Va multumesc foarte mult pentru raspunsEști ortodox acum , stai liniștit! Biserica a hotărât ca uneori ereticii și schismaticii să fie primiți doar prin Mirungere, alteori și prin Botez. Ambele primiri sunt valide, mai ales când suntem sub ascultarea Bisericii. La Sinoadele 1 și 2 ale Bisericii (cu mici excepții) ereticii au fost primiți doar prin Mirungere. În Capadocia (sub turci) au fost botezați pruncii până și cu Botezul aerului (în lipsa apei), și nu a fost pusă la îndoială valabilitatea lui. Așadar, nu te îndoi de primirea la Ortodoxie ce ți s-a făcut. Eu am primit catolici la Ortodoxie atât prin Botez, cât și prin Mirungere (doar). Părintele meu este din Frăsinei, dar slujește de 14 ani în Ardeal și face primirea catolicilor doar prin Mirungere, după cum dispune și episcopul.
Părintele Iustin Pârvu mi-a recomandat să fac doar Mirungerea unui catolic cununat religios (ortodox) cu o ortodoxă, oficiind "doar jumate din ale Botezului" (așa cum s-a exprimat). Altădată zicea că pe catolici îi și botezăm iar pe greco-catolici doar ii miruim.... Ascultăm de Biserică și ascultăm de Dumnezeu. Azi, în practica oficială (cel puțin în BOR) se recomandă doar Mirungerea.
Bucuria pe care zici că ai simțit-o nu a fost plata pentru fărădelege - Doamne ferește! - ci confirmarea actului prin care Dumnezeu te-a înfiat, după cum scrie:
21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;
23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim;
24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.(Lc.15)
Bucură-te, frate!
Emile din Timiș, nu ți-e teamă să falsifici cuvintele Sfinților Părinți? Ia mai citește încă o dată canoanele, și vezi unde este pus de Sfinții Părinți cuvântul "valid" lângă botezul unor eretici ori schismatici! Recitește-ți mai întâi mesajul, observând totodoată și sublinierile mele..., poate începi să te lămurești, și să faci un rezumat la ce ai scris!Doamne ajută.
Frate catehumen Ion Popescu (catehumen, în biserica primară, adică a primelor secole, era cel necreștin încă, ce studiază creștinismul și este învățat ce este creștinismul de către preoți și creștini și așteaptă Sfântul Botez), cu mila lui Dumnezeu, am studiat mult despre ereziile romano-catolice și ereziile protestante, despre cum ne raportăm noi care suntem creștini, la ei, care sunt eretici. Sfânta Taină a Botezului este cea care te face creștin, nu Sfânta Taină a Mirungerii. Iar atunci când botezul îți este administrat, sau dăruit de către eretici, fie ei cu orice erezii, nu este valabil, chiar dacă are formula trinitară.
.......
a) Clericul care admite și recunoaște botezul ereticilor, să se caterisească - Canoanele Apostolice 46 și 68.
......
e) Botezul unor eretici, e valid, iar al altor eretici, nu e valid, anume:
- Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic spune că pe ereticii: arieni, macedoneni, sabatieni, novațieni, catari, stângaci, patrusprezeceni sau quartodecimani, mercurași sau tetradiți, apolinariști, se primesc în Biserică fără să fie rebotezați, doar dacă dau zapis, scrisoare de mărturisire de credință, că au dat anatemei erezia care nu cugetă precum Biserica. De ce? Pentru că au făcut Sfântul Botez prin întreită cufundare, în numele Sfintei Treimi, iar credința lor e apropiată de credința dreaptă a Bisericii. Iar ceilalți, și ereticii: eunomieni, montaniști, frigieni, sabelieni, galatieni, elini, păgâni, se primesc în Biserică, după ce au fost catehizați, exorcizați, petrecuți în Biserică timp îndelungat, pentru a studia credința creștină și apoi botezați. De ce? Fiindcă botezul lor nu a fost cu 3 cufundari, ci cu o singură cufundare, iar credința lor, este foarte depărtată de învățătura Bisericii, deci de mântuire.
- Canonul 95 al Sinodului al V și Vi-lea Ecumenic, învață la fel.
.......
- Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare, spune că botezul ereticilor se anulează, iar botezul schismaticilor, fiindcă sunt încă în Biserică, nu se anulează, e valid, iar al adunărilor ilegale, îndreptându-se prin pocăință și convertire, e valid (termenul de convertire era înțeles diferit, anume de schimbarea atitudinii, din neascultare, în ascultare de Biserică). Îi numește eretici pe montaniști, manihei, valentinieni și marcioniți, catari, encratiți, idroparastați și apotactiți Pentru că, de exemplu, spune Sfântul Vasile, că montaniștii, botează în numele Tatălui, al Fiului și al lui Montan și Priscila, care cei doi soți, sunt Mângâietori, în locul Duhului Sfânt. Nu e valid, ci spre veșnică pieire. Cei din erezii, să se boteze cu botezul Bisericii, să renunțe la botezul ereticilor.
- Canonul 47 și canonul 57 Cartagina, spune că botezul copiilor donatiștilor, și nu adulților donatiștilor, este valid, ei fiind schismatici și nu eretici, și mici fiind, nu își pot da seama de eresul părinților lor. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune să fim cu luare aminte că toate schismele au dus la erezie.
......
Mai sunt Sfinte Canoane cu referire la Sfânta Taină a Botezului, dar acestea sunt principale, iar de aici, cu discernământ, se formulează, întreaga învățătură, dogmatică sau teologumenică (o teleogumenă este gândirea teologică concepută în jurul dogmei).
Biserica Creștină, prin autocefalia fiecărei zone a creștinismului, adică zonele rusești, grecești, românești, bulgărești, etc., consideră romano-catolicismul, ca fiind erezie, deci botezul e invalid, nu e mântuitor. În erezie, nu există Sfinte Taine, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, cum nu există har și Duh Sfânt.
Deci preoții care spun altceva, față de ce am scris până acum, sunt... necunoscători sau indiferenți față de învățătura creștină, asta ca să nu-i numesc eretici ecumeniști, pentru că nu îi judec eu, îi judecă Hristos.
.....
Uite și câteva indicii spre ajutor:Iar atunci când botezul îți este administrat, sau dăruit de către eretici, fie ei cu orice erezii, nu este valabil, chiar dacă are formula trinitară.
.......
a) Clericul care admite și recunoaște botezul ereticilor, să se caterisească - Canoanele Apostolice 46 și 68.
......
e) Botezul unor eretici, e valid, iar al altor eretici, nu e valid, anume:
- Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic ...
- Canonul 95 al Sinodului al V și Vi-lea Ecumenic, învață la fel.....
In ce hal poti sa scrii ...ortodoxia statea la masa cu comunismul in tump ce se facea partasa de o crima imensa, cea a uciderii bisericii lui cristos..., dar voi ati vazut o ca o rivala , si o vedeti
Nu, frățior. ”Botezul” lor nu e botez, e spălare, ca și la toți ereticii, fie ei ”romano”, sau greco, protestanți sau neo-protestanți, neavând har, nu se poate numi botez, deci ce numesc ”romano-catolicilii„ că e botez, nu este valid. În primul rând că e săvârșit prin stropire sau turnare, deci e erezie, și nu prin afundare cum învață Sfinții Părinți (prin ei, Duhul Sfânt), apoi, datorită celor 24 de mari erezii care le au ”romano-catolicii„ (franco-latinii) ei nu mai au har din anul 1054, de când s-au rupt de Biserică în mod oficial, recunoscut și voit, de atunci ei au înnebunit, anume prin inchiziție și cruciade: ucigând oamenii în numele lui Hristos (hristos mincinos la care slujeau ei) și indulgențele (valabile și azi), purgatoriu, primat papal, și alte erezii.Ma iertati,insa nu cumva botezul e valabil de romano/greco catolici ? Din cate stiu nu trebuie decat catehizarea celui in cauza si savarsirea slujbei de trecere la ortodoxie a celor de alte credinte .
Mă scuzați, dar de unde și până unde o ”întreită afundare”? Care e logica?cine devine creștin, fie că vine din erezie, ateism, sau păgânism, trebuie să-i fie săvârșit Sfântul Botez, cel creștinesc, prin întreită afundare
Una din chestiile barbare pe care n-o sa iert parintilor mei, este ca m-au botezat. Au facut asta fara consimtamantul meu si consider un abuz. De fiecare data cand am mentionat asta, mi s-a zis ca botezul nu conteaza deloc. Si acum insisti ca botezul cel ortodox e cel mai important, fara el nu ai fi primit de Hristos?Să lepezi ereziile neo-protestante, te aşteaptă Hristos acasă, în creştinismul cel fără erezie, ortodox.
Acestea (Botezul, Euharistia, etc.) nu le inventăm noi acum, adică modul cum le săvârșim și celelalte, ci le are Biserica din început. Dumneavoastră plecați de la o Carte - Biblia, inventându-vă astfel biserica, în timp ce Biserica Adevărului a plecat (originea ei) de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, având ca zi de naștere Cincizecimea. Noul Legământ constituie numai una dintre lucrările ei scrise (inspirate, desigur).Mă scuzați, dar de unde și până unde o ”întreită afundare”? Care e logica?cine devine creștin, fie că vine din erezie, ateism, sau păgânism, trebuie să-i fie săvârșit Sfântul Botez, cel creștinesc, prin întreită afundare
Înapoi la “Despre romano-catolici, greco-catolici şi alţi creştini uniţi cu Roma”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori