Aveti mai jos un extras din Pidalion 1841 (Canoanele Sfintilor Parinti) cu privire la acest subiect:
Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei
Iar pentru muierile cele ce au rânduri, de s-ar cuveni ele aşa aflându-se să intre în Biserica lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos. Căci socotesc, că nici ele fiind credincioase, şi evlavioase, ar îndrăzni aflându-se aşa, ori a se apropia la masa ce sfântă, ori a se atinge de trupul, şi de sângele lui Hristos. Că nici ceea ce avea curgerea cea de doisprezece ani s-a atins de El spre vindecare, ci de singure poalele Lui. Că a se ruga oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul cum s-ar afla, şi a se ruga să dobândească ajutor, este lucru neprihănit. Iar la sfintele sfinţilor, cel ce nu-i cu totul curat şi cu sufletul, şi cu trupul, se va opri de a se apropia.
nota[Fiindcă unii pun înainte şi zic, că acestea sunt pândiri (observaţii) iudaiceşti, şi că legea darului nu pedepseşte greşalele cele fireşti, răspundem: 1. Că pricina aceasta se înţelege că o ar fi luat sfinţitul părinte din aşezământul Sfinţilor Apostoli, unde se zice, că muierile cele ce sunt întru curgerea sângelui, se socotesc pe sineşi necurate; şi că în zilele curgerii lor, sunt spurcate, şi lipsite de darul Preasfântului Duh. Pentru aceea nici a se ruga voiau, nici carte dumnezeiască a citi, încă nici a asculta. Pentru aceea ca să surpe acest prepus, au zis acolo multe Apostolii, între care şi acestea: „Că de socoteşti o muiere, că în cele şapte zile când te afli întru curgerea sângelui, că eşti spurcată şi lipsită de darul Sfântului Duh, apoi de năprasnă săvârşindu-te, şi lipsită fiind de Sfântul Duh, şi că te vei duce lipsită de nădejdea cea către Dumnezeu”. Şi iarăşi: „Deci tu, o muiere, precum zici, dacă te afli în zilele curgerii sângelui lipsită de Sfântul Duh, de cel necurat te-ai umplut. Că nerugându-te, nici citind, şi nevrând pe necuratul îl vei chema (cartea 6 cap 26 din apostoleştile aşezământuri). Pentru aceasta, depărtează-te de zadarnicile cuvinte, o muiere, şi să fii aducându-ţi aminte totdeauna de Dumnezeu, care te-a zidit pe tine, şi roagă-te lui şi celelalte”; vezi dar că dumnezeieştii Apostoli iartă unor muieri ca acesta numai a se ruga, şi a-şi aduce aminte de Dumnezeu, precum acestea amândouă anume le cuprinde şi canonul acesta, al Sfântului Dionisie. Fără a le ierta însă şi a se împărtăşi, sau a intra în Biserici.]
CANONUL 4 al aceluiasi
Iar celor ce dintre voi li se face scurgere noaptea fără de voie, şi aceştia să urmeze conştiinţei lor, şi pe sineşi, de se îndoieşte pentru aceasta, sau de nu, ei-şi să îşi ia aminte. Ca şi la mâncări: „Cel ce se îndoieşte, zice, de va mânca se osândeşte” (Romani: 14,23). Şi întru acestea fie cu bună conştiinţă, şi bine cutezători, după a sa aducere aminte, tot cel ce se apropie de Dumnezeu. Acestea tu adică cinstind pe noi (că nu-ţi sunt neştiute iubitule) întrebările le-ai adus către noi, de o cugetare pe noi, în ce chip cu adevărat suntem, şi de hotărâre cu sineţi formăluindu-ne. Iar eu, nu ca învăţător, ci ca cu toată simplicitatea fiind cuviincios lucru noi unii cu alţii a vorbi, în obşte gândul meu l-am dat. Pe care mai judecându-l şi tu, preaînţelepte fiule al meu, ceea ce ţi s-ar părea drept, şi mai bun, şi de este aşa, vei cerca, vei mai scrie pentru acestea. Mă rog lui Dumnezeu să fi sănătos iubite fiule în pace liturghisind Domnului.
Canonul al 7-lea al Sf. Timotei al Alexandriei
„Întrebare: Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor, se cuvine a se apropia de Taine în ziua aceea, ori nu?
Răspuns: Nu se cuvine până ce se va curăţi."
CANON 6 al Sf. Ioan Postitorul
Cel ce s-a întinat în somn, cu patima scurgerii, o zi se scoate de la împărtăşire. Iar Psalmul 50 cântându-l, şi 49 de metanii făcând, aşa se crede că s-a curăţit de întinăciune.
CANON 7 al aceluiasi
Iar cel ce s-a întinat, deştept fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la împărtăşire, Psalmul al 50-lea în fiecare zi zicându-l, şi făcând 49 de metanii.
CANON 8 al aceluiasi
Cel ce a făcut malahie, patruzeci de zile se canoniseşte, cu mâncare uscată petrecând. Şi în fiecare zi, o sută de metanii făcând.
Canonul 17 al aceluiasi
„Femeile cele cu scurgeri de sânge obişnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a şaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca şi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceşte pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbaţii, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliţi atunci."
Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare
„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; că după cum zice Apostolul, „ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru şi să întărim mintea celor mai simpli. "Toate sunt curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate" (Tit 1, 15).
Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci fiind el stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări, şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă.
Şi apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieştile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! "Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeieşti ale Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă şi la cuvântul evanghelic, după care "nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies", trebuie să se mustre şi această nesocotinţă a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriţi, în neştiinţa lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este aşa: Fiindcă iarăşi unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuşi Domnul, dezlegând neştiinţa lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: „Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies; apoi adaugă: şi de unde ies? şi răspunde: din inimă; căci se ştie că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate şi ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învăţând mai pe scurt despre aceasta zice: "Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 8, 18). Şi de ar zice cineva acum desluşit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că şi doctorii, ca măcar de la cei din afară să se ruşineze, în privinţa aceasta vor răspunde că celui ce trăieşte i s-au dat oarecari ieşiri indispensabile spre a elimina prisosinţa scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, şi mucoasele cele ce se elimină din cap, şi ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânţă este aceea. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuşi Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit şi a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieşiri?..."
Iertati si Doamne ajuta!