Highslide for Wordpress Plugin

“Preoţia sacramentală” vs “preoţia universală”



Întrebare: Părinte Petru, am citit pe un blog baptist precum că Biblia n-ar vorbi despre vreo „preoţie sacramentală”, iar ortodocşii greşesc prin faptul că îşi pun încrederea în puterea preoţilor de a ierta păcatele, permiţându-şi chiar să greşească fără măsură. Ce ne puteţi spune despre asta?

Răspuns: Sunt două întrebări diferite şi foarte vaste, iar pentru a răspunde la ele, trebuie să lămurim în primul rând termenii biblici, după care să dăm câteva explicaţii sumare. Iată ce termeni foloseşte Sfânta Scriptură:



Iereus (ιερέυς) a fost tradus la noi prin cuvântul „preot”, dar înseamnă literar: „sfinţit slujitor”;

Presbiter (πρεσβύτερος) înseamnă literar "bătrân", dar întrucât termenul apare de obicei în contextul „bătrânii Adunării”  sau mai degrabă „ai Bisericii / πρεσβυτέρους τῆς ἐκκλησίας” (vezi Iacov 5:14), el se referă la preoţii comunităţii, care la propriu, iniţial erau aleşi dintre bătrâni (ca şi la evrei), ca nişte ajutători ai episcopului. Textul de la Fapte 14:23 arată clar că „bătrânii/preoţii Bisericii” nu erau pur şi simplu nişte bărbaţi în etate care aveau o autoritate omenească în faţa comunităţii, ci erau rânduiţi prin hirotonie şi spre slujba Bisericii: χειροτονήσαντες δὲ ατος πρεσβυτέρους κατ' ἐκκλησίαν κα προσευξάμενοι μετ νηστειν παρέθεντο ατος τ Κυρί, ες ν πεπιστεύκασι. Lexikonul Patristic (G. Lampe, Oxford 1961) arată clar că încă de la sfârşitul sec. I – începutul sec. II, Biserica folosea cuvântul „presbiter” ca un sinonim al lui „iereus” sau chiar „episcopos” (cf. Tit 1:5-7). Folosirea lui „presbiteros” cu sensul de „bătrân” apare în textele patristice de obicei cu referire la bătrânii spirituali ai Vechiului Testament, iar pentru limbajul comun, noţiunea de bătrân este exprimată prin termenul γέρων, folosit atât în filosofia greacă, cât şi în limba modernă (de unde şi domeniul ştiinţific „gerontologia”).

Iar acum despre aşa-zisa „preoţie universală" în raport cu "preoţia sacramentală". Ca şi alte probleme "inter-confesionale", aceasta e greu de abordat cu sectarii, întru cât ei resping Tradiţia Bisericii. Totul se reduce la această problemă. Protestanţii, dar mai ales neoprotestanţii nu vor putea niciodată să înţeleagă Ortodoxia, întrucât nu înţeleg ce înseamnă Sf. Scriptură şi care este raportul ei cu Sf. Tradiţie. Preoţia şi învăţătura Bisericii despre Sfintele Taine (nu neapărat 7, în înţeles scolastic), nu pot fi înţelese de cei care au făcut un salt de 18 secole în istorie, ignorând trăirea multiseculară a Bisericii Apostolice Ortodoxe. Desigur, Biserica Ortodoxă n-a rămas la nivelul sec. I şi acest lucru este practic imposibil, dar tot ce a acumulat Biserica în 2000 de ani este în deplin acord cu Biserica Apostolică. În acest caz să vedem cu tratează Biserica Apostolică problema preoţiei:

Înainte de a trece la clasicul text de la 1 Petru, cap. 2 (invocat de sectari), trebuie să arătăm clar că Hristos a dat un dar sacramental deosebit Apostolilor săi şi acesta nu a fost dat tuturor, ci doar unor bărbaţi (şi anume bărbaţi) aleşi. Nici Cina cea de Taină, nici darul legării şi dezlegării păcatelor (Ioan 20:22-23) nu au fost date celor 5.000 de oameni din pustie sau mai ştiu eu ce altor grupuri de oameni cu care Hristos a intrat în contact, ci unor bărbaţi "iniţiaţi" şi special rânduiţi. La Botez de asemenea au fost trimişi numai Apostolii şi urmaşii lor, nu activiştii sectari.

Anume aşa au înţeles şi au făcut şi Apostolii, şi texte în această privinţă sunt extrem de multe. Din lipsă de timp, amintesc doar unul mai grăitor:

La I Timothei 4:14 scrie: Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoţiei (aşa trebuie tradus corect) // μ μέλει το ν σοὶ  χαρίσματος, δόθη σοι δι προφητείας μετ πιθέσεως τν χειρν το πρεσβυτερίου.

De aici să vede clar că este vorba de un har special (harismă), care se dă prin punerea mâinilor preoţiei (folosindu-se aici cuvântul πρεσβυτερίου). Nu se poate pune problema unei harisme a „bătrâneţii” împărtăşită prin „punerea mâinilor”. Deci, vedem clar ce înţelegeau Apostolii prin aceasta: preoţia (exprimată fie prin „iereus”, fie prin „presbiteros”) este un har, care se dă prin punerea mâinilor şi această împărtăşire a harului se transmite succesiv de la Sf. Apostoli, de aici şi noţiunea de "succesiunea apostolică" în teologia ortodoxă. 

Cât priveşte aşa-zisa „preoţie universală” (cf. I Petru 2:5,9) în raport cu cea "sacramentală", lucrurile stau cam aşa:

– Antagonismul dintre "cele 2 preoţii" a apărut abia odată cu protestantismul (după 1517) şi într-un context istoric diferite de cel din Răsărit. Este important de reţinut că lumea creştină din primele 15 secole nu s-a confruntat cu o astfel de problemă, din totdeauna făcându-se distincţie clară între"cleric" = persoană aleasă şi "laic" = om de rând, simplu reprezentant al poporului (λαός). Prin urmare, cele 2 "tipuri de preoţi" sunt distincte, dar nu opuse. Ele nu pot exista una fără alta şi-şi au rădăcini una în alta;

– preoţii sfinţiţi (în înţelesul de cleric) sunt luaţi din rândul celor ce au "preoţia universală", iar această „preoţie universală” primeşte sfinţire de la „preoţie sacramentală”. Nu poate un popor să fie numit „preoţie universală” (de fapt în textul biblic: „preoţie împărătească”, „a lui Hristos Împăratul” – !), dacă nu au rândul lor o „preoţie sacramentală”. Vă rog să reţineţi că textul biblic nici nu cunoaşte noţiunea de „preoţie universală” aşa cum o afirmă sectarii;

– "preoţia universală" a creştinilor se dă prin Mirungere (practic, odată cu Botezul). În primele 2-3 decenii ale creştinismului nu exista Mirungere, ci două puneri a mâinilor (distincte): a) una ca "pecete a Darului Sfântului Duh" imediat după Botez, înlocuită chiar la sfârşitul sec. I cu Mirungerea, probabil tocmai pentru a nu fi confundată cu "hirotonia" (mai ales că practica ungerii cu Mir era cunoscută şi în Vechiul Testament), şi b) altă punere a mâinilor în scopul consacrării pentru o treaptă clericală;

– orice creştin care a primit Botezul şi Mirungerea este "preot" în sensul că se roagă lui Dumnezeu, aduce şi se aduce jertfă Lui, dar mai degrabă, participă la jertfa adusă de către Biserică prin preot. Este foarte important să reţinem că (în Ortodoxie) preotul nu poate aduce jertfa euharistică fără mireni (laici), iar preotul nu stă cu faţa spre credincioşi (ca la romano-catolici, de unde a pornit şi polemica în Apus), ci ca primul din comunitate, ca alesul comunităţii pentru această slujbă deosebită care nu poate fi dusă şi înfăptuită de oricine;

– "preoţii-clerici" sunt luaţi din rândul "preoţilor-laici" şi sunt chiar aleşi de aceştia. În trecut laicii aveau un rol mai mare în alegerea clericilor, iar în prezent rolul lor s-a redus la exclamaţia "Axios / Vrednic este", rostită la hirotonie. Oricum, laicii participă şi aprobă alegerea şi consacrarea unui cleric. 

Deci, pe scurt, în Ortodoxie, unde niciodată nu au fost puse în opoziţie cele două stări (clericii şi mirenii), această problemă nu există. Ea, ca şi multe altele, a apărut în Occident unde s-au făcut abuzuri ale clericilor asupra mirenilor. Adevărata credinţă nu are probleme de acest fel.

Cât priveşte a doua întrebare, cea cu încrederea în iertarea păcatelor de către preot, cred că nu-i cazul să mă lungesc. Biserica NICIODATĂ nu le-a spus credincioşilor să păcătuiască, iar după aceea să vină să primească necondiţionat iertare, eventual pe bani, Doamne fereşte! Harisma iertării păcatelor a fost dată pentru cei care se pocăiesc şi au hotărârea de a nu mai greşi, iar cei care nu aduc pocăinţă şi în mod conştient persistă în păcat, nu primesc iertare de la Dumnezeu, chiar dacă fac o Spovedanie formală. Deci, ideea indusă de pastorul baptist (care pe nedrept se numeşte pe sine „preot”) este un provocatoare sau vine dintr-o neştiinţă a învăţăturii Bisericii Adevărate.

Iată ce spune şi Mitropolitul Bartolomeu Anania cu privire la acest subiect:



 

32 de comentarii la „“Preoţia sacramentală” vs “preoţia universală””

  1.  

    1Petru 2:4-10
    v.4  – Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.
     

    v.5 – Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
     

    v.6 – Căci este scris în Scriptură: ,,Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine."
     

    v.7 – Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, ,,piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului".

    v.8 – şi ,,o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentrucă n'au crezut Cuvîntul, şi la aceasta sînt rînduiţi.
     

     

    v.9 – Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v'a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;
     

    v.10 – pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.
     
    Observăm că Pentru îndeamnă pe oameni să se apropie de piatra vie, adică de Isus Hristos. Mai apoi ne compară pe noi (creştinii născuţi din nou, Ioan 3), ca nişte pietre vii, şi suntem zidiţi ca să fim o casă duhovnicească. O preoţie sfîntă. Şi aici se referă la toţi creştinii care au crezut în Isus Hristos din toată inima. Versetul 6 spune, că cine se încrede în EL (adică în Isus Hristos) nu va fi dat de ruşine. CINSTEA ACEASTA ESTE PENTRU VOI CEI CE AŢI CREZUT. (nu cei ce sunt preoţi). Petru de asemenea vorbeşte despre cei ce "se lovesc de piatra aceasta (adică de Isus) pentru că n-au crezut cuvîntul. Pentru NU vorbeşte de tradiţie şi NICI SCRIPTURA în contextul acesta!!!
    Şi termin cu acest minunat verset:
     

    v. 9 – Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v'a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;
     

    • Mdaaa, un copy-paste tipic sectar.
      Dar cum explicaţi că în aceeaşi epistolă a Sf. Petru, la cap. 5,1-2 scrie: “Pe cei care sunt preoţi între voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste”.

      De aici se vede clar că Apostolul Petru nu-i considera pe toţi creştinii drept preoţi (în sens sacramental, chiar dacă toţi erau în sens “împărătesc”) şi făcea o distuncţie clară între preot/păstor şi turmă. Nu toţi sunt păstori şi toţi turmă.

      P.S. Dacă aţi observat, ortodocşii scriu şi mai îngrijit decât dvstră.

  2. Cînd apostolul spune să păstoriţi turma ce le-a fost încredinaţată, aici e vorba despre responsabilitatea presbiterilor faţă de oamenii din Biserică. Aici nu este vorba de diferenţa de poziţia:   preot vs creştin simplu. 

  3. vasilevaganov,
    Iti recomand Iustin Moisescu – Ierarhia bisericeasca in epoca apostolica. O gasesti si pe net.

  4. Dumneavoastră faceţi o identificare nepermisă între presbiter şi popă. În textul Noului Testament se vorbeşte despre o castă sacerdotală (preoţi) ai cărei membri erau desemnati cu termenul hieroi (aceştia activau la Templu, ca şi reprezentanţi ai Vechiului Legământ), şi se vorbeşte de presbiteri, sau episcopi, sau păstori (termenii sunt sinonimi, vedeti Fapte 20:17, 28) care sunt slujitori ai Bisericii, ce nu mai avea nimic de-a face cu sacerdotalismul Vechiului aşezământ. Oriunde se vorbeşte despre sacerdoţi în Noul Testament, descriind pe cei ce slujeau la Templu după Vechiul Testament,  termenul este hieroi. Oriunde se vorbeşte despre slujitorii Bisericii în Noul Testament, se foloseşte termenul presbiteri, adică bătrâni. Presbiteratul nu are nimic de -a face cu sacerdotalismul, ci este un termen împrumutat de la sinagogă, unde presbiterii erau păstorii sau învăţătorii, sau supraveghetorii congregaţiei locale. La Templu se oficiau jertfe şi era nevoie de sacerdoţi. La sinagogă se oficiau slujbe de închinare şi era nevoie de presbiteri. Presbiterii sinagogilor nu au pretins niciodată că sunt preoţi! Biserica Domnului Isus nu are nevoie de sacerdoţi sau preoţi, deoarece jertfa Domnului Iisus este adusă odată pentru totdeauna. Dacă Noul Testament ar fi vrut să ne spună  căîn Biserică există preoţi, ar fi folosit pentru ei termenul hieroi sau sacerdotes. Faptul că Noul Testament nu foloseşte aceşti termeni pentru desemnarea conducătorilor Bisericilor este o indicaţie că în Biserică nu există sacerdoţi. Există însă bătrâni (oameni înzestraţi cu înţelepciunea de sus), sau episcopi (oameni ce supraveghează pe cei credincioşi) sau păstori (cei ce hrănesc şi păzesc turma Domnului). Cei ce pretind că sunt preoţi în sânul Bisericii de fapt vor să facă o slujbă pe care a îndeplinit-o Domnul nostru Iisus Hristos. El este Marele nostru preot şi mijlocitorul nostrula Tatăl. Oricine afirmă că este mijlocitorul unor oameni la Tatăl, se pune în locul Mântuitorului nostru, singurul mijlocitor. Apostolul Petru nu se numeşte pe sine sacerdot, aşa cum pretindeţi, ci se numeşte presbiter, sau bătrân în textul pe care îl invocaţi. Fiţi credincios Scripturii, şi nu unei instituţii care ignoră Cuvântul Sfânt. 

    • Până la urmă, afirmaţii “nepermise” faceţi chiar dvstră. Cum adică “Biserica Domnului Iisus nu are nevoie de sacerdoţi/preoţi”? Păi dar Cina Domnului care trebuie adusă întru pomenirea Lui (după porunca Domnului), ce, o poate aduce oricine? Şi puterea de a lega şi dezlega păcatele tot oricui a fost dată? Vă daţi seama ce spuneţi? Şi încă învinuiţi de necunoaşterea Scripturii… Citiţi şi istoria primilor creştini: Ignatie Teoforul, Iustin Martirul şi chiar Didahia şi veţi vedea ce făceau URMAŞII DIRECŢI AI APOSTOLILOR. Sau poate voi, sectari americani, ştiţi mai bine ca ei?

      Apropo, ieri la postul neoprotestant de televiziune, CNL, un pastor, comentându-l pe profetul Maleahi, a spus: “pastorul este inelul de legătură dintre Dumnezeu şi popor şi invers”. Interesant cum comentează neoprotestanţii români treaba asta?

  5. Oare vreţi să spuneţi că puterea de a lega şi dezlega păcatele a fost încredinţată dvstr? :)))) Chiar nu m-am aşteptat la aşa naglosti. Doar sîngele lui Isus spală păcatele. 
    Nu orice aşa zis "pastor" care vorbeşte la CNN reprezintă adevăraţii protestanţi. Sunt unii care nu au învăţătură biblică. Şi nu puteţi să afirmaţi că toţi creştinii evanghelici au aşa învăţătură cum pastorul de la CNN.
     

    • Vasile, puterea de a lega şi a dezlega păcatele a fost dată Apostolilor abia după Înviere, când Hristos îşi vărsase Sângele. Jertfa Sa a fost o premisă pt iertarea păcatelor de mai departe, dar aceasta se face personal, prin cei care au fost rânduiţi “iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu”. Special nu dau trimiterile, ca să vă determin să citiţi Scriptura, căci daţi impresia că n-aţi făcut-o niciodată.
      Iar pastorul care a spus acele lucruri, este de la CNL, nu CNN. Nu ştiaţi că sectarii din CSI au un asemenea post TV? Ei, acolo cică vorbesc cei mai tari teologi neoprotestanţi din CSI şi nu chiar oricine. Sau poate vă miră că miile de confesiuni neoprotestante gândesc diferit? Pe mine deloc…

  6. In primul rand, faptul ca exista o pozitie oficiala a Bisericii Ortodoxe nu schimba cu nimic faptul ca diferiti ortodocsi au opinii diferite. Nu ar trebui sa ne mire faptul ca oamenii sunt diferiti.
    Am incercat un search pe google cu expresia fratelui pastor mentionat de dvs si am gasit'o folosita de diferiti oameni, unii chiar ortodocsi: "Omul a fost menit de Dumnezeu, prin constitutia sa psiho-somatica, sa fie inel de legatura intre cer si pamant [..]"    [ sursa http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/indrumar-pentru-restabilirea-sanatatii/v-scopul-vietii-crestine-80498.html ]
    La ce se refera fratele ortodox? la preotia sacramentala sau imparateasca? eu consider ca fratele pastor nu a gresit nu nimic in afirmatia citata de dvs.
    Cina Domnului este luata de cei ce il au pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal [1 Corinteni 11:24-30]. Nu trebuie neaparat sa fie prezent nici pastorul, cu atat mai putin un preot.
    Dezlegarea pacatelor este un subiect controversat intre noi. Un fapt cu care toti neoprotestantii sunt de acord este justificarea prin credinta, ceea ce face cam imposibila existenta unui preot [ om ca si mine ] care sa hotarasca daca imi sunt sau nu iertate pacatele. Amintiti'va cum apostolul Petru stia ca Anania si Safira mintisera si a avut curajul si autoritatea sa rosteasca si sentinta. As putea spune ca daca ar fi aici prezent ar cunoaste, cel putin in parte, si starea mea de inima si ar avea autoritatea sa spuna "pacatele [nu] iti sunt iertate pt ca [nu] te'ai pocait si [nu] ai crezut cu adevarat". Care preot din ziua de astazi poate fi asemanat cu Petru?

  7. Încă nu aţi arătat de ce ar fi nevoie de preoţi în noul aşezământ, din moment ce singura jertfă care iartă păcatele a fost adusă la Calvar. Domnul nostru Iisus Hristos a făcut ispăşirea păcatelor cu însuşi sângele Său, odată pentru totdeauna. Chiar dacă am admite ceea ce spuneţi, că e nevoie de cineva care să ierte păcatele, de ce nu ar putea face lucrul acesta bătrânii bisericii, de ce am avea nevoie de preoţi? Realitatea este că nu avem neovie de alte jertfe, de aceea nu avem nevoie de preoţi. Dar dacă preoţii au puterea de a ierta păcatele, daţi-mi din Scriptură o singură instanţă când unul din apostoli sau alţi slujitori ai Bisericii au iertat păcatele altora. Nici apostolul Petru, nici apostolul Pavel nici un alt slujitor al Bisericii nu a iertat păcatele nimănui, deşi ar fi avut ocazia. Apostolul Petru spune lui Simon Magul să se roage lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Apostolul Pavel spune ascultătorilor săi în Antiohia Pisidiei că singurul mod de iertare este prin credinţa în Domnul Iisus, şi nu zice nimic de iertarea pe care el le-ar putea-o da! Apostolul Petru spune sutaşului Corneliu că oricine crede în Domnul Iisus are iertarea păcatelor. Nu zice nimic de taina penitenţei! Acum, ori Scriptura are dreptate când spune că iertarea este obţinută prin credinţa în Domnul Iisus, ori instituţia care o serviţi are dreptate, când afirmă că este nevoie de preoţi ca să dea oamenilor iertarea păcatelor. Care credeţi că are dreptate? David păcătuise şi avea nevoie de iertare. Câtă vreme a tăcut, nemărturisindu-şi păcatul, simţea că i se usucă vlaga. "Atunci ţi-am mărturisit păcatul, şi Tu ai iertat vina păcatului meu!" zice el în Psalmi (vă las pe dumneavoastră să găsiţi în care Psalm spune aceste lucruri). De ce David nu a apelat la preoţi şi la penitenţă, dacă aceasta era calea iertării? Simplu, pentru că întotdeauna Dumnezeu a iertat pe oamenii care şi-au mărturisit păcatele Domnului şi s-au încrezut în jertfa Domnului Iisus pentru iertare. Cuvântul sfânt fericeşte pe cei ce se încred în Domnul, şi nu în cei trufaşi şi mincinoşi (vedeţi Psalmul 40). Cine sunt cei trufaşi şi mincinoşi? Sunt cei care se pun în locul lui Dumnezeu şi promit altora iertarea păcatelor deşi Cuvântul sfânt spune că numai Dumnezeu iartă păcatele. Arătaţi-mi un singur loc în Noul Testament în care apostolul Petru sau apostolul Pavel au luat cădelniţa şi au slujit aşa bisericilor pe care le-au înfiinţat şi pe care le-au crescut spiritual! Arătaţi-mi un singur loc în Noul Testament în care apostolii au amninistrat taine pentru membrii bisericilor!   La cinzecime apostolul Petru vorbeşte doar de două practici ale creştinilor: Botezul şi Cina Domnului. De ce nu le-a vorbit şi de alte cinci, dacă există practici sacramentale în Biserică? Primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, şi nu în tradiţii şi obiceiuri omeneşti! Apostolii nu au lăsat în urmă tradiţii, ci o învăţătură care poate fi citită de oricine în Noul Testament. Întrebarea este: vrem să fim credincioşi Scripturii, sau unor datini omeneşti? Eu personal, vreau să fiu credincios Scripturii. Domnul Isus a spus întotdeauna celor ce aveau întrebări: "Cum citeşti în Scriptură?! "Scriptura nu poate fi desfiinţată!" Haideţi să rămânem la Scriptură, deoarece numai Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu!

    • 1. Dvstră confundaţi mântuirea obiectivă cu cea subiectivă.
      2. De ce amintiţi doar de Didahia, unde referinţele într-adevăr sunt sumare, dar nu şi de Epistolele lui Ignatie Teoforul, ucenic direct al Apostolilor, care le-a scris la anul 106 d. Hr? Înţeleg că alegeţi doar ce vă convine, dar fiţi mai corect şi nu vă arătaţi aşa de fidel faţă de Scriptură, că nu sunteţi!

  8. Am citit Didahia şi nu se vorbeşte nimic de sacerdoţi ai Bisericii în această lucrare datată pe la începutul secolului II.

  9. Nu mi-aţi răspuns nimic la punctele pe care le-am expus. Nu sunt familiar cu Ignatie Teoforul, dar chiar dacă ar fi adevărat ceea ce susţineţi, informaţia ar contrazice Scriptura. Orice informaţie care este în concordanţă cu Scriptura este de acceptat. Orice informaţie care contrazice Scriptura trebuie lepădată. În secolul II au existat mulţi gnostici care diseminau învăţătură eretică sub pretenţia că ei au primit de la apostoli secrete numai de ei ştiute. De la ei a apărut erezia cu vămile, cu scara cu trepte spre cer, cu gnoza specială care mântuieşte pe oameni dacă este corect administrată (de acolo vin tainele), etc. etc. "La Lege şi la mărturie" este îndemnul Scripturii, altfel nu vor răsări zorile pentru poporul nostru. Doamne, ai milă!

    • Atâta timp cât dvstră singur decideţi dacă o scriere din anul 106 contrazice sau nu Scriptura, nu vă răspund la nicio întrebare.
      Cu astfel de principii putrede nu are rost să continuăm discuţia. Mai întâi studiaţi defectele lui “Sola Scriptura” şi apoi continuăm. Chiar pe acest blog sunt materiale foarte bune pt dvstră şi dacă veţi avea deschidere, Dumnezeu vă va lumina să le înţelegeţi.

  10. Va rog sa ma scuzati, nu intreb ca si cum v'as considera responsabil de faptele altui ortodox: ce parere aveti despre acest mihailAndrei si despre ceea ce afirma [si felul in care o face] despre "sectari" ? Ceea ce spune de exemplu aici http://mihailandrei.wordpress.com/2011/07/06/neoprotestantii-au-invadat-spatiul-ortodox-‬‏/ despre zeciuiala chiar credeti ca e adevarat? de asta existam noi? adica..cica suntem rataciti, ok, dar de ce intotdeauna rau intentionati?
    Cum ar trebui sa reactionez eu fata de un ortodox ca el? ceea ce face el se numeste  propaganda religioasa. Ar fi fost excomunicat daca ar fi fost preot sau eu mai stiu..?

  11. As dori sa imi explicati si mie daca se poate ce intelegeti prin "indreptatirea prin credinta". Stiu ca in opinia voastra "a indreptati" nu inseamna "a justifica", nu e acelasi lucru cu "a mantui". Am intalnit expresia "indreptatiti la mantuire". Dar sunteti de acord ca indreptatirea se captata prin credinta, nu prin fapte. Sper ca am inteles bine.
    Incerca un ortodox sa imi explice ca manturiea se capta, nu prin fapte, dar totusi in urma faptelor, adica nu poti avea siguranta mantuirii pt ca e vorba de un proces si nu un moment.
    As vrea deci sa stiu ce inseamna "a fi indreptatit" si daca pot avea siguranta acestei indreptatiri capatate prin credinta. Sau daca, la fel ca mantuirea, indreptatirea se capta in urma faptelor.. Sper ca m'am facut inteles si nu deranjez cu intrebarea.
    Va multumesc!

    • Întrebarea nu are legătură cu subiectul, dar şi în ciuda faptului că nu am timp, ţin să fac o precizare fără de care nu putem continua discuţia. Sf. Pavel nu vorbeşte sau nu are în vedere niciodată “faptele” în sine, ci “faptele Legii (Vechi)”. Iar despre importanţa faptelor, scrie clar Sf. Iacov. Prin urmare, credinţa şi faptele (Evangheliei, dacă vreţi), atunci când vin ca răspuns al harului lui Dumnezeu (dat pe gratis şi tuturor), ne putem mântui.

  12. Am vrut sa va adresez dvs intrebarea, nu am gasit un articol mai potrivit. De altfel aici postasem ultima data. Daca justificarea se capata prin credinta atunci botezul si euharistia nu pot avea rol mantuitor si implicit preotia sacramentala devine inutila fara sacramente. E legatura pe care am vazut'o eu, desigur pot sa gresesc.
    S'au nascut deja alte intrebari din ce mi'ati raspuns aici, dar raman la prima intrebare la care inca nu mi'ati raspuns.
    Iacov spune clar ca nu poti fi indreptatit prin credinta daca nu ai si fapte, si il da ca exemplu pe Avraam care a fost indreptatit aducandu'l jertfa pe Isaac. Dar stim din VT ca Avraam a fost indreptatit in Facerea 15 inainte de nasterea lui Isaac, si a fost pus la incercare ani mai tarziu in cap 22, evident dupa ce s'a nascut Isaac.
    Eu inteleg simplu ca mantuirea = indreptatirea care se capata prin credinta, o credinta autentica ce e intotdeauna urmata de fapte. Vreau sa inteleg insa ce intelegeti voi prin "indreptatire" si daca pot avea siguranta acestei indreptatiri.

    • Ştiind viclenia sectară, am fost foarte prudent şi am amintit şi de necesitatea harului. Ei, acum a venit momentul să vă spun că harul ni se împărtăşeşte prin Sacramente, în special Botezul şi Euharistia. Adică în mod obiectiv el a fost dat odată întregii omeni prin Jertfa şi Învierea Domnului + Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, dar subiectiv, fiecăruia în parte, se dă prin sacramente (Taine). Acestea se oficiază în baza credinţei şi trebuie urmate de faptele Evangheliei.

  13. Nu am timp de forumul dvs, am gasit oricum raspunsul pana la urma pe un site catolic. Va pun o simpla intrebare si ma plimbati prin toata teologia voastra ratacita.

    • Deşi la noi e zi de post, eu am râs în hohote…
      O întrebare: răspunsul de pe site-ul catolic v-a mulţumit? Ce spune acolo?
      Şi, la urma urmei, eu v-am răspuns la fiecare întrebare şi v-am invitat pe forum doar pt detalii. De ce dar sunteţi atât de supărat? Şi vă rog să faceţi o listă cu toate “rătăcirile teologiei noastre”, aducând argumentele pt fiecare. Şi dacă eu vă demonstrez contrariul?

  14. Nu stiam ca n'ai voie sa razi de post, sau a fost o gluma?
    Daca si aici va deosebiti de catolici, asta chiar n'am stiut'o si va inteleg sa radeti de mine. Raspunsul pe care l'am gasit e acesta:
    "Conform Scripturii, sfinţirea şi îndreptăţirea nu se întâmplă doar o dată în viaţă, ci sunt procese în continuă desfăşurare în viaţa credinciosului. Despre ambele se poate vorbi ca despre evenimente din trecut, după cum menţionează Paul în 1Corinteni 6,11: “Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost justificaţi în numele Domnului Isus Cristos şi în Duhul Dumnezeului nostru”. Sfinţenia este de asemenea un proces actual, în desfăşurare, după cum arată autorul Scrisorii către Evrei: “El, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi” (Evrei 10,14). Cu privire la faptul că justificarea este şi ea un proces în desfăşurare, comparaţi Romani 4,3 şi Geneză 15,6; Evrei 11,8 şi Geneză 12,1-4; Iacob 2,21-23 şi Geneză 22,1-18. În aceste pasaje, îndreptăţirea lui Avraam este afirmată în trei ocazii separate."
    V'am intrebat de 3 ori acelasi lucru, nu mi'ati raspunsi nici pe langa dar nici nu m'ati lamurit. Din ceea ce au scris acolo catolicii am inteles ca indreptatirea este un proces la fel ca si mantuirea. Exact asta am intrebat: indreptatirea este un moment sau un proces? pot avea siguranta indreptatirii?
    Si la ce viclenie va referiti ma rog?

  15. Nu mai vorbim de nicio ratacire pt ca nu are rost. Nu ma astept sa va prind cu ceva, sa nu aveti o explicatie pt ceva anume, si iehovistii au explicatiile lor dar asta nu inseamna ca au dreptate in tot ceea ce spun. Nu e de demonstrat nimic doar ne ciocnim aiurea cu argumente si povestea se termina ca si data trecuta cand trageti concluzia ca nu vreau sa inteleg, asa cum cred si eu despre dvs. Desi in priciupiu ma multumesc la fel ca dvs sa imi cunosc bine doar propria religie, am sa caut sa inteleg si ce pretind altii. Dumnezeu isi va face partea si se va descoperi celul ce Il cauta din toata inima.
    Eu am doar 20 de ani si se prea poate sa aveti dreptate ca nu am "exercitiul gandirii". Nu am sa va mai rapesc timpul ca un sectar ce sunt.. 
    Sa aveti pace!

  16. Am citit articolulu si toate comentariile din forum. Si mi-au aparut cateva intrebari. In primul rand as vrea sa-l intreb pe dl.Pruteanu,de ce a schimbat textul Bibliei dupa bunul plac. Ma refer la textul 1 Petru 5,1-2: “Pe cei care sunt preoţi între voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste”. In originar se foloseste cuvantul "presbiter",care se traduce ca "batran" si nicicacum ca "preot". Da,am citit introducerea la articol,care este o buna spalare de minti,dar mai mult nimic. Frumos ati adus cititorul la ceea ca sa inteleaga ca "presbiter" si "preot" sunt sinonime,dar in realitate nu-i asa. No sa explic acum ce inseamna "presbiter" in teologie,dar cu preotia si mai ales cu "pietre vii" nu are nimic comun. Preotii in VT aveau obligatiunile si drepturile sale,presbiterii ale sale iar "pietre vii" simbolizeaza pietrele din care a fost construit Templul de catre Solomon. O sa ziceti ce are 2pitre vii" cu preotimea? Cititi 1 Petru 2:5 si o sa vedeti,ca "pietre vii" si "preotie sfanta" au aceeasi semnificatie sii reprezinta pe CRESTINI. De fapt dvstot recunoasteti ca simplii crestini tot sunt "preoti",numai ca-i numiti "preoti-laici",singuri numinduva "preoti-clerici". Dar cum n-ai da,tot una sunt PREOTI. O alta intrebare este,de ce daca singur recomandati sa citim DIDAHIA (Citiţi … şi chiar Didahia şi veţi vedea ce făceau URMAŞII DIRECŢI AI APOSTOLILOR. )pe urma ziceti ca "De ce amintiţi doar de Didahia, unde referinţele într-adevăr sunt sumare, dar nu şi de Epistolele lui Ignatie Teoforul, ucenic direct al Apostolilor, care le-a scris la anul 106 d. Hr? Înţeleg că alegeţi doar ce vă convine, dar fiţi mai corect şi nu vă arătaţi aşa de fidel faţă de Scriptură, că nu sunteţi!" Dupa cate stiu,Didahie se considera o carte scrisa de APOSTOLI. Insa nici una din acele lucrari care le-ati recomandat(inclusiv si Epistolele lui Ig.Teoforul si nici Didahia) nu sunt carti "insuflate de Dumnezeu"(2 Tim 3:16 ) dupa cum este Biblia,asa ca ele nu pot fi luate ca invatatura de baza,numai ca literatura auxiliara.Daca cele scrise in aceste carti se contrazice cu Biblia,atunci prioritate are Biblia. Si ultima intrebare: are dreptul un preot(indiferent de care este "cleric" sau "mirean") sa ofenseze pe altii si mai ales in post?

Comentariile sunt închise.