Esenin, a spune ca paganii nu au nevoie de crestinism e echivalent cu negarea importantei intruparii lui Hristos. Daca nu era nevoie neaparat de crestinism, pentru ce a mai venit Hristos in lume?
Andrei, nu este vorba despre negarea întrupării lui Hristos, ci despre negarea importanţei Bisericii pentru mântuire; este vorba în definitiv de o mai veche "durere" a sectarilor din toate timpurile, a ereticilor care mereu s-au separat de Biserică, bazându-se exclusiv pe ei înşişi şi pe interpretările pe care ei le-au dat istoriei mântuirii. Sf ap Pavel în epistola către romani nu se referă la pasajul din Ieremia, ci la legea morală naturală; în cartea Ieremia este vorba despre Noul Legământ în legea cea nouă, este vorba despre transformarea creştină a omului. Este de remarcat că sf Pavel vorbeşte despre "practicarea din fire a celor ale legii"; aici este vorba despre legea morală naturală, nu despre legea de care se vorbeşte la Ieremia. Deşi se pomeneşte în ambele locuri despre inimă şi legea scrisă în inimă, totuşi la sf Pavel este vorba despre legea morală naturală pe care din fire o au cei dintre neamuri. Interpretarea "domnului" "esenin" este deci greşită, şi asta pentru că, aşa cum a făcut şi alte dăţi, el neagă semnificaţia sau valoarea mântuitoare, soteriologică a Bisericii lui Hristos (Creştine); evident că Biserica nu este în sine izvorul mântuirii, Izvorul este Sfânta Treime şi lucrarea de mântuire a Mântuitorului, dar Biserica a fost şi este trimisă, mandatată, încărcată cu puterea Duhului Sfânt pentru a media oamenilor comunicarea mântuirii.
În ceea ce îi priveşte pe păgânii sau pe cei lipsiţi de primirea propovăduirii Evangheliei, aici poate fi vorba, şi asta este ceea ce spune sau sugerează sf Pavel, despre ceea ce romaniştii numesc ignoranţa invincibilă şi cei care se află în această stare, şi care pot împlini cele ale legii, dar cele ale legii morale naturale, altă lege neavând, lipsiţi fiind de legea vechilor evrei sau de legea creştină a Noului Israel (Biserica). Că în cazul păgânilor nu este vorba despre ceea ce spune textul de la Ieremia se vede din faptul că sf Pavel spune că ei fac "din fire cele ale legii", iar acel "din fire" tocmai asta spune în cazul unora care nu aveau Legea VT, anume că legea în care trăiau ei era o lege practicată din fire, din natură, adică Legea Morală Naturală (Firească).
Faptul că Biserica şi Evanghelia nu au ajuns la unii păgâni, din considerente sau pricini obiective se înţelege, nu anulează valoarea universală a Bisericii pentru mântuire. Însă este de studiat, pentru că în realitate este vorba despre o problemă teologică foarte dificilă şi controversată, dacă lucrarea mântuitoare a lui Hristos s-ar extinde sub o anumită formă, într-o anumită măsură şi asupra celor care din raţiuni obiective nu au beneficiat de propovăduirea şi lucrarea Bisericii. Evident prin asta nu încerc niciun fel de relativizare a Bisericii şi a lucrării şi valorii acesteia, lucrare care trebuie să meargă mai departe în putere şi în puterea Duhului Sfânt!