Fără îndoială, orice război este un rău, iar războiul din Orientul Mijlociu nu face excepție. Pe lângă miile de oameni care mor de ambele părți – ceea ce constituie răul cel mai mare – țările implicate direct sau indirect în acest conflict suferă pierderi economice considerabile, inclusiv din cauza suspendării parțiale sau totale a traficului aerian.
Această situație afectează și Aeroportul Ben-Gurion din Tel-Aviv, prin care, de ani de zile, este adusă „Sfânta Lumină ( Ἅγιο Φῶς)” de la Ierusalim în anumite țări ortodoxe. Îngrijorarea că, la Paștile din 2026, această lumină (sau „foc haric”, cum o numesc rușii și moldovenii) ar putea să nu ajungă și la noi, îi face pe unii creștini să se mâhnească sau chiar să vadă în aceasta un semn apocaliptic*. În același timp, unii adversari ai credinței – declarați sau nu – jubilează și ironizează situația, ca și cum, în acest fel, ne-ar putea „strica” Paștile și lipsi de conținut sărbătoarea. În cele ce urmează încerc să temperez ambele reacții.
1) Aprinderea luminii/focului în Sâmbăta Mare la Mormântul Domnului nu este o dogmă a Bisericii Ortodoxe și nici o Taină (Sacrament). Acest ritual, indiferent de modul în care este perceput – fie ca foc care se coboară din cer în chip minunat, fie care o lumină binecuvântată aprinsă de la candela Sfântului Mormânt – nu adaugă și nu scade nimic din conținutul credinței ortodoxe. Un creștin matur nu ar trebui să-și fundamenteze credința pe astfel de practici liturgice locale. Orice ortodox are, chiar în biserica sa parohială, și Sfântul Mormânt, și Betleemul, și Taborul, și Eleonul; nu există în creștinism locuri superioare din punct de vedere sacramental sau cu o valoare liturgică privilegiată. Cei care cred contrariul nu au înțeles pe deplin teologia „închinării în duh și în adevăr” (Ioan 4:24), lăsată de Mântuitorul Hristos.
2) Înainte de apariția aviației și, mai ales, a posibilității organizării de zboruri charter către Tel-Aviv, aprinderea luminii la Ierusalim era o tradiție locală, relativ izolată. Mulți nici nu auziseră de ea, cu atât mai puțin și-ar fi imaginat că această lumină ar putea fi transportată în alte țări, având la dispoziție doar câteva ore până la începerea slujbei pascale de la miezul nopții. De exemplu, ortodocșii din Japonia, Vladivostok sau, mai ales, din Australia nu au nicio posibilitate reală de a începe slujba cu lumină adusă de la Ierusalim, din cauza diferențelor de fus orar și a distanțelor foarte mari. Și totuși, nu putem afirma că Paștile lor ar fi, în vreun fel, inferior celui de la Ierusalim, chiar dacă ei oferă lumina credincioșilor înainte ca aceasta să fie aprinsă la Mormântul Domnului.
3) Primii care au transportat cu avionul Sfânta Lumină au fost autoritățile grecești, la sfârșitul anilor ’80 (sec. XX), într-un context în care celelalte țări ortodoxe se aflau încă sub regimuri comuniste. Din 1992, această lumină (numită, impropriu, „foc haric”) este adusă și în Rusia, deși majoritatea regiunilor îndepărtate nu au posibilitatea de a o prelua și redistribui. Ulterior, obiceiul s-a extins și în alte țări – în primul rând ortodoxe, dar nu exclusiv: din 2003 în Republica Moldova și din 2009 în România. De asemenea, nu este lipsit de interes faptul că, în unele situații, lumina s-a stins pe parcurs, fiind reaprinsă ulterior de la brichetă, iar la destinație a ajuns ca „Sfânta Lumină” de la Ierusalim. În același timp, Patriarhia Constantinopolului – care oferă Sfântul și Marele Mir Patriarhiei Ierusalimului – nu aduce această lumină, fără ca acest fapt să fie considerat o abatere de la credința ortodoxă.
4) Dacă, în 2026 sau în anii următori, lumina de la Ierusalim nu va mai fi adusă în Sâmbăta Mare, acest lucru nu va afecta în niciun fel nici sărbătoarea Paștilor, nici credința noastră în „Hristos – Lumina lumii”. Toate comunitățile ortodoxe – fie din Japonia sau Australia, fie din Europa sau America – vor sluji în aceleași condiții liturgice, redescoperind că fiecare altar și fiecare Sfântă Masă este mormântul Domnului. După cum harul dumnezeiesc face ca Euharistia și preoția să fie aceleași pretutindeni, cu atât mai mult acest lucru este valabil pentru o lumină care, așa cum am subliniat, nu este nici dogmă, nici Taină și nici o practică veche și neîntreruptă în Tradiția Bisericii.
Toate acestea nu înseamnă minimalizarea Ierusalimului ca „mamă a tuturor Bisericilor”, ci afirmarea faptului că, potrivit credinței ortodoxe, fiecare biserică devine Sion și Ierusalim – toate fiind orientate spre Ierusalimul ceresc, nu spre cel pământesc.
–
*Pe 18 aprilie 2014, cotidianul rusesc „Komsomolskaya Pravda” (cândva unul din principalele instrumente de propagandă sovietică), a postat un material despre aprinderea Sfintei Lumini la Ierusalim, cu titlul „Focul a coborât – apocalipsa se anulează!”. Eu nu pot decât să confirm că oricine gândeşte la fel, promovează „adevărul comsomolist (komsomolskaya pravda)” şi nu pe cel ortodox. Iar cei care comercializează şi/sau politizează „lumina de la Ierusalim” chiar anulează orice revelaţie (apocalipsă) dumnezeiască, pe care noi, ortodocşii, cu atâta dor o aşteptăm şi o trăim la fiecare Liturghie.
Views: 1013
