Highslide for Wordpress Plugin

Monahul Damaschin Aghioritul – PHILIA: PRIETENIA CARE ȚINE BISERICA

Monastero di Bose - Rule and prior

„Cei despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul” – așa îi cântă Biserica pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în slujba sărbătorii lor. Două vieți, două chemări, două feluri de a sluji Aceluiași Hristos – dar o singură pomenire, o singură cinstire, un singur post. Și aceasta nu dintr-o convenție istorică, ci dintr-o recunoaștere tainică a legăturii duhovnicești care i-a unit dincolo de diferențele firești. Căci dacă ne-am uita doar în paginile Scripturii, i-am găsi rareori împreună și niciodată în gesturi de familiaritate. Dimpotrivă, puținele întâlniri pe care le avem sunt fie tensionate, fie seci. Și totuși, Biserica îi așază în aceeași icoană, le aduce laude într-un singur glas, le păstrează pomenirea la aceeași dată.

În dimineața sărbătorii, Evanghelia Utreniei ne aduce înainte o altă pereche: Petru și Ioan. Pe lacul Tiberiadei, în zorii unei pescuiri minunate, cei doi stau împreună în aceeași corabie. Și acolo se întâmplă ceva straniu: Hristos, Care li Se arătase din nou, nu este recunoscut de Petru, deși trăise aceeași minune și la începutul chemării sale. De data aceasta, nu el spune „Domnul este!”, ci Ioan. Și doar atunci, Petru înțelege și sare în apă, grăbindu-se spre Țărmul Învierii.

Această tăcere a lui Petru și această recunoaștere fulgerătoare a lui Ioan deschid o întrebare tulburătoare: De ce Petru nu L-a recunoscut? Ce a pierdut înăuntrul său, și ce avea Ioan de a putut vedea? De aici pornește firul acestei reflecții: dintr-o întrebare simplă, dar dureroasă – pentru Petru, pentru Biserică, pentru noi.

Vom cerceta răspunsul în textul grecesc al Evangheliei, în cele patru chipuri ale iubirii din lumea veche și în prietenia duhovnicească – φιλία (philía) –, care nu poate fi poruncită, dar fără de care nici Biserica nu stă în picioare, și nici inima nu-și mai găsește țărmul…

Citește mai mult

Cum ne raportăm la fundamentalismul religios

Fundamentalismul este un fenomen prezent în toate religiile. El reprezintă o reacție la presiunile secularismului, ale științei progresiste și ale modernizării din lumea contemporană, fiind însoțit de teama de a pierde, din cauza acestora, credința, cultura și identitatea. Fundamentalismul este un răspuns emoțional la frica de distrugere și de pierdere a religiei, motiv pentru care argumentele raționale au asupra sa un impact redus. Numeroase exemple istorice arată că dezvoltarea sa este direct legată de severitatea și agresivitatea cu care lumea seculară și modernistă tratează religia. Fundamentalismul reprezintă, astfel, o reacție falsă și dureroasă la o amenințare reală.

În Rusia secolului al XX-lea, persecuțiile împotriva Bisericii au atins proporții fără precedent, când regimul sovietic, autodeclarat secular, ateu și modernist, urmărea să elimine în mod sistematic orice religie, dar în special creștinismul și Ortodoxia. Aceasta a dus nu doar la apariția unei mulțimi de noi martiri și mărturisitori ai credinței, ci și la o creștere semnificativă a tendințelor fundamentaliste, care sunt întotdeauna alimentate de frică.

Citește mai mult

Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă

batran-se-roaga

Omul contemporan nu prea înţelege ce înseamnă să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul (cf. Marcu 12:33; Luca 10:27). De cele mai multe ori interpretarea este una superficială, pietistă şi sentimentalistă, dar nicidecum duhovnicească. 

Citește mai mult