Mesaj necititde diaconul_Catalin » 30 Apr 2008, 18:55
1. rezolvati-va problemele prin mesaje private sau la off-topic!
2. Bioetica sau etica medicală, reprezintă studiul şi aplicarea îndatoririlor, drepturilor si valorilor morale în tratamentele şi cercetările din domeniul medical (Definiţie conform enciclopediei Microsoft Encarta Reference Library 2003). Pe măsură ce tehnologia a avansat şi omenirea s-a confruntat cu probleme de etică medicală tot mai stringente, bioetica a ajuns să fie o ştiinţă aparte şi un nou domeniu de studiu. Bioeticienii au realizat doctrinele noii ştiinţe pe baza studiilor din diverse domenii precum filozofia, ştiinţele sociale, medicina, cercetările ştiinţifice, dreptul şi teologia. Bioetica, cuvânt de origine grecească, nu este alt termen pe care lumea modernă l-ar da deontolgiei şi eticii medicale, ci denumeşte disciplina care preia o serie de elemente şi de principii din biologie şi medicină, din deontologia medicală,dar şi din alte discipline si domenii de activitate. Elementele preluate sunt normative, şi pe baza lor, se clarifică deciziile şi alegerile, posibile din punct de vedere tehnic, în biologie, genetică şi medicină, în general, alegeri apreciate în practica medicală pentru performanţele lor concrete. În măsura în care în bioetică au loc şi elemente religioase, responsabilitatea savantului şi a tehnicianului este cu atât mai mare, cu cât el realizează că printr-un anumit act, el ar putea afecta chemarea profetica şi sensul omului creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la asemănarea cu El. De reţinut că, bioetica nu a apărut însă din necesităţi religioase, chiar dimpotrivă.
Bioetica abordează realitatea vieţii nereligios, în sensul că nu porneşte mai întâi de la date religioase, nu-şi argumentează afirmaţiile pornind de la credinţă (dar nici nu o exclude), ci de la discursul raţional general uman şi uneori (din nefericire) de la interesele unei anumite societăţi concrete. Societatea modernă secularizată a receptat-o la scară largă tocmai pentru că se arată a fi separată de morala religioasă. Într-o societate dominată de o etica utilitaristă, sau în alta care a adoptat ca politica de stat etica procedurală, bioetica va fi la rândul ei profund influenţată (Etica procedurală este una din formele de exprimare a simţului moral în societăţile secularizate. Etica procedurală a fost propusă de filozoful H.T. Engelhardt. După aceasta, oamenii ar trebuie să se pună de acord
asupra unui cod de norme, totdeauna provizoriu, revizuibil. Alergică la orice argument cu autoritate, etica procedurală face din toleranţă virtutea prin excelenţă. Codul de norme care va garanta pentru un anumit timp o anumită societate, va fi hotărât prin vot.), de unde riscul ca normele impuse de bioetică să fie mai degrabă contextuale, afectând însă omul a cărui structură specifică nu este conjuncturală, ci general-valabila (el rămâne om în orice context socio-cultural ar fi pus). Fundamentându-se pe acest adevăr, morala creştină poate introduce în cadrul normelor bioeticii elemente care să extindă aria valabilităţii acestei etici şi să-i dea autoritate.
Bioetica este o abordare interdisciplinară. Necesitatea ei s-a pus în cazurile în care diagnosticarea anumitor maladii şi hotărârile privind tratamentul acestora nu mai puteau fi luate de medic sau pacient, ci în echipă (in care medici, psihologi, biologi, asistenţi sociali îşi au contribuţia lor). Bioetica nu ţine cont de ceea ce a fost asimilat în trecut decât dacă răspunsuri existente deja pentru anumite probleme sunt adecvate orientării prin excelenţă prospective acţiunilor prezente. Ba, mai mult, ea ţine seama de dialogul interpersonal dintre medic şi pacient, dar şi de structurile sociale, de normele juridice şi valorice valabile intr-o anumită societate. În concluziile ei, bioetica este, pe de o parte, o analiză riguroasă care se desfăşoară după un plan bine pus la punct, pe de altă parte, ea caută coerenţa intre cazurile concrete, aspiraţiile viitoare (ale omului de ştiinţă sau ale pacientului) şi principiile fundamentale universal-valabile în orice societate, anume:
- respectul pentru viaţă, şi
- respectul pentru libertatea autodeterminării fiecărei persoane umane (Preot Doctor V. Raduca, Bioetica, familia si morala creştină, în Studii teologice, seria II, 3-4, 1999, p. 107).
Principiile acestea nu exclud principiile care stau la baza constituirii şi dăinuirii diverselor societăţi, nici normele şi poruncile concrete, cum ar fi: porunca de a nu ucide, porunca iubirii aproapelui, fapta cu dublu efect, principiul totalităţii, nici anumite reguli care vin pe linia tradiţiei hipocratice, cum ar fi binefacerea celui în suferinţă, bunăvoinţa faţă de cel în suferinţă şi confidenţialitatea privind maladia acestuia şi nici unele principii specifice anumitor societăţi, cum ar fi: principiul utilitarist, principiul universalităţii (formulat de Kant prin imperativul categoric), principiul dreptăţii şi al egalităţii (potrivit căruia bolnavii trebuie trataţi în mod egal, indiferent de vârstă, sex, condiţie socială, religie, naţionalitate etc.) precum şi legislaţia specifică fiecărei ţări. Conform principiilor şi normelor acestea, fiind influenţate de duhul creştin, bioetica însăşi va beneficia de calitatea propriilor decizii.
Obiectul bioeticii îl constituie viaţa cu toate acţiunile menite să o promoveze, să o modifice şi chiar să o distrugă. În mod mai concret, putem spune că bioetica se ocupă cu următoarele teme: eutanasia si insistenţa terapeutică, reanimarea, adevărul spus bolnavilor şi dreptul la moarte; avortul, eutanasia fetală, diagnosticul prenatal, consilierea genetica; sterilizarea handicapaţilor si eugenia; experienţele pe embrionul uman şi pe om; inseminarea artificiala, fecundarea artificială, băncile de spermă, fecundarea in vitro; manipularea genetică; sinuciderea; transplantul de organe; transsexualismul; creşterea demografică şi controlul ei; armele biologice si chimice, precum si cele privind distrugerea în masă; tortura, pedeapsa cu moartea, poluarea etc (conform G. Durand, La bioéthique, 1989, p. 34-35).
Bioetica nu se preocupă doar de prescrierea regulilor deontologice după care se aduc la realizare corect obiectivele de mai sus, ci bazându-se pe principiile puse
la dispoziţie de alte discipline, de tradiţia culturală şi de contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplină normativă, în sensul că se pronunţă asupra calităţii obiectivelor ei, a eficienţei şi perspectivelor lor pentru viaţă şi promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apelează în mod direct la concursul pe care morala creştină i l-ar putea da în fundamentarea normelor prescrise omului de ştiinţă şi a principiilor de care trebuie să ţină cont performanţele acestuia în materie de viaţă. Or, omul de ştiinţă nu scapă preocupărilor lui Dumnezeu, deci nici moralei creştine care, la rândul ei, se interesează de toate temele care constituie obiectul bioeticii, pronunţându-se asupra lor, pe baza dreptei judecăţi, a Revelaţiei divine şi a învăţăturii Bisericii.
(extras din lucrarea Convergenţe şi divergenţe confesionale în temnele majore de bioetică, lucrare de licenta la disciplina Teologie dogmatica sustinuta de diaconul Catalin Petrut Paval)