Exact, asta spuneam. Un om care nu are credinta isi construieste moralitatea pe suportul firii sale viciate si ca temelie imaginatia. Adica are firea sa, mostenita la care adauga imaginatia pentru a se face moral. Insa firea mostenita poate avea tare (exemplu parinti egoisti si mandrii pot aproape sigur sa aduca pe lume un copil egoist si mandru sau cu predispozitie la aceasta) iar imaginatia sa proprie nu poate fi luata ca etalon bun fiind influentata de societate, de inchipuire, etc. Si toate acestea le aplica ca o constructie pe legea morala sadita de Dumnezeu . Asa ajunge ca aceasta lege morala sa fie stramba , viciata si prost construita.Cred că Nora tocmai la această moralitate autentică se referea, la această moralitate care nu este posibilă fără Isus Christos, fără harul lui Dumnezeu în El şi chiar fără credinţă, dacă avem în vedere faptul că nu toţi oamenii sunt în postura apostolului Paul care L-a primit pe Christos prin cunoaştere prin revelaţie directă, în vreme ce majoritatea oamenilor trebuie să Îl primească mai întâi prin credinţă, pentru ca mai apoi să ajungă la cunoaştere, sau la o cunoaştere aprofundată a ceea ce doctrina de credinţă afirmă.
Din acest punct de vedere şi în acest context se şi poate spune că acela care nu este caracterizat de o moralitate autentică, izvorâtă din mântuirea primită de la Christos, nu este de fapt şi nu poate fi considerat de fapt un creştin. Cel care rămâne la nivelul moralei minimale nu este şi nici nu poate fi creştin. Creştinul este cel desăvârşit de care vorbeşte Christos, cel care îşi ia crucea şi Îl urmează pe Christos, cel care pătimeşte metanoia, schimbarea, transformarea şi transfigurarea minţii, a inimii şi a voinţei, cel care leapădă împărăţia lumii pentru Împărăţia Spiritului sau a cerurilor sau a lui Dumnezeu, cel care trăieşte după Duhul lui Christos, nu după duhul lumii, nu după pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, cel care ia putere din harul lui Dumnezeu pentru o viaţă spirituală şi pentru spiritualizarea şi raţionalizarea vieţii actuale, cel în care Christos ia chip şi trăieşte.
Credinta iti da in primul rand exemplul moral , exemplul de iubire si totul, a ceea ce trebuie sa devenim si anume: desavarsirea. Fiti asadar desavarsiti precum Tatal vostru desavarsit este. Nu te poti desavarsi prin tine insuti, deoarece firea ta este viciata, ratiunea ta este plina de imaginatie si inchipuire. De aceea , fara Dumnezeu nu puteti face nimic. Ca sa te desavarsesti trebuie sa vina insasi Desavarsirea sa te desavarseasca. Ca sa iubesti trebuie sa vina insasi Iubirea sa te invete sa iubesti. Iar Desavarsirea si Iubirea este Dumnezeu.
Insa pentru aceasta va trebui sa alegi. sa vrei cu adevarat sa fii desavarsit si sa recunosti ca de unde nu e nu poti sa daruiesti pentru ca nici tu nu ai. Nu ai desavarsirea, nu o poti face singur si in consecinta nici nu o poti darui. Aceasta vine de la Cel Desavarsit. De aceea sfintii spun de exemplu: eu stau asa nici nu ma mai rog, se roaga Dumnezeu pentru mine.
O moralitate incompleta nu mai e moralitate. Asa cum o porunca ai calcat atunci te numesti calcator de porunca.