Doresc să aduc în atenţia dvs câteva din aspectele ce vizează opera marelui liturgist rus Alexander Schmemann. Mărturisesc că am citit lucrarea sa, Euharistia - Taina Împărăţiei, şi am rămas neplacut surprins văzând cât de mult ne-am depărtat, în percepţia autorului, de duhul Bisericii Primare. Nu pot să nu remarc calitatea teologică şi profunzimea cugetări acestui mare părinte, însă acum cred că mă aflu într-o confuzie (nu stiu ce să cred).
1. Însuşi autorul cărţii, în prefaţă (p.13), scrie:
Cartea acesta nu este un manual de teologie liturgică şi nici o cercetare ştiinţifică...; nu pretind că ea este nici deplină şi nici sistematică. Ea este un şir de reflecţii despre Euharistie. Aceste reflecţii nu decurg totuşi dintr o „problematică ştiinţifică”, ci din experienţa mea...
Nu trebuie să uităm niciodată despre caracterul acestei cărţi şi despre faptul că Al. Schmemann a fost un slab cunoscător al istoriei cultului şi a manuscriselor.
2. Schmemann nu precizează ce înţelege el prin "Biserică primară". Dacă e să revenim la "Biserica primară", atunci trebuie să ignorăm 99% din textele noastre liturgice, inclusiv cele ale Liturghiilor Sf. Vasile şi Sf. Ioan, precum şi dezvoltarea
absolut firească prin care a trecut cultului Bisericii în epoca Sinoadelor Ecumenice. Deci ideea de "Biserică primară" poate fi chiar foarte periculoasă în acest context!
________________
Mutarea ACCENTULUI SF. LITURGHII de pe EUHARISTIE (cum credeau primii crestini) in RUGACIUNE (actual) sub influenţa scolasticii apusene
1. Fals. Mutarea s-a făcut de pe împărtăşirea euharistică, pe o "împărtăşire" virtuală din roadele Jertfei euharistice. Din păcate, nici astăzi nu se pune un accent serios pe rugăciune, mai ales că cele mai multe nici nu sunt auzite.
2. Este o greşeală să aruncăm toate pietrele în "scolastica apuseană". Mutarea de accente pe care am precizat-o eu a avut loc încă pe când scolastica nici nu apăruse.
________________
Deformarea întelesului Sf. Liturghii de-a lungul veacurilor. În special menţionez neglijarea ADUNĂRII, esenţială în slujirea Liturghiei din Biserica Primară. Conform autorului, Adunarea era înteleasă drept condiţia principală pentru a slujii, întrucât ea exprimă adunarea Trupului mistic a lui Hristos ce se realiza pe Sine ca Biserica lui Hristos, prin Euharistie. De aici sinaxa Adunare - Euharistie - Biserică.
ADUNAREA nu este neglijată, doar că ea nu mai este privită euharistic, ci doar social (numeric). Unirea tuturor în Hristos se face real doar prin împărtăşirea din acelaşi Potir, atunci când prin venele noastre curge Acelaşi Sânge al lui Hristos.
____________________
Individualizarea liturgică, de asemenea în opinia autorului o problemă gravă. Euharistia s-a transformat într-un act individual(m-am unit mistic cu Hristos), înainte de a fi văzută ecclesiologc (în primul rând) şi eshatologic.
Aici Schmemann are perfectă dreptate. Împărtăşirea cu Hristos nu trebuie privită ca un act pur personal, aşa cum e văzută astăzi, ca ca Taine care ne uneşte ca Adunare (etimologic - Biserică).
______________________
Aşa zisa metodă "simbolism de preînchipuire", formă de explicare a Sf. Liturghii pe care Pr. Alexander o respinge în totalitate.
Această abordare nu este întru totul corectă, mai ales că "simbolul" în Ortodoxie nu înseamnă "preînchipuire". O spune chiar Schmemann în altă parte.
Totuşi, exagerarea interpretărilor simbolice, aşa cum o face Sf. Simeon al Thesalonicului şi eu o consider greşită şi chiar periculoasă.