De ce Fecioara nu se mai închină Elizavetei?
În unele mănăstiri, la Paraclis, în pericopa obişnuită de la Luca Cap. 1 puteţi auzi nişte detalii neobişnuite, dacă nu şocante: "Şi sculîndu-se Maria în zilele acelea...a intrat în casa Zahariei şi s-a închinat Elisavetei". Şochează pentru că nu poate scăpa o probă atît de hotărîtoare împotriva acuzaţiilor protestante de non-biblicitate a cultului de închinare la sfinţi, cât şi prin noutatea ei, prea frumoasă ca să fie adevărată. Şi totuşi, mai bine de două secole a fost adevărată: abia în 1914 Fecioara s-a închinat ultima oară Elisavetei.
Eroare de traducere sau un sens uitat?
În aceiaşi ediţie a Bibliei româneşti de la 1914, citim mai departe: "Şi cînd a auzit Elisavet închinăciunea Mariei, săltat-a pruncul în pîntecele ei...". Cum se poate ca închinăciunea să fie auzită? Ediţia 1988, ca şi toate traducerile străine redau aici "a auzit... salutarea Mariei", la fel cum o fac şi în versetul discutat mai sus. Putea oare trece cu vederea un asemenea detaliu gigantul teologiei noastre româneşti pr. Stăniloae atunci cînd parcurgea a câta oară pasajul din ediţia lui preferată? Cu siguranţă opţiunea vechilor traducători a avut un temei justificat, dincolo de orice aparenţă.
"Proskineo" - termen umbrelă
Termenul grecesc pe care îl traduce românescul "a se închina" în versetul sus-numit este "aspazome". Literal (după Loescher) acesta înseamnă "a întâmpina cu afecţiune sau cu bucurie", "a îmbrăţişa sau a săruta". Ce legătură însă are actul de închinare cu toate astea?
După Schenkl-Brunetti "aspazome" înseamnă şi "a fi devotat sau a venera pe cineva". Şi aici trebuie să ne întoarcem la înţelesul primar al românescului "închinare".
Aproape în toate locurile unde în Sfânta Scriptură stă românescul "închinare" acesta îl traduce pe grecescul "proskinisis".
Aşa în Ieşire 20:5 avem (în traducerea Septuaginta):
Să nu te închini lor (proskinisis), nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos...
Şi în Noul Testament:
Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini (proskinisis) şi Lui singur să-I slujeşti". (Matei 4:10)
"Proskinisis" nu înseamnă numai mişcarea de aplecare a capului şi a corpului (cu sau fără atingerea solului) pe care o înţelegem de obicei prin românescul "închinare" (prostraţie). Nu înseamnă nici numai "adorare", adică sentimentul de supremă afecţiune şi loialitate, aşa cum au preferat traducatorul latin (Vulgata). La origine, "proskinisis" însemna mai ales sărutare afectuoasă, îmbrăţişare în semn de afecţiune, iar după Strong - chiar felul cum îşi întîmpină cîinele stăpînul, gudurîndu-se şi lingîndu-i mîinile. Cu alte cuvinte, o participare a întregului corp la exteriorizarea sentimentului de ataşament, fără precizarea intensităţii sau extensiunii acestuia.
Revenind la "aspazome"
"Proskinisis" acoperă deci o gamă de sentimente şi manifestări ce se pot suprapune în mare parte cu universul lui "aspazome". A-l traduce pe acesta din urmă, însă, cu "închinare" pare mult prea tare pentru că trimite gîndul la ceea ce datorăm lui Dumnezeu şi numai Lui singur. Pe de altă parte, a spune doar "salutare" fără a face precizarea "cu multă afecţiune", sau că este însoţită şi de gesturi, înseamnă a-l lipsi tocmai de nota lui semnificativă.
"Ce înseamnă închinarea aceasta?"
Ediţia din 1988 a păstrat traducerea veche a lui "aspazome" în acelaşi capitol din Evanghelia după Luca, în episodul Buneivestiri:
28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.
29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune (aspazome) poate să fie aceasta?
Într-adevăr, se întreabă nedumerit cititorul român - ce închinare fără închinare mai este şi asta? Răspunsul cred, este chiar aici, doar că de ordin conceptual: Îngerul a exprimat în cuvinte de fapt o atitudine, şi anume acea stare de spirit exaltată căreia îi spunem "cinstire". Iar că cinstea se poate manifesta prin închinare şi că aşa se practica în Orient de cînd lumea şi pămîntul - cu aceasta pare să se spulbere şi nedumerirea noastră. Şi totuşi, de ce "proskinisis" încă ne mai înspăimîntă?
Va urma...