Despre care trup al lui Hristos este vorba? Despre cel de carne sau despre cel slavit, cu care S-a suit la cer? Intreb deoarece unii ortodocsi cu care am vorbit spuneau ca este chiar carne si sange ascunsa de ochii nostri, altii ca este trupul Domnului doar dpdv mistic, nu si fizic.Acestea continuă să aibă forma exterioară şi gustul pâinii şi vinului, dar în esenţă nu mai sunt pâine şi vin, ci chiar Trupul şi Sângele lui Hristos care se dau celor credincioşi spre mâncare şi băutură.
Este vorba de Trupul şi Sângele lui Hristos Înviat. Adică este un trup fizic real, dar în acelaşi timp spiritualizat sau slăvit (cum v-aţi exprimat dvstră). Deci este carnea unui trup real (pipăit de Toma, căci "duhul carne şi oase nu are, precum Mă vedeţi pe Mine având"), doar că cel de după Învierea, chiar dacă instituirea Tainei s-a făcut profetic încă înainte de moarte şi înviere.Despre care trup al lui Hristos este vorba? Despre cel de carne sau despre cel slavit, cu care S-a suit la cer? Intreb deoarece unii ortodocsi cu care am vorbit spuneau ca este chiar carne si sange ascunsa de ochii nostri, altii ca este trupul Domnului doar dpdv mistic, nu si fizic.Acestea continuă să aibă forma exterioară şi gustul pâinii şi vinului, dar în esenţă nu mai sunt pâine şi vin, ci chiar Trupul şi Sângele lui Hristos care se dau celor credincioşi spre mâncare şi băutură.
Este vorba de Trupul şi Sângele lui Hristos Înviat. Adică este un trup fizic real, dar în acelaşi timp spiritualizat sau slăvit (cum v-aţi exprimat dvstră). Deci este carnea unui trup real (pipăit de Toma, căci "duhul carne şi oase nu are, precum Mă vedeţi pe Mine având"), doar că cel de după Învierea, chiar dacă instituirea Tainei s-a făcut profetic încă înainte de moarte şi înviere.
Dacă sincer, nu prea am înţeles ce aţi vrut să spuneţi. Şi nici nu văd legătura cu subiectul. Eu nu înţeleg, lumea nu mai este împotrivă la ce învaţă Ortodoxia despre realitatea prezenţie lui Hristos în Euharistie?of, of, ...ap. Ioan a spus clar ca ce vom fi inca nu s-a aratat, si ca abia la venirea Domnului vom fi ca El pentru a-L vedea asa cum este...1 Ioan 3:2. Iisus nu poate lua ce trup doreste? ingerii in vechime cum puteau?
Ca sa fii impotriva a ceva trebuie mai intai sa cunosti; asta ca sa nu te trezesti ca faci afirmatii fara fundament. Deci, eu as mai avea intrebari:. Eu nu înţeleg, lumea nu mai este împotrivă la ce învaţă Ortodoxia despre realitatea prezenţie lui Hristos în Euharistie?
Acelasi lucru l-au spus si rusii cind au zburat in cosmos si au zis ca nu L-au vazut pe Dumnezeu.Daca sunteti de parere ca Hristos S-a inaltat la cer intr-un trup de carne spiritualizat, se considera ca in painea de la Impartasanie este prezenta si carnea si spiritualul? Daca da, de ce la o analiza chimica vedem doar paine?
Era doar o intrebare, si sincera. Inca nu am trecut la concluzii.Acelasi lucru l-au spus si rusii cind au zburat in cosmos si au zis ca nu L-au vazut pe Dumnezeu.
Probabil ca ati fost mai multumita daca mincati carne de om.
Biserica Ortodoxă nu foloseşte termenul de transsubstanţiere, ci pe cel de prefacere. Adică noi nu intrăm în detalii privin explicarea (prin metode aristotelice) a inexplicabilului. Dar având în vedere că ne referim la aceeaşi lucru, nu-mi rămâne decât să spun că DA, ESTE O MINUNE.Este considerata transsubstantierea o minune, asa cum am auzit?
1. Mai corect ar fi să spun pur şi simplu "trup spiritualizat". Maici titiţi o dată explicaţia mea de mai sus.Daca sunteti de parere ca Hristos S-a inaltat la cer intr-un trup de carne spiritualizat, se considera ca in painea de la Impartasanie este prezenta si carnea si spiritualul? Daca da, de ce la o analiza chimica vedem doar paine?
E bine de stiut.Biserica Ortodoxă nu foloseşte termenul de transsubstanţiere, ci pe cel de prefacere.
Bun, nu o analizam chimic, dar o mancam; nu putem sa nu observam ca e paine si nu carne.2. Este o blasfemie să supui pâinea euharistică unei analize chimice, dar nici nu-i cazul.
Nu s-a schimbat compozitia chimica, ci numai incarcatura spirituala a pamantului sfant. Este exact ceea ce intuiesc eu ca se intampla in cazul Euharistiei: ea devine trupul Domnului dpdv spiritual, nu fizic.S-a schimbat oare compoziţia fizică a pământului la Ieşire 3? Şi atunci de ce Dumnezeu îi spune lui Moise să se descalţe "că locul pe care stă este sfânt"? Pentru că EL era prezent acolo în mod deosebit.
ca semn de respectŞi atunci de ce Dumnezeu îi spune lui Moise să se descalţe "că locul pe care stă este sfânt"?
Da, dar nu numai atât. Pentru că asta ar însemna să umblaţi tot timpul descălţat, căci Hristos e omniprezent.ca semn de respectŞi atunci de ce Dumnezeu îi spune lui Moise să se descalţe "că locul pe care stă este sfânt"?
Scolastica formulează asta cică mai deştept: "accidenţii (gustul, mirosul şi forma) rămân, iar esenţa e alta".Nu s-a schimbat compozitia chimica, ci numai incarcatura spirituala a pamantului sfant. Este exact ceea ce intuiesc eu ca se intampla in cazul Euharistiei: ea devine trupul Domnului dpdv spiritual, nu fizic.S-a schimbat oare compoziţia fizică a pământului la Ieşire 3? Şi atunci de ce Dumnezeu îi spune lui Moise să se descalţe "că locul pe care stă este sfânt"? Pentru că EL era prezent acolo în mod deosebit.
Daca ar avea gust de carne cruda,nu ar manca nimeni.Bun, nu o analizam chimic, dar o mancam; nu putem sa nu observam ca e paine si nu carne.
deci de aia nu are gust de carne, ca noi sa ne impartasim totusi?
Daca ar avea gust de carne cruda,nu ar manca nimeni.
Mda...Cum spuneati dvs: "Fiecare cu nivelul lui"Scolastica formulează asta cică mai deştept: "accidenţii (gustul, mirosul şi forma) rămân, iar esenţa e alta".
Tocmai de aceea Dumnezeu nu a facut-o carne.Daca ar avea gust de carne cruda,nu ar manca nimeni.
Nu numai de asta, ci pentru ca la taina aceasta participam cei credinciosi si prin ea se concretizeaza Biserica si se actualizeaza, prin participarea noastra la Euharistie ca madulare ale Bisercii. Cei care participa la Euharistie, aduc jertfa (daruri-doron) de paine si vin (de aceea se spune inainte de epicleza: "ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate") si acestea se prefac prin Duhul Sfant in TRupul si Sangele lui Hristos. Impartasirea din Taine ne uneste si mai mult cu Dumnezeu (cu Hristos) ca Biserica.deci de aia nu are gust de carne, ca noi sa ne impartasim totusi?
Daca ar avea gust de carne cruda,nu ar manca nimeni.
Pai ideea era ca s-a transformat in mod vizibil pentru ca acel calugar ceruse un semn(se indoia ca acestea se prefac la fiecare Sf Liturghie).In ce priveste minunea de la Lanciano, daca se dovedeste a fi adevarata, putem spune ca acolo era carne.
Minunide genul acesta s-au intamplat de mai multe ori in istoria Bisericii. Una este relatata in viata Sf. Vasile, cand un evreu a participat la Liturghie, nefiind botezat, necrezand in realitatea prefacerii elementelor euharistice in Trupul si Sangele lui Hristos. La momentul epiclezei a vazut cum un Prunc coboara pe Sf. Jertfelnic si este taiat (jertfit) de episcop (Sf. Vasile). Cand s-a apropiat momentul impartasirii (atunci se impartasea toata Biserica ce participa la Liturghie, ceilalti efectiv ieseau din Biserica), evreul a venit si el in fata altarului, dar cand a vazut carne si sange s-a speriat si indata a fost botezat pentru ca si-a marturisit credinta.Pai ideea era ca s-a transformat in mod vizibil pentru ca acel calugar ceruse un semn(se indoia ca acestea se prefac la fiecare Sf Liturghie).In ce priveste minunea de la Lanciano, daca se dovedeste a fi adevarata, putem spune ca acolo era carne.
Înapoi la “Ortodoxia pentru ne-ortodocşi”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori