- cu ...firitiseala... . Stii bine ca nu e cazul (si eu sunt mai degraba aplecat spre ... trairism de-asta balcanic in care te aprinzi usor si uiti/ierti repede - doar stii cate am patimit... impreuna ). dar tocmai pt. e mai buna calea de mijloc... nu ma sfiesc in a aprecia pozitiv ceea ce mi se pare a fi corect in afirmatiile tale. Unele , asa cum am spus, chiar ortodoxe dar expuse intr-o maniera intoarsa (si asta le face chiar si mai interesante).Ioachim,
(Nu ma mai firitisiti ca ma jeneaza. - in alt topic. Prefer sa ma cert, dar cea mai buna este calea de mijloc.)
Cum inteleg asta? oarecum pe ortodoxeste (asa banuiesc): este inlocuirea egoului propriu cu Sinea christica, ca la Sf. Pavel. Ortodoxia ar zice ceva de genul: ”nu vointa mea ci a Domnului”, ”nu eu ci Christ in mine”....etc. Cred ca ma deosebesc la metoda practica:. Va dau liniile mari, sper sa nu ma luati de nebun. Singurul liber este Dumnezeu, ptr ca este fara cauza. Se intemeiaza in Sine, nu are origine. Daca inlocuiesc sinea mea cu a Lui, daca ”cunosc Adevarul” (cu majuscula), atunci el va fi ”luat chip in mine”. Am zis deja ca orice adevarutz asimilat este un pas mic spre El. Adevarurile se castiga prin munca in/asupra gandirii. (nu zic ca asta e o generalitate, sau ca trebuie sa fie, zic doar ca in cazul meu, trebuie sa inteleg ca sa obtin o certitudine. Stiu ca la altii nu e la fel). Ori intamplator (sau nu, vezi Damaschinul, mi-a fost de mare folos) si gandirea se intemeiaza in sine. Exemplu: Daca ai ”demonstrat” ceva, nu ai nevoie sa mai demonstrezi si demonstratia. Demonstratia (prima) e suficienta pentru ca e fondata in sine. Alt exemplu, mai complex: daca vrei sa vezi ce e intr-o camera aprinzi lumina, si vezi masa, scaunele...etc. Dar daca vrei sa vezi si lumina nu mai e nevoie sa mai aprinzi una. Prima e suficienta, e cauza siesi. (Ioan da cateva sugestii). Dincolo de gandire nu mai este nicio alta instanta. Nu vorbesc despre gandirea despre ci doar despre aceasta activitate, gandirea, gandeala, ”abstracta”. Nu afirm prin asta ca Dumnezeu este gandirea (desi Damaschinul aproape ca o face) ci doar ca este o fatza ”tangibila” a Lui. Daca nu mai este ”despre” (In cazul demonstratiei demonstratiei. Exemplul mi-a fost infiltrat de Ioan Cr. care a pus o intrebare despre ”ideea de idee”). Daca se elibereaza de toate urmele afectelor, reprezentarilor....etc. De ce trebuie sa se elibereze ? Pentru ca acelea (afectele....etc) esti de fapt TU, (reactia TA la lucruri) nu lucrul acela, intemeiat in sine.
Pentru atat, nu sunt complet de acord cu ”Cogito ergo sum”. Ce trebuie atins este interiorizarea autofiintarii. (Christul interior). Acel ”ergo sum” se referea la existenta sinei lui Descartes, si nu la ceva/cineva interior care sa poata afirma ”ego sum” pur si simplu. (Totusi D a intuit un pic din cale).
Cam asa.....in linii foarte mari. Nu l-am citit inca pe Palama, urmeaza. Nu stiu care e mecanica isihasmului.
- acuma`.. ca sa nu te mai jenez ...uite, iti aduc aminte ca mi-ai ramas dator cu un raspuns (stii tu, intrebarea cu marul).
_ Raspunsul tau e asa cum ma asteptam! Trebuie sa ne golim, sa ne lepadam, sa ne deşertăm de sinele interior ca sa-I facem loc lui Hristos si EL sa locuiasca si sa lucreze in noi. Si asa ajungem la .... mintea lui Hristos.
+ Ce n-am inteles eu sau nu mi-e f.f. clar e daca nu cumva privesti-intelegi toate chestiunea asta NUMAI sub aspect rational. Eu ma gandesc ca trebuie sa participe omul intreg, omul deplin (de aceea si Sf.Parinti Si SF.Scriptura vorbesc de inima..... ca acolo locuieste Hristos.)
- Dupa aia... ar mai fi o problema: sa nu se inteleaga gresit ca toata schimbarea asta de...stapani (adica nu mai sunt eu... ci Hristos e stapan iar eu rob al LUI) ca o ...depersonalizare (sau mai rau, IMpersonalizare). Adica e si participarea omului... chiar daca se leapada de sine. El nu dispare.... ci doar se uneste cu Hristos!