Highslide for Wordpress Plugin

Statistica creştină în lume. Ce concluzii putem trage?

cruce-soare

Conform datelor prezentate de The Pew Research Center în decembrie 2011, în lume sunt cca 2.184.060.000 de creştini, ceea ce reprezintă 31,7% din populaţia globului. (Pe locul II sunt musulmanii cu 23% din populaţia globului, apoi hinduşii cu 15%). 

Romano-catolicii reprezintă aproximativ 50% din numărul total de creştini, fiind în număr de aproximativ 1.094.610.000. Cei mai mulţi dintre ei locuiesc în Brazilia (peste 133 de milioane), Mexic (peste 96 de milioane) şi Filipine (aproape 76 de milioane).

Protestanţii de diferite denominaţiuni (inclusiv neo-protestanţii) reprezintă aproximativ 36,7% din numărul total de creştini, adică aproximativ 800.640.000 de persoane. Mai mult de o treime dintre ei trăiesc în cele două Americi, iar 12,6% în Europa.

Creştinii orientali (ortodocşi şi monofiziţi, calculaţi împreună de acest institut) reprezintă 11,9% din numărul total de creştini, adică cca 260.380.000 de credincioşi. Cei mai mulţi creştini monofiziţi sunt în Etiopia (cca 36 milioane) şi Egipt (cca 3,5 milioane), iar alţii în Armenia, Siria şi Liban.

Clasamentul ţărilor cu cei mai mulţi creştini ortodocşi arată în felul următor: 

Citește mai mult

Revelaţia divină. Scriptura şi Tradiţia. Raportul dintre ele

Observaţii generale privind acest subiect Începând cu Dogmatica Sf. Ioan Damaschin (care pe nedrept este uitată în ultima vreme), majoritatea tratatelor de Dogmatică şi Catehisme (culmea, chiar şi al Sf. Petru Movilă) nu conţin o astfel de temă despre "Revelaţie". Iar dacă o conţin, nici pomină de împărţirea romano-catolică destul de târzie în "revelaţie naturală" şi "revelaţie supranaturală" – înseşi noţiunile fiind străine Teologiei Ortodoxe. Am mai observat că doar câteva manuale româneşti din tot spaţiul ortodox, conţin şi "consfinţesc" aceste noţiuni. Din păcate, şi admirabilul pr. prof. Dumitru Stăniloae menţine aceeaşi împărţire, chiar dacă ( şi asta e partea bună a lucrurilor) îmbogăţeşte schemele scolastice cu mai mult duh ortodox. În acest sens, Stăniloae face un salt mare, dar nu depăşeşte problema. Nici nu avea cum, dacă ne uităm atent ce surse foloseşte cel mai mult…

Ne-am bucurat însă foarte mult că în primul volum al Dogmaticii lui Nikos Matsoukas, intitulat "Introducere în gnoseologia teologică"[1], există un adevărat tratat pe marginea acestei probleme în care se demonstrează clar netemeinicia unei astfel de împărţiri şi originea ei în polemica catolico-protestantă neterminată nici astăzi. În cele din urmă, văzând că chiar şi ruşii, care în ultima vreme au cochetat destul de mult cu "teologia" romano-catolică, tot nu au o astfel de împărţire, am hotărât ca şi noi să renunţăm la ea. Bineînţeles, lipsa acestor împărţiri nu suprimă şi conţinutul de idei care de obicei se predă la această temă, numai că el va fi altfel strucurat şi va privit prin prisma Tradiţiei Ortodoxe. Buni călăuzitori ne vor fi Sf. Ioan Damaschin, dar mai ales Sf. Maxim Mărturisitorul. Însuşi cuvântul "revelaţie" îl vom înlocui adesea cu românescul "descoperire – descoperire dumnezeiască", iar unde a fost cazul, vom folosi şi grecescul "apokálipsis" (dar bineînţeles, în sensul lui originar, şi nu în cel atribuit în prezent ).

Tot la aceste observaţii generale trebuie să menţionăm şi faptul că descoperirea dumnezeiească şi cunoaşterea omenească fac parte din acelaşi proces de întâlnire şi stabilire a comuniunii noastre cu Dumnezeu, numai că prima porneşte de la Dumnezeu şi vine spre om, iar a doua reprezintă efortul şi îndreptarea omului spre Dumnezeu. Deci e vorba de deschiderea persoanelor una spre alta, a iubirii lor. De aceea este absolut normal ca, ceea ce vom numi noi căi ale descoperirii dumnezeieşti să fie în acelaşi timp şi căi ale cunoaşterii lui Dumnezeu de către om. Şi una şi alta presupun şi implică un efort şi o curăţie duhovnicească a omului, precum şi răspunsul afirmativ la chemarea sau, putem spune chiar, provocarea lui Dumnezeu. Totuşi, din cauza că Revelaţia şi Teognosia (cunoaşterea lui Dumnezeu) sunt capitole destul de vaste, le vom dezvolta pe rând, în capitole separate. Trebuie însă ca tot timpul să ţinem cont de lăgătura dintre ele.

Citește mai mult