Pentru fiecare om exista un moment in viata cand Il intalneste pe Dumnezeu. Unii aleg sa mearga dupa El si devin credinciosi, altii aleg sa-L respinga si merg din rau in mai rau. In orice caz, intalnirea cu Hristos obliga intotdeauna la o decizie.
Credinţa în Hristos, pe lângă faptul că este un dar al harului lui Dumnezeu, este şi în virtutea unei alegeri şi a unui efort personal, prin voinţa de a crede, prin efortul de a crede, prin alegerea de a crede. Asta implică în mod absolut evident faptul că credinţa în Hristos este, pe lângă o lucrare sau un dar al harului lui Dumnezeu, un răspuns activ personal şi care presupune şi eforturi personale pentru a crede. Asta arată evident că credinţa este şi ea, pe lângă un dar al lui Dumnezeu, o "faptă" a omului, chiar dacă nu presupune, în ea însăşi efectuarea unor "fapte", şi este şi o "faptă" a omului, alimentată de harul lui Dumnezeu. În spiritualitatea ortodoxă, după cum spune şi Dumitru Stăniloae, credinţa este un dar al harului lui Dumnezeu, dar este şi o
virtute necesară pentru mersul şi înaintarea pe calea mântuirii şi desăvârşirii creştine. Credinţa este şi virtute personală, efort personal, alegere personală, răspuns activ la harul lui Dumnezeu, este de fapt ea însăşi "o faptă". De unde se deduce încă o dată şi mai mult şi aberaţia protestantă, preluată de "denominaţiuni" post-protestante, că îndreptăţirea este numai prin credinţă nu şi prin fapte, şi asta datorită faptului că ea însăşi credinţa este în sine, pe lângă un dar al harului lui Dumnezeu, o lucrare personală, un efort personal, o virtute personală, o alegere personală, un răspuns
activ personal, "o faptă" personală [tocmai pentru că este o virtute care se şi lucrează].