A trecut aproape o lună de când un grup de studenţi creştini din Kenya a fost omorât.
S-a întâmplat pe 3 aprilie 2015, la Universitatea din Garissa, unde musulmanii radicali au intrat în clădirea universităţii şi eu întrebat pe fiecare student dacă e musulman sau creştin. Cei care au mărturisit că sunt creştini – 147 (după alţii: 148) la număr – au fost împuşcaţi pe loc.
Ştirea a fost difuzată în treacăt şi fără careva atitudini serioase. De „ediţii speciale” sau „marşuri ale tăcerii” – nici vorbă. Probabil, păpuşarii occidentali consideră că vieţile acestor 147 de studenţi, precum şi a sutelor de creştini care mor zilnic în Siria, Egipt, Libia, Nigeria, India şi prin alte părţi, nu se compară cu vieţile a 12 jurnalişti atei de la Charlie Hebdo, care făceau milioane de euro, batjocorind sentimentele religioase atât ale musulmanilor, cât şi ale creştinilor (mai puţin ale iudeilor).
De ce nimeni nu spune: EU SUNT KENYA sau EU SUNT GARISSA?
De ce studenţii din întreaga lume nu fac marşuri sau manifestări, cel puţin aşa cum au făcut-o studenţii de la Universitatea din Zagreb, Croaţia? Oare studenţii noştri nu se declară şi ei creştini?