Ciudată abordare! Cum v-ar suna asta?: Dacă aţi fi dispus să renunţaţi la BO întrucât BO huleşte Sf. Treime prin închinarea acordată falşilor mijlocitori (icoane, moaşte, sfinţi), aş face un studiu cu dvs. Desigur nu v-ar fi pe plac. O opinie (ulterior corectată) cu privire la Duhul Sfânt a unor pionieri adventişti, nu a însemnat şi mai ales nu înseamnă hulă la adresa Sfintei Treimi. Personalităţi ale ortodoxiei nu au făcut greşeli, nu au avut opinii eronate? Unele n-au fost corectate niciodată...Daca ati fi dispusi sa renuntati la secta adventista intrucat pionerii acestei secte au hulit Sf Treime,deci nici macar n-au fost crestini,as face un studiu impreuna cu dv dar vad ca dv sunteti mai degraba hotarati sa lansati "teoria conspiratiei" decat la renuntati la acesta secta.
Ereticule advent, eşti într-o totală eroare şi minciună. Încetează să îţi mai expui falsităţile, că oricum astea nu pot acoperi aberaţiile pe care această sectă încă dintru început le-a învăţat. Adventismul, prin toată parodia cu 1844 etc, antitrinitarismul, etc, este întemeiat pe minciună, pe erezie; prin urmare o să dăinuiască până când istoria va hotărî aruncarea lui la groapa de gunoi a istoriei acolo unde îi şi este locul.Dacă aţi fi dispus să renunţaţi la BO întrucât BO huleşte Sf. Treime prin închinarea acordată falşilor mijlocitori (icoane, moaşte, sfinţi), aş face un studiu cu dvs.
Hai sa-i lasam pe cititori sa constate daca s-a hulit Treimea sau nu.Ciudată abordare! Cum v-ar suna asta?: Dacă aţi fi dispus să renunţaţi la BO întrucât BO huleşte Sf. Treime prin închinarea acordată falşilor mijlocitori (icoane, moaşte, sfinţi), aş face un studiu cu dvs. Desigur nu v-ar fi pe plac. O opinie (ulterior corectată) cu privire la Duhul Sfânt a unor pionieri adventişti, nu a însemnat şi mai ales nu înseamnă hulă la adresa Sfintei Treimi. Personalităţi ale ortodoxiei nu au făcut greşeli, nu au avut opinii eronate? Unele n-au fost corectate niciodată...Daca ati fi dispusi sa renuntati la secta adventista intrucat pionerii acestei secte au hulit Sf Treime,deci nici macar n-au fost crestini,as face un studiu impreuna cu dv dar vad ca dv sunteti mai degraba hotarati sa lansati "teoria conspiratiei" decat la renuntati la acesta secta.
Şi cum îi veţi determina la aceasta? Preluînd citate coafate şi aplicându-le cu clei peste topicul acesta cu nume de truism infantil? Haideţi să nu le jignim inteligenţa cititorilor noştri! Dacă aveţi ceva de spus spuneţi-o prin cuvintele proprii.Hai sa-i lasam pe cititori sa constate daca s-a hulit Treimea sau nu.
Prefer totusi sa preiau citate coafate decat sa folosesc cuvintele mele proprii.Eu cred ca cel mai bine se prezinta adventistii singuri,mult ma bine decat i-as prezenta eu.La fel cred si despre ortodocsi,ca cel mai bine regasim acesta invatatura in cartile si vietile sfintilor si nu in vorbele noastre de pe forum.Şi cum îi veţi determina la aceasta? Preluînd citate coafate şi aplicându-le cu clei peste topicul acesta cu nume de truism infantil? Haideţi să nu le jignim inteligenţa cititorilor noştri! Dacă aveţi ceva de spus spuneţi-o prin cuvintele proprii.Hai sa-i lasam pe cititori sa constate daca s-a hulit Treimea sau nu.
Ia să vedem cât de "coafate" sunt citatele date de daniel tuduran. Unul dintre elePreluînd citate coafate
poate fi văzut cât este de coafat în comparaţie cu originalulÎn ceea ce priveste trinitatea, am concluzionat ca era o imposibilitate pentru mine sa cred ca Domnul Isus Hristos, Fiul Tatalui, era de asemenea Atotputernicul Dumnezeu, Tatal, una si aceeasi fiinta. I-am spus tatalui meu: ‚Daca ma poti convinge ca noi suntem una în acest sens, ca tu esti tatal meu, iar eu sunt fiul tau; si de asemenea ca eu sunt tatal tau, iar tu fiul meu, atunci voi putea crede în trinitate.
de la pagina http://www.earlysda.com/bates/joseph-ba ... ml#CHAPTER XVIIRespecting the trinity, I concluded that it was an impossibility for me to believe that the Lord Jesus Christ, the Son of the Father, was also the Almighty God, the Father, one and the same being. I said to my father, "If you can convince me that we are one in this sense, that you are my father, and I your son; and also that I am your father, and you my son, then I can believe in the trinity.
Dacă aşa preferaţi să vă autodefiniţi, eu numai am ce comenta...Prefer totusi sa preiau citate coafate decat sa folosesc cuvintele mele proprii.
Pentru a fi credibil, insist să vă extrageţi "auto-prezentarea adventiştilor" de pe saiturile lor oficiale, nu de pe cele ale detractorilor lor. Dar e alegerea dvs. la urma urmei, insă să nu vă aşteptaţi la credibilitate.Eu cred ca cel mai bine se prezinta adventistii singuri,mult ma bine decat i-as prezenta eu.La fel cred si despre ortodocsi,ca cel mai bine regasim acesta invatatura in cartile si vietile sfintilor si nu in vorbele noastre de pe forum.
Ma mir ca dv nu ne citati din liderii dv spirituali,din contra vad ca va displace daca le citim "opera".
Domnule laodiceean, acceptaţi dogma Sfintei Treimi, conform Biliei (cum şi noi o avem), ori ba ? Eu consider că aceasta e prioritară. Şi dacă doriţi să o studiem biblic, sunteţi gata să daţi câştig de cauză adevărului chiar dacă va fi în detrimentul prieteniei omeneşti? Accept să fiţi sprijinit de întreg np.-ul. Mie nu-mi plac micile înţepături de pe forum. Dar să fiţi foarte responsabil, pentru că unul din noi va trebui, pas cu pas, să accepte adevărul acolo unde Bilia va dovedi eronată afirmaţia doctrinară a unei confesiuni ( nu-i zic încă" Biserici", deoarece încă avem păreri diferite, care e Biserica şi care nu). Eu cred că o singură greşală doctrinară va dovedi care este minciunobiserica. Aştept răspunsul, oricare ar fi. Ocolirea răspunsului, vă va face de ocolit, cel puţin pentru mine.În această privinţă aveţi curajul să faceţi un studiu serios şi critic aşa cum ne sfătuiaţi pe noi, ori e mai facil să preluaţi fără discernământ gunoaie gata mestecate de pe saitul acela ?Eu cred ca inainte de a discuta teoria Sanctuarului mai bine ar fi sa vedem credinta celor care au lansat acesta ipoteza.
Ma mira faptul ca voi treceti atat de usor peste doctrina Treimii,chiar nu stiti voi ca cei care nu cred in Sf Treime sn sunt crestini?
Si ce este mai rau ca acesti lideri au hulit Sf Treime la fel ca iudeii si musulmanii?
Domnule Dimitrie, imi permit sa raspund la intrebarea adresata fratelui meu laodiceean. Credinta in Sfanta Treime face parte din doctrina bisericii adventiste ! Biblia vorbeste foarte clar despre asta... Ma mir cum au ajuns domnii Aletheia si Daniel tuduran la concluzii gresite, cum ca noi n-am crede in Trinitate.Domnule laodiceean, acceptaţi dogma Sfintei Treimi, conform Biliei (cum şi noi o avem), ori ba ?
Va admir demnitatea si respectul cu care va adresati ! Chiar ne bucuram ca exista dorinta de a studia aceasta doctrina pe baza Scripturii si "să dam câştig de cauză adevărului".Domnule laodiceean, acceptaţi dogma Sfintei Treimi, conform Biliei (cum şi noi o avem), ori ba ? Eu consider că aceasta e prioritară. Şi dacă doriţi să o studiem biblic, sunteţi gata să daţi câştig de cauză adevărului chiar dacă va fi în detrimentul prieteniei omeneşti? Accept să fiţi sprijinit de întreg np.-ul. Mie nu-mi plac micile înţepături de pe forum. Dar să fiţi foarte responsabil, pentru că unul din noi va trebui, pas cu pas, să accepte adevărul acolo unde Bilia va dovedi eronată afirmaţia doctrinară a unei confesiuni ( nu-i zic încă" Biserici", deoarece încă avem păreri diferite, care e Biserica şi care nu). Eu cred că o singură greşală doctrinară va dovedi care este minciunobiserica. Aştept răspunsul, oricare ar fi. Ocolirea răspunsului, vă va face de ocolit, cel puţin pentru mine.
Până acum, nici unul dintre eterodocşii cu care am discutat nu au putut sta împotriva adevărului, dar au iubit mai mult lumea decât pe Dumnezeu.
Mi se pare corect ceea ce spuneti ! Presim ca discutia nu va dura mult...Dar să fiţi foarte responsabil, pentru că unul din noi va trebui, pas cu pas, să accepte adevărul acolo unde Bilia va dovedi eronată afirmaţia doctrinară a unei confesiuni
Cum doriti dvs... Puteti lansa o intrebare, pentru inceputSunt convins. Dar aştept să vi se alăture şi laodiceeanul sau şi alţii, ca să fie mai frumos...
Razvan,tu glumesti?Domnule Dimitrie, imi permit sa raspund la intrebarea adresata fratelui meu laodiceean. Credinta in Sfanta Treime face parte din doctrina bisericii adventiste ! Biblia vorbeste foarte clar despre asta... Ma mir cum au ajuns domnii Aletheia si Daniel tuduran la concluzii gresite, cum ca noi n-am crede in Trinitate.
Doctrina adventista despre Dumnezeire este foarte asemanatoare celei ortodoxe. Puteti vedea aici (din sursa adventista autentica - Doctrinele adventiste):acceptaţi dogma Sfintei Treimi, conform Biliei (cum şi noi o avem), ori ba ?
Dar totodata sa comparam aceste invataturi cu cele ale alora care au pus baza adventismului,nu de alta dar sa vedem cat de consecventi sunt adventistii.Eu am prezentat mai sus din invataturile acestora si voi continua caci vad ca adventistii se feresca sa ne citeze din "sfintii" lor.Doctrina adventista despre Dumnezeire este foarte asemanatoare celei ortodoxe. Puteti vedea aici (din sursa adventista autentica - Doctrinele adventiste):acceptaţi dogma Sfintei Treimi, conform Biliei (cum şi noi o avem), ori ba ?
http://www.adventist.ro/index/convinger ... z1A0f5MPtY (despre Dumnezeire)
http://www.adventist.ro/index/convinger ... z1A0fuDMIj (despre Dumneze Tatal)
http://www.adventist.ro/index/convinger ... z1A0g2RBFo (despre Dumnezeu Fiul)
http://www.adventist.ro/index/convinger ... sfant.html (despre Dumnezeu Duhul Sfant)
Gandind in felul dvs., am putea desfiinta crestinismul in totalitate. Apostolul Pavel (un "lider care a pus bazele crestinismului"), a avut o perioada cand L-a hulit chiar pe Domnul Iisus Hristos.Mai inatai ar trebui sa te miri de faptul ca absolut toti liderii care au pus bazele adventismului au fost impotriva Sf Treimi,au hulit pe Dumnezeu crestinilor.
Oare putem trece chiar asa usor peste invatatura liderilor vostrii?
Înapoi la “Adventiştii şi "Martorii lui Iehova"”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori