Highslide for Wordpress Plugin

Monahul Damaschin Aghioritul: Sensurile duhovnicești ale Rugăciunii Sfântului Efrem – merinde pentru Postul Mare

de

Se apropie Postul Mare, acel timp binecuvântat de pocăință și nevoință, în care întreaga Biserică se roagă împreună cu Sfântul Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele…”. Această rugăciune ne devine însoțitoare în călătoria duhovnicească a postului, condensând practic întreg duhul postului.  Însă, pentru o înțelegere mai adâncă, vom avea o abordare puțin diferită, luând fiecare cerere în parte, dar nu așa cum o auzim în română, ci cum sună în originalul grecesc, încercând să descoperim bogăția sensurilor ascunse în fiecare cuvânt:

Κύριε καὶ Δέσποτα τῆς ζωῆς μου, πνεῦμα ἀργίας, περιεργίας, φιλαρχίας, καὶ ἀργολογίας μή μοι δῷς.

Πνεῦμα δὲ σωφροσύνης, ταπεινοφροσύνης, ὑπομονῆς καὶ ἀγάπης χάρισαί μοι τῷ σῷ δούλῳ.

Ναί, Κύριε Βασιλεῦ, δός μοι τοῦ ὁρᾶν τὰ ἐμά πταίσματα, καὶ μὴ κατακρίνειν τὸν ἀδελφόν μου, ὅτι εὐλογητὸς εἶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν.

O traducere mai fidelă:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul nelucrării, al iscodirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul întregii-înțelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

ANALIZA LITERARĂ ȘI TEOLOGICĂ A TEXTULUI

Citește mai mult

Meditații despre fiul risipitor și iubirea negrăită a Tatălui

de

Pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32) este, în esență, o descoperire a inimii părintești a lui Dumnezeu, mai mult decât o poveste despre căderile și ridicările omului. Deși protagoniștii sunt cei doi fii, adevăratul centru al pildei rămâne Tatăl cel iubitor, Care nu judecă după măsura dreptății omenești, ci după prisosința milei și a iubirii.

Pentru a înțelege mai bine semnificațiile ascunse ale parabolei, trebuie mai întâi să privim acest act prin ochii unui evreu din vremea Mântuitorului. Fiul cel mai tânăr cere să i se împartă averea, deși tatăl său era încă în viață. O astfel de cerere era nu doar lipsită de respect, ci aproape o blasfemie, pentru că echivala cu a-i spune tatălui său: „Pentru mine ești ca și mort!”. În tradiția iudaică, moștenirea se împărțea doar după moartea tatălui, iar fiul cel mai mare primea o parte dublă față de ceilalți (Deuteronom 21:17). Această regulă implică un detaliu important: chiar dacă fiul cel mic și-a luat partea și a plecat, fiul cel mare avea deja mai mult decât el. Și totuși, la final, tocmai acesta va fi cel nemulțumit, incapabil să guste din bucuria întoarcerii fratelui său.

Citește mai mult

Monahul Damaschin Aghioritul – MEDITAŢII LA SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI

de

Botezul Domnului – O reflecție asupra Tainei ce deschide cerurile

Botezul Domnului, prăznuit ca început al lucrării mântuitoare a lui Hristos, poartă o semnificație adâncă și multiple ramificații duhovnicești. Însă, pentru a înțelege mai deplin acest moment, trebuie să privim mai întâi la cel care a pregătit calea: la Sfântul Ioan Botezătorul, și la lucrarea sa profetică, ce depășește limitele spălărilor ritualice iudaice.

Era botezul lui Ioan o practică inedită?

Botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul nu a apărut într-un vid cultural sau religios, ci se înscrie într-un cadru deja cunoscut în iudaism. Spălările ritualice, cunoscute sub numele de miqveh (מִקְוֶה, însemnând „loc de adunare” [al apelor]), erau o practică bine stabilită, reglementată de Lege. Ele presupuneau o curățire fizică și ceremonială, necesară pentru a împlini exigențele Legii lui Moise în situații de necurăție trupească sau morală (Levitic 15, Numeri 19).

Miqveh-ul era un bazin natural sau construit, alimentat cu „apă vie” (mayim chayim – apă curgătoare, proaspătă). Cel ce venea la miqveh trebuia să se cufunde complet în apă (tevilah – טְבִילָה) pentru a se purifica, însă această cufundare avea în vedere doar o curățire exterioară. Nu cerea schimbarea lăuntrică a inimii sau o viață nouă, ci era o obligație ritualică legată de legea ceremonială. Spre deosebire de miqveh, botezul lui era o chemare la o transformare profundă, interioară, un început al unei vieți noi. Deși acesta părea să aibă anumite puncte comune cu miqveh, el depășea cadrul unui simplu act fizic. Iar dacă ar fi să găsim totuși o referință în tradiția iudaică la „ideea” pe care o propovăduia el, atunci aceasta ar fi ceea ce evreii înțelegeau prin „tșuva” (תשובה), care presupunea o schimbare a vieții sau întoarcerea la Dumnezeu. Astfel spre deosebire de miqveh, care era repetitiv și individual, botezul lui Ioan era unic și comunitar, având ca scop pregătirea inimilor pentru venirea lui Mesia (Matei 3, 2).

Citește mai mult

Ajun şi ajunare înainte de Naşterea şi Botezul Domnului

de

Odată la câțiva ani, sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului (fiind cu dată fixă) se întâmplă să cadă duminică sau luni şi, respectiv, ajunurile acestora – sâmbătă sau duminică. Aceasta atrage după sine schimbarea unor reguli tipiconale, iar elementul cel mai interesant şi mai puţin înţeles este instituirea zilei de vineri de dinaintea acestui week-end special ca zi aliturgică, în care se mută şi Ceasurile Împărăteşti prevăzute, în mod normal, pentru ziua Ajunului.

Din păcate, în Tipicul actual, nu avem prea multe informații şi prescripții legate de aceste schimbări, iar dacă le-am avea, mă tem că ne-am împotmoli în termeni, cum deja o facem, pentru că termenul de „ajun” (de la latinescul jejuno), care înseamnă nemâncare (totală), nu mai este înţeles ca zi de post aspru, cu o singură masă „la apariția primei stele”, ci ca o simplă precedare a zilei de sărbătoare (25 decembrie sau 6 ianuarie), în care mâncăm de post (vegan), dar fără careva limite de timp şi fără a înţelege implicațiile liturgice ale acestor reguli de post. Dar nu aceasta era logica primară a acestor zile şi reguli:

Citește mai mult

Cum ne raportăm la fundamentalismul religios

de

Fundamentalismul este un fenomen prezent în toate religiile. El reprezintă o reacție la presiunile secularismului, ale științei progresiste și ale modernizării din lumea contemporană, fiind însoțit de teama de a pierde, din cauza acestora, credința, cultura și identitatea. Fundamentalismul este un răspuns emoțional la frica de distrugere și de pierdere a religiei, motiv pentru care argumentele raționale au asupra sa un impact redus. Numeroase exemple istorice arată că dezvoltarea sa este direct legată de severitatea și agresivitatea cu care lumea seculară și modernistă tratează religia. Fundamentalismul reprezintă, astfel, o reacție falsă și dureroasă la o amenințare reală.

În Rusia secolului al XX-lea, persecuțiile împotriva Bisericii au atins proporții fără precedent, când regimul sovietic, autodeclarat secular, ateu și modernist, urmărea să elimine în mod sistematic orice religie, dar în special creștinismul și Ortodoxia. Aceasta a dus nu doar la apariția unei mulțimi de noi martiri și mărturisitori ai credinței, ci și la o creștere semnificativă a tendințelor fundamentaliste, care sunt întotdeauna alimentate de frică.

Citește mai mult

Interviu cu părintele Macarie Simonopetritul – Athos, 2024

de

Episcopul Petru (= E.P) discută cu părintele Macarie Simonopetritul (= M.S.)

E.P. Preacuvioase Părinte Macarie, vreau să vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi oferi un nou interviu, având în vedere că toate celelalte discuții pe care le-am purtat în anii trecuți au fost foarte bine receptate de cititorii blogului meu. Bineînțeles, Sfinția Voastră nu vorbiți în numele Muntelui Athos și nici eu nu am pretenția sau intenția de a difuza răspunsuri ca din partea unui guru infailibil. Aveți totuși o experiență monahală îndelungată și, pe lângă studiile magistrale pe care le-ați făcut, ați avut și onoarea de a fi ucenicul lui gheronda Emilianos, în duhul căruia v-ați format. Toate acestea vă recomandă ca un monah și teolog de la care avem ce învăța, întrucât reușiți să combinați cu mult discernământ erudiția științifică cu fidelitatea față de Tradiția Bisericii.

Aș vrea să începem discuția de astăzi cu câteva întrebări legate de convertirea crescândă a creștinilor occidentali la Ortodoxie, având în vedere că și Sfinția Voastră, născut într-o familie de francezi romano-catolici, ați trecut prin experiența convertirii. Fără îndoială, este o lucrare a Duhului Sfânt cu acești convertiți, dar, omenește vorbind, ce credeți că îl face pe un romano-catolic sau protestant să abandoneze propria tradiție și să se intereseze de Ortodoxie? Mai ales după Conciliul II Vatican (1962-1965), foarte mulți creștini occidentali erau scandalizați de reformele teologice și liturgice realizate la acea vreme, iar mai nou, aceștia sunt contrariați și de felul în care sunt abordate anumite subiecte de moralitate. Ce-i atrage pe occidentali la Ortodoxie: adevărul de credință, pe care unii ajung să-l descopere, inclusiv pe calea internetului sau, mai degrabă, o necesitate lăuntrică de trăire spirituală, adică duhul ascetic al Bisericii și isihasmul ortodox (comparate sau chiar confundate uneori cu „spiritualitatea orientală” necreștină)? Ce credeți că ar trebui să le oferim noi celor care se interesează de Ortodoxie? 

Citește mai mult

Sf. Isaac Sirul – DESPRE IUBIREA LUI DUMNEZEU ȘI CHINURILE IADULUI

de

În gheenă cei chinuiți vor fi biciuiți cu biciul iubirii, și ce chin este mai amar și mai cumplit decât cel al dragostei? Adică cei care au știut că greșesc față de iubire vor avea parte de un chin mai mare decât orice chin înfricoșător. Pentru că întristarea care cade în inimă, provenită din dragostea față de păcat, este mai ascuțită decât orice chin. Este absurd să se creadă că păcătoșii, în gheenă, sunt lipsiți de iubirea lui Dumnezeu. Iubirea este fiica cunoștinței adevărului, care este dată tuturor, potrivit cu mărturisirea cea de obște. Dar iubirea lucrează prin puterea ei în două feluri: pe păcătoși îi chinuie, cum se întâmplă aici cu un prieten chinuit de un alt prieten, iar pe care au păzit cele cuvenite îi veselește prin ea. Și acesta este, după părerea, chinul cel din gheenă. Asprimea chinului este părerea de rău venită din iubirea care, prin desfătarea ei, îmbată sufletele fiilor de Sus.

Sursa: Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice. Ediţie bilingvă,
trad. Ierom. Agapie Corbu (Ed. Sf. Nectarie, 2022), Cuvântul 22, p. 331.

Citește mai mult

Paştele „cu catolicii” – entuziasm, coincidenţă sau îngrijorare?

de

Aproape zilnic primesc mesaje despre „serbarea Paștelui CU catolicii” în 2025. În legătură cu aceasta trebuie să fac câteva precizări importante:

1) Prepoziția „CU” poate avea sensul de „ÎMPREUNĂ CU”, dar și „ODATĂ / SIMULTAN CU”. Fiți atenți la nuanțe și nu vă lăsați manipulați de „conspiraționiști”, pentru că cele două variante de interpretare înseamnă lucruri total diferite! Noi oricum sărbătorim Paștele SIMULTAN CU romano-catolicii  o dată la câțiva ani (2010, 2011, 2014, 2017, 2025, 2028, 2031 etc.) și asta nu are nicio legătură cu „aranjamentele ecumeniste”, ci doar cu matematica și astronomia. De exemplu, ortodocșii de stil nou sărbătoresc Crăciunul ÎMPREUNĂ CU (adică în comuniune cu) ortodocşii pe stil vechi și invers, chiar dacă nu au ajuns să-l sărbătorească unii ODATĂ CU alții. Pe de altă parte, ceea ce se sărbătorește SIMULTAN – de exemplu Crăciunul la București și Atena vs Roma, nu înseamnă automat ÎMPREUNĂ. La fel, de aproape o sută de ani Biserica Ortodoxă a Finlandei sărbătorește Paștele ODATĂ CU romano-catolicii (şi luteranii), dar ea rămâne ortodoxă și în comuniune cu ortodocșii, nu cu Vaticanul. Deci fiţi atenţi la preopoziţia „CU” şi ce vrea să spună ea într-un caz sau altul.

Citește mai mult

Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare

de

Anunțăm apariția unei noi lucrări cu caracter istorico-liturgic, intitulată „Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare„, apărută la Editura Reîntregirea din Alba Iulia.

Aceasta este o ediție revizită și completată (266 de pagini – vezi Cuprinsul) a cărții pe care am scos-o în 2016 la Sophia. În această ediție textele liturgice sunt editate în două culori (negru și roșu), cartea este cartonată și are două semne de carte, ceea ce va înlesni folosirea ei inclusiv în cadrul cultului.

Cartea poate fi comandată pe pagina editurii, cu instrucțiuni speciale pentru cei din afara României. Eu nu mă ocup de vânzarea cărții. Lectură plăcută!

Citește mai mult