Despre fiinţa cea mai presus de nume a lui Dumnezeu (contra ideii panteiste şi a celor ce vor să-L "boteze" pe Dumnezeu)
„Oare nu acesta este numele Lui, cu adevărat minunat, că e mai presus de orice nume?” (Sf.DionisieAreopagitul)
„Fiinţa lui Dumnezeu cea mai presus de fiinţă este
fără nume, neputându-se exprima şi depăşind înţelesul
oricărui nume; lucrările au însă fiecare un nume. De aceea,
neavând un nume propriu pentru această suprafiinţă, o numim cu
nume de-ale lucrărilor.” (Sf. Grigorie Palama)
Biserica Ortodoxă, învaţă, conform Sfintei Scripturi, că în Dumnezeu există trei lucruri (impropriu spus lucruri): fiinţa sau natura Lui, persoanele Preasfintei Treimi, şi lucrările (energiile divine).
D.p.d.v. al împărtăşibilităţii, comunicării (prin oricare din simţurile noastre, ori cu firea umană în general) putem spune despre Dumnezeu următoarele: în fiinţa Sa, rămâne neîmpărtăşibil (firii umane, dar şi firii îngereşti); după persoane, e propriu numai persoanei a doua a Preasfintei Treimi, Cuvântul Tatălui, a Se împărtăşi de firea umană, prin actul Întrupării, deoarece numai El posedă calitatea personală de Fiu, calitate ce a făcut posibilă asumarea firii umane (prin Întrupare), în ipostasul Său, devenind şi Fiu al Omului (de aici, înfrăţindu-ne cu El, ne-a dat posibilitatea de a-l numi pe Dumnezeu Tată, prin actul înfierii după har – Rom.8:15, Gal.4:5 , şi fiind El Dumnezeu şi om în acelaşi timp, ne-a făcut prin înfrăţire şi înfiere, dumnezei după har); după lucrări (har/dar, energiile necreate) Dumnezeu este împărtăşibil (“Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Ps.33:8), “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4:4, Lc.4:4), Euharistic: Mt.26:26-28, Mc.14:22-24, Lc.22:19-20, Ioan,6:26-58, etc.; etc.). Şi aici, avem în vedere primirea harului sfinţitor, ce lucrează în Biserică prin Sfintele Taine în general. A se vedea şi asta.
Sfânta Scriptură face afirmaţii despre Dumnezeu, că este nevăzut în fiinţă, dar şi neauzit (neîmpărtăşibil):
- “Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată.”(Ioan.1:18, 1 Ioan.4:12)
- „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască.” (Ieşire.33:20)
- “Apoi a zis către Moise: Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim". (Ieş.20:19)
- “Căci este oare vreun om care să audă glasul Dumnezeului celui viu grăind din mijlocul focului, cum am auzit noi, şi să rămână viu? (Deut.5:26)
Explicare: “Dacă auzirea vocii lui Dumnezeu, cănd El grăieşte este pricină de moarte, cum nu va prilejui moartea vederea lui Dumnezeu….. Daniel nu a suportat vederea îngerului, şi tu puteai să suporţi vederea Stăpânului îngerilor? S-a arătat Gavriil, şi Daniel a căzut cu faţa la pământ (Dan,10:9). Cum era cel care s-a arătat sau în ce înfăţişare? “Faţa lui era ca fulgerul”, nu ca soarele (Apoc.1:16); “glasul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi”(Dan.10:6) , nu precum cele douăsprezece legiuni de îngeri (Mt.26:53). Şi cu toate acestea, profetul a căzut cu faţa la pământ. Îngerul se apropie de el zicându-i: ”Nu te teme, Daniele, scolă-te ţine-ţi firea! Cuvintele tale au fost auzite”(Dan.10:12). Iar Daniel spune: “M-am sculat tremurând”(Dan.10:11). Şi nici aşa nu a răspuns pănâ ce nu s-a atins de el o asemănare de mână de om. Când cel ce s-a arătat s-a prefăcut în asemănare de om, (abia) atunci grăieşte Daniel. Şi ce spune? “Doamne , la arătarea ta mi s-au tulburat cele din lăuntrul meu. Şi nu va mai fi întru mine tărie; şi răsuflare n-a mai rămas în mine”(Dan.10:16-17). Dacă atunci când s-a arătat îngerul i s-au luat glasul şi tăria profetului, oare ne-ar mai rămâne răsuflare dacă S-ar arăta Dumnezeu? Daniel, spune Scriptura, n-a avut îndrăzneala “până ce nu s-a atins (de el) ca asemănare de om” (Dan.10:16).”Cateheze, Sfântul Chiril al Ierusalimului.
- “Şi a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui – Cortul Lui,”
Explicare: acest “Şi a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar “împrejurul Lui este Cortul Lui”- lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis şi Fericitul Pavel: “Care singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată” (1Tim.6:16). (Asemenea scrie şi în Ps.103;2: “Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ş i cu o haină”.)
- “ întunecoasă apă în norii văzduhurilor. Dintru strălucire înaintea lui nori au trecut,” Zice: Precum aerul întunecându-se, prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot aşa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Îşi sloboade şi razele luminii gândite, dar îi şi munceşte cu focul cel muncitor (chinuitor) pe cei care trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugând: “grindină şi cărbuni de foc” (Ps.17:13-14). (Tâlcuirea celor 150 de Psalmi.., fericitul Teodorit a Kirului.)
- “Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată.” (1Tim.6:16)
Şi aici, e necesar să atrag atenţia că nu trebuie să cugetăm că “lumina” gânditoare (înţelegătoare, raţională) dar şi văzută, în care “Se îmbracă” Dumnezeu, este creată, ci necreată, izvorâtă din fiinţa Sa. Căci vederea acestei lumini, luminează fiinţa umană sub toate aspectele – trupeşte (Ieş.34: 29-30;35; Mt.13:43, Apoc.22:5) şi sufleteşte (Ioan.8:12; Ef.5:14; Ps.17:31; Ps.118:105) .
Istorisire (Un episod din copilăria P. Gheorghe Calciu):
-Părintele Gheorghe Calciu, copil fiind, a auzit la biserică, cum un pustnic a fost ajutat de Dumnezeu să treacă un râu mare, ca pe uscat. Atunci, ştiind că în grădina de acasă era un loc cu multe urzici, s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l ajute să treacă desculţ prin urzici, fără a se urzica. Şi iată ce relatează:“Grădina noastră era lipită de gardul bisericii şi icoana Sf. Nicolae, patronul ei, pictată pe frontispiciu, privea drept la noi în grădină… Ştiam de la mama că e făcător de minuni, iar eu vroiam o minune. Am simţit o furnicare prin inimă şi o credinţă copilărească în ajutorul Sfântului. O încredere deplină mă îndemna să păşesc. Locul acela cu urzici era în apropierea gardului vecinului nostru. În clipa în care am păşit în urzici, s-a întâmplat ceva: o lumină puternică a cuprins întreaga grădină. Puteam vedea fiecare detaliu al stratului de urzici, cele care erau sub piciorul meu ca şi cele de departe. Mugurii copacilor, iarba, zarzavaturile, toate erau lângă mine, de parcă aş fi fost în fiecare loc şi nici un obiect nu arunca vreo umbră pe pământ. Lumina străpungea totul. Num ă mai gândeam că aş putea fi urzicat şi nici nu eram. Aveam o mare fericire în mine, dar nu-mi dădeam seama de ea. Parcă fusese dintodeauna acolo. Mergeam fără să ştiu, poate repede, poate încet, parcă timpul şi distanţele nu mai existau. La un moment dat am auzit glasul vecinului înjurând urât, probabl vreo vită. M-a cuprins un fel de mânie şi am gândit rău despre el.. În clipa aceea s-a stins lumina şi m-am urzicat….”. (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, p.13-14)
Această relatare nu e singura de acest fel, şi alţii ajungând la această vedere (a luminii necreate), şi nu au mai pierdut-o. Alte exemple de trăiri duhovniceşti înalte, din contemporaneitate, găsim în viaţa Părintelui Porfirie ori a Cuviosului Paisie Aghioritul (Grecia), unele chiar ma uimitoare.
Conchidem:
-Cu acestea, am făcut dinstincţia netă între învăţătura Sfintei Scripturii despre Dumnezeu, exprimată de Biserica Otodoxă, ca fiind inaccesibil în fiinţa Lui, şi concepţiile filosofice păgâne despre divinitate, exprimate în sens panteist. (Panteismul fiind o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie.)
- Apoi, vom întreba pe Martorii lui Iehova, cum vor putea defini/numi, ceea ce nu văd? Cum pot închide în cuvinte pe Cel necuprins (Fac.1:1, Ps.101:25-27, 148:2-5, 3Regi.8:27, Is.66:1? In.1:3, FA.17:28, Rom.11:36, Col.1:16-17)? Dar, Dumnezeul lor e unul corporal, delimitat în spaţiu: “Înainte de a începe să creeze, el a fost absolut singur în univers” (Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt, Editori: Watchtower Bible and Tract Soociety of…,1990, p.44); “Pentru a crea toate aceste lucruri nu era nevoie de prezenţa sa personală; el îşi poate trimite spiritual la orice distanţă…” (Cum poţi găsi fericirea, idem., p.32). De ce nu şi-ar numi cumva dumnezeul lor, din moment ce îl coboară la nivelul îngerilor? Iată dovada: “E limpede aşadar că, deşi Isus are o mare autoritate şi este de natură divină…. Îngerii sunt descrişi drept “cei de natură divină” (Psalmul 8:5, NW; Evrei 2:7)” (Treziţi-vă! Februarie, 2006, p.29). Cele două trimiteri biblice, nu au absolut nici o legătură doctrinară cu cele exprimate mai sus.
Cu acestea, am putea spune că abia am desfăcut ambalajul de la pachetul rătăcirilor M.Y. Oare iau în calcul oamenii simpli dintre ei, aceste afirmaţii nebuneşti ale WT? Mai poate vreunul dintre aceştia, cu cât de puţină judecată, să se mai încreadă în autointitulata “Socitate a lui Dumnezeu” ?...