Dar sunt cu totul de acord !
Este intotdeauna "subiect" ! "Eu sunt Cel..." este o mica obiectivizare, ptr ca Cel e altcineva "...ce sunt" este o re-subiectivizarea. Daca insa spune "Eu sunt eternitatea" este obiectivizare pana la capat, este forma Lui de existenta si nu El, cum trupul femeii este doar incarnarea "eului" si nu "eul". Daca cineva spune "eu sunt modul meu de existenta" aceasta este obiectivizare (si e fals, caci, cum spuneti "acest "Eu"/Ego este prin excelenta realitatea care NU poate fi obiectivizata").
Ma bucur ca suntem pe aceiasi lungime de unda
Dar, spuneam ca "maruntisurile" tradeaza diferenta.
Am contrastat ceea ce spuneam despre noi, oamenii - ca fiinte marginite - cu ceea ce POATE Dumnezeu, al Carui fel de vorbire este intotdeauna
dogmatic (in timp ce al nostru mai mereu doar
problematic). Asadar, uite ca in cazul Lui acest "Ego" Dumnezeiesc nu scapa nicidecum
Omniscientei Sale. Poate fi si subiect si obiect in acelasi timp
in sine si
pentru sine (nu si
pentru noi, lucru diferit). Astfel, nu poate fi adevarata afirmatia ca prin "Cel ce este" Dumnezeu de fapt ar face referinta la un "Altcineva" (Care, in fond, tot El este - dar nu Ego-ul Lui, cum sugerati dvs.). Sa nu uitam faptul ca acel "Eu sunt" iese din chiar "gura" lui Dumnezeu si ca ceea ce urmeaza nu poate fi decat o declaratie absoluta despre acest "Eu sunt", un fel de "Eu sunt"="Eu sunt".
Daca insa spune "Eu sunt eternitatea" este obiectivizare pana la capat, este forma Lui de existenta si nu El, cum trupul femeii este doar incarnarea "eului" si nu "eul".
Pai, daca este "obiectivizare pana la capat" (apropos, expresie foarte reusita, merci) - cum poate sa nu fie El? Spuneam ca neobiectivizabil este Ego-ul
nostru prin ochii
nostri - pentru ca noi oamenii nu putem fi prezenti simultan in doua "locuri" (aici in sens metafizic): si Eu ca cel ce ma uit, si Eu ca cel ce ma vede. In schimb la Dumnezeu Omniprezenta este un atribut fiintial indiscutabil. (chiar si in raport cu Sine Insusi - de ce nu?)
Ce oare este exterior si este parte a eului ? Chipul din oglinda, cum ziceti, il reflecta, nu ESTE. Varful "subiectivitatii" este DOAR interior.
In sensul de transcendent - da. Penetrant asta si inseamna (in opinia mea), ca este tot atat de prezent in "interior" cat si in "exterior", numai ca in "interior" devine mai penetrabil/vizibil neavand "interferente" sensibile care sa "bruieze" obiectivizarea. Nu ca Eu-l ar avea un "culcus" undeva in strafundul mintii/interiorului si ar sta numai acolo. Altfel spus - prin cuvintele dvs. -
totul este exterior Eu-lui si
totul este parte a Eu-lui. Ca si cum ar fi echidistant, dar nelocalizabil. De aceea, e corect sa ma identific cu chipul meu din oglinda, si in acelasi timp sa nu ma identific cu el. Exact asa si cu inchipuirea mea despre mine insumi.
Un exemplu ilustrativ pentru cele zise este faptul ca ne permitem uneori "confesiuni" de genul "Am imbatranit!" sau "M-am schimbat!" fara a ne refuza totusi identitatea.
Nu afirm ca este "penetrabila" iar "penetranta" inseamna, cred, ca se manifesta, nu ? (in par d. ex.) Dar in cazul lui Moise intrebarea lui fusese "Cine esti?" si nu "Cum te manifestezi?".
Uite ca ati atins si miezul problemei. Cand cineva ma intreaba "Cine esti?" pot sa-i raspund in doua feluri: in felul in care ma vad eu insumi pe mine (in masura in care ma obiectivizez) sau in felul in care voi putea fi recunoscut si identificat neechivoc de catre altii. Spre ex., "Sunt filozof" - pai, bine, poate ca si sunt, dar cati filozofi sunt si o sa mai fie? Sau, "Sunt Ioan" - caz cu totul lamentabil pentru unul care ma cauta in Moldova/Romania
Daca zic, cum se zice la noi la sat, "Sunt Ion al lui Eugen al Stepanidei de-al de "Gasca"" - uite ca aici sunt eu si numai eu! La fel si cu datele noastre din pasaport.
Daca observam contextul in care a fost pusa intrebarea - ne dam seama ca raspunsul insista sa fie de tipul al doilea ("Cand ma vor intreba Cine m-a trimis, ce sa le raspund?"). Si raspunsul a fost perfect, cum numai la Dumnezeu se poate: a fost de ambele tipuri simultan, un fel de adevar multi-dimensional (care ramane adevar pe toate stadiile penetrarii lui, de la suprafata pana la profunzime), un miracol intelectual, nu alta! Sf. Parinti admit in mesajul Scripturii in genere 3 nivele de adevar, corespunzator celor 3 profunzimi omenesti: unul "trupesc", accesibil tuturor, altul "sufletesc", accesibil prin instruire si inteligenta si al treilea - "duhovnicesc", accesibil doar celor initiati, cu experienta contemplativa si ascetica. Cam la fel se poate spune si despre "Eu sunt Cel ce sunt" de aici.