"si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri."Cum iertam pe cei care ne-au facut rau in trecut?
Iarta-ma , dar te-a prins ideea lui esenin, de pe celalalt thread, cu lepadarea de lume. adica nu vorbim de iubirea lui Dumnezeu ci vorbim de iubirea omului pentru semeni spuneti voi, iar eu as fi o inapoiata.„Nora„, problema e nu cum ne iartă Dumnezeu greșelile ci cum iertăm noi.
Mă interesează și pe mine aceasta pentru că de exemplu poți ierta pasiv (neinteresându-te cel care ți-a greșit) sau activ (suferind ptr. cel care ți-a greșit, rugându-te ptr. el)
„nora”, dacă omul greșește Lui Dumnezeu, omul se pedepsește singur, se îndepărtează singur de har, de lumină, Dumezeu rămânând neschimbat în bunătate, în milă; nu prea e cazul de iertare în cazul Lui Dumnezeu, o numim noi așa pentru a ne putea exprima mai bine ideile, ptr. a înțelege lucrurile duhovnicești .pai nu e suficient sa privim cum ne iarta Dumnezeu pe noi, ca sa invatam?
Cred ca are dreptate Nora. Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta? Doar ca este greu.„Nora„, problema e nu cum ne iartă Dumnezeu greșelile ci cum iertăm noi.
Ordinea procesului este Pasul 1: Dumnezeu ne învață (este un flux continuu) ; Pasul 2: Noi învățăm de la Dumnezeu (este un punct de la care primim învățătura); pentru a ajunge la acel punct trebuie să facem pași mici: de iubire, dreptate, milă, iertare ș.a, însă pași siguri, fără greșeli de aceea problema era cum...Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta?
Incep cu ultimul paragraf al postarii tale. Sa iertam pe cei care fac greseli sau prin acest act incurajam omul sa continue in greseala?„nora”, dacă omul greșește Lui Dumnezeu, omul se pedepsește singur, se îndepărtează singur de har, de lumină, Dumezeu rămânând neschimbat în bunătate, în milă; nu prea e cazul de iertare în cazul Lui Dumnezeu, o numim noi așa pentru a ne putea exprima mai bine ideile, ptr. a înțelege lucrurile duhovnicești .pai nu e suficient sa privim cum ne iarta Dumnezeu pe noi, ca sa invatam?
În cazul omului care greșește față de alt om, cel dintâi nu se pedepsește decât față de Dumnezeu prin aceeași îndepărtare de izvorul bunătăților, față de cel căruia i-a greșit rămânându-i dator, în sensul că a produs o pagubă (nepedepsită) fie spirituală - victima își poate pierde credința, fie materială - pierderi de resurse materiale sau de altă natură. Ei, această datorie cum e bine să o ștergem noi, oamenii celorlalți oameni? Spui că asemenea Lui Dumnezeu, dar dacă paguba este spirituală cu ce fel de credinșă să iert asemenea Lui Dumnezeu (!Dumnezeu nu iartă am spus mai sus, fiind mereu bun, milostiv, fiind mereu iertare), iar dacă este materială nu înseamnă că încurajăm nedreptatea, tâlhăria etc?
„esenin”, este adevărat ce spuneți, dar nu îmi răspunde la întrebările mele...
acel punct este momentul cand te pocaiesti sincer, cand plangi sincer si recunosti toate greselile ce le-ai facut. atunci Dumnezeu isi deschide bratelele si te primeste la Sanul Lui cu nespusa iubire. Pocainta este atunci cand simti cum sufletul sufera o schimbare, cand plange si se bucura in acelasi timp, plange pentru greseli si se bucura ca a inteles orbirea in care s-a aflat. este un fel de coborare la iad si ridicare la cer. Tine mintea in iad si nu deznadajdui spune Sf. Siluan Athonitul. Cand vom ajunge sa traim aceasta, atunci primim milostivirea lui Dumnezeu. si dintr-o data atunci vom sti sa fim milosi, sa iertam si sa fim si iubitori. la inceput stangaci, cu poticneli, insa cum spune Scriptura: pana va prisosi virtutea.Ordinea procesului este Pasul 1: Dumnezeu ne învață (este un flux continuu) ; Pasul 2: Noi învățăm de la Dumnezeu (este un punct de la care primim învățătura); pentru a ajunge la acel punct trebuie să facem pași mici: de iubire, dreptate, milă, iertare ș.a, însă pași siguri, fără greșeli de aceea problema era cum...Daca nu de la Dumnezeu, atunci de la cine sa invatam a ierta?
Cred ca cel mai greu lucru pentru un om obisnuit, este sa invete sa ierte.Cum iertam pe cei care ne-au facut rau in trecut?
Nu lasa deoparte durerea, suferinta, dezamagirile. Nu le lasa. Si stii de ce?„nora”, ai dreptate. Îți mulțumesc pentru răpunsuri. Recunosc că le știam, mai degrabă le citisem și luasem și eu aminte cândva la ele...
Cu toate acestea sunt puțin supărată că acești scriitori sau mai degrabă mărturisitori ai credinței lasă deoparte durerea, suferința, dezamăgirile pe care le întâlnești în drumul împlinirii acestor sfaturi. Îți lasă impresia că totul e roz, tu doar trebuie să iubești pe când de eroismul, de greutatea luptei nu amintesc nimic...
Uite acest răspuns este o soluție la întrebarea cum?...Acestea toate, rabdarea in suferinta, in dureri, aceste nevointe a fost calea pe care au pasit ca sa invete iubirea si implicit iertarea.
Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori