Highslide for Wordpress Plugin

Monahul Damaschin Aghioritul – PHILIA: PRIETENIA CARE ȚINE BISERICA

Monastero di Bose - Rule and prior

„Cei despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul” – așa îi cântă Biserica pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în slujba sărbătorii lor. Două vieți, două chemări, două feluri de a sluji Aceluiași Hristos – dar o singură pomenire, o singură cinstire, un singur post. Și aceasta nu dintr-o convenție istorică, ci dintr-o recunoaștere tainică a legăturii duhovnicești care i-a unit dincolo de diferențele firești. Căci dacă ne-am uita doar în paginile Scripturii, i-am găsi rareori împreună și niciodată în gesturi de familiaritate. Dimpotrivă, puținele întâlniri pe care le avem sunt fie tensionate, fie seci. Și totuși, Biserica îi așază în aceeași icoană, le aduce laude într-un singur glas, le păstrează pomenirea la aceeași dată.

În dimineața sărbătorii, Evanghelia Utreniei ne aduce înainte o altă pereche: Petru și Ioan. Pe lacul Tiberiadei, în zorii unei pescuiri minunate, cei doi stau împreună în aceeași corabie. Și acolo se întâmplă ceva straniu: Hristos, Care li Se arătase din nou, nu este recunoscut de Petru, deși trăise aceeași minune și la începutul chemării sale. De data aceasta, nu el spune „Domnul este!”, ci Ioan. Și doar atunci, Petru înțelege și sare în apă, grăbindu-se spre Țărmul Învierii.

Această tăcere a lui Petru și această recunoaștere fulgerătoare a lui Ioan deschid o întrebare tulburătoare: De ce Petru nu L-a recunoscut? Ce a pierdut înăuntrul său, și ce avea Ioan de a putut vedea? De aici pornește firul acestei reflecții: dintr-o întrebare simplă, dar dureroasă – pentru Petru, pentru Biserică, pentru noi.

Vom cerceta răspunsul în textul grecesc al Evangheliei, în cele patru chipuri ale iubirii din lumea veche și în prietenia duhovnicească – φιλία (philía) –, care nu poate fi poruncită, dar fără de care nici Biserica nu stă în picioare, și nici inima nu-și mai găsește țărmul…

Citește mai mult

Views: 109

Părintele Sofronie despre rătăcirile academismului teologic

“Rogu-vă, mântuiţi-vă de acea aberaţie – diplomele academice…”

“(…) Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronştadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie.

Citește mai mult

Views: 470

Hristos răstignit pe cruce sau pe stâlp? Argumente împotriva Martorilor lui Iehova

iisus-pe-cruce-in-forma-de-cruce"Martorii lui Iehova" susţin că Hristos a fost răstignit pe un stâlp şi nu pe cruce. Care ar fi argumentele noastre, ale ortodocşilor, în combaterea acestor păreri sectare greşite? Nici pe internet, nici prin cărţi, nu a fost formulată până acum o replică ortodoxă la această temă, de aceea am încercat să o formulăm în cele ce urmează.

Am studiat cu atenţie argumentele iehoviştilor cu privire la acest subiect şi le-am găsit slabe şi lipsite de consistenţă, inclusiv cele cu trimitere la Justus/Iusti Lipsius (sec. 16-17), din care iehoviştii citează o singură pagină (vezi cartea în DJVU – ediţia 1594 şi ediţia 1597), ignorându-le pe toate celelalte. În general, toate acuzaţiile lor sunt nefondate şi neargumentate.  Iar acum să trecem la argumentele noastre:

Citește mai mult

Views: 4867