Întrebare: Este adevărat că prorocul Moise nu a scris integral primele cinci cărţi ale Vechiului Testament?
Răspunsul lui Alexandru Mihăilă (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti):
Într-adevăr, tradiţia iudaică şi creştină îi atribuie lui Moise Pentateuhul. Cel mai important pentru noi: Mântuitorul Însuşi ii atribuie lui Moise scrierea Legii (Marcu 1,44; 7,10; 10,3-4; Ioan 5,46; 7,19). Totuşi in iudaism s-a considerat ca nu toata legea e scrisa de Moise, cel putin descrierea morţii lui Moise din Deuteronom 34 nu ar fi scrisa de Moise, ci de urmasul său, Iosua (Talmudul babilonian, tratatul Baba Bathra 15a).
Ca ortodocşi plecam de la convingerea că un profet poate vedea în viitor şi că există inspiratie a carţilor biblice. Totuşi unele versete din Pentateuh sunt greu de atribuit lui Moise, chiar la o cercetare rapida. De exemplu, in Numeri 12,3 se spune: „Moise era omul cel mai bland dintre toti oamenii de pe pământ” (mai logic este ca acestea sa fie scrise de un ucenic, un urmas etc., nu de Moise însuşi); sau, pe linia traditiei talmudice, propria descriere a mortii si mai ales a locatiei mormantului nu pare deloc scrisa de Moise: „A murit Moise robul lui Dumnezeu acolo in pamantul Moabului… si a fost ingropat in vale… dar nimeni nu stie mormantul lui nici pana in ziua de astazi. Si au plans fiii lui Israel pe Moise… De atunci nu s-a mai ridicat prooroc asemenea lui Moise…” (Deutenorom 34,5-10).
Cum sa rezolvam deci problema? A sris Moise in intregime Pentateuhul asa cum il stim astazi sau nu? Cred ca nervozitatea din jurul acestei probleme este produsa de faptul ca noi legam oarecum autoritatea duhovniceasca a Pentateuhului de faptul ca Moise insusi l-a scris si nu altcineva. Deci identificam canonicitatea cartii cu paternitatea directa, personalitatea profetului fiind garantia canonicitatii cartii.
In realitatea garantul suprem al canonicitatii unei carti biblice este Dumnezeu, Care lucreaza permanent prin Duhul Sfânt in cadrul comunitatii. Dumnezeu este garantul, iar comunitatea (poporul lui Dumnezeu) este pazitorul acestei comori.
Pentateuhul este deci inspirat chiar şi daca Moise nu l-a scris în întregime (şi chiar deloc). O chestiune asemănătoare se petrece si cu Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur. La finalul ei il pomenim cu toţii pe Sf. Ioan „a cărui Liturghie am savarşit-o”, totuşi se cunoaşte foarte bine ca diferite parţi ale Liturghiei sunt apărute în secolele următoare. Deci una este autoritatea (Pentateuhul este atribuit lui Moise, dupa cum si Liturghia Sfantului Ioan; aşa trebuie să intelegem si cuvintele Mantuitorului despre Moise ca autor), si alta este paternitatea literară.
Voi discuta putin şi „paternitatea” mozaică a Decalogului.
Moise a trăit pe la jumătatea sec. XIII îdHr. (contemporan cu faraonul Ramses II). I-a condus pe israeliţi din Egipt în Canaan. Profilul însa conturat din Decalog al omului căruia îi sunt adresate poruncile este diferit de situaţia unui fugar din Egipt. In Decalog se spune: „să nu doreşti casa aproapelui tau… nici sluga lui, nici slujnica lui” (Iesire 20,17). Nu prea se potriveste asta cu starea unor oameni care erau ei insisi sclavi in Egipt si care calatoreau prin pustiul Sinaiului. Mai degraba se potriveşte cu situaţia din Canaan, dar din perioada regală, când păturile sociale erau formate. Cel caruia i se adreseaza Decalogul, în numele autoritatii lui Moise, pare mai degrabă israelitul liber, care avea însă în proprietate ogoare, vite şi slujitori.
Prezenta unor redactari ulterioare ale textului se observa si din faptul ca in Facere 12,6 scrie ca atunci cand Avraam a venit la stejarul Mamvri „pe atunci trăiau in ţara aceasta Canaanenii”. S-ar intelege desigur ca pe vremea cand redactorul a compus textul, canaanenii nu mai erau majoritari in tara. Faptul aceasta s-a petrecut târziu, către sfârşitul perioadei monarhice, cand populatiile canaanite au fost în general asimilate (in nici un caz in perioada de inceput a monarhiei, adica sub David si Solomon).
Prezenţa redactărilor se vede şi din faptul ca legile cultice sunt descrise in forme diferite, care se inscriu de fapt evolutiei de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. De exemplu, in Iesire 20,24 este descris un jertfelnic de preferat de pamant, care poate fi inaltat „in tot locul”. Totusi in Deuteronom 12,5.11.13-14 se interzice ridicarea vreunui jertfelnic in alt loc afara de cel ales de Dumnezeu (adica de Ierusalim) (cf. v. 14 „numai în locul pe care-l va alege Domnul”). Această diferenţă este foarte importanta, pentru ca abia in 622 îdHr. regele din Iuda, Iosia, initiaza o reforma religioasa prin care interzice orice sanctuar din provincie, chiar dedicat lui Iahve. Doar Ierusalimul ramane singurul templu admis. Aluzii la reforma lui Iosia se regasesc şi in Pentateuh, însa doar în Deuteronom. Atenţie, suntem la 600 de ani dupa Moise!
Nu vreau sa obosesc, dar mai merita un exemplu. In Deuteronom 16 întalnim o descriere a Paştelui, mai veche decat cea din Iesire 12, desi in forma actuala sunt asezate in ordine inversa, adica prima data apare in Pentateuh descrierea din Iesire 12, apoi cea din Deuteronom 16. De ce Deuteronomul 16 ofera o descriere mai veche? Pai, in primul rand pentru ca sunt acceptate si vite mari ca animale pascale (v. 2), pentru ca nu se precizeaza data, ci doar luna aviv (fata de Iesire 12, in care se spune clar ca Pastile sunt pe 14 ale lunii). Mai mult, Iesire 12,2 spune ca luna Pastelui va fi prima luna a calendarului. Or lucrul acesta s-a petrecut spre sfarsitul monarhiei sau chiar in perioada exilica, pentru ca israelitii pana atunci serbau anul nou toamna (Iesire 23,16 si 34,22 spun despre cules in originalul ebraic ca este „la trecerea anului”, acolo unde Sinodala are „toamna” sau „la sfarsitul toamnei”).
Sunt si alte argumente pentru care vorbim de „redactari” referitor la Pentateuh. Astazi, în exegeza modernă, înca nu exista o părere unanima despre formarea Pentateuhului, ci diferite ipoteze. Totusi, un fapt e cert. Pentateuhul, asa cum îl cunoastem noi, reflecta tradiţii care se intind pe o perioada lunga de timp. Miezul acestor tradiţii coboară în timp până la Moise, dar in forma actuala Pentateuhul s-a definitivat prin sec. 6-5 îdHr. De exemplu, circumciderea devine semn distinctiv pentru israeliti abia in sec. 6, în exil, pentru că babilonienii nu se circumcideau. Ea nu putea fi „semn” pentru comunitatea israelita, asa cum e descrisa in Facere 17,11, pentru ca si celelalte popoare din jurul Israelului se circumcideau (amonitii, moabitii, edomitii etc.)
Oricum, n-aş face mare caz de problema autenticitatii mozaice a Pentetuhului. Mai degraba propozitii de genul „Moise n-a scris Pentateuhul” trebuie curăţate de orice nuanţă de senzational. De fapt, acesta nu trebuie sa fie un argument pentru contestarea Scripturii. Este doar e chestiune tehnică.
Moise este de fapt nu autorul, ci autoritatea din spatele Pentateuhului. Legea îi este atribuita lui, pentru că Legea se bazeaza pe revelaţia divină pe care Moise a cunoscut-o pe Sinai. Mantuitorul n-a scris nimic, totusi in Marcu 1,1 se vorbeste de „Evanghelia lui Iisus Hristos”. […]
Atentie! Pentateuhul e autoritate duhovnicească nu pentru ca a fost scris de Moise, ci pentru ca fost inspirat de Dumnezeu.
