Mesaj necititde elena -petra » 15 Mai 2008, 21:03
PR. DUMITRU STANILOAE
,,Monahii apuca pe un drum,crestinii din lume altul.Monahii apuca pe drumul mai sigur,mai radical,mai scurt,Ei stiu ca patimile zac in om si deci omul ar trebui sa dea lupta infranarii cu sine insusi.Dar mai stiu ca vointa omului fiind slabita de aceste patimi,e mai bine sa-i fie usurata lupta cu ele,luindu-le ocazia de a se starni,adica luandu-le materia care le face sa se perinda.De aceea ei aleg iesirea din lume.Prin aceasta reteaza de la inceput orice putinta a patimei de a trece la fapta.
Toata problema pentru ei,de aici inainte,este sa persiste in aceasta retragere,caci pofta lipsita vreme indelungata de materia care s-o satisfaca sau de prelungirea in fapta,se vestejeste....
Crestinii din lume nu pot,desigur,sa practice infranarea radicala,ca monahii,dar pot practica si ei o anumita CUMPATARE, care sporind cu vremea,poate sa ajunga in anumite privinte pana la infranarea monahala.
Ei merg mai incet,dar pot ajunge pana aproape acolo.
Daca le lipsesc ostenelile din propia initiativa,cele de voie,Dumnezeu compenseaza lipsa acelora prin plusul de necazuri ce le aduce asupra lor fara voie.Daca le primesc acestea cu rabdare,pot sa se purifice de patimi,aproape ca si monahii.Daca INFRANAREA este o virtute mai mare a monahilor, RABDAREA este mai mult a mirenilor,desi nu trebuie sa uite nici unii,nici altii cu totul de virtutea celorlalti."