Majoritatea sfintilor din vechime au relatat in paginile Scripturilor cum au fost chemati de Dumnezeu. Prin asta nu s-au proslavit pe ei insisi, ci pe Dumnezeu, care cheama. La ce mi-ar folosi? Dupa parerea mea, o marturisire reala si spusa din inima, despre cum L-au cunoscut pe Dumnezeu face mai mult decat sute de carti de teologie si cunoastere despre Dumnezeu.Doriana, oare nu iti poti imagina ca asemenea lucruri se petrec in taina inimii intre om si Dumnezeu ? IN Ortodoxie asemenea trairi nu se pun pe taraba si se striga ca la circ ci se (s)pun in fata duhovnicului ...Marturisiri se fac rar si doar daca pot folosi cuiva nu ca o demonstratie sau ca o batere cu pumnii in piept...Stilul asta exhibitionist este propriu sectelor...In plus la ce ti-ar folosi o marturisire oficiala care nu da garantia unei caderi definitive.. ?
Cand un copil se naste nu stie nimic. Nu-si cunoaste nici macar mama, care sta permanent langa el. Vine insa un moment in care intelege: "Asta e mama mea!" La fel si cu Dumnezeu. Ma indoiesc ca v-ati nascut cunoscandu-L, desi era in permanenta langa dvs. Daca pe mama copilul o vede in permanenta si o cunoaste progresiv, pe Dumnezeu nu-L vede, deoarece un copil nu este obisnuit sa priveasca in planul spiritual. Exista un moment in viata in care copilul [sau adultul] constientizeaza ca exista un Dumnezeu si stabileste o relatie cu El. Si pana acum stia ca exista, auzise pe la Biserica, dar acum Il cunoaste. Despre momentul [momentele] constientizarii prezentei Lui ca persoana in viata dvs intrebam.Dar unde scrie că ea trebuie neapărat să existe? Cu mila lui Dumnezeu nu L-am părăsit niciodată pe Dumnezeu (în mod conştient şi definitiv) ca să fie nevoie de o întoarcere. Iar întâlnirile mele cu Hristos, la modul cel mai intim (prin mâncarea Lui) au fost sistematice încă din copilăria mea.
Da, in graba mea am amestecat chemarile, dar ma intersau amandoua.Ai dreptate, numai că asta nu are nimic în comun cu primele tale întrebări. Primele ţin de "preoţia universală", iar celelalte de "preoţia sacramentală".
Să ştii că n-am mers cu ochii închişi la preoţie, ci de mai multe ori m-am întrebat despre chemare şi am întrebat mai mulţi duhovnici iscusiţi. Toţi mi-au spus să mă fac preot - ceea ce a fost o confirmare indubitabilă pentru mine. Chiar mai mare dacă aş auzi un glas din cer, care poate fi şi al diavolului. Mai mult decât atât, fiind monah, eu nu am depus cerere la preoţie, ci episcopul şi stareţul m-au îndemnat de vreo 4-5 ori, după care am acceptat. Acum spune şi tu dacă am chemare sau nu?
Eu stiam ca aveti chemare dinainte de a va intreba; doar ca eram curioasa cum v-a vorbit Dumnezeu. Inteleg ca v-a vorbit prin propria constiinta si prin alti duhovnici. Asta in ce priveste preotia [sa-i zicem sacramentala , eu i-as zice mai repede chemare la pastorire ]. Mai ramane chemarea la unirea cu Dumnezeu, despre care vorbeam mai sus.