

  13. pr.ioan

    Am fost foarte plăcut surprins de situația multor creștini ortodocși din Italia,de atmosfera din bisericile catolice oferite de preoții italieni romano-catolici românilor.Concret: caracterul vizibil de credință conștientă,în condiții de viață cotidiană uneori la limită,interes pentru cele sfinte survenit în străinătate.Îmi mărturisea un român:părinte în România abia dacă ajungeam la biserică de Paști deși aveam 100 de m până la biserică ,pe când aici fac 200 de km pe autobandă în fiecare duminică pentru a ajunge la biserica noastră.Asta se întâmpla acum 6-7 ani, nu mai știu cum e acum.

    Vă mulțumesc pentru precizările la obiect,sunt întru totul de acord.

  14. Ciobanu

    Cinstite parinte, 

    doresc sa inteleg ce ati avut in vedere, prin aceste cuvinte: "Îmi mărturisea un român: părinte, în România abia dacă ajungeam la biserică de Paști deși aveam 100 de m până la biserică", adica acel preot nu  slujea saptaminal la parohie; si viata crestinilor ortodocsi din Italia este slaba, formala, nepermanenta in viata lor de toate zilele? Eu nu stiu viata de acolo.

    Va multumesc.

  15. pr.ioan


    Ați înțeles exact pe dos:în România, creștinul nostru nici nu și-a pus problema trăirii credinței,pe când în Italia,fiind sub presiuni diverse L-a cunoscut pe Dumnezeu încât nici nu concepea să lipsească vreo duminică de la biserică.

    Nu am pomenit despre nici un preot care nu slujea săptămânal,ci am vrut să subliniez indiferența multor creștini vizavi de bisericile lor de parohie.

  16. presviter

    Există dovezi că în Imperiul Bizantin și în alte țări ortodoxe medievale se făcea catehizarea nașilor și a părinților ?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Ca de obicei, mărturiile le avem doar “de la centru”, căci despre periferii ştim foarte puţin.
      Toate Evhologhiile vechi conţineau o Cateheză baptismală a patriarhului Constantinopolului care, probabil (ca şi în cazul catehezei de la tunderea în monahism), servea ca model de cateheză pentru episcopi şi preoţi, fiecare având libertatea să spună şi altceva.
      Nicolae Cabasila (sec. 14) vorbeşte mai clar despre cateheza prebaptismală şi se pare că aceasta a dispărut în Bizanţ abia în 1453.

  17. Gopo

    Părinte,

    Eu cred că indiferent sub ce auspicii se săvârșește Taina Sf. Botez, indiferent dacă nașii sau părinții sunt conștienți de ceea ce se întâmplă cu adevărat în acest moment, cel asupra celui care se săvârșește această taină, botezatul, nu are decât de câștigat. De câștigat Duhul Sfânt desigur, pentru că atunci trupul său devine templu al Duhului în chip real iar Hristos locuiește în ccel mai ascuns loc al inimii sale. Pe acest considerent este posibil ca Hristos să se dezvăluie în orice moment al vieții celui botezat, indiferent dacă a primit sau nu o educație creștină (vezi aici Părintele Savatie, poetul Daniel Turcea, Părintele Daniel – Sandu – Tudor).

    Iar ca o altă față a monedei avem mașinăriile duhovnicești, care știu rugăciuni și acatiste pe de rost dar care nu reușesc să se înfrâneze când faptic trebuie să întoarcă celălalt obraz.

    Eu nu sunt partizanul unei laxități duhovnicești sau a ignoranței liturgice dar simt că dumneavoastră, sub imepriul catehizărilor catolice (la care am asistat și eu indirect și după care pot să spun cu sinceritate că nici catolicii beneficiari 🙂 nu sunt mai bogați cu nimic),  prea vă alarmați. Doar și pe vremea Sf. Ioan Gură de Aur erau tot preobleme de acest gen și cred că numai cu dragoste putem rezolva o parte din ele.

    Eu știu că "Adevarat, adevarat zic tie, de nu se va naste cineva din apa si din Duh nu va putea sa intre intru imparatia lui Dumnezeu" și mai știu și că începutul înțelepciunii este teama de Dumnezeu, deci dacă un om este neînvățat și cu minte puțină dar cu simțuri sănătoase și vrea el, din orice frică care oricum e bună că doar nu vrea omul să-și închine copilul vrăjmașului, să-și boteze pruncii, eu zic că bine face.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Eu nu voi spune că nu sunt de acord cu Dvstră, ci voi spune că Sfinţii Părinţi nu sunt de acord cu Dvstră.
      Nu putem da exemplul a 2-3 oameni care au făcut o întoarcere de 180 de grade la maturitate, pentru că acea întoarcere poate n-are nici o legătură cu Botezul. “Duhul suflă unde voieşte” şi poate converti pe oricine fără botez. Apostolul Pavel sau Fericitul Augustin, de exemplu, au fost într-o stare şi mai gravă decât pr. Savatie sau alţii, şi iată că s-a convertit fără Botez. Botezul încununează convertirea, nu o precede!
      Nicăieri Sfinţii Părinţi nu spun că Botezul ar avea careva efecte magice în viitor, că dacă ar fi aşa, cum explicăm de ce numai 5% din toţi cei care se botează ajung să-şi ia în serios botezul?

  18. Gopo

    Din răspunsul dumneavoastră rezultă logic că Biserica se află în înşelare pentru că nu doar acceptă ci susţine botezul pruncilor.

    Şi iar eu ştiu, din predania Bisericii, că botezul este ori cel cu apă ori cel mucenicesc, afară de acestea eu nu mai cunosc altele (nu spun că nu există ci doar că eu nu am alte date în acest sens).

    Nu am apărat formalismul sec, prin care oamenii îşi botează copii că aşa se face, dar cred cu tărie că botezarea unui copil, indiferent de starea adulţilor care participă la această taină, fiind o practică curentă a Bisericii (oare ce înseamnă că s-a botezat cu toată casa lui?) este şi o normă pentru noi, un kanon.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Cred că ar fi fost mai corect nici să nu răspund la asemenea speculaţii, spuse de un om “fără nume” şi fără argumente. Dar ca să nu creadă cineva că cele scrise în articol nu sunt fundamentate, am să răspund.
      Din început Biserica acceptă botezul copiilor, dar nu-l obligă nici măcar în cazul maturilor. Biserica nu a fost şi nu este în înşelare. Sunt în înşelare toţi cei care gândesc ca Dvstră şi botează fără nici o pregătire. Hristos a spus clar: mai întâi învăţăm, apoi lumea crede şi abia la sfârşit se botează. Nimeni nu poate desfiinţa aceste principii şi tocmai de aceea Biserica a rânduit ca la Botez să se rostească de 3 ori Crezul şi toată întrebările să fie puse de 3 ori, iar răspunsurile să fie date de 3 ori. Toate astea înseamnă necesitatea unei mărturisiri conştiente şi responsabile.
      Popii noştri însă pun un citeţ să citească Crezul sau se mulţumesc cu o rostire formală din partea naşilor. Puţini însă ştiu ce mărturisesc şi încă şi mai puţini, la modul concret, “Se leapădă de Satana” şi “Se unesc cu Hristos”. Imediat cum ies de pe uşa Bisericii ei trăiesc cu Satana şi se leapădă de Hristos. Spuneţi vă rog, la ce i-a ajutat Botezul pe Lenin, Stalin, Ceauşescu şi alţii? Toţi aceştia au fost botezaţi de preoţi ortodocşi canonici! Care-i norma şi canonul şi care-i efectul lor? De undeţi aţi luat prostiile astea şi de ce Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi mulţi alţii au încălcat norma şi canonul? Nici o normă sau canon nu poate contrazice Evanghelia! Iar ce înseamnă “s-a botezat cu toată casa lui” nu poate spune nimeni. Eu admit că erau şi copii, dar copii nu înseamnă prunci. Eu însă consider că şi pruncii pot fi botezaţi şi chiar îi botez, dar nu indiferent de starea adulţilor. Asta o este o erezie! Da, erezie!
      Apropo, nicăieri în teologia patristică răsăriteană nu se spune că pruncii nebotezaţi se duc în iad. Asta-i ideea Fericului Augustin, care foarte târziu a fost preluată de unii teologi ortodocşi. Şi ea este una eretică.
      Dar haideţi să revenim la teologia biblică şi patristică, şi vă veţi convinge că eu am dreptate. Citiţi-l pe Chiril al Ierusalimului, de exemplu…

  19. preot ioan

    Până și o cateheză scurtă de 20 de minute înainte de botezul propriu-zis în care preotul evidențiază momentele importante din cadrul slujbei, cu explicarea lor, responsabilizează asistența pe timpul botezului.Deci cateheza trebuie să fie o prioritate pentru orice preot de parohie!

  20. vlad

    oare Iona Botezatorul cind boteza oamenii era convins?, sau stia cumva ca acesti oameni au sa traiasca intru legea Domnului? sau ii intreba despre credinta sau facea intrebari la viata lor??? Ioan facea menirea lui (semanind cuvintul Domnului), asa cum trebuie sa faca preotii astazi, dar nicidecum sa opreasca de la botez un om anumit, deci si preotii prin urmare trebuie sa boteze toti copii fara exceptie, dar sa isi faca misiunea!!! Sa semene grauntele credintei NECONDITIONAT !!!

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Se pare că nu ştiţi ce a însemnat botezul lui Ioan şi asupra cui era el făcut.
      Ioan propovăduia pocăinţa, iar cei care doreau să se pocăiască veneau şi primeau acel botez al pocăinţei. În mod clar era vorba doar despre maturi, căci şi Hristos s-a botezat abia la 30 de ani. Dacă citiţi mai atent Scriptura, deşi ea dă foarte puţin detalii despre Ioan şi botezul lui, păi vedem că acesta nu era făcut la întâmplare, aşa “necondiţionat” cum spuneţi Dvstră în mod eretic. Ioan boteza pe cei care acceptau să fie ucenicii lui şi dorească să facă acea schimbare radicală în viaţa lor, că asta şi înseamă pocăinţă.

      ÎNSUŞI HRISTOS CONDIŢIONEAZĂ BOTEZUL DE CREDINŢĂ ŞI DE ANGAJAMENTUL UNEI VIEŢI CREŞTINE! NIMENI NU POATE SCHIMBA SAU INTERPRETA ACEASTĂ CONDIŢIE DUPĂ MINTEA LUI!
      Preoţii sunt obligaţi să NU boteze pe toţi copiii, ci doar să înveţe pe toţi. Botezul se face doar celor care doresc şi în acelaşi timp ştiu bine ce doresc, asumându-şi jugul “Legii Harului”. Citiţi atent epilogul Evangheliei după Matei. Hristos trimite apostolii să înveţe (să facă ucenici), apoi să-i boteze pe cei care au crezut (vezi şi Marcu 16:16), apoi pe cei botezaţi iarăşi să-i înveţe continuu să păzească toate cele poruncite de El. Deci în 2 versete se vorbeşte de 2 ori despre învăţătură şi o singură dată despre botez, care vine ca pecetluire a acelei învăţături. Noi însă am lăsat învăţătura şi batjocorim Tainele lui Dumnezeu, ambalând cutii goale.

      P.S. Eu pregătesc un material suplimentar în care voi explica mai bine acest subiect. Deci să nu se supere cei care aşteaptă de mai mult timp răspuns, căci chiar am fost foarte ocupat.

  21. Ciobanu

    Sunt un crestin-ortodox din Mitropolia Moldovei. Cu adevarat, putem vedea ca copilul mic, daca e botezat, aceasta nu inseamna ca el va creste pina la maturitate garantat crestin. De aceasta depinde anturajul in care el traieste, adica familia, scoala, prietenii. Daca el nu creste intr-o familie crestina, sau anturaj, membrii caruia nu au viata bisericeasca intensiva si regulata, el este acaparat de lumea aceasta agresiva. Este dificil sa te opui ispitelor. Avem multe exemple de viata a oamenilor imprejur, prin care vedem, ca taina botezului nu aduce roade omului, daca el nu face efort catre Dumnezeu in viata din Biserica. 

    Stalin, de exemplu, chiar a terminat seminarul teologic din Tbilisi in 1894. Am un cunoscut care si-a botezat un prunc, el nefiind botezat ca tata, a doua oara cind si-a botezat al doilea copil, tot in acea parohie, deja a fost intrebat daca este botezat, si el s-a botezat tot in acea zi cu copilul lui. Starea lui ca tata agravindu-se, el devenind un alcoolic mai inrait. Ceea ce arata ca el nu a avut pocainta necesara inainte de Botez, pentru renasterea cu Hristos. Un alt cunocut s-a botezat matur, fara cateheza pentru ca vrajitoarea ia spus ca prin aceasta o sa i se rezolve problemele. Un alt caz mai strasnic, este cind copilul a devenit matur si necredincios, si a intrebat cu suparare pe mama sa de ce la botezat pentru ca nu a dorit-o. A devenit un om ce nu sufera Biserica, cu toate ca mama lui era evlavioasa.

    In mod normal omul, trebuie sa aiba o singura taina a pocaintei, cea de inainte de Botez, dupa care el primeste harul vietii in Hristos, ce da posibilitatea sa nu cada, cel putin in pacate de moarte (adica, nu ascetice). Despre roadele tainei Botezului putem citi in epistola catre romani (Rom 6, de asemenea in Col 3: 1-4; 2Cor 5: 15,17).  In Botez omul moare pentru aceasta lume (ce este in pacat) si impreuna cu Hristos, se naste pentru Imparatia Cerului. E strasnic ca multi, nu stiu, nu pretuiesc darul noii vieti in Hristos si Il tradeaza, de voie sau sa fara de voie.

    Cred ca este mai strasnic un botezat necredincios, decit un necredincios nebotezat, pentru ca omul daca nu primeste Darul de la Dumnezeu el se pedepseste, se distruge pe sine.

    1Соr 3: 16-17: Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?; De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.

    Trebui sa tinem minte ca Dumezeul este Dragostea si Libertatea si nu poate prin violenta, cu dea sila, sa intre in inima omului. De aceea daca omul nu face efort, dupa botez, de a trai cu Dumnezeu in Biserica (Matei 11: 12), atunci nu poate Dumnezeu sa il sfinteasca pe om numai pentru ca el este botezat (Ioan 15: 2).

    Interesanta este urmărirea despre evlavia catre tainele Bisericiii. Cind omul doreste sa se impartaseasca in taina Euharistiei, lui deseori i se pun multe obstacole, chiar daca se gateste; „tu nu esti gata”, „trebuie mai mult post”, „nu ai evlavia necesara”; cu argumentarea ca omul prin nepregatirea sa poate sa se „friga”, sa primeasca in osinda Trupul si Singele Domnului. Cind este vorba de botez sau taina cununiei, nu se prea intereseaza preotul de viata omului ce doreste sa se boteze.

    De aceea, daca Biserica ii doreste binele omului, atunci Domnul sa ne ajute, sa se gaseasca raspunsul „cind?” si „cum?” e mai bine de botezat, din sf. Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, pentru ca omul mai din plin sa-si infaptuiasca vocatia de a trai in Hristos, in Biserica Lui.

  22. ATOS

    Din tot ce e mai sus reese un simplu lucru, care deja de mult se discută prin RM dar nu prea aud toţi. ESTE NEVOIE DE O REPORNI APOSTOLATUL (adică catehizarea totală în primul rând a preoţilor, şi mai departe cu a oamenilor…)!
    Botezul şi celelalte taine se fac doar de dragul oamenilor şi nu a necesităţii sufleteşti a celor asupra cărora se săvârşeşte. Lenevirea preoţilor de a predica, indiferenţa oamenilor de a asculta şi a lua aminte va face ca în 20-30 ani deja faimoasele biserici de prin sate să fie ca muzee. Oamenii încearcă să trăiască cu un Dumnezeu al babelor, şi nu un Dumnezeu viu care Sa descoperit şi toţi anii de după botezul său a propovăduit împărăţia cerurilor!

  23. Ciobanu

    Dacă prin “apostolat” aţi avut in vedere catehizarea tuturor membrilor Bisericii, cred că vă referiţi la nevoia reintroducerii instituţiei catehumenatului, ce se ocupa de cateheză, ce era în trecutul Bisericii.

    P.S.: cer scuze pentru unele neregularităţi gramaticale în mesajele precedente.

  24. ATOS

    Bine spoate de pornit o catehizare bruscă şi n-o să aibă efect… trebuie condiţionată de ceva , dar totodată şi cei care vor fi catehizaţi să primească aceasta nu doar să fie prezent prin semnătură (cumătrismul), ci un program de reabilitare şi catehizare.
    De aceea Episcopii şi teologii noştri să facă mese rotunde de a face o programă bine amenanjată pe înţelesul tuturor şi cu perspectivă de viitor… Unii preoţi desfăşoară felurite activităţi în catehizarea credincioşilor săi, dar este criticat de alţii şi înăbuşit.

  25. Gabriel

    Doamne’ajuta! Am o curiozitate liturgica, cand e potrivit sa aiba loc imbisericirea? Inainte de impartasirea noului botezat sau dupa ce este impartasit? Pe de alta parte va intreb, e potrivit sa se savarseasca slujba Vecerniei cu LITIE in fiecare sambata sau doa cand ne indica mineiul?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Cum am răspuns deja de zeci de pe ori pe blog şi pe forum, îmbisericirea înseamnă intrarea în catehumenat şi ea se face OBLIGATORIU înainte de Botez. Prin aceasta pruncul are dreptul să intre în Biserică şi să stea la prima parte a Liturghiei şi, aşa cum se exprimă mai mulţi Sf. Părinţi, catehumenul este un “creştin nebotezat” (şi totuşi creştin). Nu poate cineva, care prin Botez devine membru deplin al Bisericii să mai fie îmbisericit. Cu atât mai mult nu poate fi îmbisericit unul care unit pe deplin cu Hristos prin Sfintele Taine. E deja cu totul altceva că băiatul botezat este dus prin altar abia după împărtăşire, dar acesta este un ritual simbolic. Rugăciunile de îmbisericire trebueie făcute cu mult înainte de aceasta. În trecut, pruncii chiar nebotezaţi erau duşi în altar, inclusiv fetele, iar cu băieţii se înconjura de 3 ori Sf. Masă. Acum însă, s-a statornicit practica de a face toată rânduiala înainte de botez, ducând şi băieţii doar până în faţa Sf. Uşi, iar după împărtăşire, băieţii sunt duşi şi în altar (fără a rosti cuvintele “Se îmbisericeşte”).

      Iar în privinţa Litiei totul e simplu şi despre asta de asemenea am scrise studii pe care le găsiţi aici pe blog. Litia se POATE săvârşi în fiecare sâmbătă seara şi atunci când indică Mineiul, dar TREBUIE săvârşită numai dacă în acele zile se face Priveghere (adică: Vecernie Mică – cină – Vecernia Mare + Litie + Utrenia).

  26. Nicu

    Parinte, ati dat exemplul unor atei care botezati fiind, au ajuns prigonitori ai credintei si batjocoritori ai Botezului. Dar in cazul lor oare nu se pune problema libertatii fiecaruia?
    N-au fost ei oare liberi sa faca orice chiar si dupa Botez?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      1. Eu cred că prima greşeală constă în acceptarea învăţăturii precum că omul nebotezat este cu totul străin de Dumnezeu şi harul nu poate lucra în sufletul lui. Tocmai am dat exemplul lui Pavel şi al lui Augustin, care au fost chemaţi la credinţă în timp ce erau nebotezaţi. În istoria Bisericii mai avem 2 exemplu uluitoare, când în scaune episcopale au fost aleşi oameni nebotezaţi, e vorba de Sf. Ambrozie de Milan şi arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului. Ambii era încă catehumeni în timpul alegerii lor de către popor, dar lumea îi ştia că ei trăiesc creştineşte şi erau, probabil printre cei mai sârguincioşi la lecţiile de catehizare, dar nu se grăbeau să se boteze. Şi numai după ce au fost aleşi, s-au botezat şi apoi au fost hirotoniţi. Noi însă botezăm totul la o laltă aşteptând că vreodată harul lui Dumnezeu va lucra în el în funcţie de felul cum îşi va folosi libertatea.
      2. Orice om trebuie să-şi manifeste libertatea până la Botez. După ce am dat făgăduinţele Botezului, am renunţat la libertatea de a alege între Dumnezeu şi Satana şi ne rămâne doar de a alege calea concretă prin care vrem să urmăm lui Dumnezeu. Botezul este şi o însoţire cu Dumnezeu, iar soţii după căsătorie nu mai au dreptul să spună că am libertatea să trăiesc cu tine, dar am libertatea şi să nu trăiesc. Ai avut libertate înainte de căsătorie, iar prin căsătorie ai renunţat la ea. Bineînţeles, în esenţă, omul rămâne o fiinţă liberă şi după Botez, dar trebuie să conştientizăm mai bine valoarea acelor jurăminte.

  27. Gabriel

    Doamne’ajuta! Care e explicatia pentru care spunem “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pe noi”, nu “miluieste-ne pe noi”, cum s-a incetatenit in cultul ortodox romanesc?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Cererea de mântuire adresată Maicii Domnului nu trebuie înţeleasă în sens juridic sau aşa cum afirmă o teologumenă romano catolică, că Maica Domnului ar fi „împreună mântuitoare” cu Hristos. Mântuirea, aşa cum a învăţat Biserica Ortodoxă dintotdeauna şi după cum reiese şi din termenul grecesc σωτηρία, trebuie înţeleasă ca izbăvire, apărare, ajutor, vindecare etc. – ceea ce nu este deloc impropriu de a cere şi de la Născătoarea de Dumnezeu. Ba chiar e greşit faptul de a cere milă de la Născătoarea de Dumnezeu, singurul izvor al milei fiind Dumnezeu. Însăşi Maica Domnului a „beneficiat” de mila lui Dumnezeu, mila fiind aici aproape sinonimă cu harul. Menţionăm că doar B.O.R., înţelegând juridic şi scolastic termenul de „mântuire”, a schimbat (în secolul al XX lea): “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte ne pe noi” cu “…miluieşte ne pe noi”. Toţi ceilalţi ortodocşi au păstrat prima variantă.

  28. Ioan

    Ma iertati parinte ,dupa cum am inteles eu , la omul nebotezat harul indeamna sufletul din afara spre cele bune,iar satana foieste in adancurile lui,iar dupa botez diavolul este scos afara ,iar harul intra inauntru.Iar prin botez prin intrarea harului se 1.reaseaza puterile sufletesti(vointa ,afectele ,memoria etc) ,chipul duhovnicesc al omului,partea cea mai valoroasa din el care s-a alterat prin calcarea poruncii in rai (pacatul originar )2.se realizeaza impacarea cu Dumnezeul Tatal ( Adam a cazut sub blestem prin calcarea poruncii )si 3.deschiderea posibilitatii dobandirii vietii vesnice a imparatiei cerurilor.

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      Dar toate acestea nu se produc în chip magic în om, ci numai în măsura credinţei şi a conlucrării conştiente cu harul lui Dumnezeu. Harul divin nu lucrează nimic în om fără colaborarea cu voinţa liberă a omului. Asta învaţă Biserica şi Sfinţii Părinţi.

  29. Ioan

    Va vorbesc putin despre mine:am fost botezat de mic copil ,( botezul se facea atunci in ascuns),nu am primit o educatie religioasa nici acasa ,nici la scoala(regimul era ateu).Nu am avut cunostinta de Dumnezeu cea mai mare parte a vietii mele .Am abordat invataturile paganesti orientale ++,au urmat ereziile crestine (C si GC),dupa care intr-un sfarsit am ajuns la ortodoxie ,in care de altfel fusesem botezat de mic copil.Analizand evolutia spirituala a vietii mele ,nu pot sa afirm ca am avut credinta cand mi-am indreptat privirea catre Dumnezeu ,aveam doar necazuri care m-au indemnat sa strig dupa ajutor .Privind in urma realizez ca o putere a lucrat in mine si mi-a indreptat viata cu pasi marunti .Imi pun intrebarea cata cedinta am avut cand s-au facut toate acestea .Va spun sincer ca nici acuma nu simt ca am credinta!! Pentru mine credinta este cea care muta muntii din loc .Ma gandesc cu cutremur oare in ce pozitie m-as afla daca ar fi o prigoana pentru numele Mantuitorului?! Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi intorc inima spre Dumnezeu ,in rest a fost lucrarea spun eu a harului primit la botez.Iar credinta si nadejdea si dragostea sper sa faca parte din inima mea intr-o buna zi!Ma intreb oare care ar fi fost viata mea daca nu as fi avut botezul ortodox?

    • © Ieromonah Petru Pruteanu

      E greşit să credem că numai cei botezaţi pot să ajungă la astfel de convertiri. Harul lui Dumnezeu lucrează şi în cei nebotezaţi. Apostolul Pavel, împăratul Constantin cel Mare, Fericitul Augustin şi mulţi alţii au fost păgâni şi chiar persecutori ai creştinilor, iar Dumnezeu i-a întors la El, după care ei s-au botezat. Cum am mai spus, au fost cazuri când oameni nebotezaţi, care erau în perioada catehumenatului, au fost aleşi chiar ca episcopi, ceea ce este o mare lucrare a harului dumnezeisc. Şi invers, apare întrebarea de ce nu lucrează harul în peste 90% din cei botezaţi?
      Deci e foarte important să punem corect întrebarea!!!

Comentariile sunt închise.