In principiu ai dreptate. Exista o lupta impotriva crestinismului. (care insa nu are de-a face cu holocaustul impotriva celor 30mil, invocat inante, ptr ca „victimele” anticrestinismului sunt mult mai numeroase, holocaustul invocat nefiind decat un detaliu in acest „razboi nevazut”).
Războiul spiritual nevăzut şi care se mai şi vede este un adevăr fundamental care nu se pune între ghilimele. El există şi este o realitate care stă la baza multor altor realităţi aparent inexplicabile. Dealtfel acest război antichristic este magistral profeţit şi descris, alegoric, în Apocalipsa lui Ioan, carte care spune că de fapt conflictul fundamental este unul de natură spirituală; că el se traduce apoi inclusiv în războaie militare, economice, informaţionale ori de altă natură asta este o consecinţă. Însă la rădăcină stă un război spiritual. Iar acest lucru este recunoscut inclusiv de către iudaişti şi islamici; nu văd prin urmare de ce să îl punem între ghilimele pentru a încerca să minimalizăm şi să ocultăm, dacă se poate acest adevăr fundamental. Iar numărul de victime ale acestui război, şi care se cuantifică în sufletele corupte, ucise, distruse, re-educate, etc, pe lângă victimele care au pătimit şi fizic în mod direct, sunt mult mai multe decât pot apărea în statistici sau la prima vedere. Practic roadele fundamentale ale războiului Forţelor Antichristice împotriva lui Christos şi a Bisericii Sale constau în descreştinarea tot mai accentuată a lumii în general, fenomen care nu poate fi pus doar pe slăbiciunea creştinilor. Trebuie luat în calcul foarte serios factorul războiului de descreştinare a lumii pe care de câteva secole încoace Forţele Antichristice şi Antiecleziale îl duc sistematic. Această descreştinare şi secularizare nu este întâmplătoare şi nu poate fi pusă, cum am spus, doar pe slăbiciunea creştinilor.
Acuma despre cauzele si actorii ecestei agreiusni este MULT de discutat. Tu vezi cauzele din pozitia VICTIMEI, si intelegi sper ca tocmai din cauza acestei pozitionari poti sa le vezi distorsionat.
Într-adevăr este mult de discutat pentru că formele pe care le îmbracă această luptă infernală sunt atât de multe încât abia le poţi inventaria. Iar cauzele s-ar putea să le văd distorsionat, şi nu doar datorită poziţionării ci şi datorită lipsei de informaţii, de ştiinţă, însă datorită luminării creştinismului am posibilitatea unei priviri cât de cât obiective. Pe de altă parte există foarte multe lucruri care sunt ocultate cu bună ştiinţă de cei interesaţi, cum ar fi documente, întâlniri, dialoguri, fapte secrete, însă avantajul pe care îl oferă creştinismul este acela că
"joace unul şi pe patru, totuşi tu ghici-ve-i chipu-i", adică avantajul de a vedea dincolo de aparenţele pe care le prezintă păpuşarii.
Doua exemple: una din cauzele marginalizarii postrevolutionare a bisericii in Romania este chiar Biserica!. Pe de o parte ptr ca se afla intr-o tara NON crestina.
Nu contest şi nu cred că este cineva să conteste partea de vinovăţie, dar nu aş spune a întregii Biserici, ci doar a unor efective ale Bisericii, fie că vorbim despre efective cu răspundere mai mare sau mai mică. Dar nu se poate arunca un blam asupra întregii Biserici. Evident că responsabilitatea este direct proporţională cu poziţia. Însă asta totuşi nu explică decât într-o foarte mică măsură marginalizarea şi discriminarea, care sunt componente clare ale războiului antieclezial şi care nu este doar împotriva Bisericii Ortodoxe ci şi împotriva Bisericii Catolice, la care este supusă de instituţiile sau afacerile din mass-media. Practic este o componentă fundamentală pentru spălarea pe creiere a oamenilor şi a naţiunilor şi pentru manipularea lor, lucruri pe care deasemenea am văzut că nu le iei în calcul şi pe care le treci cu vederea; să fie cumva pentru că goimii nu sunt dintre aleşi? şi prin urmare ei nu merită un tratament preferenţial? Unii nu cred nici în ziua de azi că va veni o judecată şi culmea că Christos va fi acela care va face judecata, spre surprinderea multora!!
Prin urmare nu prea avem cum să vedem promovată prin mass-media tradiţia sănătoasă creştină, dar trebuie să suportăm agresiunea sistematică a ştirilor de la ora 5, aşa ca să ajungem toţi la părerea că suntem un neam de criminali şi de beţivi şi de curve. Sfinţenia, verticalitatea, dreptatea, lumina creştină care a mai luminat prin nişte oameni în acest neam şi în alte neamuri nu trebuie arătate; ele trebuie sabotate, ocultate, ascunse.
Romanii nu sunt crestini, si nici macar credinciosi. Cred, adica, dar nu in Dumnezeu ci in credinta. Nu stiu daca mai trebuie sa-ti dau argumente pentru asta; sunt multi care o constata si care furnizeaza ei argumente. Crstinismul nostru este cu totul embrionar- e suficient sa umbli de Craciun prin sate si sa vezi ce carnaval barbar e acolo (si e generalizat). Dupa 1989, intr-adevar biserica a fost marginalizata. Pe de o parte este curentul mondial al materialismului capitalist (care a luat locul celui dialectic) caruia insa chiar biserica i-a cazut victima de buna voie si pe de alta parte este fosilizarea celei mai mari parti a bisericii, fosilizarea in ritualism. Exista, desigur un mic nr de crestini, VII ,FOARTE mic, disparati si neorganizati. Dar cu o floare nu se face.... In aceste conditii, biserica, ce a mai ramas viu din ea, (putin, adica) nu putea fi DECAT marginalizata. Crestinismul REAL ee un epifenomen, la noi, un accident.
Aici, deşi nu tăgăduiesc responsabilitatea unora din Biserică pentru ceea ce se întâmplă, văd că din nou ocultezi, şi cred că tot cu bună ştiinţă, condiţiile din ultimii câţiva zeci de ani şi care au avut o mare influenţă nu doar în descreştinare ci şi în secularizarea şi demonizarea societăţii în care trăim, şi acest lucru nu este valabil doar pentru România, deşi într-adevăr condiţiile de sistem totalitar pe care le-au suportat unele ţări le-au afectat mai profund decât pe acelea care au beneficiat de o oarecare libertate. Însă concluziile pe care azi le tragi se referă la o lume care a fost îndoctrinată, manipulată, spălată pe creier (şi prin învăţământ, şi prin mass-media, şi inclusiv prin lipsa de discernământ a oamenilor care au fost privaţi şi lipsiţi de lumina lui Christos), secularizată, etc. Adică nu se poate nega impactul fundamental pe care l-a avut teroarea comunistă, sistemul concentraţionar şi de re-educare, lagărele de muncă şi de exterminare care au funcţionat şi pe terioriul României nu doar în Rusia, şi în general tot acest Sistem al Fricii pe care l-au implementat Forţele Antichristice internaţionaliste, şi frica, care odată inoculată prin tot felul de metode şi de instrumente, ajunge o parte din fiinţă şi influenţează tot comportamentul şi gândirea. Şi din această cauză, pe care o treci în chip vinovat cu vederea (şi mai grav ar fi dacă ai trece în mod direct la inocentarea antichriştilor) se poate explica o anumită pasivitate a Bisericii şi a creştinilor, tocmai din cauza acestei frici îngrozitoare care a pătruns în sufletele oamenilor şi a neîncrederii sistematice pe care a cultivat-o totalitarismul ilegitim şi criminal comunist.
În sfârşit marionetele de la Bucureşti au găsit că regimul comunist a fost ilegitim şi criminal,
dar nu au găsit pe ilegitimi şi pe criminali. Ilegitimii şi criminalii nu trebuie condamnaţi, mai ales că mulţi dintre ei fac parte dintre "aleşi"; oricum într-adevăr este greu de plasat responsabilitatea mai ales având în vedere că nici occidentalii cu consilierii lor evrei nu sunt străini de repartizarea României lagărului totalitar comunist.
Apropo, pe ăştia, care au schingiuit atâtea conştiinţe curate, care au distrus atâtea destine, care au luptat atât de mult împotriva lui Isus Christos şi pentru secularizarea şi ateizarea societăţii nu am văzut să îi numeşti aleşi ai Satanei, în schimb ţi-ai permis să vorbeşti aşa despre cei din Biserică. La judecată, care va veni, nimeni să nu pretindă mai mult decât a dat!!
Acolo omul ia in discutie socialismul, („evreiesc”) care zice el, este, in prezent, o catastrofa ptr popoare. Intr-adevar, daca privim popoarele estice si sud-estice, este o catastrofa. DAR SOCIALISTE SUNT SI DEMOCRATIILE NORDICE (PROTESTANTE). Cum se face ca acelasi socialism infam merge intr-o parte si nu merge in alta? Este socialismul infam sau popoarele care-l aplica (nu religiile, ci popoarele, caci Finlanda este ortodoxa)?. Nu este oare vizibil ca nu socialismul evreiesc este cauza nenorocirilor popoarelor, ci popoarele insele? la fel despre multe altele luate in discutie acolo, nu am timp acum, poate altadata.
Asta este tentativă de manipulare de cea mai joasă speţă. Nici nu mă mir că te-ai coborât până aici!! În primul rând că este o diferenţă colosală între socialism şi economia de piaţă socială sau cu tente sociale care se practică pe la nordici. Vorbim despre două lucruri care de fapt sunt antagonice. Deci nu se pune semnul egal cu totalitarismul criminal comunist!! În al doilea rând, a fost demonstrat ştiinţific economic de către Ludwig von Mises (economist din Şcoala "Austriacă") de la începuturile anilor '20 că, din punct de vedere economic, şi nu doar pentru că este un sistem totalitar împotriva libertăţii umane,
socialismul, în condiţiile actuale ale fiinţei umane, este falimentar din principiu!!
Apropo, chiar implementarea comunismului la nivel mondial s-a făcut împotriva oricăror raţiuni economice, bineştiind că Marx considera comunismul ca succesor al capitalismului! Prin urmare având în vedere condiţiile economice din Rusia şi România spre exemplu, socialismul nu avea ce să caute acolo, chiar după doctrina marxistă, decât băgat cu forţa prin revoluţie. Şi este un fapt dovedit practic de istorie că socialismul nu a însemnat pentru români decât o nenorocire din punct de vedere economic, mai ales ţinând cont şi de ceea ce s-a întâmplat după '90. Practic socialismul totalitar a distrus această ţară şi acest popor. Iar cei care au venit după '90 nu au făcut decât să continue distrugerea României din toate punctele de vedere şi aservirea ei intereselor mondialiste ale "aleşilor" (a se citi iudeo-masoneria).
Fie: revolutia rusa a fost, sa zicem, initiata de evrei (ramane sa fie probat), dar, Germania a finantat-o.
Aşa ştii tu că
doar anumite forţe din Germania ar fi finanţat revoluţia bolşevică? Ei bine au mai existat şi unii de peste Atlantic care au finanţat revoluţia bolşevică. Spre exemplu Lev Davidovici Bronştein (evreu khazar, aşa zisul Troţki) era în relaţii (mi se pare ginere) cu bancherul "ruso-american" (citeşte evreu) Jacob Schiff, bancher care avea relaţii spre exemplu cu inşi ca Rockefelerii. Asta ca să îţi dau doar un reper. Deşi se pot găsi mai multe la cercetări.
de ce nu va intrebati, voi ortodocsii, daca nu cumva sunteti intr-o fundatura? (Nu o afirm, v-o sugerez doar, ca obiect de studiu).
Păi aici în primul rând ar trebui să răspundă cei care poartă sabia. Dar mă îndoiesc că o vor face până la judecata lui Dumnezeu.