Învăţătura lui Addai (adică Taddeu, apostolul) menţionează că trimisul împăratului Avgar, pe nume Anania, a fost însărcinat să picteze pe pînză chipul Mîntuitorului, dar Domnul, în mila Sa cea mare, i-a pus El Însuşi chipul Său pe pînză şi i l-a dat. Acesta l-a dus împăratului din Edessa şi acest chip se păstra în palatul împărătesc.
În anul 609 icoana a fost zidită cu candela aprinsă deasupra porţii unde îi era ţinută. De aici a fost mutată la Constantinopol în 944, cînd peretele respectiv a fost dărîmat şi candela a fost găsită aprinsă (după relatarea lui Gheorghe Chedrinos) şi a dispărut la marele jaf papistaş din anul 1204 şi reapărut în Franţa, unde a stat în Sainte Chapelle din Paris pînă la revoluţia din 1789, cînd a dispărut o dată pentru totdeauna. Cea mai veche copie a icoanei Mandylion este datată din anul 945 şi este realizată în Constantinopol. Se păstrează la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Icoana de mai sus este o copie din Novgorod, de pe la anul 1100.
Această icoană îmreună cu Sfânta Năframă au servit de model pentru Chipul Domnului in toate timpurile.