Mesaj necititde ellena » 06 Aug 2014, 16:56
Din pacate, sotul meu deja a luat o hotarare.Avea deja pe altcineva cand m-a somat sa merg la el.Im momentul in care, dupa indelungi framantari in privinta tatalui meu, pe care e de inteles ca nu puteam sa il las atat de usor, i-am spus sotului ca iau copilul si merg la el, a amutit.Nu se astepta.Mi-a zis ca e tarziu, ca deja e indragostit de altcineva.O femeie,care la randul ei are un copil.I-am spus ca face o mare greseala, ca trec peste tot si ca macar de dragul copilului, sa se gandeasca bine, sa nu se pripeasca. Nici nu vrea sa auda.A zis ca nu vrea sa stie mai stie de nimic, nici de propria lui mama(care ne-a facut si ea ceva probleme din cauza consumului de alcool).L-am rugat sa mergem la un parinte duhovnic sau la un psiholog.Nu as putea scrie aici ce cuvinte grele mi-a adresat in legatura cu tot ce tine de credinta.Injuraturi pe care in viata mea nu le-am auzit de la el.Mi-a zis ca si asta e unul din motivele pentru care nu ma mai vrea.Ca incercam sa il conving sa tina post(niciodata nu l-am fortat si nici nu am facut am facut o discutie deranjanta in urma refuzului lui repetat de a respecta lucrurile acestea ),ca mergeam la biserica, ca nu ma aranjam la coafor.Ca asta nu e viata.M-a amenintat ca ma omoara si ca ne omoara pe toti.M-a luat de gat de patru ori intr-o zi, cand i-am reprosat ca isi paraseste familia si copilul.In final, a ales divortul.I-am spus pana in ultimul moment ca trec peste tot, ca nu ii voi reprosa nimic niciodata.Ca nu ii dau divortul.Nu il deranjeaza nimic, e impacat cu totul .A zis ca divorteaza el, s-a mutat deja cu amanta lui si cu fata ei.A dus copilul nostru in prezenta lor si i-a spus amantei ca o iubeste de fata cu el...
Scriu toate lucrurile astea, ca sa mai invete si altii, pentru ca inainte sa le traiesc, nici eu nu imi imaginam ca am putea trece prin asa ceva, ca familie.Ca dintr-un tata devotat, sotul meu se va transforma intr-un om atat de nepasator fata de sentimentele propriului copil, preferand langa el, copilul femeii cu care traieste(copiii neavand nici o vina pentru situatia asta).Stiu ca si eu am gresit, dar am crezut ca dragostea lui fata de noi si fata de familia noastra, ne va tine uniti.Dar iata ,ca in absenta credintei, nimic nu e posibil.Nici macar dragostea unui parinte fata de propriul copil.
„Domnul il iubeste mult pe pacatosul care se pocaieste si il strange cu drag la pieptul Sau: „Unde ai fost copilul Meu? De multa vreme te astept!” (Sfantul Siluan)