„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…”
Ziua Învierii este temelia mântuirii noastre și icoana veacului ce va să fie — lumină din lumină, nădejde din nădejde, viață din Viață.
Hristos, Păstorul Cel Bun, a biruit moartea și a luminat lumea cu lumina vieții celei veșnice — iar celor ce Îi slujesc cu credință, le este întărire și cunună.
Ziua aceasta, „pe care a făcut-o Domnul”, este începutul unei lumi noi, în care moartea s-a surpat, iar viața a biruit, deschizându-ni-se nouă cărarea Împărăției. Să prăznuim cu inimă curată, cu suflet luminat și cu nădejde neclintită în Cel ce „S-a făcut pârgă celor adormiți”.
Întru lumina neînserată a Învierii, vă adresez urarea de binecuvântare, pace și bucurie întru Domnul Cel Răstignit și Înviat.
Fie ca această lumină pascală să vă însoțească pașii, să vă întărească în slujire și să vă aducă roade bogate în Hristos.