Motto: Dacă femeia moare la naştere, noi o considerăm sfântă,
ca una ce şi-a dat viaţa pentru a aduce un om nou în lume,
dar dacă ea rămâne în viaţă, noi îndrăznim să
o numim „necurată” timp de 40 de zile.
Săraca femeie! Oare ce-i mai bine pentru ea?
De multe ori am fost întrebat despre drepturile şi îndatoririle femeilor în „perioada necurăţiei lunare” şi, acumulând anumite materiale, am hotărât să formulez un răspuns.
I. Aşa-numita „necurăţie lunară” (menstruaţia), precum şi „necurăţia femeii lăuze” sunt noţiuni incompatibile cu creştinismul, mai ales că e vorba despre nişte procese fiziologice inevitabile, fără de care o femeie nu ar putea deveni mamă! Scurgerea de sânge din corpul femeii nu este o necurăţie, ci din contra, o curăţire a organismului ei şi care nu afectează starea duhovnicească a femeii, ci este exact ca şi curgerea mucoasei nazale sau vărsarea lacrimilor, care de asemenea sunt procese de curăţire. Faptul că o astfel de curăţire presupune scurgeri de sânge, nu schimbă prea mult datele problemei, mai ales în prezent, când măsurile de igienă împiedică orice vărsare de sânge în spaţiile publice sau private.
II. Despre implicaţiile teologice ale aşa-numitei „necurăţii rituale” există un studiu foarte bun al maicii Vassa Larina (tradus acum şi în româneşte). Am observat că în acel studiu lipseşte un citat important la acest subiect, şi anume capitolul 27 din cartea a VI-a a Constituţiilor Apostolice – text pe care-l vom reda mai jos.
III. În acord cu cele două surse de mai sus putem formula următoarele concluzii:
1) În orice perioadă a lunii, inclusiv în perioada ciclului lunar, femeia poate intra în biserică şi participa la toate slujbele. Vechile interdicţii de a intra în biserică erau legate de faptul că în trecut, în general, nu se permitea prezenţa la Liturghie a celor care nu se împărtăşesc, dar şi pentru că, din lipsa unor măsuri adecvate de igienă, sângele menstrual putea curge chiar în biserică. Deja de peste o mie de ani Biserica admite prezenţa la Liturghie şi a celor care nu se împărtăşesc. Pe de altă parte, de câteva decenii bune s-au inventat măsuri igienice care practic exclud pătarea bisericii de sânge.
2) Botezul şi Împărtăşirea euharistică sunt interzise în această perioadă (pentru că Sângele lui Hristos sfinţeşte şi sângele nostru şi aruncarea lui trebuie evitată), dar nu şi sărutarea icoanelor, citirea Bibliei, aprinderea lumânărilor/candelei şi chiar consumarea anafurei şi aghesmei. În foarte multe mănăstiri de maici, în special din Grecia, monahiile în perioada ciclului menstrual iau anafură şi beau agheasmă – practică mai greu acceptată în mediile parohiale şi, culmea, nu de preoţi, ci de însăşi femeile. Trebuie însă să fie clar că anafura (numită mai corect „antidor”) se dă anume celor care nu se pot împărtăşi, iar agheasma se sfinţeşte şi se foloseşte anume pentru înlăturarea oricărei necurăţii. Din moment ce Molitfelnicul prevede rânduieli de stropire cu agheasmă a animalelor, cu atât mai mult o femeie (care e după chipul lui Dumnezeu) poate lua agheasmă chiar şi în perioada firească legată de maternitatea ei. E bine ca în această privinţă să se ţină cont şi de sfatul duhovnicului (nădăjduind că şi duhovnicul este cu dreaptă socoteală). Consider că săvârşirea Cununiei şi Maslului în această perioadă trebuie să se facă tot cu binecuvântarea duhovnicului (mai ales că şi aceste Taine ar trebui să fie legate de împărtăşirea euharistică).
3) Imediat după terminarea ciclului menstrual, fără a aştepta un anumit număr de zile (decât poate una, pentru siguranţă), femeia se va împărtăşi iarăşi. Iar în cazul unor hemoragii de lungă durată, care nu sunt rezultatul unor menstruaţii obişnuite, ci mai degrabă o boală, femeia poate fi împărtăşită chiar şi cu aceste scurgeri de sânge (aşa cum se împărtăşesc şi alţi oameni răniţi în spitale). Se cunosc multiple cazuri când femeile s-au vindecat de hemoragie anume datorită împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Acestea sunt cazuri excepţionale, care nu trebuie să devină regulă, dar existenţa lor nu trebuie totuşi exclusă.
4) În perioada de după naştere, femeia are un fel de „concediu liturgic”, având dreptul să lipsească de la slujbe pentru a se reface fizic. De regulă, la 40 de zile după naştere, femeia vine la biserică pentru a i se citi rugăciunile de reintrare în biserică. Şi dacă botezul copilului are loc după citirea acestor rugăciuni, mama copilului poate asista la botezul propriului copil fără nici o problemă. Dacă femeia este sănătoasă şi i s-a oprit orice fel de scurgere, ea se poate adresa după rugăciunea de reintrare în biserică şi înainte de 40 de zile. Dar şi în această privinţă nu trebuie îngăduite exagerările.
Iată mai jos textul din Constituţiile Apostolice (despre care am amintit la punctul II):
Dacă păzesc obiceiurile iudaice privitoare la scurgeri de sămânţă, scurgeri în vis şi relaţiile trupeşti potrivit Legii (Levitic 12; 15; 22), să ne spună dacă în ceasurile şi zilele în care suferă ceva din acestea se feresc să se roage, să se împărtăşească din Euharistie sau să atingă Cartea; şi dacă spun că da, este evident că sunt goi de Duhul Sfânt Care rămâne pururea în cei credincioşi, căci despre cei cuvioşi spune Solomon ca fiecare să fie gata că: „Atunci când doarme, să-l păzească, şi când se scoală, să vorbească cu el” (Proverbe 6:22). Căci dacă socoteşti, femeie, că atunci când eşti în cele şapte zile ale scurgerii tale (Levitic 15:12), eşti goală de Duhul, şi atunci, dacă mori pe neaşteptate goală de Duhul, vei pleca la Dumnezeu fără îndrăznirea nădejdii. Întrucât ai însă negreşit pe Duhul în chip inseparabil, fiindcă El nu este într-un loc, atunci ai nevoie de rugăciune şi de cercetarea Duhului Sfânt, întrucât în această stare n-ai făcut nici o fărădelege. Fiindcă nici împreunările legitime, nici lehuzia, nici curgerea sângelui, nici scurgerile în vis nu pot întina firea omului sau să o separe de Duhul Sfânt, ci numai necredinţa, impietatea şi fapta contrară legii. Pentru că Duhul Sfânt rămâne mereu în cei care L-au dobândit, cât timp vor fi vrednici, iar pe cei de care se separă îi face pustii şi predaţi duhului rău. Dar orice om e plin fie de Duhul Sfânt, fie de [duhul] cel necurat şi îi este cu neputinţă să scape de fiecare din aceştia, dacă nu suferă ceva contrar lor; căci Mângâietorul urăşte orice minciună (Fapte 5:3), iar diavolul urăşte orice adevăr (Ioan 8:44). Dar oricine a fost botezat cu adevărat e separat de duhul diavolesc şi e în Duhul Sfânt, iar în cel ce face binele rămâne Duhul Sfânt umplându-l de înţelepciune şi pricepere şi duhul rău nu se poate apropia de el, pentru că observă atacurile lui. Deci tu femeie, dacă, aşa cum spui, în zilele scurgerii tale eşti goală de Duhul Sfânt, atunci eşti plină de cel necurat; căci nerugându-te, nici citind, îl chemi fără voie, fiindcă el îi iubeşte pe cei nerecunoscători, leneşi, nepăsători, somnoroşi, deoarece şi el, întrucât a fost bolnav de nerecunoştinţă, a fost dezbrăcat de către Dumnezeu de demnitatea sa, fiindcă a ales să fie diavol în loc de arhanghel. De aceea, abţine-te, femeie, de la cuvinte zădarnice, adu-ţi aminte întotdeauna de Dumnezeu Care te-a creat şi roagă-te Lui, fiindcă este Domn şi al tău şi a toate, şi meditează la Legile Lui, nerespectând nimic din practicile care ţine sau de curăţirea naturală sau de împreunarea legiuită sau de naştere ori lepădare, sau de întinarea trupului, căci astfel de practici sunt invenţiile zădarnice ale unor oameni nebuni şi n-au nici un sens. În chip asemănător nici îngroparea unui om, nici oasele unui mort, nici mormântul, nici oricare mâncare, nici scurgerea în vis nu pot întina sufletul omului, ci numai necredinţa în Dumnezeu, fărădelegea şi nedreptatea faţă de aproapele, adică răpirea, violenţa sau altceva contrar dreptăţii, adulterul sau desfrânarea.
[Am citat după: Constituţiile Apostolice, cartea VI, cap. 27, în „Canonul Ortodoxiei” (diac. Ioan Ică Jr.), vol. 1, Ed. Deisis 2008, pp. 707-708.]
P.S. Nu exclud că acest subiect ar putea genera discuţii contradictorii, dar cred că era important să se prezinte şi acest punct de vedere, în general uitat, chiar dacă acesta e mai justificat din perspectiva Evangheliei şi a numeroaselor izvoare canonice şi patristice vechi.
Dacă cineva vrea să rămână la regulile mai noi (!), aflate încă în uz pe la noi, care exclud femeile de la orice participare liturgică în perioada ciclului menstrual, nu are decât să o facă, dar fără a judeca pe cei care au o conştiinţă mai tare şi sunt în măsură să depăşească rămăşiţele iudaice şi păgâne din viaţa lor creştină.
Continuarea acestui articol (ca răspuns la unele comentarii)
Parinte Petre Pruteanu, cine este Maica Vassa Larina ? Ce personalitate si autoritate a mediului ortodox, pentru ca nu am auzit de dansa? De Parintele Cleopa , am auzit, dar de aceasta maica, aud pentru prima data de la dvs. Puteti sa ne dati o relatie sau un link care sa ne conduca la aceasta maica sa aflam si noi despre noua viziune asupra femeii moderne in contextul actual a Vointei lui Dumnezeu?
La aceste întrebări voi încerca, cât de curând posibil, să răspund într-un articol separat. Urmăriţi blogul nostru.
Parinte am observat ca in cazul primirii Sfintei Impartasanii de catre femeia aflata la menstruatie sunteti de alta parere (contrara, de fapt) cu maica Vassa Larina. Argumentele patristice ale maicii sunt destul de clare. (ex: Raspunsul Sfantului Grigorie cel Mare). Dumneavoastra de unde ati preluat acel argument conform caruia femeia aflata la menstruatie "arunca" sangele lui Hristos? Nu vreau sa va critic de dragul de a va critica, vreau sa inteleg. Personal consider ca Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (desigur cu pregatirea necesara si binecuvantarea duhovnicului) este vitala pentru fiecare crestin, iar oprirea chiar si pentru o saptamana de la Sfintele Taine nu trebuie facuta fara un motiv foarte bine intemeiat. Din cate stiu motivele opririi sunt: erezia, uciderea, desfranarea si ura de moarte fata de cineva. Daca numim, pe buna dreptate, firesc acest fenomen al menstruatiei, atunci de ce am spune ca el intra in conflict cu FENOMENUL FIRESC (si vital!) prin excelenta, care este Impartasirea cu Dumnezeiescul Trup si Sange al lui Hristos? Desi practic substantele nutritive din alimentatie sunt absobite in sange, putand ajunge astfel la concluzia d-voastra, sa nu uitam ca, daca e sa fim "medicali" pana la capat, absorbtia in sange se face doar partial, o alta parte urmandu-si drumul firesc pana la eliminare (ups!!). Astfel consider argumentul dumneavoastra oarecum "neatent", deoarece gandind lucrurile strict "medical", "oroarea" eliminarii sangelui de catre femeie este eclipsata de cea a altei eliminari, mult mai comune… Cred ca mai corect ar fi sa consideram ca asimilarea Sfintelor Taine de catre trupul nostru dupa momentul Sfintei Impartasanii este ceva tainic care se face dupa intelepciunea cea de nepatruns a lui Dumnezeu. S-ar putea vorbi chiar de o perihoreza (iertati-mi cliseul academic)… Ma opresc aici, in speranta ca nu veti trece cu vederea sugestia mea si ii veti oferi un timp de meditatie. Va multumesc pentru acest blog util. Doamne ajuta!
Dacă e să ducem ideile până la capăt, trecând peste tactul pedagogic şi frica de sminteală, atunci Dvs aveţi perfectă dreptate.
Motive teologice serioase în oprirea de la împărtăşire a femeilor cu mestruaţie nu există.
Eu însă, fără nici o viclenie, încerc să o ţin pe o linie de mijloc, urmând şi sfatul duhovnicului meu din Athos.
Anumite detalii interesante urmăriţi în articolul care urmează să apară cât de curând.
Este firească o aşa gîndire, la care şi la mine personal a persistat.Dar, haideţi să ieşim din această logică pur materială, şi să trecem la cea duhovnicească, aşa după cum din cîte înţeleg o redă părintele. Mă gîndeam, că chiar dacă se şi elimină acea materie firească a organismului, atunci nu trebuie de uitat, luînd în consideraţie studiile biologice,că de fapt se elimină celulele şi materia moartă, care a dat naştere unei alte materii noi care şi păstrează ulterior acea sfinţenie.La femei, însă sîngele nu este filtrat în acea perioadă(cel care se elimină), nici de rinichi, nici de ficat(filtrişoarele acestea a noastre).Deci, direct are loc un amestec de sînge curat cu altă materie epuizată biologic.Şi haideţi să fim duhovniceşti, şi să recunoaştem, că de ce sîngele nostru după împărtăşire nu ar fi sfinţit de Tainele Dumnezeieşti, avînd o altă transformare, aşa cum o capătă apa după ce devine Aghiazmă mare sau mică. Astfel, am încercat să-mi motivez pentru mine lămurirea părintelui Petru, că iniţial de pe forum citind acest subiect am avut şi astfel de neînţelegeri. Pe forum, acest fenomen bilogic foarte clar îl motivează, din cîte ţin minte, membrul maria andreea şi Dnul Dumitru, acolo discuţia e destul de relevantă arătată mai ales la Dumneaei, ca să nu intrăm în multă ştiinţă.N-am găsit nicăieri să se facă un studiu cu relevarea de mostre a Sîngelui pentru a stabili care este structura sa înainte şi după împărtăşire. Cred, că dacă s-ar face aceasta de un medic credincios această poziţie a părintelui Petru ar fi adeverită integral.Probabil luptătorii împotriva credinţei au efectuat deja aşa ceva, şi aceasta este cu certiitudine, la care efectiv au depistat schimbări a sîngelui în acest sens. dar nu doresc să le recunoască, că însăşi copilaşii educaţi de ei i-ar fi numit oameni bolnavi psihic.O recunoaştere ştiinţifică oficială în acest sens ar dovedi că aceşti anticreştini “suflă împotriva vîntului”. Dar, haideţi să luăm şi pentru cerecetare comparativă ca element de reper şi acea constatere de laborator recunoscută ştiinţific oficial, care a fost efectuată asupra sîngelui de pe pînza cu care a fost înfăşurat Trupul Mîntuitorului unde ştiinţa a depistat elemente care nu le poate denumi materiale şi chiar nu ştiu ce este aceia ce compoziţie, iar ulterior doar mai este un studiu unde a fost depistată o particulă, pe care au denumit-o “particula lui Dumnezeu”, aceasta fiind efectuată de savanţi atei din Marea Britanie.. De fapt Dumnezeu S-a lăsat să fie desoperit ateilor, care este Duhul Sfînt, acea particulă).Pînă în prezent ei nu pot studia originea acestei particule, dar care întreţine armonia întregului sistem de particule din Univers de o aşa zisă “plutire haotiică” a particulelor(adică asemeneai bolii de cancer). Sînt convins că există aşa o cercetare, dar se ascunde . Mai este încă o descoperire în acest sens în fizică, unde ruşii nu demult au descoperit, că de fapt omul avea aşa zise câmpurile de torsiune, în număr de şapte, iar ulterior au descoperit încă două, pe care le atribuie ca fiind în afara unei origini materiale.de fapt originea lor savanţii o stabilesc folosind termenul de “”Nimicul” Absolut”, adică nu pot dovedi sau nu doresc să recunoască că materia a luat naştere de la ceva imaterial, că astfel ar trebui să-l recunoască pe Dumnezeu ca Creator.( aici http://www.torser.com/ro/scientific_base/torsion_fields/torsionfields_theory/default.aspx)I aici http://www.torser.com/ro/scientific_base/torsion_fields/torsion_fields_base_Univers/default.aspx9). Uitaţi-Vă numai nu se doreşte a recunoaşte că de fapt este Dumnezeu şi tot se ţine cu Dumnezeu şi în Dumnezeu.Deci, este vădită prezenţa Duhului Sfînt peste tot.Ce ne mai trebuie. Unui creştin nu îi mai trebuie acest studiu, de fapt nici mie, că cred că este Dumnezeu şi nimic fără el nu există, afară de cei cel neagă, ei rămînînd pînă la urmă a fi acel material care urmează să dispară din spaţiul purităţii dumnezeieşti care va fi eliminat în gheenă unde Dumnezeu nu va fi alinarea pentru acest subiect al creaţiei Dumnezeieşti, chiar dacă sufletul său este etern şi eter. Avem aşa constatare a Dr. V. Hunt care a studiat Aura mai bine de 20 de ani. În urma cercetărilor, a demonstrat ca nu se poate considera corpul uman un sistem organic sau ţesuturi. Corpul uman este un flux, un câmp energetic electrodinamic interactiv.”
Cu alte cuvinte, suntem făcuţi din energie şi spaţiu.(aici:http://adevarul2012.blogspot.com/2013/09/campurile-de-torsiune-si-aura.html). Tot este deja adeverit, la care omul recunoaşte originea materiei din imaterial, dar logica pur omenească îl face nebun ca să nu recunoască şi să spună:”DAAAAAAAAAAAAAAAAAAA acesta este Dumnezeu şi gata!” Rog iertare pentru postarea linkurilor!Deci, abordarea “necurăţiei” nu poate fi vătzută sub aspect numai ştiinţificDeci, aşa cum este postat şi pe forum, are loc o mică curăţire a materiei prin intermediul materiei(sîngelui), dar atunci cînd sîngele se sfinţeşte prin Taine nu mai poate fi numit pur material, ci o combinaţie cu sfinţenia, unde îl avem direct pe Hristos să zicem ca fiind Întrupat şi în noi, care este de fapt o Taină, şi fiindcă sîngele este sfinţit, efectiv nu mai poate fi eliminat cu alte elemente epuizate ale corpului, că ar fi o profanare, că astfel, dacă luăm judecata logică, nu ar trebui să luăm nici aghiasmă în fiecare zi.
Multumesc pentru raspuns! Doamne ajuta si multa putere, suntem alaturi de dumneavoastra!
Iată răspunsul promis (ca o completare la articolul de mai sus):
http://www.teologie.net/2014/01/14/precizari-femei-menstruatie/
Părinte Petru,
În PG 1 (p. 980A) nu există deloc propoziția „să se împărtăşească din Euharistie” în textul grecesc, iar în traducerea latină propoziția e pusă în paranteză [aut asumptione eucharistiae]. La textul grecesc are o notă de subsol precurtată: al. add. ἢ εὐχαριστίας μεταλαβεῖν.
Ajutați-mă să depășesc dilema. Ori propoziția „să se împărtăşească din Euharistie” e un adaus târziu, caz în care textul nu mai poate servi ca argument al neopririi împărtășirii femeilor la ciclu, ori propoziția a fost scoasă mai târziu din texte din motive lesne de înțeles.
M-aș bucura să îmi tâlcuiți și prescurtarea notei de subsol. Mulțumesc. Sărumâna.
După cum se ştie foarte bine, J-P Migne nu a folosit cele mai bune şi mai sigure manuscrie la editarea colecţiei sale.
În acest domeniu, studiul critic al textelor a avansat foarte mult încât textul ediţiei din care a tradus şi părintele Ică este mult mai bun. Citiţi despre istoria textului în studiul introductiv din “Canonul Ortodoxiei”.
Eu cred că un argument în plus pentru ideea invocată este faptul că ea se regăseşte şi în Didascalia (iar despre înrudirea celor 2 texte de asemenea s-a scris foarte mult), un pic mai indirect la Atanasie cel Mare şi foarte direct la Grigore cel Mare. Deci ideea nu este străină Tradiţiei Bisericii, chiar dacă nu era singura şi nu tot timpul a fost considerată normativă.
Mulțumesc pentru răspuns, părinte. Unde aș putea citi în original cele 4 texte de care ziceți? Aș vrea trimiterile la originale, dacă le aveți la îndemână, sau și mai bine linkurile lor, ca să nu mai caut eu pe internet. Din păcate nu am studiul p Ică. Dacă e posibil să-mi indicați un link și la asta.
Mulțumesc.
Cartea părintelui Ică are peste o mie de pagini şi nu se găseşte (integral) pe net.
Celelalte nu le-am căutat în original. Am încredere în maica Vassa Larina şi trimiterile date de ea în acel studiu…
Doamne ajuta ! Accesez acest site de putin timp si vreau sa va laud parinte pentru acest efort si sincer imi pare rau ca unii oameni vorbesc fara sa cerceteze mai intai cele despre care zic . Va multumesc ca existati si pentru curajul pe care il detineti in lucrarea propovaduirii . Vreau sa mai spun in legatura cu cei ce comenteaza negativ la adresa dumneavoastra ca sunt plini de ei , se cred sfinti si atotstiutori . Iertati-ma !
Sarut mana parinte. Va rog sa imi spuneti daca este vreo problema in a boteza un copilas daca am menstra in acea perioada? Sau trebuie ceva facut special in ziua botezului, sa vorbesc atunci u parintele? Multumesc
Ideal ar fi ca părinţii şi naşii să se împărtăşească împreună cu pruncul nou-botezat în acea zi. Dar femeile aflate în perioada ciclului nu pot face asta. Nimic însă nu le împiedică de a fi naşe de botez, de a mărturisi credinţa şi de a ţine pruncul (deşi nu exclud că unii preoţi n-ar fi de acord cu aceasta).