Nici nu-i nevoie. Articolul demult este plasat la mine pe blog.Din pacate nu se poate vizualiza fisierul!
Hmm, păi aici e vorba de penitenţa dată de duhovnic, care în concepţia Sf. Simeon Noul Teolog poate fi doar un monah nehirotonit. Nu există în colecţia de Canoane (ale Sinoadelor Ecumenice, Locale sau patristice) epitimii pt alte păcate decât cele foarte mari.Parintele poate a citit mai tarziu Scrieri 2 din Sfantul Simeon Noul Teolog. De la pagina 52 pana la 72 se dovedeste ca exista oprirea de la Impartasanie pentru cei mandri care nu vor sa planga in fiecare zi.
Simt că vor fi discuţii aprinse. Comentăm şi aici.În BOR (şi acum) bântuie o EREZIE foarte gravă! Majoritatea preoţilor şi a ierarhilor se opun împărtăşirii sistematice a mirenilor cu Sfintele Taine, instituind reguli şi restricţii străine Ortodoxiei. Este un lucru extrem de grav să auzi cum unii ierarhi persecută preoţii care dau împărtăşanie credincioşilor o dată la 2-3 săptămâni, nemaivorbind de cei care încurajează împărtăşirea săptămânală. Prin aceasta nu vrem să încurajăm împărtăşirea inconştientă, dar trebuie totuşi să spunem că fără împărtăşire sistematică nu poate exista o creştere duhovnicească reală şi statornică (iar excepţiile confirmă regula). Noi trebuie să trăim în aşa fel încât să putem să ne împărtăşim în fiecare zi sau măcar în fiecare duminică. Iar cei care învaţă altfel sunt străini de Ortodoxie. Nu exagerez!
Este trist că discuțiile nu doar că n-au fost aprinse, dar chiar s-au stins de tot în ultimii 5 ani! Fiecare a rămas cu calea lui: majoritatea cu impărtășire extra-liturgică în Joia Mare, -că ține tot anul- iar minoritatea cu împărtășire frecventă, chiar continuă, dar de multe ori fiindcă așa trebuie.Ei, dar cui îi mai pasă de ce spune Biblia? Şi la Fapte 2 spune că creştinii se împărtăşeau în fiecare zi, dar noi ne spălăm pe mâini cu ideea că viaţa de astăzi este diferită de cea din primul secole, ceea ce nu este adevărat în esenţă.
Cu respect, ieromonah Petru Pruteanu
În BOR (şi acum) bântuie o EREZIE foarte gravă! Majoritatea preoţilor şi a ierarhilor se opun împărtăşirii sistematice a mirenilor cu Sfintele Taine, instituind reguli şi restricţii străine Ortodoxiei. Este un lucru extrem de grav să auzi cum unii ierarhi persecută preoţii care dau împărtăşanie credincioşilor o dată la 2-3 săptămâni, nemaivorbind de cei care încurajează împărtăşirea săptămânală. Prin aceasta nu vrem să încurajăm împărtăşirea inconştientă, dar trebuie totuşi să spunem că fără împărtăşire sistematică nu poate exista o creştere duhovnicească reală şi statornică (iar excepţiile confirmă regula). Noi trebuie să trăim în aşa fel încât să putem să ne împărtăşim în fiecare zi sau măcar în fiecare duminică. Iar cei care învaţă altfel sunt străini de Ortodoxie. Nu exagerez!
Simt că vor fi discuţii aprinse. Comentăm şi aici.
vol II, pp. 307-315In Biserica primară, mădular al Bisericii era considerat cel în care a venit și s-a sălășluit Duhul Sfânt, iar dovada acestei veniri era rugăciunea inimii. Biserica, de la întemeierea ei, a fost un spital în care oamenii veneau să se tămăduiască, trecînd prin curățire, luminare și îndumnezeire, ca să ajungă la o stare firească, aceea de a iubi fără a se interesa de sine. Acum avem spital, avem echipamente și toate cele necesare, dar avem directori de spitali și doctori care nu știu să vindece pacienții. Înainte, 80 % se tămăduiau, acum 80% nu se mai tămăduiesc. Au trecut 2000 de ani și a rămas spitalul fără doctori. Deși încă se mai numesc doctori, nu vindecă pe nimeni.
În așa hal a ajuns Biserica, încît în loc să fie spital, a devenit spațiu de ritualuri magice. Iar Ortodoxia, fără această perspectivă terapeutică și fără acest tratament, care este curățirea, luminarea și îndumnezeirea, este în pericol de a sfîrși într-o simplă superstiție.
p. 358Din cauza pietismului, curățirea ascetică s-a transformat în curățire morală. Unde mai pui că ni se spune să ne împărtășim în fiecare duminică, conform canoanelor. Adică, din moment ce am fost catehizați și suntem morali, trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică.
p. 373Așa tîlcuiesc Părinții smochimul uscat, plin de frunze dar fără roade. Dcaă cineva are fapte bune, dar nu are rodul dragostei jertfelnice, rod al stării de luminare și îndumnezeire, Hristos îl va blestema. Frunzele nu ajung ca omul să se mîntuiască.
pp. 375-376Cand spune: Voi sunteți lumina lumii, se adresează celor în stare de luminare. Nu sunteți voi, toți creștinii, doar pentru că credeți în Hristos. Esența creștinismului este luminarea. Cuine e luminat, luminează. Creștinismul este predarea Luminii, adică diagnostic și terapie.
p. 378Dacă cineva era copleșit de frica mutilării trupești și se lepăda de Hristos, aceasta era dovada că nu avea harul, nu era luminat, deci nu trebuia să se mai împărtășească.
p.414Între cele 3 stadii ale vieții duhovnicești (curățire-luminare-îndumnezeire) și cele 3 Taine fundamentale ale Bisericii (Botez-Mirungere-Euharistie) este o unitate indisolubilă. Tot la fel cum și întreaga viață liturgică a Bisericii este indisolubil legată de viața isihastă.
p 418 și urmCine e templu al Duhului? nu pur și simplu cel botezat și miruns. Azi ținem predici în care afirmăm sus și tare că, de vreme ce suntem botezați, suntem temple ale Duhului. Dar dacă vă uitați mai atent la textele patristice, o să vedeți că templu al Duhului este cel ce a primit cercetarea Duhului. Un parinte duhovnicesc știe dacă cineva este în această stare. Este o experiență care poate fi constatată. Toți creștinii care îl au pe Duhul Sfînt înlăuntrul lor aparțin preoției împărătești.
pp 432-434Potrivit Părinților, cine este în stare de luminare, se împărtășește. Cine cade din luminare, nu se mai împărtășește. Acesta era criteriul. Vrednicia nu se referea la a fi în regulă dpdv moral, ci la starea de luminare. Părinții subliniază că cine nu-l simte pe Hristos înlăuntrul său, acela nici nu-L are pe Hristos. Acela care simte, acela are mărturie. Dacă se află cineva în starea luminării și-L vede pe Dumnezeu, poate să se împărtășească în fiecare săptămână. Cine nu se află, nu se împărtășește. Acum au venit deștepții de azi, au citit canoanele Bisericii și gata, zic că trebuie să ne împărtășim în fiecare duminică. Canoanele nu spun ca noi să ne împărtășim în fiecare duminică. Spun că cei luminați trebuie să facă asta. Și au făcut acum din Dumnezeiasca Împărtășanie un soi de magie, în special pentru cei evlavioși.
Dacă nu suntem în stare de luminare, Împărtășania aceasta nu ne ajută. Mai degrabă ne e spre moarte. Astăzi, nici preotul n-ar mai trebui să se împărtășească.
De aceea a părut iconostasul, ca Tainele să nu fie văzute de cei ce nu erau în starea luminării, și rugăciunile au început să fie citite în taină, pentru că sunt pentru cei luminați, nu pentru toată lumea.
pp452-3Nu poate cineva să devină părinte duhovnicesc doar prin hirotonie. Poate să fie născut doar de un alt părinte duhovnicesc. Aceasta este succesiunea apostolică autentică. Mulți episcopi din ziua de azi (ne-o spune deja Sf. Simeon Noul Teolog) ar fi fost doar mireni (idiotes, cf. I Corinteni 14) în Biserica primară, nici măcar clerici inferiori. Doctorii adevărați au fost cu timpul înlocuiți de asistente, care tot mai știau ceva. Apoi și acestea au fosst înlocuite de brancardieri si bucatarese. Si ajungem apoi în puctul în care tot spitalul e plin de șarlatani. Viața liturgică a Bisericii ortodoxe azi nu mai are nici o legătură cu tămăduirea omului. Executăm ritualul și spunem că cine se împărtășește va avea viața veșnică, și cine nu, va ajunge în iad. Am lăsat tămăduirea pe seama veșniciei.
Deci copiii nu trebuie să se mai împărtășească pentru că nu sunt în stare de iluminare. Am înțeles bine?
p. 225Preasfînta Fecioară, la 3 ani, ajunsese la îndumnezeire. Copilul este receptiv. Inima lui nu s-a împietrit încă, el nu a ajuns viclean. Căderea copilului se datorează mediului, părinților, rudelor, prietenilor. Dacă se află într-un mediu bun, copilul acesta poate să crească fără probleme cu Rugăciunea minții.
care sunt limitele în care parintele Romanidis consideră că un om este luminat? Ce propuneri are?
Scopul slujbelor și al ascezei este ca omul să fie pregătit pentru pomenirea lui Dumnezeu zi și noapte, chiar și atunci când doarme. Să aibă pomenirea lui dumnezeu, ceea ce înseamnă luminarea minții, care exista deja în Vechiul Testament.
pp360-1în tradiția noastră, luminarea este curățirea inimii și înlocuirea multelor gînduri cu un singur gînd, acel rugați-vă neîncetat al apostolului Pavel. Duhul Sfînt vine în inima omului independent de rațiune. Duhul e cel ce ne dă rugăciunea.
p 361ce înseamnă minte întunecată? Nu-l are pe Duhul Sfînt rugîndu-se în inimă. Dacă omul are luminare, are și rugăciunea minții
Cum puteți vorbi așa? L-ați cunoscut? Poate nu era un visător, ci un văzător. Ucenicul său, mitropolitul Hierotheos Vlachos, ne asigură de asta, și cred că știe ce spune. Iar visători ca Romanidis am mai avut: Ioan Hrisostom, Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog și mulți alții. Oameni cu un puternic simț al realității le-au venit de hac.Romanidis a fost un visător, fără simţul realităţi...
Asta am propus. Eu am pornit în preoție cu entusiasmul construirii unei comunități euharistice, împărțindu-l pe Hristos cu generozitate. Dar am văzut că după mulți ani, nici eu nu m-am tămăduit, nici cuminecătorii frecvenți. Să fim cinstiți.Dar noi haideţi să discutăm despre ideea şi subiectul în sine.
Da, încă de prin anii 90 am aflat cu interes despre teoria lui privind romanitatea. De curand a aparut pe larg, sub titllul VECHEA SI NOUA ROMA, si de abia astept s-o citesc. Nu sunt de acord inru totul, dar mi-ar placea sa discutam si despre asta."Specialitatea" lui a fost opoziţia faţă de romano-catolicism (pe care el rar îl numeşte aşa) şi faţă de Occident în general. A făcut prea multă politică "romeică" şi a visat într-o revizuire a multor termeni care în sine nu sunt atât de importanţi...
Nu sunt de acord. A existat monahismul studit, a existat Simeon Noul Teolog, a existat Cabasila, a existat Iona de la Odessa, Nil Dorobanțu, Constantin Sîrbu și alți oameni sfinți care slujeau Liturghia cu lacrimi. Și chiar dacă nu ar fi existat acest ideal în istorie, a existat în Noul Testament, deci este normativ pentru toate zilele, pînă la sfîșitul veacului.Idealul despre care vorbeşte Romanides practic nu a existat în istorie, ci a fost un "vis" al multor teologi (mai ales "văzători")...
Faptele Apostolilor 2:17
Şi va fi că’n zilele din urmă, zice Dumnezeu, turna-voi din Duhul Meu peste tot trupul; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi tinerii voştri vedenii vor vedea şi bătrânii voştri vise vor visa.
Faptele Apostolilor 4:31
Şi pe când se rugau astfel, s’a cutremurat locul în care erau adunaţi şi s’au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu’ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu.
Romani 8:9
Dar voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, dacă într’adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
Galateni 4:6
Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu L-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său care strigă: Avva, Părinte^!
Hmm, mare dreptate aveţi. Totuşi de aici cred că ar trebui pornită discuţia. Dar oare ştim ce înseamnă "a trăi în adevăr"? A cita din Scriptură, a cita din Sfinţi Părinţi, a cita din Dogmatică? A executa corect ritualurile, a spune permanent rugăciunea minţii? A sluji aproapele, a te cumineca în fiecare Duminecă? Sau ce? Sunt foarte interesat de răspunsul dumneavoastră.... Dar cred că noi nu luăm în calcul nici măcar potenţialul unei trăiri în adevăr. E semnificativ că nici nu avem cu cine discuta...
Înapoi la “Dumnezeiasca LITURGHIE. Istorie, rânduială şi explicare”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator