ceea ce m-a determinat sa ma inscriu a fost modul concis, clar si documentat in care se rapunde la tot felul de nelamuriri.
Bine ai venit. Mulţumim pentru aprecieri.
ce canoane sunt care sa reglementeze situatia clerului inferior astazi? (in BOR care este situatia d.p.d.v. canonic?)(ce spune arhieraticonul romanesc?)
Canoanele sunt aceleaşi cu privire la clerul inferior. Ele nu s-au schimbat de-a lungul timpului,iar din toate treptele inferioare ale clerului au rămas doar cea de citeţ/psalt şi cea de ipodiacon, care se face înainte de hirotonia în diacon, de regulă în aceeaşi zi, dar se pot face şi separat una de alta, cu mult timp înainte de diaconie sau chiar fără o legătură cu diaconia. BOR nu are cum să aibă o situaţie specială în acest sens. Cu toate acestea, orice episcop (şi chiar stareţul de mănăstire pt obştea sa - Can. 14 - VII Ec.) este în drept să hirotesească citeţi şi ipodiaconi pentru slujirea Bisericii, nu doar ca trepte formale de accedere la diaconie, mai ales că în vechime nu putea nici un mirean să intre în altar, cu excepţia "celor unşi" (Can. 69 Trulan), adică nu se putea fără ipodiaconi. Acum avem ce avem, iar practica de astăzi nu este fundamentată pe vreo disciplină canonică nouă, ci pe ignorarea celei vechi.
Hirotesia este o ierurgie repetabila?(in sensul ca daca un arhiereu face o hirotesie in citet pentru cineva, poate alt ierarh sa reia aceasta randuiala in momentul in care cel in cauza vrea sa fie hirotonit diacon?)
Hirotesiile nu sun repetabile. O dată făcută rămâne valabilă, iar dacă un citeţ urmează să fie făcut diacon, urmează să aducă dovada de la episcopul care l-a făcut citeţ, în cazul în care episcopul care-l face diacon nu-l crede pe cuvânt. În Rusia de exemplu, absolvenţii seminarelor teologice (care la ei sunt de grad universitar) sunt toţi făcuţi citeţi (dacă vor) indiferent de eparhia din care provin, iar înainte de hirotonie se trece direct la ipodiaconie.
Dupa hirotesie se mai poate casatori cel in cauza? Daca sunt cazuri speciale, va rog sa detaliati.
Cazuri speciale nu sunt şi nici nu pot fi. Regula este regulă: citeţii se pot căsători, iar de la ipodiacon în sus (inclusiv) nu se mai poate (cf. Canoanele 26 Apostolic şi 6 Trulan). Tocmai de aceea, cei care-i ajută în prezent pe episcopi, de obicei băieţi tineri, nu sunt hirotesiţi ipodiaconi, ca să se poată căsători. Unii sunt chiar numiţi "ipodiaconi" mai ales la ruşi, dar ei sunt de fapt doar cu binecuvântare, nu cu hirotesie.