Ce legatura sa existe intre capul acoperit si cinstea fata de barbat, Hristos, Dumnezeu care izvoraste din inima ?Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă.[...] Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl.
Sa inteleg ca numai femeia trebuie sa poarte batic, fetele nu ?7. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.
8. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.
Totusi au fost sfinte care au stat asa la liturghie.Parinte,
sa intelegem ca fetele batrane, vaduvele si divortatele indiferent de varsta, pot sta la Sfanta Liturghie in fata Maicii Domnului, a Ingerilor si a Sfintilor cu capul descoperit? Sa nu fie o asemena rusine!
Poţi să înţelegi şi aşa. Iar ca să fiu mai senzaţional, îţi spun că orice "soră de mănăstire" din Grecia, chiar şi dacă a fost căsătorită sau este bătrână, stă obligatoriu şi tot timpul cu capul descoperit până la tunderea în monahism. Interesant, nu?Parinte,
sa intelegem ca fetele batrane, vaduvele si divortatele indiferent de varsta, pot sta la Sfanta Liturghie in fata Maicii Domnului, a Ingerilor si a Sfintilor cu capul descoperit? Sa nu fie o asemena rusine!
Nu sunt fata batrana, nici vaduva, nici divortata (se intelege din mesaj ca aceasta categorie trebuie sa poarte batic) , glumesc bine inteles. Ce ma impiedica... niste argumente solide ca trebuie sa-l port.sa intelegem ca fetele batrane, vaduvele si divortatele indiferent de varsta, pot sta la Sfanta Liturghie [...] cu capul descoperit? [...] Draga Maria_Andreea - ce te impiedica sa-ti acoperi capul
De ce? Sa pp ca am un par aranjat la cel mai scump salon, vopsit etc si duminica la slujba imi pun baticul pe cap (sau mi-l acopar) sa inteleg de aici ca comparativ cu o alta femeie care are un par neingrijit (pt ca aceeasi bani a preferat sa-i imparta saracilor) si neacoperit va ajunge in rai pt ca a castigat smerenia !?important este sa fie acoperit parul
Tocmai ca fac ce imi spune dansul. Intre noi fie vorba preotul meu cand l-am intrebat de fusta (lunga) mi-a spus ca el daca vrea vede tot prin fusta, asta daca femeia este in lumina zilei (sa nu-l intelegeti gresit pt ca a spus adevarul si de altfel este un excelent orator) deci pt el fusta si probabil baticul nu sunt foarte importante.Eu cred ca trebuie sa ceri sfat duhovicului sa faci ce-ti va spune dansul
Total de acord, insa baticul de pe cap sa-mi fie iertat nu face nicio fapta, poate impiedica alte fapte insa numai in incinta locasului de rugaciune pt ca in restul timpului (cand marea parte a femeilor nu il ai poarta) multa mandrie "lucreaza".Smerenia "se lucreza" cu fapte mici
Tocmai de aceea trebuie sa ne ferim sa fim pricina de sminteala pentru altii (chiar si pentru cele mai mici lucruri), sa dam dovada lui Hristos de trezvie si cumpatare. Daca "fata care se imbraca foarte riguros de la noi" in afara bisericii face lucruri necuviincioase, atunci atrage-i atentia si mustr-o, ca una care nu stie, dar nu o judeca; multi fac greseli ori din nestiinta ori din compromisuri. Nu uita ca vom fi judecati nu numai pentru faptele rele pe care le-am facut, ci si pentru faptele bune pe care nu le-am facut! (in acest caz un sfat bun, o mustrare frateasca si din dragoste). Trebuie sa ne asumam intrutotul consecintele crezului in Hristos! E greu ce e drept sa lupti contra modei, dar nu imposibil! Pentru ca e mai important sa fim placuti inaintea lui Dumnezeu decat inaintea oamenilor! Doamne ajuta!Eu sunt putin indignata si pentru ca fata care se imbraca foarte riguros de la noi (fusta ff lunga, baticul strans legat si dupa gat cum spui) in timpul liber ubla chiar si cu pantaloni ori sminteala poti aduce mai ales inafara Bisericii unde sunt mai multi oameni decat inauntrul ei, din pacate.
Argumentele contra purtarii nu exista, exista nelamuriri in ce priveste disonanta dintre comportamnetul femeii in si inafara Bisericii. Parintele a spus ca este bine totusi sa fie purtat atat de fecioare cat si de femei dupa ce explica "stintific" intelesul lui, Angelica este categorica-trebuie purtat, iar Andrei este ferm-femeia neglijenta e pricina de sminteala.Eu inteleg aici si argumentele contra purtarii baticului in biserica
Nu face lucruri necuvioase, pur si simplu in timpul liber se identifica cu ceilalti in imbracminte pe cand in timpul rugaciunii este aparte. Apoi in ce priveste mustrare eu zic ca trebuie "sa fi autorizat" pt a o face, adica tu sa fi pilda si apoi sa certi pe altul.Daca "fata care se imbraca foarte riguros de la noi" in afara bisericii face lucruri necuviincioase, atunci atrage-i atentia si mustr-o
Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori