Poate că dintre toate limbile pământului, negreşit limba elină este cea mai privilegiată în ceea ce priveşte “Rugăciunea lui Iisus”. În limba elină ” Rugăciunea lui Iisus” are o rezonanţă deosebită. Este un poem, o poezie rimată, asemănătore unei cântari creştine, unei doine tărăneşti, unui descântec, care vibrează şi se strecoară dulce şi duios în suflet, într-un suflet sfâşiat de doruri. Iat-o :
Pentru credincioşii rugători:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὸν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tòn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul).
Pentru credincioasele rugătoare:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὴν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoû Christé, Hyié toû Theoû, eléēsón me tḕn hamartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa).
O, minune ! O asemenea concentrare fantastică de cuvinte care să rimeze nu ar fi lesne la îndemâna unui pământean!
Negreşit, “Rugăciunea Inimii” în elineşte este un dar dumnezeiesc, căci , omeneşte vorbind, ar fi fost imposibil pentru un muritor să găsească atâtea cuvinte care să rimeze într-o propoziţie de numai 10 cuvinte.
Astfel, rimează cuvintele : Κύριε (Kýrie) cu Υἱέ (Hyié). De asemenea, Ἰησοῦ (Iēsoû) cu τοῦ (toû) şi Θεοῦ (Theoû), precum şi ἐλέησόν (eléēsón) cu τὸν (tòn) şi cu ἁμαρτωλόν (hamartōlón).
După tradiţie, cel care, inspirat în mod supranatural, a actualizat ” Rugăciunea vameşului ” şi a introdus-o a în asceza creştină a fost monahul egiptean Sfântul Pahomie cel Mare (292-346).Totodată, aceasta a folosit pentru prima dată şiragul de mătănii pentru a ajuta mintea în ” Rugăciunea lui Iisus “. Siragul avea 33 de noduri şi s-a numit ”κομποσκοίνι" (komposkoini) sau "kομβοσχοίνι" (komboshoini). Din el a evoluat sofisticatul rozariu catolic. Sfântul Pahomie nu a vorbit decât limba coptă. Aşadar, şi mai uimitor rămâne faptul cum, în limba elina, a căpătat o astfel de rezonanţă .
De ce este nevoie de rimă? Rima este un ajutor firesc pentru psalmi şi rugăciune Stihul parcă se lipeşte atunci de suflet şi e de la sine lucrător. El pătrunde firesc în minte şi în inimă şi se spune chiar fără voia noastră. E ca un cântec de leagăn al cărui refren revine permanent. Pentru o rugăciune care se cere neîntreruptă şi de la sine lucrătoare, rima este un dar. "Rugăciunea lui Iisus" este unica în lume, cum unică este versiunea în limba elină.
Ce putem face pentru limba română? Pentru neputinţa minţii noastre, nu putem renunţa la acest ajutor de nepreţuit, la acest dar dumnezeiesc, care este rima. Dar nu este o soluţie fericită să modificăm textul rugăciunilor. Trebuie să-l respectăm ca atare. Dar putem să-l tălmăcim în stihuri, aşa cum, bunăoara, a făcut-o Sfântul Ierarh Dosoftei, atunci când a versificat "Psaltirea".
Notă:
Există două modalităţi de citire a textului elin, respectiv de transliterare în alfabetul latin. Cel adoptat de occidentali, numit şi sistemul lui Erasmus, după numele marelui erudit şi umanist Erasmus din Rotterdam (1467-1563), care l-a propus, şi cel al lui Reuchlin, după numele umanistului Johann Reuchlin (1445-1523). În greaca modernă, precum şi în liturgica ortodoxă se foloseşte sistemul de citire reuchlinian. Eu am folosit totuşi transliterarea erasmică, deoarece este mai cunoscută.
De ce e nevoie de rima ? In Sfanta Scriptura,Psalmii nu aveau rima. Insa in secolul al XVI-lea s-a simtit nevoiat versificarilor in limba latina si ,apoi,in limbile nationale.De ce ? Pentru folcloristul si lingvistul I.C. Chitimia « frumusetea psalmilor invita singura la o poetizare in versuri ». S-a spus ca aceasta tendinta de poetizare s-ar datora unor scriitori inclinati spre reforma, dar este inexact. Primele versificari s-au facut in limba latina.Astfel,J oannes Campensis,l a indemnul episcopului si poetului polon Jan Dantyszek, a transpus psalmii in versuri latine. Sub titlul Psalmorum omnium iuxta hebraica veritatem paraphrastica interpretatio(Cracovia 1539). Succesul a fost enorm.Cartea s-a tiparit in peste 30 de editii. Au urmat nenumarate transpuneri, dar cea mai frumoasa transpunere in versuri latine apartine poetului scotian George Buchanan(1506-1582).
Intre timp, au inceput si continua si astazi versificarile in limbile nationale.Sirul autorilor este foarte mare, dar istoria literaturii retine numai doi mari poeti, care au izbutit sa versifice "Psaltirea" aproape desavarsit : Poetul polonez Jan Kochanowski (Psalterz Dawidow, 1579) si Mitropolitul Dosoftei (Psaltirea in versuri,1673), una dintre cele mai frumoase si originale poetizari ale Psalmilor.Mitropolitul Dosoftei(1624-1693) a folosit un text canonic slavonesc pe care l-a tradus in romaneste si apoi l-a versificat. A avut in paralel si si o versiune greceasca si alta in limba latina. Dupa o munca de 5 ani, a terminat poetizareea celor 150 de psalmi sun denumirea Psaltire a svantului proroc David,pe care o tipareste la Uniew,in Polonia.
Se considera ca unul dintre cei inaltatori si tulburatori psalmi este psalmul 136, Super flumina Babylonis(La raul Babilonului),sintagma a intrat in zestrea de expresii si locutiuni,referindu-se la soarta trista a celor exilati..
1.La raul Babilonului,acolo am sezut si am plans ,cand ne-am adus aminte de Sion.
2.In salcii,in mijlocul lor am atarnat harpele noastre
3.Ca acolo,cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut noua cantare zicand:
Cantati-ne noua din cantarile Sionului !…
4.Cum sa cantam cantare Domnului in pamant strain ?
5.De te voi uita Ierusalime,uitata sa fie dreapta mea !
6.Sa mi se lipeasca limba mea de grumazul meu,de nu-mi voi aduce aminte de tine,de nu voi pune inaite Ierusalimul,ca inceput al bucuriei mele.
(Biblia sau Sfanta Scriptura,Ed. Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti -1982)
Iata poetizarea lui Dosoftei,intr-un alert octosilab popular:
La apa Vavilonului,
Jelind de tara Domnului,
Acolo sezum si plansam,
La voroava ce ne stransam…
Si cu inima amara,
Prin Sion si pentru tara,
Aducandu-ne aminte,
Plangeam cu lacrami herbinte,
Si bucine fercate
Lasam prin salcii aninate,
Ca acolo ne-ntrebara,
Aceia ce ne pradara
Sa le zicem viers de carte
Intre acea streinatate[…]
Ca nu ni se da-ndemana
A cant-n tara streina.
De te-as uita, tara svanta,
Atuncea sa-mi vie smanta
Si direapta mea sa uite
A schimba viers in laute !
Si sa mi sa prinza limba
De gingini,jelindu-mi scarba[…]
Psaltirea in versuri 1673,editie critica si facsimilata de N.A.Ursu cu o prefata de I.P.S.,Justim Moisescu,Iasi,1974;
Crestomatie de literatura romana veche,vol. II,Editura Dacia Cluj-Napoca,1980
Langa Sion,Dosoftei asaza in evocare si tara care nu e decat tara lui.Astfel,psalmul vibreaza pentru el si odata cu el si pamantul romanesc de sub picioarele lui.
Dupa cate se vede,textul se departeaza oarecum original."Dosoftei a fost un inspirat si a avut simtul poeziei si al frumosului particular in sonuriile propriei sale limbi si aceasta i-a dat elavatia de creatie",arata pe buna dreptate I.C. Chitimia.Tot el mai arata ca "Opera lui Dosoftei este una dintre cele mai reusite transpuneri in versuri,prin trairea Psalmilor in spirit personal si in spiritul vietii si istoriei poporului roman,precum si prin folosirea celor mai variate si inventive culori lexicale,de la arhaisme la elemente de limbaj popular viu care dau imagini de o valoare neperisabila...Dosoftei a fost un poet,nu un simplu versificator,lucru vizibil si in repoetizarea romaneasca a psalmilor,cu sentimentele lui si ale neamului sau".
O poetizare foarte reusita am gasit-o in cartea Sa cantam Domnului/Carte de cantari a Oastei Domnului/Editura Oastea Domnului,Sibiu 1994..Iata acelasi psalm pentru comparatie :
Pe malurile raurilor triste,
Pe malurile apelor din Babilon,
Acolo am sezut si am plans cu jale
Cand ne-am adus aminte de tine Sion.
In salciile din tinutu-acela,
Noi,harfele,plangand le-am atarnat,
acolo toti chinuitorii nostri
sa le cantam cantari…ai asteptat.
Asupritorii vrut-su bucurie,
Vrajmasii nosti veselii au vrut,
Cantarile Sionului cerura,
Sa le cantam din ele ne-au cerut.
Cum,Doamne,sa putem canta noi oare
Cantarile Sionului iubit,
a-Domnului cantari neprihanite,
pe un pamant strain si nerodit ?
De te-as uita Ierusalim,sa-si uite
A ei destoinicie dreapta mea,
De cerul gurii limba sa mi se lipeasca
De nu-mi va fi la tine inima.
Autorul foloseste catrenul,iar in cadrul acestuia,numai doua versuri rimeaza incrucisat:Babilon-Sion,atarnat-asteptat,iubit-nedorit,mea-inima.Desigur,e destul de dificil sa realizezi o versificare fara sa alterezi textul si sa fii nevoit sa respecti si rima.Intr-un frumos dodecasilab liric,autorul,cu un vadit har poetic,obtine o frumoasa poetizare,realizand un echilibru intre fondul originalului si inovatia lirica.Altfel spus,intre nealterarea textului si dulceata graiului popular.
Vedem asadar virtutile poetizarii in rima.Stihul parca se lipeste de suflet si e de la sine lucrator.El patrunde firesc in minte si in inima si se spune chiar fara voia noastra.E ca un cantec de leagan,care revine permanent.Rima da textului o neintrerupta mizicalitate.Rima este un ajutor firesc pentru psalmi si rugaciune.Pentru o rugaciune care se cere neintrerupta si de la sine lucratoare,rima este o virtute.Rugaciunea lui Iisus este unica in lume,cum unica este varianta in limba elina.
Ce putem face pentru limba romana ?Nu putem renunta la acest ajutor de nepretuit pentru neputinta mintii noastre care este textul rimat.Nu este o solutie fericita sa modificam textul rugaciunii.Trebuie sa-l respectam ca atare,caci altfel l-am denatura.Dar putem sa-l integram in poeme si aici avem posibilitati nelimitate:
ELEISON ME TON AMARTALON
(Miluieşte-mă pe mine păcatosul)
Doamne,credinţă am avut de neclintit
când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.
Doamne,în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,
căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.
Doamne,pentru Tine m-am lăsat osândit,
pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.
Doamne,cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,
cu Tine am gustat din bice pân-la os
şi oasele zdrobite au fost…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.
Doamne de atâtea ori spre raiul înflorit
Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.
Doamne,atâtea lucruri bune au răsarit
din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit :
miluieşte-mă pe mine cel păcatos…
Gavriil STIHARUL
(va urma)