dacă Dumnezeu scoate pe cineva din iad
cred periculoasă ideea că noi ne rugăm pentru cei adormiţi doar pentru a scoate pe cineva din iad.
Pentru ce altceva ne-am mai ruga, decît pentru a scoate suflete din iad ?
Dar, pe de altă parte, pe ce se bazează această credință, cum că Dumnezeu ne lasă în iad doar o vreme, apoi, la momentul potrivit, când se cumulează destule pomeniri pământești, ne scoate din iad ?
Eu nu pot ieși din această dilemă.
Adeseori mergem prin credință iar nu prind vedere după cuvântul Apostolului:
"Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere".(2Cor.5:7) Ar fi câte ceva de spus legat de acest subiect, dar din lipsă de timp ne întărim citind cele experiate de Biserică, precum un moment din viața Sf.Paisie cel Mare - de care sigur vă amintiți, și care face nu puțină limpezime în acest subiect:
Un ascultător al unui bătrîn a murit. Acela, amăgindu-se de zavistnicul diavol, se afla în osînda nesupunerii şi a neascultării şi lucrul cel mai rău a făcut, că a căzut în alt păcat şi nu s-a pocăit, ticălosul. Deci, bătrînul lui ruga de multe ori pe Dumnezeu să-i arate unde a ajuns sufletul leneşului lui ascultător. Drept aceea, i s-a arătat că se muncea în iad cu munci cumplite şi aspre şi, rănindu-se groaznic cu inima, nu înceta a ruga pe Dumnezeu pentru el şi, adăugînd noi postiri pe lîngă postirea sa cea mai dinainte, a postit patruzeci de zile şi atunci a auzit un glas ce zicea: "Acest suflet, pentru care te rogi fierbinte se cade să fie în iad pînă cînd voi veni cu îngerii şi cu trîmbiţele judecăţii şi atunci va lua cuviincioasă plată pentru lucrurile sale".
Bătrînul, auzind această hotărîre, s-a întristat foarte mult şi, pe lîngă cele patruzeci de zile de mai înainte, a adăugat alte patruzeci de zile de postire şi, umilindu-se pe sine mai mult, ruga pe Dumnezeu. Dar iarăşi a auzit de la Dumnezeu: "Rămîne în iad, pînă voi veni pe norii cerului!" Deci, de vreme ce n-a putut să plece dumnezeiasca milostivire să-l ierte - şi aceasta poate a făcut-o Mîntuitorul, ca bătrînul să pună mijlocitor pe dumnezeiescul Paisie şi astfel, ascultîndu-l, să se adeverească pentru făgăduinţa ce i-a dat-o -, a alergat la Paisie în pustia cea mai dinăuntru, ştiind îndrăzneala ce avea către Dumnezeu şi nădăjduind către acela care singur poate să milostivească pe Dumnezeu.
Cuviosul Paisie, cunoscînd prin dumnezeiescul dar venirea bătrînului, a ieşit întru întîmpinarea lui şi după sărutarea lor a zis către el: "O, părinte, pentru ce ai venit la mine prostul şi păcătosul şi te-ai umilit atît de mult?" Dar bătrînul, povestind întîmplarea ucenicului său şi rugile ce le-a făcut la Dumnezeu pentru el şi hotărîrea ce a auzit-o că se va pedepsi în iad pînă la venirea Domnului, i-a zis: "Pentru aceasta am venit să rog pe cuvioşia ta, ca împreună să te doară inima pentru el şi să rogi pe Dumnezeu pentru ticălosul meu ucenic, căci cred că dacă Îl vei ruga, te va asculta. Deci, nu mă lăsa supărat, ci roagă-L, căci altfel nu mă duc de aici".
Acestea zicînd acel bun bătrîn, a înduplecat pe marele Paisie, mai mult cu lacrimile lui decît cu cuvintele, să se roage lui Dumnezeu şi să milostivească îndurările Lui. Deci, a zis Cuviosul Paisie: "O, sfinţite părinte, nu-mi este cu putinţă să mă apuc de lucrul acesta, căci acesta este lucrul tău şi al marii tale minţi, măcar că de astădată nu te ascultă Dumnezeu, pentru pricinile pe care El singur le ştie, căci judecăţile Lui sînt multe şi adînci. Însă, ca să ascult porunca ta, iată, rog pe Dumnezeu împreună cu cuvioşia ta şi orice se va afla plăcut Lui, facă-se. Deci, rămînînd tu în acest loc, roagă pe Dumnezeu, iar eu mă duc să-L rog în pustia cea mai dinăuntru".
Ducîndu-se acolo, a stat la rugăciune şi, înălţîndu-şi mîinile şi mintea la cer, a zis: "Ziditorule al tuturor, caută spre slugile ne-vrednicilor robilor Tăi şi ca un bun liberează din legăturile iadului sufletul ucenicului bătrînului!" Acestea şi cele asemenea acestora rugîndu-se lui Dumnezeu, n-a fost chip să nu fie auzit - după nemincinoasa făgăduinţă ce a luat. Atunci îndată, Hristos, Cel ce este de faţă pretutindeni, dar nevăzut, i s-a arătat lui şi i-a zis: "Robul meu Paisie, ce ceri cu tot sufletul?" El a răspuns: "Doamne, Tu eşti Cel ce cunoşti toate! Tu ştii că cer să miluieşti pe neascultătorul şi păcătosul ucenic al bătrînului, care se munceşte, ticălosul, în iad. Deci mă rog Ţie, ascultă-mă pe mine robul Tău şi izbăveşte-l ca un iertător şi mult milostiv".
Mîntuitorul a zis către dînsul: "Eu am hotărît ca el să rămînă în iad, să se muncească pentru neascultarea şi păcatul lui, pînă cînd voi veni cu îngerii pe norii cerului!" Paisie, alesul Domnului, rugîndu-l, a zis: "Stăpîne al tuturor, dar ce lucru nu se supune poruncii Tale cînd voieşti? Îţi este lesne Ţie, Stăpînul veacurilor şi Făcătorul tuturor celor ce sînt, să faci şi acum acelaşi chip al venirii Tale".
Mîntuitorul, auzind acestea, S-a înălţat la ceruri. Apoi S-a pogorît pe nori cu multă slavă, cu îngeri şi cu arhangheli, cu trîmbiţe, cu cete de drepţi şi cu toate acelea cîte are să se pogoare în ziua cea de apoi a judecăţii şi a aşezat scaune şi divan înfricoşat. Pe urmă a fost chemat şi sufletul ascultătorului ce murise şi, ieşind din iad, a stat înaintea Judecătorului. Acela s-a dat în mîinile lui Paisie, apoi a fost dat bătrînului lui, care, în ceasul acela, se ruga cu multă nevoinţă, precum se învoise mai înainte, ca să se roage amîndoi.
Deci, a auzit glas de sus, zicîndu-i: "Ia sufletul ucenicului tău, prin mîinile slugii mele Paisie, care s-a eliberat din iad, şi nu-l vei mai vedea în munci, ci în odihnă!" Atunci îndată a venit sufletul ucenicului şi a stat înaintea bătrînului şi mărturisea că multe a pătimit în iad din schingiuirile munci pentru neascultare, fiindcă aceasta i s-a făcut pricină să cadă în păcat, şi pentru păcat a încercat muncile cele cumplite ale iadului. Apoi zicea: "Dar prin rugăciunile tale şi ale dumnezeiescului Paisie, iubitorul de oameni, Dumnezeu, S-a milostivit de m-a dezlegat din legăturile iadului, ca să mă duc la locul drepţilor!"
Acestea s-au arătat bătrînului în vremea rugăciunii lui. Apoi, după ce s-a încredinţat de aceasta pe deplin, adică despre mîntuirea ucenicului său, s-a dus îndată la marele Paisie şi l-a găsit mulţumind lui Dumnezeu pentru mîntuirea ucenicului care murise. Deci, i-a spus vedenia ce o văzuse. Apoi Paisie i-a povestit bătrînului de înfricoşata venire a Domnului şi de toate cele ce văzuse, mulţumind amîndoi lui Dumnezeu, Care a făcut nişte lucruri minunate ca acestea. Apoi bătrînul a zis către marele Paisie: "Dumnezeiescule Paisie, îţi mulţumesc foarte mult că prin rugăciunile tale ai mîntuit nu numai pe deznădăjduitul meu ucenic, dar ai mîntuit şi sufletul meu, care suferea cumplit de întristare! Deci, te rog să-mi spui care este fapta ta minunată şi care sînt nevoinţele tale, prin care te-ai învrednicit a lua nişte daruri ca acestea?"
Marele Paisie i-a răspuns: "Iartă-mă, cinstite părinte, la mine smeritul nu se află nici un lucru care să fie vrednic de vreun dar ca acesta. Dar dumnezeiasca pronie, care iconomiseşte nişte lucruri ca acestea la cei ce cer din tot sufletul ajutorul ei, auzind rugăciunile tale, n-a trecut cu vederea multa ta dragoste, ce ai arătat-o către ucenicul tău, căci ai urmat cu lucrul pe Dumnezeu iubitorul de oameni, Care, pentru noi oamenii, cei ce am fost izgoniţi din Rai pentru neascultarea noastră şi ne-am făcut vrăjmaşi ai lui Dumnezeu din amăgirea celui viclean, S-a născut din pururea Fecioara Maria, a crescut ca un copil, a pătimit ca un om şi, cu patima Sa, ne-a eliberat. Apoi, arătînd către noi cu fapta atîta covîrşitoare dragoste, a legiuit şi cu cuvîntul că nu este nici un alt bine mai mare decît dragostea cea curată, pentru care cineva îşi pune viaţa sa pentru prietenul său, precum ţi-ai pus şi tu, părinte, pentru ucenicul tău. De aceea Domnul a ascultat rugămintea ta şi a mîntuit pe ucenicul tău. Eu sînt un păcătos şi nu cunosc în mine nici un bine, pentru aceea sînt nevrednic de darurile lui Dumnezeu. Deci, iartă-mă, o, prea sfinţite suflete şi vino să mulţumim şi să slăvim pe Dumnezeu milostivul şi iubitorul de oameni". Zicînd acestea cu smerită cugetare, a slăvit împreună cu bătrînul pe Dumnezeu dătătorul tuturor darurilor. Apoi, luînd binecuvîntare unul de la altul şi luîndu-şi rămas bun, s-a întors fiecare la locuinţa sa.
Mai găsim câte ceva și prin Sfânta Scriptură, fapt ce ne întărește să continuăm cele ce le-am primit:
-"Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele"(Ieș.20:6, Deut.7:9).
-"39. Iar a doua zi au venit cei care erau cu Iuda, precum a fost rânduit ca să ridice trupurile celor omorâţi şi să le aşeze cu rudeniile în părinteştile morminte.
40. Şi a aflat sub hainele fiecăruia din cei morţi lucruri închinate idolilor Iamniei, de la care îi oprea legea pe Iudei, şi tuturor vădit lucru a fost că pentru atare pricină au căzut aceştia.
41. Şi toţi binecuvântând pe Judecătorul cel drept, pe Domnul, Cel care arată cele ascunse,
42. Şi întorcându-se la rugăciuni, s-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se şteargă. Iar viteazul Iuda a îndemnat mulţimea să se păzească fără de păcat, văzând cu ochii cele ce s-au făcut pentru păcatul celor care mai înainte au căzut.
43. Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor!
44. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi.
45. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.
46. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat." (2Mac.12)
Apropo, dacă vine vreun deștept să ciuntească canonul biblic
(dacă mintea unora e bolnavă și se duce cu gândul la ce iese pe afedron, eu nu alimentez alienarea lor mintală, căci fiind sănătoși în gândire nu ne umblă mintea pe la closete), să-și facă un bine și să verifice cum că la Qumran nu s-a găsit Cartea Estera, în rest, tot ce este în canonul biblic ortodox (inclusiv Carțile
Macabei-lor) au fost găsite și în manuscrisele de la Marea Moartă. Dar are și diavolul fiii lui, care țin cu tot dinadinsul să le fie scoasă partea din pomul vieții și din cetatea sfântă (cf.Apoc.22:19).