Domnule marius60, faptul că aţi constat despre mine că sunt bigot, e puţin spus. Dvs. sunteţi om cu carte şi înţelegeţi bine acest lucru. Nici scrie corect nu prea ştiu. Dar toate acestea se întorc spre slava lui Dumnezeu. Nu a rânduit Dumnezeu să înţelegeţi ecclesiologia Bisericii - anume "problema receptării unui adevăr dogmatic în urma unui conciliu", de la fraţii mai mari (Ps.151) cu titluri şi doctorate în Teologie (cu a căror cultură nu mă pot compara), ci, precum oarecând a deschis gura asinei pentru a da răspuns stăpânului său (Num.22:28), aşa şi acum Dumnezeu deschide gura mea (a bigotului) spre a vă lămuri acest lucru. Şi cu permisiunea dvs. și a tuturor celor de pe forum, și pe cât îmi ajută Dumnezeu voi începe lămurirea acestui subiect, anume: RECEPTAREA ADEVĂRULUI DOGMATIC ÎN URMA UNUI SINOD.
Mai înainte de a căuta să înţelegem mecanismul de receptare a unui adevăr dogmatic de către Biserică în urma unui sinod, este imperios necesar să cunoaştem ce este Biserica şi care este natura ei. În acest scop v-am adus înaintea ochilor învăţătura ortodoxă despre Biserică (pe care, cu siguranţă o ştiţi):
" SFÂNTA BISERICĂ
Invatătura ortodoxă despre Sfânta Biserică este cuprinsă pe scurt în articolul 9 din Simbolul credintei: (Cred) «si intr-una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică». Asa mărturisim credinta noastră în asezământul sfânt întemeiat de Mântuitorul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră si, în acelasi timp, arătăm si însusirile Sfintei Biserici.
Credem si mărturisim că întemeietorul Sfintei Biserici este Iisus Hristos Domnul. După pogorârea Duhului Sfânt, acest asezământ duce până la sfârsitul veacurilor propovăduirea dumnezeiestii învătături, propovăduite de Mântuitorul si împărtăsind credinciosilor harul sfintitor prin Sfintele Taine si indrumându-i necontenit pe calea adevăratei vieti crestine.
Sfânta Biserică este obstea celor care s-au botezat, au crezut, cred si mărturisesc pe Iisuis Hristos de Fiu al lui Dumnezeu si Mântuitor. In înteles mai larg, ea îi cuprinde astfel si pe cei dinaintea venirii lui Mesia, care au asteptat întru nemicsorată nădejde venirea Lui. Din Biserică fac parte toti cei uniti prin aceeasi credintă în Hristos, care se împărtăsesc din aceleasi Sfinte Taine, săvârsite de ierarhia sacramentală (episcopul si preotul). Intre Biserica de pe pământ (Biserica luptătoare) si Biserica din cer (Biserica triumfătoare) este nu numai o solidaritate, ci si o continuitate. Devenim membri Bisencii prin harul Sfintelor Taine, indeosebi prin Sfântul Botez, Mirungere si prin Sfânta Euharistie sau Impărtăsanie Prin Sfantul Botez noi ajungem mădulare ale Bisericii, murind si inviind în chip tainic cu Hristos. Prin Sfânta Taină a Mirungerii dobandim harul cresterii în Hristos prin Duhul Sfânt iar prin Sfanta Impărtăsanie ne unim cu Hristos si devenim purtatori de Hristos, mâncând trupul si sângele Său. Mintuitorul insusi zice : «Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu, intru Mine petrece si Eu întru el» (Ioan VI, 56). Nu fac parte din Biserica luptătoare ereticii, schismaticii si cei care s-au lepadat de credintă, care singuri s-au asezat în afara Bisericii. Membrii Bisericii triumfătoare (sau ceresti) sunt dreptii, sfintii si îngerii.
Pregătind-o prin alegerea apostolilor (Fapte XX, 28) si punindu-i bazele prin Cruce si înviere, Mântuitorul Hristos a intemeiat în chip văzut Biserica Sa în ziua Cincizecimii Atunci S-a pogorât Sfântul Duh în chip de limbi de foc asupra sfintilor apostoli, peste fiecare în parte, îmbrăcându-i cu putere pe ei si pe cei botezati după predica lor, si au devenit locasuri ale Duhului Sfânt (Fapte II, 1-4, 41-47 ; IV, 5 ; 2 Cor VI,^6). Legatura Bisericii cu Mântuitorul Hristos, este o legătura organica El fiind capul ei; iar Duhul Sfânt este sufletul ei, Oare o sfinteste prin harul si darurile Sale.
Biserica este locas si centru prin care Mântuitorul Hristos desfasoara lucrarea Sa mântuitoare în lume. Si după cum Mântuitorul a răscumpărat si mântuit firea păcătoasă prin întreita Sa slujire (de profet sau invătător, de arhiereu si împărat), tot astfel si Bisericii Sale i-a lăsat o întreită putere si misiune: de a propovădui nealterat adevărul dumnezeiesc, cuprins in Sfanta Scriptură si Sfânta Traditie, de a curăti si sfinti pe credinciosi prin Tainele si ierurgiile sale si de a-i conduce pe calea mintuirii spre viata vesnică. Acest lucru se vede clar din porunca-dată, după înviere, sfintilor apostoli, de către Mintuitorul: «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le in numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-le sa pazească toate câte v-am poruncit vouă, si iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfarsitul veacului» (Matei XXVIII, 19�20). Intreita putere a fost dată apostolilor si prin ei urmasilor lor, episcopi si preoti.
Puterea si dreptul de a propovădui Evanghelia, de a săvârsi Sfintele Taine si de a păstori pe credinciosi apartine membrilor ierarhiei sacramentale, în baza hirotoniei lor. Acest lucru îl arată sfântul apostol Pavel corintenilor prin cuvintele : «Asa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1).
Trebuie să fie lămurit lucru, pentru credinciosii Sfintei Biserici, că numai în sanul ei, iar nu în afară de ea, Mântuitoml Iisus Hristos impărtăseste, prin Sfântul Duh, harul Său mântuitor. In Sfânta Biserică ne împărtăseste El acest har, întrucât ea este maica noastră duhovnicească ; ea ne naste la viata în Hristos, prin Sfântul Botez, făcându-ne fii ai lui Dumnezeu după har. Sfântul Ciprian zice că «nu poate avea pe Dumnezeu de Tată, cine nu are Biserica de mamă».
Mântuitorul Iisus Hristos este Capul Sfintei Biserici, iar Sfânta Biserică este trupul Lui, după cum bine aflăm din Sfânta Scriptură: «Hristos este Capul Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor si este» (Efes. I, 22�23 ; V, 23 ; Col. I, 18�20). Este deci usor de înteles că nimeni nu se poate împărtăsi de mântuire, dacă nu este mădular al trupului lui Hristos, adică al Bisericii. Căci Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică sunt de nedespărtit. Asa precum Mântuitorul Iisus Hristos este singurul învătător al credinciosilor, singurul mijlocitor între Dumnezeu si făpturile Sale, singurul «dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi» (Fapte IV, 12), tot asemenea nimeni nu poate să se împărtăsească de mântuire, decât fiind mădular al trupului lui Hristos, adică al Sfintei Biserici.
Adevărul mântuirii în Sfânta Biserică este mare si taina lui este adancă; de primirea si urmarea lui atârnă însăsi mântuirea noastră. Pentru a apropia acest adevăr de întelegerea noastră, Mântuitorul Iisus Hristos se slujeste de asemănarea cu vita si mlăditele, zicând : «Rămâneti în Mine si Eu în voi. Precum mlădita nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în vită, tot asa nici voi, dacă nu rămâneti în Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne în Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără de Mine nu puteti face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădita si se usucă» (Ioan XV, 4�6). Precum mlădita se usucă dacă este ruptă de vită, de la care primeste hrană prin sevă, tot asa si sufletul moare duhovniceste, adică îsi pierde mântuirea, dacă se rupe de Sfânta Biiserică, de trupul tainic al Mântuitorului Iisus Hristos, care îl hrăneste prin harul dumnezeiesc. Harul din Sfânta Biserică este asemenea sângelui cald din trupul omenesc viu, care hrăneste toate mădularele trupului. Daca un mădular se desprinde de trup, atunci de îndată se lipseste de viată, căci nu mai curge în el sângele trupului si asa este de lepădat. Tot asa si credinciosul, care se desparte de Sfânta Biserică, în care este harul dumnezeiesc, moare sufleteste, pentru că nu mai are viată duhovnicească din trupul tainic al lui Hristos, din Sfânta Biserică.
Deci din Sfânta Biserică fac parte toti cei botezati cu botezul crestin, adică în numele Sfintei Treimi, care cred în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care se împărtăsesc de aceleasi Sfinte Taine, care aduc aceeasi închinare lui Dumnezeu si stau sub cârmuirea văzută a unei ierarhii bisericesti sacramentale.
Nu numai dreptii, ci si păcătosii fac parte din Sfânta Biserică, asa cum intr-o casă mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut; si unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste» (2 Tim. II, 20) ; dar păcătosii sunt membri sau mădulare bolnave ale ei. Si nu numai credinciosii vii, ci si cei morti, care au adormit întru dreapta credintă, sunt membri ai Sfintei Biserici. Cei vii alcătuiesc Bisenca văzută, din viata aceasta pământească, adică Biserica luptătoare : iar cei morti întru credintă alcătuiesc Biserica biruitoare sau triumfătoare, nevăzută sau cerească, pentru că au trecut de pragul acestei vieti de luptă. Dar în Hristos sunt una, cum ne invată apostolul, că în El toate s-au împreunat, «cele din ceruri si cele de pe pământ» (Efes. I, 10).
Sfânta Biserică nu este nici numai văzută, nici numai nevăzută. Ea este văzută, pentru că este aici pe pământ si văzuti sunt membrii ei din viata aceasta. Văzute sunt sfintele locasuri, ierarhia bisericească si credinciosii, sfintele slujbe, sfintele cărti, ca : mărturisirea de credintă, rânduielile si canoanele bisericesti etc. Iar nevăzută este Sfânta Biserică-mamă, precum nevăzut este întemeietorul si Capul ei, Mântuitorul Iisus Hristos ; nevăzuti sunt cei care au trecut din această viată si sfintii îngeri, nevăzut este harul Sfântului Duh, care lucrează în ea.
Nu fac parte din Sfanta Biseiică cei care din voia lor s-au rupt de ea prin învătături desarte, prin eresuri si schisme sau dezbinări.
Intemeind Sfânta Biserică, Mântuitorul Iisus Hristos a asezat în ea si o bună rânduială, anume ca unii din membrii ei să conducă, iar altii să asculte, păstrând cu totii legătura dragostei si a păcii între ei si cu El. Conducătorii sunt clericii sau ierarhia bisericească ; ei propovăduiesc cuvântul adevărului, pentru a-i face părtasi pe credinciosi de harul dumnezeiesc si pentru a păstori obstea credinciosilor ; ei sunt păstorii sufletesti ai laicilor sau mirenilor credinciosi, cum citim în Sfânta Scriptură: «Luati aminte de voi însivă si de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însusi sângele Său» (Fapte XX, 28 ; 1 Petru V, 1�2).
In chip văzut, ea este condusă de ierarhia bisericească, de sinodul sau soborul episcopilor, care hotărăste cele privitoare la bunul mers al Sfintei Biserici. Dacă la sinodul episcopilor iau parte episcopi din toată lumea crestină, el se numeste sinod sau sobor a toată lumea, sau sinod ecumenic.
Sinoadele au lucrat si lucrează, iau hotărâri si conduc Sfânta Biserică sub călăuzirea Sfântului Duh. Mântuitorul Hristos însusi este pururea în Sfânta Biserică (Matei XXVIII, 20) si o conduce prin Sfântul Duh (Ioan XV, 26). Sfintii apostoli s-au socotit doar slujitori ai Sfintei Biserici (1 Cor. III, 5�11) si tot asemenea sunt si episcopii, urmasii lor, si preotii, în conducerea ei.
Potrivit învătăturii ortodoxe, Sfanta Biserică are patru insusiri, cum se arată în Simbolul Credintei (articolul 9) : ea este una, sfantă, sobornicească si apostolească.
Sfânta Biserică este una, pentru că unul este Capul si întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Efes. I, 22�23 ; V, 23; Col. I, 18) ; unul este Sfântul Duh, Care o însufleteste cu harul dumnezeiesc; una este tinta ei de a-i aduna pe toti credinciosii la un loc si a-i sfinti (Ioan XI, 51�52 ; VII, 11 si 20�23) ; una este învătătura adevărată si tot una este calea cea dreaptă care duce la mântuire. Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat o singură Sfântă Biserică si nu voieste să fie mai multe.
Biserica este sfântă, pentru că sfânt este întemeietorul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, Care a sfintit-o pe ea cu Sângele Său (Efes. V, 25�27) si i-a dat puterea să-i sfintească pe oameni prin harul dummezeiesc; sfântă este si învătătura Bisericii (Ioan XVII, 17).
Sfintenia Bisericii nu se pătează întru nimic prin aceea că în ea se găsesc si păcătosi, fiindcă nu membrii Bisericii sfintesc Biserica, ci Biserica îi sfinteste pe membrii ei; Sfânta Biserică nu are scântenia de la membrii ei, ci de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfantul Duh.
Sfânta Biserică este sobornicească sau universală, pentru că, chemarea ei este să se întindă peste tot si să-i cuprindă în sânul ei pe toti, (Matei XXVIII, 19 ; Luca XXIV, 47 ; Fapte I, 8) fără deosebire de neam sau rasă, făcând din toti una. Ea este întemeiată pentru toate locurile, pentru toate vremurile, pentru toti oamenii care vor să vină la «cunostinta adevărului». Ea rămâne în tot timpul si în tot locul aceeasi, neclintită în învătarea adevărului dumnezeiesc deplin, stând pe temelia Sfintei Scripturi, a celor 7 sinoade sau soboare ecumenice si a Sfintei Traditii în opozitie cu Bisericile sau comunitătile eretice.
Sfânta Biserică este apostolească, pentru că este întemeiată si asezată pe mărtuna sfintilor apostoli «piatra din capul unghiului fiind Insusi Iisus Hristos» (Efeseni II, 20) ; ea are învătătura Mântuitorului Iisus Hristos ajunsă la noi prin sfintii apostoli si prin urmasii lor si tine neschimbate rânduielile acestora (2 Petru III, 2; luda 12). In acest înteles zicem că Sfânta Biserică este zidita pe «temelia apostolilor», întemeietorul si Capul ei fiind Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfânta Biserică Ortodoxă reprezintă adevărata Biserică, pentru că, prin dreapta ei credintă, ea păstrează neschimbate si fără nici o abatere învătătura si rânduielile asezate de Mântuitorul Iisus Hristos, asa cum le-au transmis sfintii apostoli, si cum le-au statornicit si lămurit apoi sfintii părinti în soboarele lor. ...
Mai este de spus si aceea că Sfânta Biserică nu poate să gresească, pentru că ea este «trupul lui Hristos», Hristos (cel pururea viu) care este Capul ei (Efeseni I, 22, 23) si în ea lucrează neincetat Sfântul Duh, prin harul Său, luminându-i si indrumându-i neâncetat pe slujitorii ei.
Sfânta Biserică este «stâlp si temelie a adevărului (1 Tim. III, 15) având astfel darul de a nu putea să cadă în rătăcire; de aceea, ea si este nebiruită în adevărul ei dumnezeiesc si «nici portile iadului nu o vor birui» (Matei XVI, 18). Nici un om nu este fără de greseală si nici nu a primit de la Hristos puterea de a nu gresi. Fără greseală este numai Sfânta Biserică.
Sursa: CATEHISM ORTODOX - INVATATURA DESPRE CREDINTA CRESTINA ORTODOXA"
Până acum am văzut ce este Biserica, şi mai rămâne (pentru a ne atinge scopul) să subliniem care este natura ei.
Din cele expuse mai sus, se observă că între Hristos şi Biserică există o legătură organică asemenea celei dintre
cap şi trupul său, dintre viţă şi mlădiţele ei, anume:
identitatea de natură. Natura capului este cugetată în mod obligatoriu şi natura trupului, deoarece nu s-a mai văzut ca unui cap de om (deci de natură umană) să-i aparţină un trup de pasăre, de pește, etc., adică de o natură alta decât cea a capului. Consecința? În temeiul identităţii de natură dintre cap şi trupul său, însuşirile capului sunt şi însuşiri ale trupului. De aceea, putem afirma că dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos este de natură divino-umană, adică Dumnezeu şi Om în acelaşi timp (ceea ce numim noi
teandria firilor în persoana lui Hristos), tot aşa şi Biserica,Trupul Său mistic, este de natură divino-umană, adică teandrică.
Iar dacă Hristos - Capul Bisericii, este Adevărul (In.14:6), ca o consecinţă a identităţii de natură, același lucru trebuie cugetat şi cu referire la Biserică, ca fiind și ea tot adevărul, dar prin participare (nefăcându-se confuzie între persoana Cuvântului întrupat şi persoanele umane ori anghelice, ce compun trupul Bisericii, văzut ori nevăzut), în urma actului de comunicare a însuşirilor dinspre Cap spre Biserică prin intermediul Sfintelor Taine.
Înţelegând aşadar, care este natura Bisericii, vom putea uşor lămuri
MECANISMUL DE RECEPTARE A ADEVĂRULUI DOGMATIC ÎN URMA UNUI SINOD DE CĂTRE BISERICĂ , ÎN ANSAMBLUL EI:
Dacă în Biserică este introdusă o învăţătură de credință cu valoare de dogmă adevărată, aceasta fiind conformă naturii "Bisericii Dumnezeului Celui viu" (1Tim.3:15) - Biserica Adevărului, dogma este recunoscută şi asimilată de către Biserica întreagă.
Şi iarăşi, dacă în Biserică este introdusă o învăţătură cu valoare de dogmă, dar mincinoasă, aceasta nefiind conformă naturii/fiinţei Bisericii (Adevărul fiind constitutiv ei), respectiva dogmă este respinsă de către Biserică în întregul/ansamblul ei - cler, monahi, laici. Și după cum poți păcăli ochiul trupului oferindu-i o mâncare care arată bine dar în esență este vătămătoare, însă nu poți înșela tot trupul, deoarece organismul viu mai are și alte organe/simțuri - "cerberi", precum: pipăitul, gustul, mirosul, și în cele din urmă aparatul digestiv, asemănător se petrece și cu Biserica - Trupul mistic al lui Hristos. În cazul Bisericii, simțurile și organele sunt constituite din
totalitatea clerului, monahilor și laicilor. De aceea, caracterul ecumenic al unui sinod depinde de asimilarea sau nu a învățăturilor de credință enunțate în cadrul său de către Biserica întreagă.
Biserica este vie după cum viu este Capul ei, și se comportă asemeni oricărui organism viu, respingând ceea ce este străin naturii lui, sau asimilând ceea ce este în conformitate cu firea sa. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este Însuși Adevărul, ne spune că diavolul este mincinosul şi tatăl minciunii (In.8:44), fapt pentru care diavolul nu are nimic întru El (In.14:31), şi deci, nici întru Biserica Sa - Stâlp şi
temelie(
întărire - Biblia 1914) a adevărului (1Tim.3:15).
În concluzie, Biserica (totalitatea clerului, monahilor și laicilor) având însuşirea de adevăr (însuşire comunicată de Capul ei prin intermediul Sf.Taine), nu poate digera şi nici asimila decât Adevărul/adevărul, iar minciuna o "vomită", nefiind constitutivă ei.
Şi în virtutea acestui "mecanism", Biserica în întregul ei a putut (și poate):
-
discerne între adevăratele sinoade (ecumenice) şi cele false (tâlhăreşti);
-
recepta dogmele adevărate, respingând pe cele mincinoase ca neconforme naturii şi însuşirilor ei.
Consecință:
Acea Biserică ce nu prezintă însușirile de mai sus, nu are cap pe adevăratul Cap - Hristos, și nici poate fi numită Biserică adevărată, ci ea este minciuno-biserică.
Pacea fie cu voi !