Pseudo-monahismul este, in opinia mea, atunci cand vrei sa transformi biserica de mir in manastire. Si aici ma refer in transformarea credinciosilor simpli, mireni, in urmatori intocmai ai canoanelor monahale.
Am mai întâlnit această expresie şi aşi vrea să adaug şi eu ceva la polul opus, fără să vă contrazic, dar consider legat de subiect şi împărtăşanie. Nu fac referire la dvs.
Eu nu am întâlnit aşa ceva până acum, transformi biserica de mir in manastire. Am întâlnit multe mănăstiri transformate în biserici de mir. Ar fi raiul pe pământ dacă ar fi bisericile de mir transformate în mănăstiri.
Din nefericire mă izbesc tot din ce în ce mai mult de relativismul religios, atât la parohii, cât şi la unele mănăstiri, mai puţin ce-i drept.
Ce înseamnă relativismul religios? Ignorarea cu bună ştiinţă, în mare parte, aproape în totalitate, a canoanelor, hotărârilor sinoadelor ecumenice ale sfinţilor ,a învăţăturilor sfinţilor, în chestiuni de moralitate, şi nu se opreşte doar aici. Are la bază, un duh de împotrivire, de dispreţuire, de defăimare, atât faţă de monahi cât şi faţă de sfinţi, care în mare parte tot monahi au fost.
Aşi putea chiar spune, un duh de hulire. Ce sfinţi dle, au avut femeie şi copii? Să-şi facă canoane lor, n-au decât să şi le ţină, etc.
Am avut surpriza să văd şi nu o dată, o insuportabilitate şi isterie chiar la unii mireni şi chiar preoţi faţă de monahi.
Dar, să ne amintim, canoanele în mare parte au fost făcute pt mireni. Toate incesturile şi curviile opritoare pe mulţi ani de la împărtăşire au fost rânduite de Biserică prin sfinţi şi întărite prin sinoade pt mireni.
De ce trebuie să condamnăm acum acestea? Căci şi aşa nu se mai respectă ca în vechime. De ce trebuie să le percepem ca pe un pseudo-monahism.
La spovedanie am întâlnit sumedenie de cazuri de persoane care aveau la activ curvii, preacurvii, avorturi, perversiuni sexuale, incesturi, vicioşi de tot felul, care au abandonat total sau aproape total rugăciunea, postul, abstinenţa în zile de post, milostenia etc. Dar dezlegaţi ca pe bandă rulantă şi împărtăşiţi, cu toate aceste păcate la activ şi fără măcar să se pună problema renunţării la ele.
Chiar dacă 1-2-3 ori pe an după cum este "sfântul obicei". Deci nici un păcat d-le, opritor de impărtăşire, vă daţi seama ce sporiţi am ajuns noi care condamnăm monahismul ăsta?
Un singul lucru comun aveau toţi aceştia care au mai luat şi calea mănăstirii, nu de dragul de a veni, aveau boli, demonizări şi probleme, multe feluri de probleme şi necazuri.
Din nefericire, târziu ajung cei mai mulţi, prea târziu.
Consider de mare ajutor şi folos , împărtăşirea cu sf Taine, dacă se poate la fiecare sfântă liturghie şi într-un cuvânt, este viaţă, adevărată viaţă, dar aceasta să se facă in conştiinţă curată şi conştient de darul primit şi cu pregătire necesară. Pt că altfel nu foloseşte şi pe deasupra ne şi osândeşte. Să nu păţim ceea ce au păţit călugării de la sf Serghie, care povesteşte sf Nil izvorâtorul de mir, că atunci va fi vai de noi!
Mai există o părere falsă, anume, că monahii ar avea mai mare necesitate decât mirenii de aceste sf Taine. Sf Ioan gură de Aur, contrazice acestă părere şi spune că cei din lume au mai mare nevoie decât monahii, find în mijlocul atâtor ispite şi încercări, pe când monahii sunt mai feriţi. La fel şi cu pregătirea pt sf taine, este aceeaşi, nu monahii trebuie să facă mai mult şi mirenii sunt scutiţi. Văd că acum, s-a aciuat obiceiul prin biserici, ca să se aducă doar copiii la împărtăşanie şi cei bătrâni se comportă ca şi cum nu ar avea nevoie aşa des. Este bine că vin copiii, nimic de zis, deşi după părerea mea, mai mare nevoie au cei bătrâni care au păcatele şi ispitele de rutină, zilnice, mărunte, care trebuie spălate şi iertate, tocmai prin această împărtăşire, căci copiii oricum nu au păcate, fiind şi botezaţi de mici, pot să se împărtăşească şi mai rar. De multe ori unii se împotrivesc şi este riscant şi pt slujitori pt profanarea sf Taine.
Cu mult respect.