Highslide for Wordpress Plugin

„Iară şi iară” despre orele slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri

 

Conform Tipicului şi indicațiilor din Triod, Vecernia cu Liturghia din Joia Mare ar trebui să se săvârșească la Ceasul al 8-lea din zi (aproximativ: 14-15h), având o durată de 2h-2,5h. Dacă, după „Rugăciunea Amvonului” se face şi „rânduiala spălării picioarelor”, slujba se termină pe la 17-18h, când frații merg la masă şi mănâncă bucate fierte, cu dezlegare la untdelemn şi vin (întrucât urmează o slujbă lungă şi două zile de ajunare).

După cină (singura masă din zi), fraţii citesc la chilie (nu în biserică!) Pavecerniţa Mică cu Tricântarea Sf. Andrei Cretanul (deşi nu-i clar de unde, într-o obște mare, fiecare monah ar fi putut avea cartea Triodului cu acest Canon şi cum l-ar putea cânta fiecare la chilie).

După doar două ore de odihnă, în jurul orei 21:00 („ceasul 2 din noapte”) – se începe Privegherea ([b]denia) Sfintelor Pătimiri cu citirea celor 12 Evanghelii, care se încheie după miezul nopții. Vineri dimineaţa, pe la 7-8h („ceasul 2 din zi”), se citesc Ceasurile Împărăteşti.

Toată această rânduială urmărește câteva principii clare:

  • Liturghia din Joia Mare se face cu Vecernia, în după-amiaza zilei de Joi, deoarece comemorează Cina cea de Taină. Deci, în nici un caz ea nu se poate face dimineaţa! Un Canon de la Cartagina, anulat ulterior, permitea împărtăşirea pe mâncate în această zi, numai să nu încalce timpul de seară al acestei Liturghii speciale.
  • [B]denia Sfintelor Pătimiri este o priveghere de noapte, la câteva ore după cină. Dintre cele 12 Evanghelii, primele 3 relatează evenimente care s-au produs joi seara (rugăciunea în Ghetsimani, prinderea Mântuitorului şi lepădarea lui Petru), iar începând cu a 4-a Evanghelie, se relatează evenimentele care au avut loc în dimineaţa şi pe parcursul zilei de vineri.
  • La „Ceasurile Împărăteşti” (care sunt 4 la număr), se vor citi iarăşi Evangheliile Sfintelor Pătimiri, numai că nu în ordine cronologică (cum s-a făcut la privegherea anterioară), ci în ordinea canonică a celor 4 Evanghelii, câte una la fiecare Ceas.
  • Pe la 14-15h, în Sfânta şi Marea Vineri, este prevăzută Vecernia, la care se va citi o pericopă compozită, cu elemente din toate Evangheliile, făcând iarăși o descriere cronologică, doar că mai compactă, neîntreruptă de cântări şi lecturi secundare. Aceasta e o a treia lectură a pericopelor Sfintelor Pătimiri, iar dacă le punem şi pe cele din primele 3 zile ale Săptămânii Mari, când la Ceasuri de asemenea trebuiau citite integral Evangheliile, atunci avem deja o a patra lectură: 2 canonice (la Ceasurile de luni-miercuri + vineri) şi 2 cronologice (la Utrenia şi Vecernia din Vinerea Mare).

Totul e bine şi frumos, dar haideți să coborâm cu picioarele pe pământ şi doar mintea să o ţinem la cer. Într-adevăr, ar părea mai comod dacă am facem Liturghia din Joia Mare dimineaţa (fără să ne intereseze cine vine şi cine se împărtăşeşte la ea), deşi:

  1. ar trebui ca măcar această Liturghie să fie o veritabilă cină euharistică, la care să se adune toţi „ucenicii Domnului”;
  2. slujirea acestei Liturghii dimineaţa este o încălcare a logicii şi prescripțiilor tipiconale (oricât de mult s-a îndreptăţii cei care chipurile respectă Tipicul);
  3. accentul se mută pe privegheri, la care pot participa mai multe persoane, dar în detrimentul euharistiei, ba chiar al celei mai „originale” euharistii din timpul anului.

Ce se poate face, având în vedere că, în lume, oamenii nu pot veni la Liturghie pe la 14-15h, ci abia pe la 18-19h, după serviciu? Nu suntem în Bizanţ, ca Săptămâna Patimilor şi cea Luminată să fie libere pentru toată lumea! Prin urmare, când şi cum facem Liturghia şi, în consecință, când mai facem privegherea celor 12 Evanghelii?

Dacă toate aceste slujbe s-ar face una după alta, ar dura minim 6-7 ore, fără timp pentru masa de seară, deşi în următoarele două zile de asemenea nu se mănâncă decât după Liturghia din Sâmbăta Mare. Şi e nedrept ca monahii, din cauza că nu lucrează în aceste zile, ci petrec cam tot timpul în biserică, să mănânce în Joia Mare cu ulei şi vin, iar mirenii să rămână fie fără împărtășanie, fie fără mâncare.

Ce alternative ar mai fi, aşa încât, neputând să respectăm litera Tipicului (şi am văzut că de fapt nimeni nu o respectă!), să respectăm măcar duhul lui? Iată câteva sugestii, aplicabile în funcţie de context şi posibilităţi:

  • VARIANTA IDEALĂ: Liturghia din Joia Mare se face cât mai devreme posibil după ziua de muncă (17-18h), apoi toţi cei prezenți mănâncă la o agapă frăţească (cu dezlegare la untdelemn şi vin), în timpul căreia se poate citi din cap. 13-16 de la Ioan, Sinaxarele din Joia şi Vinerea Mare sau ceva din Sfinţii Părinţi despre evenimentele acelor zile. După această agapă, toţi se întorc în biserică şi se face Privegherea cu cele 12 Evanghelii. (Eu însumi nu pot realiza acest scenariu, în primul rând pentru că nu avem spaţiu şi condiţii pentru agapă.)
  • „VARIANTA MEA”: începem Liturghia la 18h30 (mai devreme nu putem), iar după „Rugăciunea Amvonului”, citim succesiv primele 3 Evanghelii din cele 12 (de fapt, prima prescurtată: 13:31-38, 16:5-18:1), întrucât acestea relatează evenimentele întâmplate Joi seara, apoi facem Otpustul. Mergem fiecare acasă şi cinăm, întărindu-ne pentru următoarele două zile de ajunare. Vineri dimineaţa, facem Utrenia cu celelalte 9 Evanghelii (care se referă la evenimentele de vineri). Dacă este timp şi pentru Ceasurile Împărăteşti, acestea se pot citi deja fără Evanghelii, deşi s-ar putea şi invers: Utrenia fără Evanghelii, iar la Ceasuri – Evangheliile în ordine canonică (întrucât ele redau aceleași evenimente ca şi cele 9 Evanghelii de la Utrenie).
  • VARIANTA SCURTĂ (CU MAXIMĂ ICONOMIE): dacă Vineri dimineaţa nu există posibilitatea de a face Utrenia sau/şi Ceasurile Împărăteşti (mai ales în diaspora, unde multe comunități nu au propria biserică!), iar Liturghia din Joia Mare se săvârșește destul de târziu, se poate ca după „Rugăciunea Amvonului” să se citească Evanghelia compozită de la Vecernia din Vinerea Mare, care relatează în cea mai sintetică formă istoria Sfintelor Pătimiri, [apoi se cântă Antifonul 15 şi se scoate Sfânta Cruce,] după care se face Otpustul. Desigur, Biserica a rânduit această lectură compozită pentru alt moment, dar însăși existența ei ne permită să o vedem ca pe o soluţie posibilă/admisibilă.
  • ALTE SCENARII, poate chiar mai bune decât cele descrise mai sus, dar care fie nu mi-au venit în minte, fie nu am avut ocazia să le pun în practică şi, de aceea, nu le scriu aici, dar aş fi curios să văd ce părere au alți slujitori, în special cei din diaspora.

Repet: cine susține că aceste soluții „încalcă tradiția şi rânduiala”, să spună sincer cum face el – şi îi voi arăta că, de fapt, el le încalcă şi mai mult, atât în literă, cât mai ales în duh.

„Slavă Patimilor Tale, Doamne, slavă Ţie!”

2 comentarii la „„Iară şi iară” despre orele slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri”

  1. Iată şi varianta propusă de Episcopul Ambrozie (Munteanu) din Italia:

    Slujba de Joi seara începe cu Vecernia unită cu Liturghia Sf. Vasile cel Mare. La sfârșitul liturghiei, după “Fie numele Domnului binecuvântat”, corul cântă Troparul zilei “Când slăviți-i ucenici la spălarea cinei…”, iar preotul scoate în față Sf. Evanghelie și face cadirea mare a bisericii. Apoi începe citirea primelor cinci Evanghelii ale Patimilor. Ele se citesc împreună cu cele 15 antifoane, sistemate în cinci perechi câte trei, cu sedelnele lor.
    Când se cântă Antifonul al 15-lea “Astăzi S-a răstignit pe lemn…”, scoatem la mijlocul bisericii Sf. Cruce și, în timp ce corul cântă sfârșitul acestui antifon: “Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvită Învierea Ta”, facem trei metanii mari înaintea răstignirii Domnului.
    Apoi urmează citirea Evangheliei a VI-a, după care corul cântă “Fericirile” cu cele nouă stihiri (vezi Triodul).
    Continuăm îndată cu Prochimenul “Împărțit-au hainele mele loruși…” și citim Evanghelia a VII-a.
    Aici oprim citirea Evangheliilor Patimilor și facem Otpustul.
    Celelalte cinci Evanghelii (8-12) le vom citi vineri dimineață, la Utrenie, reluând citirea lor de la Ps. 50.
    Așadar, Evangheliile Patimilor, de la întâia până la a șaptea inclusiv, le citim în afara Utreniei, joi seara, după Liturghie. În timp ce restul cinci (a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a) rămân a fi citite vineri dimineața la slujba Utreniei de Vineri, așa după cum arată Triodul.

    Răspunde
    • Bine v-am regasit!
      Nu sunt din diaspora. Sunt dintr-o țară cu o majoritate clericală refractară față de astfel de propuneri de înțelegere mai bună a timpului liturgic. De 30 de ani avem ”Postul Mare” al lui Schmemann și de peste 20 de ani avem ”Triodul Explicat” al lui Makarios Simonopetritul și îmi pare că foarte puțini preoți le-au citit și încă și mai puțini s-au inspirat din ele. O dezbatere pe aceste teme este inexistentă, din păcate.
      Demult am observat și eu că în Săptămâna Mare accentul cade pe Denii, iar Liturghiile au ajuns un mic dejun al marilor zile. Iată cum am procedat în ultimii 24 de ani. Cele 6 Denii de la ora 19, iar cele 4 Liturghii (3 LDIS + BAS) de la ora 16. Între cele 2 slujbe avem un interval de o oră și jumatate (în Joia Mare doar 3 sferturi de oră) pentru o gustare – sau o agapă Joia – în comunitate. De Luni până Miercuri este adevărat că doar o parte din credincioși pot ajunge la LDIS de la ora 16, dar acolo unde se fac dimineața în mod sigur ajung și mai puțini. Dar în Joia Mare biserica se umple la BAS ca Duminica și toți ramân la Denia celor 12 Ev până la ora 22.
      Nu văd rostul spălării picioarelor decât în comunitățile monahale. Avem atâtea prilejuri să slujim aproapelui.
      Dar problema cea mai dureroasă a Săptămânii Mari este Liturghia Sâmbetei Mari, care fie lipsește din parohii, fie este servită tot la micul dejun. Aceasta mi se pare cea mai gravă încălcare a Tipicului! Aștept să ne propuneți o revenire mai ales în această privință!
      Și desigur, contextul este mult mai larg. Dacă respectăm vremea Vecerniei în Săptămâna Mare, la fel de mult ar trebui s-o repectăm în tot Postul Mare, chiar dacă în prima și în a cincea săptămână avem și Canonul cel Mare și Acatistul. Iar a doua gravă încălcare a Tipicului consider a fi slujirea Liturghiei Buneivestiri dimineața (când cade de luni până vineri).
      Tuturor colegilor le doresc curajul de a pune Theoria în practică!

      Răspunde

Lasă un comentariu