E tare încurcată şi periculoasă treaba asta, iar
hotărârea Sinodului BOR de a refuza logodna celor necesătoriţi încurcă şi mai mult lucrurile. De ce însă să nu revină toate la locul lor, sincronizând actele civile cu cele bisericeşti.
1. Hotărârea tinerilor de a se căsători şi înţelegerea dintre părinţii tinerilor. Aceasta este logodna civilă, care chiar în duminica următoare trebuie să fi binecuvântată de Biserică prin logodna religioasă.
2. Urmează căsătoria civilă, care imediat trebuie (bineînţeles, la dorinţă) să primească şi binecuvântarea Bisericii prin Slujba Cununiei şi împărtăşirea comună a mirilor.
Dacă tinerii au relaţii trupeşti înainte de logodnă şi nu se vede din partea lor pocăinţă şi ascultare faţă de Biserică, acesta este un motiv pentru a le refuza Cununia. Iar dacă ei încep a avea relaţii trupeşti abia după logodnă, dar vor să se cunune şi participă la catehizarea pregătitoare, să li se facă Cununia fără împărtăşire, urmând să se împărtăşească atunci când va hotărî duhovnicul.