Una din problemele esențiale ale Ortodoxiei astăzi este perceperea ei ca „religie tradițională”. Această viziune, dintr-un anumit punct de vedere, este benefică, pentru că lărgește posibilitatea mărturiei şi dialogului cu societatea [decăzută], dar, în acelaşi timp, este şi periculoasă, pentru că împinge creștinismul într-un „ungher” pe care limitele valorice ale „lumii acesteia” i l-au rezervat.
„Tradiţionalismul” religios în sine nu este rău, ci chiar bun. El ajută la consolidarea morală, etică şi, într-un anume fel, chiar duhovnicească a societății şi omului. Dar, ceea ce este absolut firesc şi benefic iudaismului, islamului şi altor religii, este absolut malefic creştinismului. Creştinismul încă de la început – şi asta este o caracteristică fundamentală a lui – este o învățătură oarecum revoluționară, creativă, care aduce în lume Foc (cf. Lc 12:49). El niciodată nu se simte împlinit în această lume, indiferent cât de bine şi frumos este organizată societatea şi statul, sau cât de înalt este nivelul moralității poporului – căci creștinismul întotdeauna este orientat spre infinit, spre eshaton, spre absolut şi veşnic. De aceea, el întotdeauna provoacă şi, într-un fel „clatină barca”, întotdeauna este orientat spre Împărăţia Cerurilor, care „nu este din lumea aceasta”, şi conduce realitatea pământească şi întreaga viaţă spre ceea ce ele trebuie să devină conform planului dumnezeiesc. Iată de ce, „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim 3:12).
Citește mai mult
Views: 776
