Dle duodecimus, dacă termenul de prefacere nu-l găsiţi în Biblie, nici pe cel de metaforă tot nu-l găsiţi, aşa cum sugereţi dvs. În plus noi mai avem ceva care porunceşte Biblia să ţinem şi care apostolul Pavel numeşte predanii 2 Tesaloniceni 2:15 Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Şi pe care dvs nu le mai aveţi. Deci iată că Biblia voastră nu-I completă…
Păi, eu prefer să văd cum se credea în Biserică începând din secolul 1 şi în continuare până în secolul 21 în acestă privinţă, care este atât de clară şi sunt atât de multe mărturii incontestabile ( deoarece liturghia a fost, este , şi va fi, centrul cultului în ortodoxie) încât chiar nu mai am nimic de adăugat. Pot să fac orice exegeză dar care nu perverteşte Adevărul de credinţă.
Oare sfinţii ăştia greci, erau atât de proşti şi nu-şi cunoşteau propria limbă, trebuie să venim noi în secolul 21 sa-I învăţăm pe ei semantica limbii lor? . Pe mine simbolul şi metafora nu mă ajută cu nimic, pe când Trupul şi Sângele lui Hristos îmi dă viaţă veşnică. Ar fi o nebunie să lepăd aceste elemente atât de indispensabile vieţii veşnice, în baza unor interpretări dubioase, mincinoase, sola fidiste. Să ştiţi că nu sunteţi primii care nu credeţi în existenţa reală a Trupului şi Sângelui lui Hristos în Euharistie. Primii au fost nişte eretici numiţi docheţi. Spre deosebire de voi, aceia negau nu numai prezenta Trupului şi Sângelui din Euharistie ci şi în realitate. La aceştia le-a scris în epistolele sale sf Ignatie teoforul ( sec 1). De pildă în epistola către smirneni, capitolul 7, dar şi în multe alte locuri atinge acest subiect.De pildă epistola către Romani, c 7, ep. Către efeseni, c 20, ep. Către filadelfieni, c4. Aceeaşi mărturisire o aflăm la sf Iustin Martirul în Apologia sa. Şi la mulţi aţi sfinţi, care dacă voi avea timp, voi aduce citatele de referinţă.
Da, cu mare plăcere vă servesc. În seara asta îl am la îndemână pe sf Ioan Gură de Aur, cel mai mare orator al tuturor timpurilor. A scris la tâlcuiri de noi nici nu reuşim măcar să le citim. O să fac selecţii de citate căci ele sunt cuprinse în multe tratate, dar o să aduc şi notele dedesubtul fiecărui citat, unde pot fi găsite.
„Gândeşte-te, omule, de ce jertfa ai să te atingi şi de ce masă ai să te apropii. Adu-ţi aminte că, deşi eşti pământ şi cenuşă, te împărtăşeşti cu trupul şi Sângele lui Hristos.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 21)
„... şi de fiecare dată când ne împărtăşim, mâncând Trupul şi Sângele Său.” (Din voi. Problemele vieţii, p. 69)
„Cine ne asigură că semnul semnelor s-a împlinit? Că Dumnezeu este acolo? Că Iisus Hristos este prezent pe altar, de când au fost pronunţate cuvintele de sfinţire? Că în loc de pâine, este Trupul sfinţit al Mântuitorului? Că în loc de vin este Sângele Legii celei noi? Că în momentul sfinţirii o minune transformă, schimbă pâinea în Trup şi vinul în Sânge, în aşa fel încât neavând nici pâine nici vin, Iisus Hristos singur este acolo. Iisus Hristos cu totul întreg, Trupul Lui, Sângele Lui, sufletul Lui, dumnezeirea Sa. Cine ne afirmă aceste lucruri? Cine ne vine ca garant? Cine ne dă siguranţa absolută?
Dumnezeu însuşi.
Cuvântul lui Dumnezeu, afirmaţia lui Dumnezeu. Realitatea acestui cuvânt nu va fi pusă la îndoială, atât sunt de clare pasajele Evangheliei care le cuprind.
Privitor la eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu cine va îndrăzni să-i pună lui limite? Au existat ele când El facea să iasă universul din nefiinţă? Cine a zis: Acesta este Trupul Meu? Este un om? Este preotul pe care noi îl avem sub ochi? Ferească Dumnezeu! Căci precum atunci acel glas Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul de atunci toate se produc, toate la timpul lor chiar natura noastră de atunci se creează; chiar acest glas auzit în Biserică şi la o singură masă, de atunci în fiecare zi şi până la a doua venire a Lui face aceeaşi jertfa perfectă.
Dumnezeu singur acţionează, Dumnezeu singur vorbeşte, Dumnezeu singur lucrează această minune, cea mai mare din toate minunile Sale, încoronarea, consumarea tuturor faptelor Sale, marea şi divina realitate pe care Legea Veche n-o cuprindea decât în închipuiri. Priviţi la profetul Ilie în faţa victimelor lui, a jertfei primitive. El ridică ochii la cer, el zice un cuvânt, focul coboară şi consumă victimele. Imaginea este solemnă fară îndoială, scena este sublimă: însă ce este aceea faţă de preţul minunilor la care este martor altarul ortodox? Insă cu ce condiţii şi cu ce preţ ne vom bucura noi de aceste minuni? Condiţia expresă este ca noi să avem încredere absolută în cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: Acesta este Trupul Meu, deci este cu adevărat trupul Lui. (...) Căci unde este cea mai mare certitudine, în simţurile noastre care adesea ne înşeală sau în cuvântul Lui Dumnezeu care nu ne înşeală şi nu poate să ne înşele niciodată?
Când deci, o creştine, Dumnezeul tău ţi-a zis: Acesta este Trupul Meu bucură-te de o plăcere atât de delicioasă, îmbogăţeşte-te cu o atât de imensă binefacere, îmbată-te de o atât de suavă dulceaţă. Nu mai zice: Oh! cât aş vrea să-L văd, să-L ating, să respir parfumurile Lui divine!” (Din voi. Bogăţiile oratorice, pp. 198-199)
„Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Dar pentru ce vorbesc de păstor? Sunt mame care, după ce au născut, dau de multe ori pe copiii lor să fie hrăniţi de alte mame.
Hristos însă n-a îndurat lucrul acesta, ci însuşi ne hrăneşte cu propriul Lui sânge şi prin toate Se uneşte strâns cu noi. Uită-te, te rog, S-a născut din fiinţa noastră!
Dar aceasta n-are legătură cu toţi oamenii.
Are totuşi legătură cu toţi oamenii. Dacă Dumnezeu a venit la firea noastră, atunci negreşit a venit la toţi oamenii; iar dacă a venit la toţi oamenii, atunci a venit şi la fiecare”. (Omilii la Matei, omilia LXXXI1, IV, în col. PSB, voi. 23, p.935)
„Vedeţi cum S-a unit Hristos cu mireasa Sa? Vedeţi cu ce fel de hrană ne creşte pe toţi? Din aceeaşi plămadă din care am fost făcuţi ne şi hrănim. Căci precum femeia îşi hrăneşte pruncul cu sângele şi laptele ei, aşa şi Hristos, pe care i-a născut, însuşi îi hrăneşte necontenit cu sângele Său.” (Omilia a IlI-a a aceluiaşi rostită către neofiţi, în voi. Cateheze baptismale, p. 64)
„Cu înseşi fiinţa sa (a omului - n.n.) se amestecă sângele, facându-1 voinic şi curat, şi ducându-1 spre cea mai neexplicată frumuseţe.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVI, p. 220)
„Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncăruri. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine intră în fiinţa trapului.” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a noua, p. 178)
„Că şi înfricoşătoarele taine, pline de nespusă mântuire, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţumire, pentru că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată capul purtării de grijă a lui Dumnezeu şi pentru
ca prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui Dumnezeu”. (Omilii la Matei, omilia XXV, 111, în col. PSB, voi. 23, p. 324)
,,Paharul binecuvântării carele binecuvântăm, au nu este împărtăşirea sângelui lui Hristos? (1 Cor. 10, 16). Dar ce spui, fericite Pavele? Voind a aţâţa pe ascultător şi amin- tindu-i de Tainele cele înfricoşate, numeşti paharul acela înfricoşat şi spăimântător paharul binecuvântării? Da, zice el, căci ceea ce eu vorbesc nu este puţin lucru. Binecuvântare când zic eu, înţeleg euharistie, iar când zic euharistie, înţeleg întreaga comoară a binefacerii dumnezeieşti şi amintesc de darurile cele mari şi minunate. Căci şi noi vorbind de paharul binecuvântării înţelegem binefacerile lui Dumnezeu cele negrăite, şi de câte ne-am bucurat; ne apropiem astfel de dânsul şi ne împărtăşim, mulţămindu-i că a izbăvit neamul omenesc din rătăcire, că fiind depărtaţi de dânsul, ne-a apropiat, că neavând nici o nădejde şi fiind fără Dumnezei în lume, el ne-a făcut fraţii săi şi împreună-moştenitori. Pentru acestea şi pentru altele de acest fel, mulţămindu-i ne apropiem de dânsul. Deci cum de voi faceţi cele potrivnice, o, corintenilor: binecuvântând pe Dumnezeu că v-a scăpat de idoli şi în acelaşi timp alergând la mesele lor?
Paharul binecuvântării carele binecuvântăm, au nu este împărtăşirea sângelui lui Hristos? A vorbit foarte drept şi înfricoşat. Ceea ce el spune aici aceasta înseamnă: că ceea ce este în pahar este chiar sângele cel curs din coasta lui şi din acel sânge ne împărtăşim. L-a numit paharul binecuvântării, fiindcă avându-1 în mână, noi lăudăm pe Dumnezeu, îl admirăm şi suntem uimiţi de darul său cel nespus, binecuvântându-1 că şi-a vărsat şi sângele său ca să nu rămânem în rătăcire, şi nu numai că l-a vărsat, ci încă ne-a şi împărtăşit pe noi toţi dintr- însul. Aşa că dacă doreşti sânge, apoi nu sângele dobitoacelor ucise la capiştea idolilor, ci chiar cu sângele meu te împărtăşeşte. Şi ce poate fi mai înfricoşat ca aceasta? Ce poate fi şi mai drag totdeodată? Aceasta o fac şi cei ce iubesc, adică atunci când văd că cei iubiţi de dânşii sunt alipiţi de alţii străini, iar ei sunt dispreţuiţi, apoi le dau cele ale lor şi-i înduplecă a se depărta de aceia. Cei ce iubesc cu dragoste omenească îşi arată aceasta prin bani, sau haine, sau moşii, niciodată însă nu şi-a arătat cineva dragostea prin sânge. Hristos însă şi-a arătat dragostea lui cea fierbinte către noi şi în aceasta. In legea veche, fiindcă se găseau mai nedesăvârşiţi, suferea şi le primea sângele ce-1 jertfeau la altar, ca astfel să se depărteze singuri de jertfele idoleşti, ceea ce iarăşi venea din dragostea lui cea negrăită către neamul omenesc; aici însă a preschimbat ierurgia într-un chip cu mult mai înfricoşat şi mai măreţ, şi chiar însăşi jertfa preschimbându-o, a poruncit ca în locul jertfirii dobitoacelor să se pună înainte pe sine însuşi.” (Comentariile sau Tălcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp. 249-250)
,,Noi nu suntem toţi decât un singur trup, zice Scriptura, şi mădulare ale trupului Lui şi ale oaselor Lui. Căci cei ce sunt învăţaţi în tainele noastre sfinte să asculte cu atenţie ceea ce voi spune.
Ca noi să devenim aşa nu numai prin iubire, ci încă şi real, să ne unim cu această carne divină. Este efectul pe care-1 produce alimentul pe care Mântuitorul ni l-a dat pentru a face să cunoaştem căldura şi excesul iubirii Sale. Iată pentru ce a unit El, a amestecat trupul Lui cu al nostru, ca noi să fim toţi un singur trup, legat de un singur cap. în sfârşit, acela este semnul unei iubiri fierbinţi. Iov arată acest adevăr, când spune despre slujitorii săi că el îi iubea atât de mult, încât ei ar fi dorit să-l mănânce. Căci pentru a arăta ataşamentul lui viu şi frumos ei ziceau: Unde s-ar fi găsit unul care să nu se fi săturat la masa lui? (Iov 31, 33). Iată ce a făcut lisus Hristos pentru noi; El ne-a dat carnea Sa să o mâncăm pentru ne a angaja ca să avem pentru El o iubire din cele mai mari şi a ne-o arăta pe cea pe care o are El pentru noi; EI
nu s-a făcut numai văzut celor ce doreau să-L contemple, ci S-a lăsat atins, S-a dat să fie mâncat, să fie înfipţi dinţii în El, absorbind în aşa fel încât să mulţumească cea mai fierbinte iubire.” (Comentar la Evanghelia de la loan, omilia XLVI, 2-3, p. 222)
„Pâinea care frângem, au nu împărtăşirea trupului lui Hristos este? Dar pentru ce oare nu a întrebuinţat apostolul cuvântul μετοχη ci κοινωνια? Pentru că a voit prin cuvântul κοινωνια (împărtăşire), să arate ceva mai mult decât se înţelege prin cuvântul μετοχη , deşi amândouă cuvintele au multă asemănare; au voit adică să arate că nu numai ne împărtăşim, ci şi că împărtăşindu-ne ne unim cu dânsul. Căci după cum trupul acela s-a fost unit cu Hristos, tot aşa şi noi prin pâinea aceasta ne unim cu dânsul. Dar pentru ce oare a adăogat care frângem? Aceasta se întâmplă numai în euharistie, şi numai aici se poate vedea, nu însă şi atunci când era pe cruce, şi când s-a petrecut cu totul dimpotrivă, după cum zice: Os nu se va zdrobi dintr-însul (In. 19, 36). Dar ceea ce nu a pătimit pe cruce, aceasta o pătimeşte în punerea înainte pentru tine, şi primeşte a se frânge pentru ca pe toţi să-i sature.
Apoi fiindcă s-a zis împărtăşirea trupului, iar ceea ce se dă spre împărtăşire este altceva decât aceea cu care ne împărtăşim, iată că apostolul a nimicit şi această mică deosebire, căci spunând împărtăşirea trupului a căutat iarăşi a spune ceva mai apropiat, pentru care a şi adăogat: Căci o pâine, un trup cei mulţi suntem (1 Cor. 10, 17). Ce spun eu împărtăşire, zice, căci noi suntem una cu trupul acela. Ce este pâinea din punerea înainte? Trupul lui Hristos. Deci ce devin cei ce se împărtăşesc din ea? Trupul lui Hristos, şi nu mai multe trupuri, ci un trup. După cum pâinea fiind alcătuită din multe boabe de grâu, este unită într-un singur întreg, fără să se vadă undeva boabele de grâu - deşi ele fiinţează - astfel şi noi ne unim unii cu alţii şi cu Hristos. Nu că tu te hrăneşti din alt trup, iar acela din altul, ci din acelaşi ne hrănim cu toţii. Pentru aceea a şi adăogat: Căci toţi dintr-o pâine ne împărtăşim.” (Comentariile sau Tălcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp. 250-251)
„Cel că mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el (56) pentru a arăta că el se încorporează în El.” (Comentar la Evanghelia de la loan, omilia XLVII, 1, p. 225)
„Te-am unit şi M-am lipit de tine. Mănâncă trupul Meu, am zis, şi bea sângele Meu, ca să te am şi Sus dar şi jos să Mă unesc în totul cu tine. Nu-ţi este de ajuns că pârga ta o am Sus? Oare nu te mângâie acest fapt? Şi iarăşi m-am pogorât, şi nu oricum Mă împreunez cu tine, ci mă amestec, sunt mâncat, sunt fărâmat în părţi mici, ca astfel unirea să se facă întru totul, căci cele unite stau pentru totdeauna unite; astfel că eu sunt întru totul legat de tine. Nu vreau câtuşi de puţin să fie între noi vreo rupere cât de mică, ci doresc să fim împreună unul şi acelaşi. ” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a XV-a, p. 176)