haideti sa va raspund, Ioachim
N-o sa pot acoperi tot; raspund la ce sunt eu sensibil. Cred ca r trebui un topic nou ca pe asta l-am facut praf (amandoi, nu dau vina pe d-voastra).
Cum adica:
. Noi vorbean acolo, nu uitati, de credinta care inceteaza DUPA... (fara sa dispara, insa).
Adica ??? inceteaza si ramane suspendata undeva pana la noi ordine ? Cum "inceteaza fara sa dispara?" (cu "materialismul" vorbim mai incolo dupa ce fixam ceva)
(ramane in noi ca si constituent , ca ne-a hranit si ne-a crescut pana aici. De fapt in asta va sta si judecata sau rasplata daca vreti. In fctie de lucrarea si credinta fiecaruia... cat de transparent L-a facut fiecar epe Hristos in sine)
A! aici pareti sa raspundeti la asta. Eu, citind 1,Cor, inteleg ca ea va fi inlocuita de cunoastere. De ce spuneti ca ramane "ca constituent" ? Cred ca vroiati sa spuneti cat de "vizibil" l-a facut fiecare pe Chrstos, nu " Caci "transparent" de vine omul. Am inteles bine ?
Credinta este DAR al lui Dumnezeu... deci cum sa fie terestra? Si materialista pe deasupra!
Este darul Lui
pentru durata vietii pe pamant. Deci trebuie adaptata acestei vieti. Si este adaptata prin natura ei de cunoastre
partiala. In viata ochii dumneavoastra nu vad lumea duhurilor. N-aveti decat sa
credeti in ea! Dupa moarte cind "ochii" o vor vedea credinta va disparea.
Se pare, domnilor, ca v-ati impotmolit aici si e normal sa fie asa pentru s-a inceput cu o definitie incorecta pentru credinta. Definitia incorecta a dat-o dl esenin, iar dl IOACHIM desi n-a fost de acord cu ea, nu a corectat-o suficient ca sa fie inteleasa la fel de catre ambii preopinenti. O sa incerc sa ajustez, dar nu definitia credintei, ci o imaginea intuitiva a ei, cat mai simpla si clara, astfel incat sa poata fi inteleasa de distinsii participanti la acest frumos dialog si sa poata apoi opera cu ea. Credinta nu e opusa cunoasterii, asa cum ar parea, ci tocmai ca credinta "acopera" un domeniu mai vast decat cunoasterea. De aceea ortotodcsii spun ca credinta e mai complexa decat cunoasterea. Cunoasterea e doar un domeniu al ei, sigur initial acoperita de credinta iar ulterior integrata credintei. Ca sa intelegeti asta o sa iau o imagine plastica: imaginati-va credinta ca fiind o nuca. Iertati-mi simplitatea prosteasca dar nu sunt in stare de o comparatie mai elevata. O sa vedeti, insa, ca exemplul acesta simplu acopera o intelegere suficienta. O nuca are trei elemente: coaja verde de deasupra, coaja tare de dedesupt si miezul. Credinta are doua aspecte: credinta despre ceva/cineva si incredintarea in ceva/cineva. Asta s-a mai spus, ba chiar de catre dl. esenin, numai ca dansul s-a oprit aici. Eu identific pe exemplul dat, cel cu nuca, aspectul prim al credintei, cel exterior, al credintei despre ceva/cineva cu coaja verde cea dinafara a nucii, iar aspectul interior al credintei, cel al increderii in ceva/cineva cu miezul nucii. Acesta este aspectul cel mai important al credintei: aspectul interior, cel al increderii in ceva/cineva. Coaja tare a nucii o identific cu cunoasterea. Deci cunoasterea e "acoperita" intre cele doua aspecte ale credintei: intre credinta despre cineva si incredintarea in cineva. Acum sa vedem procesul cresterii in credinta si cunoastere, adica conlucrarea, nu disjunctia. La inceput credinta omului este ca o nuca verde, adica coaja cunoasterii nu s-a format inca, dar coaja verde se tot ingroasa si, in acelasi timp, se umple si miezul cu ceva, chiar daca inconsistent la inceput. Omul creste in credinta dar, pe masura ce va incepe sa cunoasca tot mai mult, coaja verde se subtiaza si apare coaja tare, maronie, iar miezul creste si el, la randul lui, si prinde consistenta. Deci ce observam:
- 1. nuca nu dispare - adica nu dispare credinta, ci doar se transforma,
- 2. coaja verde se subtiaza - adica credinta despre, aspectul exterior al credintei, e inlocuit cu
- 3. coaja tare care se ingroasa - adica cunoasterea care sporeste si se intareste. Cunoasterea ia locul DOAR aspectului exterior al credintei. Inaintarea in cunoastere fiind, insa, infinita rezulta ca nici macar aspectul exterior nu e inlocuit in totalitate de catre cunoastere. Dar ce se intampla cu aspectul interior al credintei, adica cu miezul?
- 4. miezul se "coace" - adica incredintarea noastra sporeste odata cu cunoasterea.
Pe scurt, odata cu sporirea cunoasterii scade doar aspectul exterior al credintei, in schimb cel interior dimpotriva, creste si se intensifica. De aceea spunea IOACHIM ca credinta nu dispare, ci mai mult sporeste. Vedeti, fiecare va refereati la alt aspect al credintei, si de aceea fiecare aveati dreptate in parte. Dar v-as ruga acum sa reluati dialogul acesta frumos, pe care l-am urmarit doar acum cand am intrat pe acest site, luand in considerare si aceasta imagine noua a credintei in locul celei vechi si a dihotomiei credinta/cunoastere. Sper, mai intai, sa fiti de acord cu ea.
Inca un aspect sa mai clarific pentru dl esenin: cunoasterea apofatica. Asta ca sa se poata raporta la ea in modul corect. Ce este cunoasterea apofatica? O sa dau un exemplu ca e cel mai sugestiv. Sa presupunem ca dvs dle esenin aveti o intalnire cu fata visurilor dvs. La intalnire incercati sa o cunoasteti. Deocamdata doar credeti ca e posibila dvs jumatate, insa doriti sa fiti sigur si atunci o studiati intai exterior (banuiesc ca asta faceti in primul rand, daca ma insel, mea culpa). Asta e vederea fata catre fata. Apoi incercati sa observati calitatile si defectele. Aici initiati dialoguri si discutii despre teme diverse. Asta ar fi cunoasterea rationala. Dar, la un moment dat, atras cumva de ochii donsoarei imberbe, o priviti in ochi si, culmea, nu va mai puteti "dezlipi". Zariti un adanc "infinit" in ochii ei caprui, un abis de mister, de caldura, de bine si va lasati sa "plonjati" in acest abis cu toata "fiinta". Aceasta e cunoasterea apofatica, cunoasterea duh catre duh, dincolo de ratiune, dincolo de sentiment, dincolo de lume. Cunoasteti infinitul omului, la modul apofatic, far' de concept, suprarational. Uitati de tot, si de lume si de timp si de dvs insiva, nu mai stiti nici cum va cheama (aici va soptesc eu: esenin, esenin, spune o poezie! acu' e momentu'!), sunteti in "al treielea cer"!
STOP!!! Imi pare rau, trebuie sa va aduc pe pamant, ca vreau sa ma desfat si eu cu dialogul dintre dvs si dl IOACHIM (cel pe care, marturisesc acum, il pretuiesc mult).
Spor la dialog.