Highslide for Wordpress Plugin

“Sărbătoarea HELLOWEEN” este incompatibilă cu creştinismul!

inocent-devil

Eu cred că toţi cei care participă direct sau indirect la HALLOWEEN (inclusiv părinţii care-şi maschează copiii pentru a participa la acele serate drăceşti) trebuie opriţi pentru un timp de la împărtăşanie, cu indicarea unui canon de pocăinţă. Nu cred că epitimia trebuie să fie mare, dar în mod obligatoriu ea trebuie să fie. Ea va avea atât un efect curăţitor, cât şi unul pedagogic.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, haideţi să citim textul biblic de la II Corinteni 6:14-7:1. 

(6:14) Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? (15) Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (16) Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (17) De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. (18)  Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul. (7:1) Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

Mai ales în Occident, şcolile şi chiar grădiniţele se pregătesc îndelung pentru această "sărbătoare". O familie creştină însă, este datoare se opună şi refuze acest banchet diavolesc.

Peste puţin timp va începe Postul Naşterii Domnului şi mulţi "ortodocşi" (doar cu numele) vor veni "să bifeze" o împărtăşanie care-şi are drumul pe la spovedanie. Cred că preoţii trebuie să ţină cont şi de acest aspect atunci când primesc mărturisirea de pocăinţă a unui om, căci ea s-ar putea să fie mai mult decât parţială, dacă astfel de păcate strigătoare la cer sunt trecute cu vederea. Şi aici mă refer nu doar la Halloween, ci şi la obiceiurile păgâne legate de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. 

Precizez că aceasta este o părere personală, dar cred că cei care ştiu ce înseamnă "Halloween" sunt de acord cu mine. Dacă nu, chiar sunt curios de ce?  

Iată câteva materiale la acest subiect:
"Halloween-ul" şi creştinul ortodox
​Tu ştii ce sărbătoreşti de Halloween?
Un memoriu al părinţilor îngrijoraţi

Comentariile sunt închise.